miercuri, 6 august 2014

PERSPECTIVA ENERGETICĂ ELEVATĂ


Vă adresăm invitaţia de a menţine o anumită stare de spirit a minţii, precum şi o anumită stare emoţională, a fiinţării la nivel înalt.
Atunci când vă revărsaţi conştienţa în momentul prezent de ACUM şi când păstraţi o perspectivă energetică la un nivel vibratoriu subtil, nu contează ce făptuiţi sau cui vă alăturaţi; secretul este să fiţi prezenţi în clipa de faţă, debordând de bucurie, recunoştinţă şi apreciere. Veţi fi martorii abundenţei, ai unui flux stabil, ai graţiei şi naturaleţei.

Nu depinde de ceea ce făptuiţi, ci de modul în care creaţi, în fiecare clipă.



Iluziile zbuciumului,luptei, ale tensiunii psihice şi ale încordării, încrâncenării constituie frecvenţe dense, scăzute, mohorâte şi acestea sunt stările minţii care vibrează / radiază în cea de-a treia dimensiune. Reprezintă o parte a matricei, cu rol de zăvorâre, ferecare.

Numeroase fiinţe umane încep să conştientizeze că sunt, în realitate, fiinţe multidimensionale care se amuză într-un holojoc ce se desfăşoară aici, pe planeta Pământ. Teatrul acestei holograme oferă iluzia limitărilor. Iluzia limitărilor este intensă, fiind întreţinută, impulsionată şi amplificată prin mass-media, de către conducătorii voştri şi, totodată, specifică vechii paradigme tridimensionale.

O evoluţie, un proces de transmutare se desfăşoară înlăuntrul inimilor şi minţilor a numeroşi oameni de pe Pământ, în aceste vremuri. Această evoluţie a conştiinţei se extinde întru adevărul Sinelui nemărginit — întru conştienţă, întreaga făptură, precum şi aspectele inerente tuturor fiinţelor umane devenind conştiente de vieţile lor în realităţi multidimensionale.

sursa-net

Sursa: http://astrodeva.wordpress.com/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu