miercuri, 29 octombrie 2014

PUTEREA GÎNDULUI – SWAMI SIVANANDA


exercitii-pentru-creier
FIZICA ŞI FILOSOFIA PUTERII GÂNDULUI

Gândul întrece lumina în viteză
În timp ce lumina călătoreşte cu circa 300.000 de kilometri pe secundă, gândurile ajung practic instantaneu la locul dedestinatie. Gândul este mai fin decât eterul (n.n. Shivanada nu vorbeşte aici despre Akasha, materia subtilă ultimă, ale cărei vibraţii produc întreaga manifestare, deci şi gândul, ci de mediul subtil prin care se transmite electricitatea), mediul electricităţii.
Prin intermediul unei transmisii radio, un cântăreţ care cântă la Calcutta poate fi ascultat în propriul nostru
apartament din Delhi. Orice mesaj poate fi recepţionat prin intermediul unor asemenea transmisii.
Într-un mod asemănător se comportă şi mintea omului. Un sfânt ce emană valuri spirituale de pace, armonie şi echilibru, trimite de fapt în lume gânduri de pace şi armonie. Acestea călătoresc mai repede decât lumina în toate direcţiile, pătrunzând în minţile altor oameni şi producându-le, prin fenomenul subtil al rezonanţei, gânduri similare de armonie şi pace. În schimb, un om angrenat în activităţi lumeşti, a cărui minte este plină de gelozie, răzbunare şi ură, emite gânduri discordante ce pătrund la rândul lor în minţile a mii de oameni, creându-le stări asemănătoare, dizarmonioase.

Mediul prin care călătoreşte gândul
Dacă aruncăm o piatră într-un bazin cu apă, ea va produce o succesiune de valuri concentrice având drept epicentru locul impactului. Lumina unei lumânări va da şi ea naştere unor valuri de vibraţii eterice călătorind în toate direcţiiile, pornind de la centru.
În acelaşi mod, atunci când un gând, bun sau rău, străbate mintea unei persoane, el dă naştere unor vibraţii în MANAS, (sau atmosfera mentală), care vor călători în toate direcţiile, la mare distanţă de emiţător.
5479_1
Care poate fi mediul prin care călătoreşte gândul de la o
minte la alta?
Cea mai bună explicaţie este că MANAS, sau substanţa
minţii, umple ca un eter întregul spaţiu, servind drept vehicul
pentru gânduri, la fel cum PRANA este vehiculul pentru
sentimente, lumină şi electricitate, iar aerul pentru sunet.
Eterul spaţiului înregistrează gândurile

Forţa sau puterea gândului este atât de mare, încât poţi
învârti pământul prin intermediul ei. Ea poate fi transmisă de la
un om la altul. De pildă, puternicele gânduri ale marilor înţelepţi
de altădată, numiţi şi RISHIS, se păstrează încă înregistrate în
AKASHA.

Yoghinii clarvăzători pot percepe aceste gânduri-imagine. Ei le mai pot încă citi. Suntem practic înconjuraţi de un ocean de gânduri. Plutim în acest ocean. Cu toţii absorbim anumite gânduri şi emitem altele în acest univers al gândurilor. Astfel, fiecare are propria lui lume a gândurilor, şi toate aceste lumi se dizolvă în marele ocean al Minţii Cosmice.
Gândurile sunt vii
Gândurile trăiesc. Ele sunt la fel de solide în lumea lor ca şi o piatră în lumea fizică. Corpul nostru poate înceta să mai fie, dar gândurile noastre nu pot muri niciodată. Fiecare schimbare de gând este însoţită de o vibraţie nouă
în materia mentală. Gândul-forţă are nevoie de o anumită materie subtilă (un mediu) pentru a putea acţiona. De aceea, cu cât mai puternice sunt gândurile, cu atât mai devreme vor apare rezultatele lor. Când gândul este focalizat, dându-i-se o anumită direcţie particulară, el va produce anumite efecte, direct proporţional cu puterea de concentrare a emiţătorului (adică cu forţa cu care acesta emite gândul).

Descarca cartea- Puterea_gandului_
Sursa: astrodeva.wordpress.com

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu