luni, 27 octombrie 2014

Interpretarea Nodului Nord in zodii

Lectia de viata a unei persoane reprezinta misiunea pe care a primit-o persoana la nastere si pe care va trebui sa o rezolve pe intreg parcursul vietii. Ea se identifica prin analiza pozitiei Nodului Nord Lunar in zodie si in casa astrologica. 


 
Lectia de viata este motivul pentru care o persoana a venit pe Pamant si pentru care va trebui sa dea socoteala Divinitatii, dupa ce va parasi Planul Fizic. Nerealizarea lectiei de viata duce la repetarea ei in viata urmatoare. Daca persoana nu isi cunoaste lectia de viata, sau nu se preocupa de realizarea ei, atunci va primi avertismente sub forma de boli.

Prezentam un tabel cu pozitiile Nodului Nord, care indica lectiile de viata.

tabel-cu-pozitiile-nodului-nord

Nodul Nord in Berbec: In aceasta viata nativul trebuie sa-si dezvolte constienta si vointa. Este necesar sa actioneze independent pentru a-si realiza telurile prin mijloace proprii. In viata anterioara frica l-a impiedicat sa-si exprime personalitatea si sa isi atinga scopurile. In prezent trebuie sa renunte la compromisuri si sa invete sa ia decizii individuale si sa-si asume responsabilitati fara a arunca vina pe altii.

Nodul Nord in Taur: Persoana are una dintre cele mai grele karme posibile. S-a nascut cu un puternic sentiment de culpabilitate si are o mare dorinta de purificare. Trebuie sa renunte la goana dupa avere si putere. Trebuie sa creeze liniste si armonie in mediul in care traieste si sa fie un sprijin solid pentru ceilalti. Este necesar sa-si indeplineasca misiunea in viata de zi cu zi incepand cu cele mai banale lucruri. 

Nodul Nord in Gemeni: Persoana are o judecata corecta si logica, dar are dificultati in comunicare si ii este greu sa-si modifice parerea sau sa accepte sfaturile celorlalti. In viata anterioara a trait numai dupa ideile si conceptiile sale si nu a acceptat sa dea socoteala nimanui. Are de invatat lectia comunicarii : prezentarea logica, stiintifica si corecta a tuturor informatiilor. De obicei, o astfel de persoana se inchide in sine si refuza comunicarea, sau spune orice numai adevarul nu.

Nodul Nord in Rac: Persoana si-a negat originea in viata anterioara si a refuzat sa-si asume obligatii afective. S-a straduit sa actioneze cat mai impersonal, cenzurandu-si sentimentele. Si-a indeplinit sarcina fata de societate, dar nu a facut nimic pentru viata sa afectiva sau pentru familie. Realizarea echilibrului intre profesie si viata afectiva constituie scopul propus pentru aceasta viata. Trebuie sa-si orienteze energia pentru a-i face fericiti pe partenerul de viata si pe copii.

Nodul Nord in Leu: Viata actuala reprezinta o proba continua a vointei pe care o are persoana. S-a nascut cu misiunea de a-si dezvolta creativitatea si aceasta numai prin fortele proprii. Trebuie sa-si puna in aplicare gandurile pentru a putea deveni o persoana puternica si hotarata. Sarcina actuala cere formarea unei gandiri proprii, care presupune actiuni individuale fara a beneficia de nici un ajutor din partea altora. Trebuie sa renunte la interesele colectivului in favoarea celor personale. Trebuie sa invete sa fie un sef corect si intelept, indiferent de domeniul pe care il abordeaza. 

Nodul Nord in Fecioara: Persoana a suferit foarte mult in vietile anterioare si in prezent retraieste unele din vechile spaime. Ii va fi greu sa scape de ideea ca este intr-un permanent pericol. A vazut multa suferinta in jurul sau si acum este foarte sensibila la emotii. In trecut, datorita lipsei de simt practic, nu a fost in stare sa acorde un ajutor eficient si prompt. Sarcina sa karmica ii cere sa devina utila in viata celorlalti, sa-si aleaga o profesie prin care sa-i poata ajuta direct, concret si palpabil. 

Nodul Nord in Balanta: Persoana are sentimentul ca sacrifica prea mult fata de cat primeste, in special in relatiile umane. Sarcina karmica a vietii actuale este autosacrificiul in favoarea fericirii altora. Persoana trebuie sa creeze o legatura afectiva armonioasa, si sa invete sa imparta succesele cu altii. 

Nodul Nord in Scorpion: Nativul a trait in belsug in viata anterioara si a fost un om comod. Scopul sau era dorinta de posesiune. Se agita foarte mult pentru a-si aduna si pastra averea. Acest lucru l-a impiedicat sa se dezvolte afectiv si spiritual. Opunea rezistenta la schimbari si nu-si asuma nici un fel de risc, chiar daca se ivea posibilitatea unui castig. In prezent trebuie sa renunte la posesiune si la teama de a nu-si pierde averea. Va fi nevoit sa-si schimbe deseori modul de viata. In trecut era prizonierul traditiilor si al obisnuintelor. Va fi nevoit sa-si daruiasca bunurile materiale. Sarcina sa karmica este acceptarea valorilor spirituale pentru a putea sa se dezvolte continuu prin relatiile umane. Trebuie sa schimbe scara de valori si sa puna elementele spirituale inaintea celor materiale.

Nodul Nord in Sagetator: In viata anterioara persoana si-a dezvoltat o mare capacitate intelectuala avand probabil o profesie in sfera comunicarii. Mintea agera si luciditatea le are si in prezent. A avut probleme deoarece nu putea sa ia hotarari asupra celei mai bune variante. Nu reusea sa se decida asupra celei mai bune solutii si deseori intra sub influenta altora, executand deciziile lor. In prezent trebuie sa isi formeze o conceptie corecta despre lume si viata in care sa fie prezent si Dumnezeu.

Nodul Nord in Capricorn: Mai multe vieti la rand persoana s-a impotrivit maturizarii, cerand celor din jur sa o trateze ca pe un copil care are nevoie de o totala daruire emotionala si afectiva. Era foarte legata de familie si acest lucru ii ingradea independenta. Chiar si acum incearca sa paseze celor din jur problemele pe care le are. In trecut acorda acest rol familiei, parintilor, fratilor sau prietenilor apropiati. Personalitatea sa este cea a “copilului vesnic” care se impotriveste duritatii vietii, dar fara sa faca nimic in acest sens. In viata anterioara i-a manipulat pe altii pentru a se situa ea in centrul atentiei. In prezent, cand da de greu, foloseste manipularea sau se refugiaza intr-o boala. Sarcina sa karmica cere afirmare in plan social, profesional, prin efort propriu, refuzand orice forma de ajutor. 

Nodul Nord in Varsator: Persoana refuza sa colaboreze cu anumiti oameni. Are necazuri deoarece se considera mult prea deosebita si speciala. In viata anterioara si-a creat un orgoliu puternic si un sentiment de superioritate. Nu este dispusa sa accepte pe oricine in preajma sa. Trebuie sa renunte la egoism si sa-si sacrifice interesele personale in favoarea celor colective. Adevarata implinire o va gasi numai in cadrul unei comunitati. Scopurile pe care si le propune persoana trebuie sa fie exclusiv in beneficiul colectivitatii. Persoana va trebui sa realizeze ca este doar o parte a unui intreg si ca are aceleasi drepturi si obligatii ca si ceilalti. Trebuie sa se integreze intr-un grup social si sa aiba aceleasi obligatii si drepturi ca si ceilalti, fara nici un privilegiu.

Nodul Nord in Pesti: Persoana a avut foarte multe vieti si a acumulat o experienta mare. Este posibil sa fi ajuns la un final de ciclu evolutiv, iar aceasta viata sa fie ultima, dar si cea mai grea. Misiunea sa actuala consta in dezvoltarea cunoasterii spirituale. Trebuie sa acumuleze cat mai multe cunostinte si experiente in acest domeniu. Toate nemultumirile si bolile sale isi au cauzele in greselile spirituale pe care le-a facut si le face. 
 
O persoana care vrea sa aiba o stare de sanatate buna, trebuie sa se straduiasca sa isi realizeze lectia de viata si sa se preocupe de greselile karmice indicate de planetele sale retrograde.
Pentru a afla mai multe detalii va recomandam studierea cartii ”Astrologia karmica”.

 http://www.informatiiprofesionale.ro/productie/service/lectia-de-viata

http://adevarul2012.blogspot.ro/

5 comentarii: