luni, 30 iunie 2014

TEHNICA SURASULUI INTERIOR

Imagine

Această tehnică este inspirată din tradiţia taoistă şi, realizată cu perseverenţă, ne ajută să ne trezim şi să amplificăm în fiinţa noastră starea de bună dispoziţie, de relaxare, ne conferă un tonus mărit şi încredere în sine. După câteva săptămâni de practică vom putea să realizăm această tehnică, care este de fapt un exerciţiu de vizualizare, în orice moment al zilei, de exemplu când călătorim cu mijloacele de transport în comun sau când aşteptăm în magazin să ne vină rândul la casă să plătim.
Tehnica de execuţie este simplă: Aşază-te cu spatele drept pe un scaun sau pe sol, cu picioarele încrucişate sau într-o postură de meditaţie. Indiferent de varianta pe care o alegi, elementul-cheie este să menţii spatele drept. Potriveşte cronometrul să-ţi dea un semnal după 15 – 20 de minute. Închide ochii şi urmăreşte să te relaxezi cât mai profund la nivel fizic, psihic şi mental.În poziţia pe care ai ales-o, cu ochii închişi, imaginează-ţi că îţi „scanezi” întregul corp şi detensionezi toate zonele încordate, acolo unde simţi că există blocaje (dureri fizice) şi energiile nu circulă liber. Când eşti pe deplin relaxat, urmăreşte să trezeşti şi să amplifici în tine o stare de fericire şi mulţumire. Poţi vizualiza în spatele pleoapelor închise un focar generator al acestei stări de bine, al unui surâs interior. Dacă sentimentul nu apare în mod spontan, adu-ţi aminte de o experienţă pe care ai trăit-o, un moment când fericirea şi mulţumirea au izvorât natural în tine.
Lasă acum zâmbetul să se reverse din această zonă focar în întregul corp, precum o cascadă. Vizualizează cum şuvoiul de energie îţi inundă capul, coloana vertebrală, braţele, regiunea inimii, plămânii, zona abdominală superioară şi inferioară, zona genitală şi coboară de-a lungul picioarelor până în vârful degetelor. Poţi vizualiza lent curgerea energiei din zona focar până în zona tălpilor sau poţi relua procesul de vizualizare de mai multe ori, ceva mai repede. Exerciţiul poate constitui în sine o pregătire pentru meditaţiile pe care doreşti să le faci în programul tău zilnic, deoarece creează o stare de interiorizare şi de abstragere a simţurilor de la realitatea înconjurătoare (pratyahara). Dacă nu continui cu o meditaţie, împreunează-ţi palmele în dreptul pieptului ca pentru rugăciune şi realizează o scurtă meditaţie de mulţumire şi recunoştinţă către Dumnezeu Tatăl.  Urmăreşte să menţii viu acest surâs interior pe parcursul întregii zile.
Imagine

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu