marți, 18 februarie 2014

TUNEL URIAŞ care leagă două ţări, descoperit de un arheolog: "ISTORIA OMENIRII va trebui rescrisă"

Descoperire uluitoare făcută de un arheolog
Arheologul german Heinrich Kush a descoperit o rețea de tuneluri, veche de peste 12.000 de ani, care leagă Scoția de Turcia.

Descoperirea este una senzațională pentru că atunci când se vor descoperi mai multe elemente, istoria omenirii va trebui rescrisă, scrie efemeride.ro.
Descoperirea tunelului uriaș a fost efectuată imediat după ce misteriosul sit arheologic de la Göbekli Tepe a fost supus unor cercetări amănunțite în 1994. Arheologul german Heinrich Kush a văzut că orașul antic este conectat la o rețea impresionantă de tuneluri și în acest fel a început explorarea lor. Concluzia a fost una de excepție, pentru că un tunel sau mai bine spus o imensă rețea de tuneluri traversează întreaga Europă, legând astfel Scoția de Turcia.

Se presupune că aceste tuneluri misterioase au fost săpate cu peste 12.000 de ani în urmă. Acest fapt schimbă radical perspectiva istoricilor asupra neoliticului, pentru că oamenii din acea vreme trebuiau să aibă nu doar unelte speciale, dar și viziune asupra modului de lucru.

Înălțimea tunelurilor este de circa 70 de metri și pe alocuri există anumite zone de depozitare și refugiu. Această rețea imensă, de peste 1000 de tuneluri interconectate, este precum o autostradă din zilele noastre, pe care oamenii din neolitic o foloseau ori de câte ori aveau nevoie.

Sursa: www.realitatea.net

Conştiinţa – de la fizic la metafizic

traducere şi adaptare de Ioana Plăviţu
 
O viziune revoluţionară asupra conştiinţei şi posibilităţilor ei nelimitate, prezentate de omul de ştiinţă american Itzhak Bentov 

Universul în care existăm se compune dintr-un spectru continuu de realităţi. În general, recunoaştem doar una dintre acestea, cea pe care o numim realitate fizică. Realităţile astrale, mentale şi cauzale sunt însă tot la fel de palpabile pentru cei care ajung să le experimenteze direct.
 
Pentru a interacţiona cu celelalte planuri ale manifestării, la fel de reale ca şi planul fizic, trebuie să ne antrenăm folosind anumite tehnici speciale. Reuşita noastră în a face aceste planuri să interfereze depinde de expansionarea corpurilor noastre capabile să răspundă evantaiului de vibraţii ale fiecărei realităţi. Corpurile noastre superioare se centrează în cea mai mare a timpului în jurul corpului fizic, dar se pot deplasa şi pot fi active independent de el. După tranziţia numită „moarte”, ele părăsesc vehiculul material şi îşi continuă existenţa pe nivelurile următoare. 

Realităţile astrale 
Toate gamele inferioare pe care le-am menţionat până acum se manifestă la nivel astral. Este vorba de o vastă realitate care are rolul de punte între toate nivelurile lumii fizice: cel mineral, cel vegetal, cel animal şi cel uman, cu sau fără corp material. În timpul stării noastre de veghe, noi nu intervenim de obicei în acest domeniu, dar anumite persoane se pot proiecta pe nivelul astral la voinţă şi pot face descrieri ale acestuia.
 
De ce natura ne obligă să operăm în acest registru în timpul somnului? Ştim că săgeata evoluţiei indică direcţia de la fizic la astral. Conform diagramei, vedem că materia va parcurge toate aceste stadii sub presiune evolutivă. În timpul somnului, creaţia ne oferă deci o „avanpremieră” a experienţelor viitoare, exact ca într-o sală de cinema. Procedând astfel, ea ne învaţă gradat despre viitoarele noastre etape, pentru a atenua şocul unei transformări brutale către care, în final, noi evoluăm în timpul unei călătorii mai lungi pe care o numim moarte. În figura 1 este redat un detaliu al diagramei prezentate în articolul anterior. Este o schemă foarte simplificată, care nu ţine cont de fiinţele care evoluează mai repede decât media, adică cei care abordează practicile spirituale. Ea se referă la odiseea unui suflet pe cale de a transcende cel puţin trei niveluri de conştiinţă, şi anume: fizicul, astralul şi mentalul. Fiecare spiră a elicei reprezintă mai multe cicluri „naştere – moarte”. 
Spre exemplu, să considerăm existenţa unei persoane născute în partea inferioară a realităţii fizice umane. „Inferior” nu se referă aici la un statut economic mai scăzut, ci la o persoană dispunând de un sistem nervos mai puţin dezvoltat din perspectiva evoluţiei spirituale, mai puţin capabil de a interacţiona cu frecvenţele superioare – altfel spus, un materialist convins. Când un astfel de om moare, el se manifestă în partea de jos corespunzătoare planului astral. Este aşa-zisul „cartier sărac” al acestei regiuni, cel mai apropiat de planul fizic prin răspunsul său în recvenţe. De aceea, interpretarea celor două zone este naturală. Fenomenele psihice cum ar fi poltergeistul, fantomele, loviturile (în planşeta oui-ja), fenomenele de posesiune etc., aparţin toate acestei categorii generale inferioare. Aceasta este semnificaţia triunghiului haşurat ce rezultă prin intersecţia celor două curbe de schimb energetic succesive (vezi figura 1).


Elicea ascendentă leagă cele două niveluri, uman şi astral. Ea porneşte de pe o treaptă inferioară a evoluţiei umane. Entitatea „defunctă” trăieşte o perioadă în această regiune joasă a astralului. Apoi, după ce a progresat suficient pentru o viaţă viitoare, ea va renaşte pe un nivel de conştiinţă mai elevat.
Din această perspectivă, moartea nu este definitivă aşa cum cred majoritatea oamenilor, şi aici va fi necesar să abordăm controversata problemă a reîncarnării.

Conştiinţa umană se va întrupa, sperăm, pe un nivel superior la fiecare pas de elice. Odată ce ea va fi acumulat întreaga evoluţie, ea va pătrunde în regiunea adiacentă şi nu va mai reveni la existenţa fizică. Deci, ea nu va mai avea nevoie de un vehicul corespondent, dar va continua să trăiască în lumile astrale, care vor deveni, în ceea ce o priveşte, la fel de reale şi la fel de concrete precum este pentru noi planul fizic. Şi este firesc să fie aşa, deoarece schimbul său energetic cu mediul prezintă un maxim în această realitate. O caracteristică greu de acceptat a acesteia din urmă este posibilitatea de a controla fenomenele temporale. Timpul devine flexibil şi subiectiv. Realităţile astrale pot fi plasate (simbolic) în zona dintre universul temporal şi cel spaţial.

Celor care au probleme în asimilarea noţiunilor prezentate, le sugerăm să verifice ei înşişi, elevându-şi nivelul de conştiinţă, pentru a deveni capabili să experimenteze ritmurile astrale. Este relativ uşor să realizăm aceasta, dar necesită timp. Există mai multe tehnici de meditaţie care ne facilitează accesul la nivelul astral. Totodată, este necesar să fim prudenţi şi să nu ne proiectăm în astral fără protecţie. Aşa cum am mai menţionat, configuraţia de mijloc dintre fizic şi astral este populată de creaturi inferioare care vor ataca turistul „astral”. În concluzie, protecţia unui hid spiritual experimentat rămâne absolut necesară, înainte de a ne aventura în necunoscut. 

Realitatea mentală 
O dată ce fiinţa umană şi-a rezolvat problemele emoţionale, fluxul evolutiv o va conduce către nivelurile mentale. În figura 2 se observă că după „moartea” astrală, fiecare dintre noi este propulsat pe elice către realitatea mentală. Între aceste două planuri au loc multiple schimburi energetice. Ele nu sunt exclusive, iar entităţile din astralul superior pot vizita regiunile mentale. Şi acolo realitatea e concretă pentru cei care o trăiesc. 

Însă marea diferenţă dintre realităţile materiale şi imateriale constă în capacitatea fiecăruia de a-şi crea instantaneu mediul ambiant prin puterea gândului sau a voinţei. De fapt, aceasta se produce şi în planul fizic dar necesită mai mult timp, o gândire şi o acţiune mai intense pentru a surveni o modificare în mediul nostru înconjurător. La acest nivel, fiinţa umană a depăşit motivaţiile emoţionale, moştenire provenind de la regnul animal. În acest stadiu, predomină raţiunea echilibrată şi căutarea unei cunoaşteri practice şi teoretice. Singura emoţie resimţită la acest nivel este iubirea pură, necondiţionată.

Realitatea cauzală 
După sute şi mii de cicluri de viaţă, este posibil să ne răgăsim pe nivelul cauzal. Iar dacă anterior, pe nivelurile mentale, accentul se punea pe căutarea cunoaşterii, la acest nivel se tinde către regăsirea Sursei, către o reîntoarcere la Sine. De aceea, această realitate mai este numită şi intuitivă. Aici înţelegerea nu mai este un proces liniar. Înainte, noi trebuia să ne instruim asupra unui subiect legând unele de altele elementele informative pe care le primeam. Pe nivel cauzal, cunoaşterea survine global, înscrisă în spirit într-o fracţiune de secundă. Uneori ia aspectul unei simple diagrame, alteori ea apare sub formă simbolică. După impregnare, raţiunea analizează informaţia conform procedurii normale, discursive dacă este necesar să traducă această percepţie directă în cunoaşterea umană obişnuită, în planul fizic.
Entităţile din această regiune nu au nevoie să interpreteze o asememnea cunoaştere sub forma deductivă care ne este familiară. Ele beneficiază de o înţelegere totală, directă a conţinutului semantic al acestor simboluri.
 
Articol preluat din Revista Misterelor nr. 39
 
SURSA:  yogaesoteric
(pentru conf. C.M.)

Sursa: http://spirituletern.blogspot.ro/

Jumatati de oameni! Destinul in Balanta (18 februarie 2014 - 12 noiembrie 2015)



Data de 18 februarie 2014 este o zi eliberaratoare, care incheie un ciclu karmic inceput pe 30 august 2012, in care am avut timp sa ne vindecam de atasamente, posesivitate si control, in urma tranzitului Nodului Nord prin Scorpion. Din 18 februarie 2014, ora 16h45, Nodul Nord se muta in Balanta si sta in aceasta zodie pana pe 12 noiembrie 2015. Simultan, Nodul Sud migreaza din Taur in Berbec. Ce se intampla atunci cand se incheie un ciclu karmic? Fireste… urmeaza altul!

Avem la dispozitie aproape un an si 9 luni in care sa gasim raspunsul la intrebarea: “Ce ma completeaza?”. Golurile din viata noastra se cer umplute,asa ca Universul conspira ca noi sa atragem ceea ce ne face sa ne simtim intregi. Destinul in Balanta arata cu degetul toate dezechilibrele pe care le-am generat si pe care nu le mai putem tolera. Raportul dintre viata sociala si cea personala, dintre cautarile spirituale si realizarile materiale, dintre datorie si placere tinde sa atinga pragul ideal, 50%-50%. Tot ce e prea mult in aceasta perioada si tot ce a fost exagerat pana acum ne face sa resimtim un sentiment cronic de insatisfatie. Se aplica foarte clar principiul “More is less”, “Mai mult inseamna mai putin”. Cum se spune, “Ce e prea mult, strica”. De aceea, nu ni se mai permite sa stam doar la un capat al balansoarului.

Daca pana acum am ales, de exemplu, intre cariera si viata privata, in acest rastimp, cu Destinul in Balanta, se naste in noi nevoia de a aduce in armonie toate laturile vietii noastre. Nu ne mai multumim cu putin, ne dorim totul. Nu ne mai incanta performanta doar intr-o directie de viata, vrem sa fim echilibrati din toate punctele de vedere. Cine s-a refugiat in munca, urmarind succesul, reputatia si statutul social, neglijand familia sau propriul suflet, are parte acum de o trezire brusca. Invers, cei care s-au dedicat numai familiei, sunt aspirati cu forta de catre viata sociala si de catre nevoia de a se identifica cu o profesie prin care sa contribuie activ la viata unui numar mai mare de oameni.

Destinul in Balanta anunta un val de criza a valorilor. Ne dam seama ca acele aspecte de care am avut parte in exces nu ne mai implinesc, prin urmare cautam sa compensam directiile pe care le-am neglijat. Ajungem sa apreciem acele zone din viata noastra pentru care nu am avut sau nu ne-am facut timp. Ne propunem sa obtinem de acum inainte ceea ce nu am avut sau, din varii motive, am pierdut. Ne dam seama ca, experimentand un preaplin din ceva, am lasat in urma un gol urias. Ceea ce am obtinut deja iese din centrul atentiei noastre. Punem pret pe ceea ce ne lipseste. Ne fixam ca obiectiv dobandirea acelei parti din noi care a ramas in paragina si alocam suficiente resurse de bani, timp, energie, ca sa indreptam ceea ce am stricat cu voie sau fara voie.

Destinul in Balanta anunta o perioada in care putem obtine ceea ce ne-am dorit si n-am obtinut pana acum. Avertismentul este sa nu inclinam balanta in partea cealalta si sa mutam centrul de interes al vietii noastre astfel inccat sa neglijam total ceea ce, pana acum, a fost miezul Universului nostru. Farul nostru calauzitor sa fie permanent principiul echilibrului! Constientizam ce ne aduce in armonie cu noi insine si facem acei pasi care ne conduc spre  dizolvarea conflictelor interioare.

Destinul in Balanta vine cu lectia relatiilor! Cooperarea este calea spre succes pe acest tranzit astral. Individualismul este o sabie cu doua taisuri. Cine face lucrurile “dupa cum vrea el”, are numai de pierdut. Mai mult decat atat, sunt avantajate numai situatiile “win-win”, in care toata lumea are de castigat. Cine se abate de la aceasta norma, incercand sa-i darame pe altii ca sa le fie lor bine, isi sapa singuri groapa.

In aceasta perioada, mesajul este sa tinem pasul cu ceilalti, sa ne sincronizam, sa ne bazam pe ei. Foarte multe uniuni se destrama, e de asteptat o crestere a ratei de divort si de ruptura a parteneriatelor de afaceri. Se trece intr-o noua etapa de parteneriat. Multe cupluri pot ajunge sa se separe tocmai pentru a primeni energiile care circulau intre ei doar pentru ca, dupa un timp binefacator, sa revina in aceeasi formula cu forte proaspete.

Destinul in Balanta striga dupa cineva care ne face sa ne simtim intregi, dupa jumatatea noastra mai buna. Singuratatea este o optiune cu care greu ne impacam si are mai degraba conotatii de fuga. Avem treaba in doi, asa ca asocierile sunt cea mai sigura cale spre cresterea personala. Dar ca sa fim langa cineva care ne face sa ne simtim intregi, avem nevoie de timp si spatiu ca sa ne simtim, in primul rand, intregi cu noi insine. Drumul catre 2 trece prin 1. Nu putem fi 2 decat dupa ce suntem 1.

Avem nevoie si de etape de singuratate, in care sa ne descoperim ca ne suntem suficienti. In orice relatie, este nevoie ca fiecare partener sa fie el insusi un intreg, sa-si descopere stima de sine, sa nu caute in exterior. Cine intra in relatii ca sa-i dea altcineva ceva ce nu-si poate da singur (atentie, bucurie, placere etc.), porneste de la o premisa gresita. Atragem parteneri dupa chipul si asemanarea noastra. Daca asteptam sa vina ceva din exterior, atunci ramanem cu asteptarea. Ne amagim si ne dezamagim singuri.

Nodul Sud in Berbec ne sopteste sa fim noi insine ceea ce dorim sa vedem la altii. Sa gasim in noi ceea ce cautam in altul. Sa fim acea schimbare pe care ne-o dorim in lume. Oamenii care se atrag pe baza unor lipsuri, a unor goluri care se astupa, a unor nevoi pe care singuri nu si le pot satisface, pot sa bifeze esecuri relationale rasunatoare.

Secretul Destinului in Balanta nu este ca doua jumatati sa se intalneasca si sa formeze un tot. Daca pui una langa alta doua opere de arta neterminate nu obtii o opera intreaga. Destinul in Balanta cere ca fiecare dintre noi sa fie mai intai un intreg, in deplin echilibru cu toate aspectele vietii sale. Degeaba visam sa vina cineva si sa ne faca sa ne simtim mai bine! Trebuie sa ne simtim mai intai noi bine in pielea noastra. Armonia o gasim in noi insine. A o cauta intr-o alta persoana este doar o iluzie. In celalalt vom vedea reflctata numai imaginea noastra. In celalat vom regasi exact ce avem si in noi, precum si ce ne lipseste noua. Stam fata in fata cu oglinzile noastre perfecte.

1 + 1 nu este egal cu 2. 1 + 1= 1!

O jumatate atrage o alta jumatate. O jumatate de femeie cheama spre ea o jumatate de barbat. Impreuna nu pot forma un intreg, ci doar doua jumatati.

Un intreg atrage automat un alt intreg. O femeie intreaga se ridica de la Pamant la Cer si devine Zeita. Un barbat intreg o urmeaza si devine Zeu. Cine-si cauta jumatatea, o sa aiba parte doar de o jumatate. Insa Nodul Nord in Balanta nu se multumeste cu jumatatile de masura. Cine lucreaza cu el insusi, poate sa obtina totul. Zeul devine pregatit sa-si intalneasca Zeita.


Foto: "Joining"/"Impreunare", Janosh Art

Articol preluat de pe http://valeriupanoiu.blogspot.ro/

02-02-2014: Activarea unei noi armonice Timp/Spatiu, intr-un cantec al focului si al ghetii

Un mesaj de la Celia Fenn 5 februarie 2014 (ii multumim Alexandrei)
mana
Daca asta va suna ciudat… probabil ca asa si este. Multi dintre noi am trait „ciudatenia” pura a ultimelor cateva zile, atunci cand vechile noastre perceptii legate de viata, Timp si Spatiu s-au transformat si s-au deschis in moduri uimitoare.
Asta se intampla in ceea ce mie imi place sa numesc un „cantec al Focului si al Ghetii”, nume imprumutat dintr-o serie de povestiri fantastice, foarte populare. Focul reprezinta maximul eruptiilor solare pe care le traim acum. Pamantul este bombardat cu val dupa val de Lumina Solara, precum si de undele de soc de foarte inalta frecventa, ale Super Novei Galactice. Aceste unde de Lumina aduc valuri de informatii, Coduri de Lumina ale noii realitati, provenind de la soare, de la Galaxie si de la Inima Cosmica insasi.
Aceste valuri de Lumina reprezinta o celebrare a Renasterii, Reinnoirii si Transformarii. Cu fiecare val de Lumina primim si mai multe instructiuni pentru ADN, legate de modul in care putem creste si evolua in aliniere cu cresterea si evolutia Cosmosului. Informatia privind vecinatatea noastra „locala” Spatiu/Timp este primita prin Consiliul Solar si Consiliul Galactic, fiind apoi impartasita cu Pamantul si integrata de catre Consiliile Pamantului, Pastratorii Pamantului, Batrani si Copii.
Scopul acestor valuri de acum a fost acela de a patrunde prin „vechile” structuri ale Perceptiei si de a introduce o noua perceptie a Curgerii Armonice a Timpului si a Spatiului. Prin urmare, multi oameni traiesc experiente ciudate, legate de timp, de spatiu si de perceptia asupra lor insisi si a relatiilor lor.
Pentru unii, lucrurile care erau importante inceteaza brusc sa mai fie asa. Relatii care pareau importante se vor destrama brusc. Idei care pareau importante vor fi date uitarii. Nu numai pentru ca voi va schimbati ci si pentru ca schimbati frecventele. Nu va mai aflati in acelasi loc in care erati inainte. S-ar putea sa nu va mai aflati pe aceeasi linie temporala sau chiar in aceeasi poveste de viata in care va aflati inainte!
In acest moment, omenirea se rupe de vechea perceptie newtoniana/darwinista a Realitatii, trecand prin perceptia Einstein/ Freud asupra Realitatii Umane a ultimului secol si ajungand la perceptia secolului 21, a Realitatii Cuantice ca si Curgere a Timpului si Spatiului – o Realitate fluida si flexibila care poate fi schimbata si recalibrata. Atunci cand suficiente fiinte accepta aceasta realitate, ea devine noua „normalitate”. Si asa este… vechea „normalitate” se destrama si este inlocuita cu Fluxul Cuantic si experienta Undei Armonice…..
Ce inseamna asta? Inseamna ca nimic nu este fixat si solid – nici chiar timpul si spatiul, nici chiar trecutul si viitorul, nici chiar aici si acum. Totul este co-creatie a luminii si energiei. Atunci cand intrati „in joc”, dupa cum ati facut-o, puteti inceta sa va traiti viata ca pe o simpla „plimbare” in josul unei linii temporale fixe, insotiti de karma si de soarta si puteti trece la conceptul unor linii temporale multiple si al alegerii. In orice moment, puteti face o alegere care sa va aseze pe o noua linie temporala, dand nastere unui viitor sau destin nou. Aceasta este aventura Vietii pe Pamant.
Capacitatea de a focaliza energia prin intermediul Intentiei si al Visului si de a directiona apoi aceasta energie spre materializare, pe calea unei linii temporale, prin Alegere, reprezinta calitatea specifica Realitatii Cuantice a Secolului al 21-lea. Si, intr-adevar, este o calitate – dar una care poate fi usor dobandita. Este simpla intelegere a faptului ca nu suneti „prinsi in capcana” niciunei realitati si ca Alegerea va da posibilitatea sa schimbati Realitatea si sa creati o linie temporala noua, cu experiente noi.
Furtuni de foc si principiile de baza ale surfului pe valuri galactice
Acest val incredibil de Lumina dinamica, ce a maturat intreaga Galaxie si ne-a aprins soarele, a dat cu siguranta nastere unor mari turbulente pe Pamant. In termeni de vreme, mare parte din emisfera nordica s-a aflat sub zapada si gheata. Desi aceste conditii sunt dificile pentru oameni, ele sunt in acelasi timp foarte prielnice pentru valurile de Lumina, deoarece temperaturile scazute racesc Pamantul, astfel incat sa nu se supra incalzeasca de la Valurile de Lumina si marile orase, care deja sunt „puncte fierbinti”, sa nu se „prajeasca”. Structura cristalina a zapezii este buna si pentru receptionarea Codurilor de Lumina pe Pamant.
Prin urmare, s-ar putea sa va fie mai usor sa faceti fata frigului si zapezii, daca stiti ca ele ajuta Pamantul sa ancoreze aceste puternice valuri de Lumina si de Foc Spiritual.
S-ar putea sa fi observat si cateva alte lucruri… cat de multi oameni s-au imbolnavit, au devenit psihotici sau au parasit planeta, in ultima vreme. Daca nu sunteti impamantati, aceste valuri foarte puternice de lumina accelereaza alegerea si gasesc vulnerabilitatea. Ele accelereaza si procesul de curatare si activeaza crizele vindecatoare, ceea ce noi numim „boli” si care le dau oamenilor ocazia sa aleaga sa plece daca trebuie, sau daca e nevoie de ei in alta parte.
Valurile de Lumina activeaza si Codurile Scopului Sufletului si veti vedea asta, dupa ce va trece acest val; veti incepe sa aveti sentimente noi in legatura cu Scopul Sufletului, in Noua Realitate numita Noul Pamant.
S-ar putea, dupa cum am spus mai sus, sa va treziti intr-un „spatiu” nou si pe o linie temporala noua, cu oameni noi si cu ocazii care apar, pe masura ce inaintati. Acest lucru poate fi tulburator, deoarece va trebui sa „renuntati” brusc la lucruri care erau importante. Poate fi nelinistitor si, daca nu sunteti bine impamantati, poate da nastere la o anxietate profunda si intensa, la lipsa somnului si la paranoia.
Cheia „surfului” pe valurile Luminii Cosmice este sa fiti impamantati, sa lasati valurile sa treaca prin voi si sa nu fiti surprinsi de locul in care veti ajunge. Nu exista niciodata doar o singura destinatie – exista multe posibilitati. In viata voastra s-ar putea sa fi fost invatati ca trebuie sa aveti o „tinta”sau un „vis”. Da. Dar sa stiti ca pot fi multe cai de a atinge acel tel si multe posibilitati de materializare a visului. Nu va limitati, fiti deschisi la Curgerea Energiei si la valurile de Lumina pe care le dirijati si care va vor duce acolo unde aveti nevoie sa fiti, daca permiteti curgerea, posibilitatile si sincronicitatile.
Asta inseamna, in realitate, sa va traiti viata intr-un mod impamantat si organizat, fiind clar prezenti si centrati in ACUM si ramanand, cu toate acestea, deschisi la materializarea Miracolelor si a altor Realitati. Alte solutii. Alti oameni si alte locuri.
Fiti calmi si increzatori, stiind ca va aflati exact la locul potrivit si la momentul potrivit. Si ca voi co-creati aceasta calatorie, impreuna cu multi altii din aceasta Lume si de Dincolo.
02-02-2014
Valul de Lumina curent si-a atins maximul pe 2 februarie si s-ar putea sa fi observat cat de plin era internetul de teama de o catastrofa sau dezastru, la momentul respectiv. Multi se temeau ca se va repeta 11/09.
Ei bine, evenimentul din 11/09 a facut cu siguranta Pamantul sa treaca pe o cale noua, dar trecerea a fost insotita de trauma si de manipulare. De data asta, trauma si intunericul au fost evitate de Familia de Lumina, de numerosii Lucratori intru Lumina care au pastrat, pur si simplu, Lumina si au fost de acord sa fie canale de eliberare a energiilor acestui val
Efectul ulterior va fi foarte asemanator lui 11/09… oamenii simt anxietate si stres si dislocare, dar nu stiu de ce. Nu e nimic vizibil, nici un punct central al emotiilor si gandurilor si asa ca nu este nimic ce poate fi manipulat!
Asta inseamna ca multi oameni nu vor intelege de ce se simt atat de furiosi, de pierduti, de deconectati si de agitati. In acest punct, vi se va cere sa actionati ca Ingeri Umani, sa ii ajutati sa inteleaga cum ii afecteaza schimbarile si sa ii sprijiniti sa treaca in Noua Realitate. Voi ii veti ajuta in Marea Trezire, care va avea loc la inceputul acestui puternic Potop de Lumina.
Oamenii vor incepe sa isi puna la indoiala simtul Realitatii si va fie nevoie sa fie indrumati in aceasta noua perceptie. Si asta se va intampla cu mare viteza. De unde evolutia noastra obisnuia sa dureze sute de ani, acum am reusit un salt imens, in numai 13 ani – si, in viitor, ritmul acesta se va accelera. Este posibil sa putem realiza o alta accelerare, in cinci sau sase ani, daca vom putea sa lucram cu aceasta energie si sa ghidam materializarea.
De asta suntem aici. Scopul Sufletului nostru, atunci cand se va reinnoi, ne va purta spre nasterea si materializarea acestei Noi Realitati – o Realitate Timp/Spatiu multidimensionala si fluida, simultan cu Creatia Noii Realitati. Deoarece, Noua Realitate nu se afla intr-un loc, ea este multi-stratificata si exista pe multe planuri ale fiintarii. Pe masura ce perceptia noastra evolueaza si accepta aceasta noua realitate, vom incepe sa vedem in ce fel lucreaza impreuna, aceste niveluri ale realitatii, in procesul co-creatiei si materializarii.
© 2006-12 Celia Fenn and Starchild Global http://www.starchildglobal.com
Sursa: editura foryou
http://daniilgaucan.wordpress.com/

Un celebru antropolog american pune la dispozitia umanitatii dovezi uluitoare ce atesta faptul ca istoria ei a fost contrafacuta

18 feb.2014

Dovezile ce au fost adunate în ultimele decenii de arheologi şi antropologi despre civilizații umane foarte evoluate, care au trăit în negurile antichităţii, cu mult înainte de Epoca Glaciară, demonstrează de asemenea că nivelul tehnologic atins de acele civilizaţii de pe planeta noastră era foarte înalt.Antropologul american Semir Osmanagich, fondator al Parcului Arheologic din Bosnia şi totodată cel care a promovat la nivel mondial uluitoarele piramide din Bosnia, declară că se află în posesia unor dovezi ştiinţifice irefutabile care atestă existenţa unor civilizaţii antice ce depășesc cu mult chiar și civilizația noastră actuală. Ca urmare a acestor evidențe, istoria omenirii, aşa cum a fost ea predată şi înţeleasă până în prezent, va trebui schimbată din temelii. Examinarea vârstei feluritelor structuri descoperite în diferite zone ale globului revelează cu claritate faptul că ele au fost construite de către civilizaţii foarte avansate în urmă cu mai bine de 29 000 de ani.

Bazându-se în special pe descoperirile epocale realizate în situl arheologic din Bosnia – care actualmente este cel mai activ din lume -, dr. Semir Osmanagich prezintă lumii întregi rezultatele testelor cu carbon asupra unor eşantioane materiale organice, prelevate din acea zonă a uriaşelor piramide din Bosnia. Testele au fost efectuate în unul dintre cele mai prestigioase laboratoare deprofil din lume (Laboratorul Radiocarbon din Kiev, Ucraina) şi atestă faptul că vechimea acestor eşantioane este de 29 400 de ani, cu o toleranţă în plus sau în minus de 400 de ani.
S-a putut de asemenea constata că oamenii care au construit acele piramide cunoşteau foarte bine secretele frecvențelor energetice, ceea ce le-a permis să folosească resursele naturale (pământ etc.) pentru a edifica nişte construcţii uriaşe, la o scară ce nu a fost încă atinsă pe planeta noastră până în prezent. Dovezile arată cu claritate că piramidele au fost construite în scopul de a servi ca dispozitive energetice foarte puternice, perfect aliniate cu reţeaua energetică a planetei noastre, asigurând astfel energie atât pentru vindecare, cât şi pentru felurite alte activităţi.
În afară de piramidele din Bosnia, zidul de piatră Rockwall din Texas (America) reprezintă de asemenea un mister extraordinar, pe care arheologii şi oamenii de ştiinţă sunt incapabili deocamdată să-l rezolve. Rockwall reprezintă o construcţie magnifică din piatră, în statul american Texas, ce are un diametru de aproximativ 18 kilometri şi înălţimea unei clădiri cu şapte etaje. Zidul a fost construit în urmă cu mai bine de 20 000 de ani şi este acoperit în întregime cu pământ. Fireşte, problema pe care oamenii de ştiinţa caută să o rezolve este: cine a construit acea magnifică lucrare şi în ce scop.
Noile descoperiri despre civilizaţiile din antichitate au aprins tot mai mult interesul față de aceste aspecte și mai ales față de adevăratele origini ale speciei umane. Au fost realizate astfel unele producţii TV remarcabile, cum ar fi serialul National Geographic: 100 Greatest Mysteries Revealed- Ancient Civilisations Unearthed. Cartea lui Michael Cremo, Forbidden Archeology, reprezintă şi ea un vârf de lance în domeniu, afirmând că ştiinţa şi cunoaşterea unor civilizaţii umane extrem de vechi au fost în mod deliberat ignorate, deoarece ele contraveneau ideilor şi curentului modern de gândire despre originile omului. Cartea a fost considerată una dintre cele mai puternice lovituri împotriva dogmatismului ştiinţific actual, fiind apreciată la superlativ de sute de ziarişti şi chiar de către unii cercetători de avangardă.

(pentru conf. C.M.)

http://spirituletern.blogspot.ro/

Oamenii de stiinta au descoperit patru spirale ale ADN-ului in celulele umane


Pe măsură ce lunile trec, tot mai multe descoperiri vin să demonstreze falsitatea teoriilor de până acum, promovate de ştiinţă. Cuprinşi parcă de o ciudată amnezie, oamenii au acceptat aberaţiile şi minciunile ştiinţei „moderne’’, ale istoricilor şi ale arheologilor. Printr-o misterioasă alchimie a sufletului şi a minţii deopotrivă, în ultima vreme spiritele par însă să se deştepte, iar conştiinţa pare să-şi recapete locul pierdut pentru un timp în fata inerţiei şi a obscurantismului.
Un exemplu tipic este cel referitor la ultimele descoperiri în domeniul structurii ADN-ului uman. Cercetătorii au descris „codul chimic” al vieţii noastre ca fiind o elice dublu spiralată, dar de curând ei au descoperit că de fapt ADN-ul nostru ar avea patru astfel de elice. Structurile au fost denumite „cuadruplele-G”, deoarece ele se formează în regiunile de ADN în care predomină guanina, adică una dintre cărămizile de bază ce alcătuiesc ADN-ul nostru (celelalte fiind adenina, citozina şi timina). Cele patru „linii de guanină” sunt ţinute la un loc prin acţiunea specifică a hidrogenului.
Balasubramanian
Descoperirea a fost publicată în revista NatureChemistry, studiul fiind condus de profesorul Shankar Balasubramanian de la Universitatea Cambridge din Marea Britanie. 
Profesorul subliniază faptul că, dacă cineva ar fi îndrăznit să remarce această descoperire în urmă cu câţiva ani, ar fi fost considerat drept nebun, acesta fiind „spiritul obişnuit al legii” în ştiinţa modernă. El afirmă că nouă descoperire ar putea atrage atenţia asupra unei conduite diferite în ştiinţă. Descoperirea este foarte importantă, pentru că ea demonstrează că, în realitate, ADN-ul nostru are o natură multidimensională, depăşind limitările inerente planului fizic.
 

 
 
( pentru conf. C.M.)
Sursa: http://spirituletern.blogspot.ro/

PUNCTUL ZERO

Vad haos, vad persoane pierdute, vad persoane care nu inteleg, care se intreaba, care nu mai stiu de ce, de cand sau de unde.
ImageSimt bucurie cand oamenii se indreapta spre cautare si nu se lasa purtati de sentimente negative, de furie sau disperare. Se intampla foarte des in ultima vreme ca oamenii din jur sa fie dezorientati, furiosi, intristati, obositi, la capatul puterilor. Cei care ajung la mine au parte si de o explicatie, de o ureche ascultatoare, de o ghidare de la mine sau de la Ingeri. Stiu ca sunt ghidati catre mine sau catre altii asemenea mie de catre Sufletul lor care ajunge intr-un punct cand are de luat o decizie, de facut o alegere.
Multi oameni ajung in perioada asta la Punctul Zero cum ii spun eu. Fie traume din trecut ies la suprafata si persoana respectiva ramane  intr un cerc al suferintei si tristetii, fie se prabusesc ramuri ale vietii lor precum crengile uscate ale unui copac. De cele mai multe cu mult zgomot. Ori pur si simplu  corpul lor fizic ajunge la o stare de boala pentru ca Sufletul lor nu mai rezista si problemele au fost ignorate atata timp incat au ajuns deja in planul material. In continuare, desi ajunsi la punctul zero multi dintre noii cauta solutiile in afara, cauta vinovatii in alta parte, incearca sa gaseasca explicatii logice si rationale si se pierd din nou si din nou in cercul vicios al mintii.
Am fost educati si invatati de asa maniera incat sa gandim logic, rational, sa analizam si sa vedem cine sau ce din jurul nostru cauzeaza problema. Si mergem la multi doctori, luam multe pastile sau pur si simplu dam vina pe toti din jur, ne certam, ne intristam si ajungem de unde am plecat…cu o durere ce sfasie inima si oboseste mintea…fara un raspuns clar, multumitor.
Timpurile pe care le traim sunt diferite de tot ceea ce a fost, de ceea ce stim. Nu mai putem nega ceea ce nu se vede, nu mai putem continua sa dam vina doar pe vizibilul ce ne inconjoara. Energiile sunt reale, OZN urile sunt si ele cat se poate de reale, ba chiar extraterestrii ne si ajuta, vindecatorii cu energie si plante sunt la fel de reali si de cele mai multe ori si eficienti. Asadar, haideti sa vedem si sa recunoastem ca si Sufletul nostru este real, ca si inima noastra, intuitia noastra, interiorul nostru este real!
ImageSa ne intoarcem, zic, macar atunci cand ajungem la punctul zero, cand nu mai avem job ori prieteni sau ne suntem foarte obositi si satui la noi insine. Sa incercam, poate pentru prima oara in viata sa ne conectam cu ce este in interior. Sa ascultam pentru cateva minute ce are de spus Sufletul nostru, acea parte din noi care este divina si care stie foarte bine tot ce se intampla….care intelege Cine suntem si ce avem de facut, care are raspunsurile la problemele noastre.
Scriu toate acestea cu lacrimi in ochi, cu iubire netarmurita in inima, cu dorinta pura de a ajuta, de a fi langa semenii mei pe cat pot. Stiu ca nimic nu este intamplator si stiu ca toti cei ce veti citi aceste randuri aveti nevoie de ele sau cel putin, de o parte din ele.
Asadar, recunoasteti fata de voi insiva ca nu este nimeni vinovat de haosul sau nesiguranta in care va aflati. Universul, Divinitatea va trimite doar diverse semne pe care nu le vedeti, nu le auziti, nu le vreti…si atunci vin palmele, suturile, tipetele…destramarile, disperarile, tristetile…astea sunt punctele in care ajungem cand nu vrem sa ne oprim si sa ne ascultam, sa ascultam ce are Universul sa ne transmita….si anume – sa ne trezim! Sa iesim din cercul vicios al mintii, sa iesim din tiparul egoului, sa ne detasam de lumea materiala, sa nu ne mai credem mari si tari, singuri conducatori infailibili a tot ce misca si ce este…pentru ca oricum am ajuns intr-un punct care ne demnostreaza contrariul. In momentele acestea de purificare, curatare, zdruncinare si cernere reveniti la cine sunteti, la inima….amintiti-va ca ea este de fapt, primul organ ce se formeaza in burta mamei pana apare intreg fatul. Ea este cea care are un camp magnetic mai puternic decat al creierului si tot ea este sediul IUBIRII. Dati-i credit macar acum cand vedeti ca nimic altceva nu mai merge.
Asezati va comod, alegeti va muzica de relaxare preferata, aprindeti va o lumanare si pentru 5 minute stati pur si simplu in tacere, cu ochii inchisi observandu-va. Puteti merge mai departe si sa spuneti: Suflet drag vreau sa ma reconectez cu tine, doresc sa te aud, sa te simt, sa te ascult! Suflet drag, am nevoie de calauzirea ta, ajuta-ma! Lasati-va purtati de ceea ce se intampla…si orice vine este binevenit. Repetati exercitiul asta pe cat de des puteti lasandu va sa plangeti, sa radeti, sa simtiti, sa auziti, sa fiti….veti putea dupa un timp sa va intrebati interiorul – ce sa fac in situatia asta, ce simt? Cum e mai bine pentru mine? Si veti sti, veti avea raspunsul cel mai curat, cel mai pur, cel mai potrivit pentru voi insiva. Permiteti gandurilor care vin sa vina…sa treaca…nu va atasati de ele, nu le dati curs…lasati le sa treaca, observati le. Exersati cu rabdare.
E timpul sa revenim in interior, e timpul sa intelegem ca exteriorul a fost creat in mare parte din manipulari si invataturi false…e timpul sa ne acordam credit, sa ne crestem incredera in noi, sa stim ca suntem fiinte divine care merita tot, care stiu tot si care pot tot! Reluati-va puterea inapoi pentru ca a sunat timpul!
Imbratisari calde si moi de la ingeri!

Sursa: http://ankalavinia.wordpress.com/