miercuri, 5 noiembrie 2014

HOROSCOPUL LUNII NOIEMBRIE 2014 – ASTROLOG VALERIU MIHAI PANOIU

Noiembrie este o luna “dureros de dulce”.
Ies la suprafata lucruri ascunse, fete ale oamenilor, secrete, jocuri de culise. Ce nu stim, nu ne face rau. Numai ca, de data aceasta, stim! Partea pozitiva este ca stam fata in fata cu adevarul, nu ne mai amagim, nu ne mai iluzionam. Stim clar cu cine avem de-a face si pe ce anume ne bazam.
Parca, dintr-o data, ni se aprind toate beculetele si se face lumina. Avem intuitii si strafulgerari care ne dau peste cap ordinea dupa care ne contruisem viata pana acum.
Luna are si accente radicale, evenimentele ne provoaca sa taiem in carne vie, sa eliminam bruta tot ce nu ne mai trebuie sau nu ne mai convine, sa intoarcem spatele unor oameni si proiecte.
Noiembrie este o luna a curateniei generale, pe toate planurile: trecut, prezent, viitor, cariera si relatii. Mizeria iese la suprafata oriunde s-ar afla, deci sa ne pregatim sa ducem gunoiul!
Mersul planetelor in noiembrie 2013:
Soarele: pana pe 22, dimineata, in Scorpion, cand se muta in Sagetator
Pe 3 noiembrie avem Luna Noua in Scorpion, iar pe 17 – Luna Plina in Taur
Mercur: toata luna in Scorpion, pana pe 10 in mers retrograd, apoi in mers direct
Venus: pana pe 5 in Sagetator, pe urma in Capricorn
Color Horoscope and Color Meanings
Toate celelalte planete stau toata luna la locul lor, acolo unde se gaseau si la sfarsitul lunii octombrie: Marte in Fecioara, Jupiter in Rac, Saturn in Scorpion, Uranus in Berbec, Neptun in Pesti, Pluto in Capricorn, Nodul Nord in Scorpion.
Berbec 
Mai sunt destule adevaruri de iesit la suprafata pentru tine in primele 10 zile de noiembrie, cat timp Mercur este inca retrograd. Vezi lucruri pe care nu ai vrut sa le vezi la altii. E bine sa nu-ti pui nadejdea in cineva care crezut ca te poate ajuta cu ceva, deoarece oamenii sunt inselatori acum. In schimb, eficiente si productive sunt relatiile de munca. In viata profesionala, te poti baza pe altii si esti, la randul tau, un motor al echipei. Este un inceput de luna in care ii impingi pe ceilalti de la spate, ii motivezi sau le esti alaturi. Ai putea fi pus in situatia de a insoti pe cineva la spital sau de a face recomandari terapeutice. Ii poti invata pe ceilalti la cine sa apeleze in caz de boala, afectiune, disfunctie fizica sau psihica. Ii insotesti pe cei apropiati intr-un proces de vindecare. De asemenea, si tu poti avea ocazia de a trata sau cicatriza rani vechi. Intre 11 si 21 noiembrie, imaginea ta publica se afla in continuare in actualitate. Esti pe punctul de a face o mica revolutie in viata ta, vrei sa fugi de ceva ce nu-ti mai convine. Esti intr-o faza individualista, cand nu-ti prea mai pasa de nimeni si de nimic. Esti predispus inclusiv la pierderi financiare din cauza unor placeri cu care te rasfeti, dar care te costa. Ai nevoie sa pierzi ceva sau pe cineva pentru a te elibera de ceea ce a devenit pentru tine un atasament bolnavicios. Din 22 noiembrie, cu Soarele in Sagetator, revii cu picioarele pe pamant in privinta unor idealuri la care ai visat cu ochii deschisi. Dai piept cu realitatea si vezi clar daca ai construit castele de nisip care acum se spulbera, sau daca ai zidit constructii durabile. Exista in continuare un tipar de fuga la tine, de fuga de acasa ori dintr-o relatie. E important sa pleci undeva, pentru linistea ta, poate intr-o vacanta. Un pelerinaj ti-ar face mult bine acum. De asemenea, esti ocupat cu investitiile sau reparatiile in locuinta. Mai mult, familia se bazeaza pe tine, asa ca pregateste-te sa deviii mama/tatal ranitilor. Acasa, esti chemat sa fii un balsam pentru ceilalti.
Taur 
Trierea relatiilor tale poate capata nuante drastice in primele 10 zile de noiembrie. Atragi oameni incisivi, dar nici tu nu te lasi mai prejos cu riposta. Risti sa intri intr-o lupta care pe care, cel mai mare prieten avand sansa de a deveni cel mai mare dusman. Te poti confrunta si cu situatii ce tin de dreptate, de legalitate, de moralitate. Ai putea avea impresia ca esti nedreptatit si prin urmare, te poti lua la tranta cu oricine. Jumatatea ta este prima pe lista, asa ca incearca pe cat posibil sa nu te napustesti asupra cui nu e cazul! S-ar putea redeschide niste procese, se poate pune problema apelarii la serviciile unui mediator. Pe de alta parte, esti plin de idei si de creativitate, te remarci la scena deschisa, atragi atentia asupra ta si obtii laude. Esti seducator si cuceritor, asa ca ai grija sa nu faci victime de sex opus ori sa nu-ti inteleaga cineva intentiile gresit! Intre 11 si 21 noiembrie, cam iti vine sa te bazezi numai pe tine, dar aceasta e calea sigura spre prapastie. E bine sa fii receptiv la nevoile celorlalti si sa lasi orgoliul deoparte! Cu cat asculti, cu atat va fi mai bine de tine. Daca vrei sa iasa mortis numai cum vrei tu, atunci dai singur de bucluc. Sanatatea e si ea cam subreda acum, cu o imunitate scazuta si reactii nervoase pe fond de stres. Nu strica mai multa rugaciune, meditatie, retragere in tine. Intrarea Soarelui in Sagetator, pe 22 noiembrie, te mai relaxeaza. Lucrurile nu-ti mai vin doar prin eforturi supraomenesti, simti ca Dumnezeu mai compenseaza si el prin alti oameni atunci cand nu mai poti. Te bucuri de beneficii din partea celorlalti si chiar e posibil sa ai parte de castigurile partenerului. Atentie la sfaturi, nu le da decat daca ti se cer! Nu ajuta pe nimeni cu forta si nu te amesteca unde nu-ti fierbe oala, deoarece risti sa devii tap ispasitor!
Gemeni 
Curaj, mai ai numai 10 zile, la inceputul lunii, in care mai gafai, dar pe urma iti reglezi respiratia. La inceput de noiembrie, iti e foarte greu sa tii pasul cu toate activitatile, esti imprastiat in toate directiile si abia mai faci fata presiunilor profesionale. Prin urmare, fie te hotarasti sa te imbolnavesti, ca sa stai putin deoparte, fie recomandat ar fi sa-ti iei o pauza, o vacanta, un concediu. Cert e ca nu poti tine pasul cu toate amanarile, schimbarile, rasturnarile de situatie cu care te confrunti. Oamenii din jur sunt de neinteles, deciziile se schimba peste noapte, intelegerile se dau peste cap. Ritmul tau de viata este haotic, somnul si odihna au de suferit. Faci eforturi sa te aduni si e bine sa-ti faci timp pentru hobbyurile tale, altfel poti avea impresia ca o iei razna. Intre 11 si 21 noiembrie, ies la suprafata fete ale oamenilor din jur. Afli cine anume te dusmanea, cine iti batea clopotele pe la spate, cine-ti radea in fata, dar in spate iti punea coarne. Sunt adevaruri greu de digerat, de aceea dezvaluirile dureroase ar putea sa se somatizeze. Atentie la tiroida, la voce, la toata zona gatului, incusiv la ceafa, la dinti, la imunitate in general si la talpi. Dumnezeu te pune in situatii delicate, dar in care tu esti fortat sa dai piept cu realitatea. Ca sa fie treaba treaba, te poti simti inselat, tradat, respins. Toate vin parca la pachet ca sa te lamuresti ca una credeai si alta era viata concreta. De asemenea, daca tu ai secrete bine pazite, s-ar putea sa nu le mai poti tine ascunse. Din 22 noiembrie, cand Soarele trece in Sagetator, vin spre tine oameni mult mai sinceri, integri, bine intentionati, Procesul de selectie a anturajului se incheie si stii pe cine poti conta. Ai sansa de a te avanta in noi parteneriate, benefice tie, cu oameni care te reprezinta. Viata de cuplu cunoaste si ea o cernere, cele rele se spala si permit celor bune sa se adune. Cel mai bine stai la capitolul financiar, pentru ca banii curg, se dezleaga, se revarsa. Iti pui la treaba talentele si esti rasplatit pe masura. Numai ca numele tau de cod este “Fulga”. Adica esti o vaca buna de muls. Ii sustii din toate punctele de vedere pe ceilalti, cu tot ce castigi. Esti un fel de sponsor care implineste dorintele altora; ale tale conteaza mai putin. Bucuria ta cea mai mare trebuie sa fie aceea ca ai de unde da.
Rac 
Inceputul de noiembrie pune intr-o lumina noua relatia de iubire si pe cea cu copiii. Abordezi lucrurile dintr-o perspectiva noua, intelegi altfel ceea ce s-a intamplat pana acum intre tine si oamenii pe care-i iubesti, apar noi probe la dosar. De asemenea, te achiti de niste promisiuni vechi fata de partener sau fata de copii. Implicarea ta in viata copiilor este din ce in ce mai activa, fie ca sunt ai tai, fie ca sunt ai altora. De asemenea, te intorci acum la o veche pasiune, faci ceva ce-ti place si n-ai mai facut de mult. Nu-ti convine, dar ajungi acum la vorba cuiva, recunosti ca nu ai vrut sa asculti un mesaj pe care l-ai tot primit in mod repetat. Auzi, in sfarsit, ceva ce n-ai vrut sa auzi. Intre 11 si 21 noiembrie, esti pus in fata unor decizii care-ti afecteaza viitorul. Gandesti in perspectiva si, ceea ce alegi acum, te poate marca pe o perioada lunga de timp. Ai putea atrage oameni influenti care sa te ajute sa rezolvi o problema personala careia nu-i dai de cap de unul singur. Viata personala nu se prea impaca insa cu cea profesionala. Indatoririle te cam tin departe de partener sau partenerul este cel absent din peisaj, relatia de cuplu poate fi marcata de o distanta intre voi. Ar putea aparea discutii pe marginea lipsei de atentie pe care o simti fie tu, fie partenerul. Din 22 noiembrie, cand Soarele se muta in Sagetator, ridici pretentii la adresa celorlalti. Vrei mai mult, in primul rand de la tine. Nu sunt excluse discutiile legate de bani si nevoile tale, la care acum nu mai esti dispus sa renunti. Imbucuratoare sunt vestile  dinspre zona profesionala. Desi sunt oameni pe care nu te poti baza, apar altii care-ti intind o mana de ajutor. Daca exista afectiuni medicale de care suferi, e timpul sa faci investigatii, sa te cauti, sa umbli dupa un diagnostic sau dupa tratament. Ar fi de mentionat ca cel mai bine functioneaza acum pe tine tratamentele naturiste, leacurile babesti, terapiile alternative.
Leu 
Zece zile  ai la dispozitie la inceputul lunii sa rezolvi probleme de familie, care te sacaie de mult timp. Ii duci in spate pe cei de acasa, cam aceta este rolul tau, esti un salvator sau, dupa caz, un tampon intre ei. E timpul sa descurci niste acte, sa reglezi conturile cu alti mostenitori, sa faci ordine in actele ce tin de proprietate. Poate, cine stie, iti schimbi adresa, ori doar buletinul. Sunt previzibile tot felul de reparatii la aparatele electrocasnice, unele dintre ele avand nevoie sa fie inlocuite. De asemenea, pot sa reintre in viata ta rude pe care nu le-ai mai vazut de mult. Sunt de asteptat evenimente de familie, reuniuni, ocazii care te pun fata in fata cu oameni din neamul tau. Intre 11 si 21 noiembrie, atentie sa nu dai cu piciorul la niste ocazii profesionale! E nevoie sa te vindeci acum de niste convingeri, sa faci lucrurile altfel decat le-ai facut pana acum. S-ar putea sa apara conflicte la locul de munca, femeile din jur semanand samanta de scandal. Ai sansa de a iesi insa deasupra, de a te afirma, dar ascensiunea ta se castiga prin lupta, conflict, zbatere. Asa ca sufleca-ti manecile si pregateste-te sa razbesti! Dupa data de 22, cand Soarele aterizeaza in Sagetator, te intereseaza mai putin conflictele sociale sau profesionale, pentru ca te concentrezi pe viata afectiva. Cel mai mare pret il pui pe sentimente. Esti pasional, lasi deoparte inhibitiile si te concentrezi pe o campanie de cucerire. Te indragostesti de cineva nou sau iti iei cu asalt partenerul pe care deja il ai. Iubirea vine peste tine cu o forta careia nu i te poti sustrage. Esti pus in fata unor ispite, asa ca ai grija la viata dubla! Poti fi, de exemplu, curtat la serviciu de un coleg sau chiar risti sa iubesti prea mult biroul, serviciul, locul de munca. Atentie la riscul de ingrasare pe sistem nervos. In plus, e posibil sa platesti acum prin bani niste prostii pe care le-ai facut candva. Nu uita de Dumnezeu, pentru ca tot ce ti se intampla iti este dat ca sa treci testul credintei!
Fecioara 
Incurcaturile cu actele sunt de actualitate in primele 10 zile de noiembrie. Alergi dupa o semnatura, dupa o stampila, dupa schimbarea unui document. Atentie unde pui portofelul sau dosarele, sa nu cumva sa pierzi ceva sau, Doamne fereste, sa nu fii pradat! Te duci si te-ntorci, esti intr-un du-te-vino, pleci intr-o parte si ajungi in alta. E bine sa dai de fiecare data explicatii suplimentare, pentru ca risti sa fii inteles gresit sau deloc. Atentie si la corespondenta, pentru ca nu prea ai cum sa faci fata tuturor solicitarilor. Cand pleci la drum, verifica de zece ori daca ai la tine tot ce-ti trebuie si daca masina e in perfecta stare de functionare. Revin peste tine oameni cu tot felul de cereri sau de informatii. Parca toata lumea vrea sa afle cate ceva de la tine. Ce sa-i faci, spiritul tau enciclopedic e de vina, asa e cand stii prea multe: trag toti de tine. Intre 11 si 22, viata afectiva este prioritara. Ajungi la sufletul tau, al altora si, de asemenea, permiti ca cineva sa ajunga la sufletul tau. Ai parte de un schimb de sentimente care te ating in adancurile tale. Te deschizi si devii vulnerabil, nu prea ai incotro. Iti dai jos masca prudentei si a pudorii. Permite-ti sa traiesti, sa simti, sa treci de inhibitii si reprimare! Se lasa cu pupaturi, cu imbratisari sau cu un contact fizic mult mai intim. Exprimentezi acum iubirea prin atingeri, prezenta, tacere, nu neaparat prin cuvinte. Relatiile nu sunt insa linistite, ci intense, explozive. Te consumi, da iti si place. Esti pus in situatia de a depasi niste limite, de a-l lasa pe celalalt sa intre intr-o camera a sufletului pe care o tii incuiata. Dupa data de 22, cand Soarele ajunge in Sagetator, iti gasesti mai usor linistea. Simti ca apartii cuiva unui loc unei persoane, unui antuaj profesional. Dispare sentimentul ca esti strain de propria viata, te adaptezi, te integrezi, simti ca prinzi radacini Te regasesti in propria piele si in propria viata. Ai ocazia de a cunoaste oameni noi, poate din cercuri in care nu ai avut acces pana acum. Evita totusi sa-ti ajuti prietenii care nu-ti cer ajutorul. Nu face lucruri pe care le pot face si singuri! In loc sa-i rasfeti pe altii, care nici nu apreciaza, mai bine rasfata-te pe tine! Fa lucruri care-ti fac placere, distreaza-te, delecteaza-te cu un hobby!
Balanta 
Sagittarius. This is a really pretty picture.
Primele 10 zile din noiembrie iti aduc un grad ridicat de stres din cauza banilor. Te dai peste cap sa-i faci, iti este greu sa-i tii in buzunar, nu reusesti sa ai o relatie prea buna cu ei. Ca sa-ti mearga bine, trebuie sa te achiti acum de promisiunile facute. Daca ai promis cuiva drag ca-I cumperi ceva cand o sa ai bani sau ca o sa-i dai bani cu imprumut, atunci inseamna ca te-ai legat printr-un juramant care vine acum peste tine. Ca sa te dezlegi si sa deblochezi fluxul financiar, fa ce ai spus! Cumpara ce ai spus ca vei cumpara sau da, daca ai promis ca dai! Aceasta este acum sursa bocajelor tale: angajamentele din trecut de care nu te-ai achitat. Da drumul la bani si elibereaza-te! Da ca sa-ti vina inapoi! Intre 11 si 21 noiembrie, se scormonesc secrete de familie. Tasnesc la suprafata adevaruri nerostite, care te afecteaza direct. Plesneste o buba, se sparge undeva un balon umflat, se revarsa ceva ce nu mai poate sa stea in matca. Se lasa cu conflicte cu scandal, cu atacuri la persoana, iar tu esti cel care trebuie sa manifeste atitdinea impaciuitoare. Esti elementul de echilibru, esti prins la mijloc intre toti cei din jur care au cate ceva de impartit unii cu altii. Apar discutii in care sunt implicati partenerul si familia lui. Se rascolesc amintiri, rani, cuvinte rostite pe jumatate. Dezvlauirile care se fac acum au un rol compensator, eliberator, au darul de a introduce o noua ordine intr-un univers artificial. Lucrurile revin la normal, gata cu minciunile cu ascunzisurile, cu cioara vopsita. Intrarea Soarelui in Sagetator, din 22 noiembrie, te face dornic de studii si calatorii. Devii avid de informatie, citesti mai mult decat de obicei, te inscrii la cursuri sau urmaresti programe educative. Socializezi mai mult, te intalnesti cu oameni, faci schimb de idei, intalnesti noi cunostinte. Ai de a face cu fratii, surorile, verii, vecinii, faceti schimburi de vizite sau de servicii. Esti foarte ocupat si solicitat, asa ca de acasa ai putea primi reclamatii. Nu uita sa acorzi atentia cuvenita celor dragi. Viata ta publica nu te scuteste de responsabilitatile de acasa, pe care ai putea sa le delegi totusi cuiva de incredere ca sa-ti vezi de ale tale.
Scorpion 
Primele 10 zile din luna noiembie te fac sa reevaluezi anumite situatii si personaje. Vezi cu alti ochi oameni vechi din vata ta, iti dai seama ca, in multe privinte, te-ai pacalit, te-ai mintit singur, n-ai avut dreptate. Cam plutesti in incertitudine, nu-ti vine nici tie sa dai piept cu realitatea, inca eziti in fata unor dovezi. Tu acum vezi si tot nu crezi. Nu-i nimic, o sa mai ai ocazia sa te lamuresti, numai ca ceea ce refuzi sa accepti, te cam face sa suferi. Impulsul tau este acela de a face un pas in spate, de a da inapoi, de a te retrage. Te refugiezi usor, usor, in lumea ta, te detasezi de ceea ce-ti face rau, pastrezi doar ceea ce nu are un impact negativ asupra ta. Iti pui in ordine ideile si relatiile, se produc in tine schimbari de mentalitate. Intre 11 si 21 noiembrie, traversezi o perioada de intalniri fata in fata, de raporturi unu la unu. Parca ai fi la interviu, esti pus in fata unor oameni pe care sa-i consiliezi, sa-i ajuti, sa-i inveti. Stii clar ce vrei de la ceilalti si iti dai seama cu precizie ce poate fiecare sa-ti ofere. Umbli serios la asteptari si accepti ca unii oameni, pur si simplu nu au de unde sa dea mai mult. E o perioada in care faci ordine in orice parteneriat si reglezi relatia cu partenerul de viata. Dragut este ca rasar acum in viata ta oameni din trecut cu care ai lasat treburi neterminate, poate fosti iubiti, asociati, colaboratori. Se manifesta legea karmei in relatiile tale. Apar oameni fata de care mai ai de platit ceva sau care mai au sa-ti dea ceva. Se echilibreaza foarte multe balante intre tine si ceilalti. Dupa intrarea Soarelui in Sagetator, pe 22 noiembrie, incepi sa produci, sa faci bani, sa-ti valorifici talentele. Munca ta este apreciata si rasplatita. Nu esti scutit, insa, de turbulente. Esti pus in situatia de a face niste alegeri controversate. Esti predispus sa iei decizi care pot fi considerate incorecte, nedrepte. In tot acest timp, este bine sa te raportezi la binele tau suprem, fara sa faci pe plac celorlalti. Ceea ce pare pierdere, poate sa fie spre binele tau si invers, ceea ce castigi s-ar putea sa nu fie de bun augur. Trebuie sa ai rabdare sa se linisteasca apele de fiecare data, pentru ca sensurile  fiecarui eveniment nu le poti decodifica decat ulterior. Nu te avanta in interpretari, mai bine asteapta!
Sagetator 
Inceptutul de noiembrie, mai precis primele 10 zile, te cam prind descoperit. Esti fara replica, fara drept de apel, prins intr-o panza de paianjen. Joci rolul de spectator, nu neaparat al propriei vieti, ci al vietii altora. Preocuparea ta este cum sa-i ajuti pe altii sa faca fata unor situatii delicate, dar si cum sa te salvezi pe tine. Traiesti, poate, acel sentiment ca esti legat de maini si de picioare. Initiativele tale sunt destul de greu de fructificat, asa ca nu poti sa iei acum decat de bun tot ceea ce ti se intampla. Oamenii si evenimentele care apar iti sunt date ca sa reflectezi, sa te pui pe ganduri, sa tragi concluzii. Este o perioada de cautari interioare pentru tine, cand ar trebui sa-ti pui in mod constant intrebarea: “Oare de ce se intampla asta? Ce vrea Dumnezeu sa-mi transmita?”. Intre 11 si 21 noiembrie, cand Mercur nu mai este retrograd, te consumi foarte mult pe linie profesionala. Parca greul pica pe tine si nici nu te simti in cea mai buna forma ca sa faci fata stresului si agitatiei. Banii sunt si ei in centrul atentiei tale si s-ar putea sa ai senzatia ca pusculita in care ii tii este sparta. Copiii si partenerul au acum mofturi, capricii sau nevoi, iar tu esti duhul care le indeplineste dorintele. Intrarea Soarelui in zodia ta, pe 22 noiembrie, iti regleaza respiratia. Te simti mai vitalizat, mai in putere, mai capabil sa faci fata oricarei provocari. Iti revine pofta de viata si simti ca traieti din plin. Incep sa se dezlege din blocajele pe care l-ai resimtit, lucrurile parca o iau intr-o directie pe care o poti anticipa si controla. Ramane valabila sensibilitatea financiara, prin acel sentiment ca nu ai destul sau ca nu ti se ajunge. In acest context, s-ar putea sa ti se ceara un imprumut sau un sprijin peste puterile tale. Faci o mare greseala daca dai de unde n-ai. Mai ales daca te imprumuti pentru altul, cazi intr-o groapa pe care ti-o sapi singur. Ajuta cat poti, daca ai de unde!
Capricorn 
Primele 10 zile de noiembrie sunt de-a dreptul bulversante. Nici tu nu stii ce sa mai crezi. Oamenii defileaza prin viata ta cu alte intentii, cu alte comportamente, cu alte perspective. Tocmai cand credeai ca, gata, anumite relatii s-au terminat, acei oameni tasnesc in viata ta de nicaieri ca si cum acum v-ati imprieteni prima data. Pe de alta parte, alte persoane isi dau acum arama pe fata. Iti faci o revaluare a raportarii tale la cei din jur. Acum se hotaraste daca, cine ti-e aproape, iti vrea cu adevarat binele si te iubeste asa cum esti. Este sezonul clarificarilor, in care vezi clar pe cine poti conta, cine te sustine, cine te accepta si, dimpotriva, cine te judeca, te demonteaza, te barfeste. S-ar putea sa ai surprize de proportii: sa vezi oameni bine intentionati pe care ii credeai altfel si, dimpotriva, sa nu-ti placa fata altor personaje. Sistemul tau de apreciere a fost destul de deformat pana acum, cand se stabilizeaza. De asemenea, vezi foarte clar in ce masura visele, sperantele si idealurile tale stau in picioare. Te-ai opus la foarte multe initiative crezand ca altceva este bun pentru tine. S-ar putea ca, in sfarsit, sa accepti anumite planuri, proiecte, actiuni, care abia acum ajungi sa crezi ca sunt pentru tine. Intre 11 si 21 noiembrie, esti destul de imprevizibil si s-ar putea sa iei decizii fulgeratoare legate de viata de familie sau de locuinta. Poate ani de zile ai ezitat intr-o decizie, ai lasat o siuatie sa treneze si brusc, vii si spui “Gata, acum!”. Si sa si actionezi. Poate fi vorba de o mutare, de o renovare de o reparatie, de o discutie apriga si categorica cu parintii, de clarificarea statutului tau in niste acte etc. Luna Plina iti lumineaza viata afectiva si anunta impliniri prin intermediul partenerului si al copiilor. Prin ei vin acum catre tine oportunitati sau doar prilejuri de bucurie. Dupa 22 noiembrie, cu Soarele in Sagetator, iei lucrurile mai usor, te agiti mai putin si primesti mai mult ceea ce ti se intampla. De fapt, nu prea ai incotro. Daca te zbati si te lupti, suferi, asa ca tu alegi. Vine acum spre tine o presiune din partea partenerului, care te scoate de pe linia ta de plutire. E ca si cum te ia dintr-un lo si te asaza in alta parte. Nu prea mai poti sa stai cuminte in banca ta. E posibil sa fie vorba de o initiativa in care te angreneaza, de o activitate in doi care sa te scoata din zona ta de confort. La orizont se anunta mult consum, dar si bani.
Varsator 
10 zile de foc te asteapta la inceputul lunii, 10 zile in care esti prins intre doua obligatii, doua responsabilitati, doua drumuri. Exista, in primul rand, o mare presiune profesionala. Ai de dus la indeplinire niste angajamente vechi si nu-ti  gasesti linistea decat dupa ce definitivezi ceva ce ai inceput de mult sau ai promis ca faci. Inchei capitole pe care le-ai deschis, pui in practica ceea ce ai demarat mai de mult. Traversezi o perioada foarte aglomerata, in care esti expus public, vorbesti cu oamenii, ti se cere ajutorul. E aproape imposibil sa nu atragi atentia asupra ta, asa ca asteapta-te ca, oriunde te-ai afla, sa fii pus in situatia de a sta la scena deschisa. Tot ce faci acum e de rasunet, produce ecouri, face valuri. Mai mult, ti se cere parerea in anumite dispute, rolul tau fiind acela de mediator. Clarifici niste situatii, vorbesti deschis despre experientele tale personale de viata, din care ceilalti au de invatat cate ceva. Intre 11 si 21 noiembrie, s-ar putea sa ai impresia ca cineva se joaca cu tine. Ironia sortii: se dezleaga in mod miraculos unele piste pe care le-ai abandonat. Ai facut eforturi uriase in trecut sa obtii anumite lucruri, si iata ca acum, cand abia nu mai sperai, ele vin fara efort. In alta ordine de idei, anumite initiative nu ies, chiar daca aparent iti sunt la indemana. Universul nu-ti da acum decat ceea ce este bine pentru tine, asa ca e bine sa mergi pe drumurile care ti se deschid. E bine pentru tine sa urmezi acum calea care iti apare in fata usor, ca din senin. E posibil ca, la orizont, sa fie si un drum, o calatorie scurta, o delegatie sau o prezentare, o sansa de afirmare prin scris sau prin arta convingerii. Ceva te scoate din ritm, dar iti este de folos. Dupa intrarea Soarelui in Sagetator, pe 22 noiembrie, iti iei avant. Viata ta devine o cursa cu obstacole, dar ai puterea sa le darami unul dupa altul. Esti si foarte cautat, curtat, apar oameni care incearca sa te coopteze intr-o echipa, intr-o asociatie, intr-o organizatie. Te regasesti in mijlocul unor anturaje ample cu ocazia uor evenimente la care iei parte. Tot munca este cea care iti vine de hac, pentru ca iti este greu sa-ti gasesti echilibrul intre linistea interioara si provocarile din exterior. Ai impresia ca trag toti de tine, asa ca e bine sa mai si refuzi, sa spui “nu”, sa nu te epuizezi. Supravegheaza-ti atent alimentatia, pentru ca stilul de viata dezordonat produce acum dezechilibre in organism.
Pesti 
In primele 10 zile ale lunii noiembrie, tu esti aici, dar nu apartii acestei lumi. Viata ta se desfasoara la un alt nivel, pe undeva pe sus, intre visare si plutire. Cam visezi cu ochii deschisi, asa ca ai nevoie de niste evenimente de impact care sa te aduca cu picioarele pe pamant. Esti taxat acum pentru faptul ca esti desprins de realitate si primesti niste lovituri din partea unor oameni la care nu te asteptai. Experienta unui soc este necesara deoarece ai ramas prin in convingerile tale si nu vrei sa renunti la ele. Ai investit timp si efort sa-i convingi pe ceilalti, sa-i faci sa te urmeze, sa le impui ideile tale. Numai ca acum vine vremea sa-i lasi pe ceilalti sa se descurce si singuri, fara implicarea ta. S-ar putea sa constati ca din dorinta de a face bine te-ai implicat, lucrurile au iesit prost si, dintr-o data tot tu esti de vina. Poate e timpul sa te retragi elegant din viata unor oameni carora tu le-ai vrut binele, dar pentru care altul era de fapt binele lor. Incearca sa nu faci totul in locul celorlalti, mai bine lasa-l pe fiecare sa-si invete lectiile! E timpul ca implicarea ta in mediul exterior sa se reduca spre minim. Vezi-ti de tine si mai putin de ceilalti! Intre 11 si 21 noiembrie, se face lumina in niste acte, documente, contracte, pe care sta si semnatura ta. Esti foarte dinamic, te misti in toate directiile, nu stai locului, iar aceasta stare de agitatie iti tine mintea ocupata. Primesti informatii pe care le dai mai departe, toata lumea te intreaba cate ceva, fara sa vrei, faci parada de cunoasterea pe care o ai. Iti face bine sa te plimbi, sa te pui pe drumuri, deoarece miscarea te ajuta sa faci si in tine acele schimbari de care ai nevoie. Ca sa revii cu picioarele pe pamant, s-ar putea sa primesti niste lectii legate de bani. Poate ai investit intr-o directie  gresita, poate ai dat un imprumut si nu-ti mai vine nimic inapoi, poate ai fost tras pe sfoara, ti s-a promis o suma si n-o mai vezi. Te convingi acum ca nimic nu e ceea ce pare si ca ai vazut unii oameni altfel decat sunt. Dupa ce Soarele ajunge in Sagetator, pe 22 noiembrie, te bucuri de reputatie, ba chiar ai putea obtine recompense pentru performantele tale in munca. Te bucuri de o imagine sociala buna, intri in carti pentru o promovare sau, pur si simplu, nu se poate atinge nimeni de tine. Nu face greseala de a te complace! Fii vigilent, caci s-ar putea sa apara ocazii care sa treaca pe langa tine. Nu rata sanse din comoditate! De asemenea, ai grija cum iti folosesti seductia, pentru ca s-ar putea ca un sef sau cineva cu autoritate sa-ti faca avansuri, si nu e vorba de vreo avansare profesionala… Nu confrunda afacerile cu placerea, s-ar putea sa iasa prost. Plauzibila este insa varianta de a te lansa intr-un proiect profesional cu partenerul sau cu un copil.
sursa : valeriupanoiu.blogspot.ro
Zodiac Signs

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu