marți, 29 aprilie 2014

Eclipsa de Soare inelară

Prima eclipsă de Soare este inelară și se produce la 29 aprilie (09:15, ora României). Ea este vizibilă la sud de Oceanul Indian, Australia și Antarctica.
Prima eclipsă de Soare care va putea fi observată de pe teritoriul țării noastre se va produce la 20 martie 2015 și va fi o eclipsă totală, care din România se va putea observa ca o eclipsă parțială. Ea se va produce în jurul amiezii.
O eclipsă de Soare se produce întotdeauna la Lună Nouă (LN), deci când Soarele este conjunct cu Luna.
O eclipsă inelară de Soare se produce atunci când lungimea axei conului de umbră al Lunii este mai mică decât distanța Pământ-Lună, vârful conului de umbră fiind situat între două corpuri. Pentru punctele terestre aflate în domeniul delimitat de prelungirea conului de umbră, va avea loc o eclipsă inelară de Soare, din aceste puncte fiind vizibil un inel periferic al Soarelui.
Soarele și Luna sunt aliniate perfect cu Pământul, diametrul aparent al Lunii este mai mic decât al Soarelui; Luna fiind destul de departe de Pământ în această zi, nu va putea obtura întreaga lumină a Soarelui trimisă spre pământ. Din Soare se va vedea doar marginea în formă de inel strălucitor ce înconjoară Luna întunecată.
Eclipsele de Soare pot fi de trei tipuri: parțiale, inelare și totale. Avem cam o eclipsă totală la 40 de ani, vizibilă din aceeași regiune de pe pământ. Cele parțiale sunt mai dese și se produc atunci când Luna trece peste discul Soarelui, neacoperidu-l complet.
În secolul trecut, au avut loc 70 de eclipse, care s-au produs, în medie, o dată la 18 luni, și din care puține au putut fi observate cu atenție, deoarece majoritatea nu au fost vizibile decât de pe mare sau din regiuni greu accesibile, precum Antarctica sau Groenlanda.
Ultima eclipsă totală de Soare a mileniului trecut, vizibilă și în România, a avut loc la 11 august 1999, durata maximă a eclipsei totale vizibile dintr-un punct fiind de 2 minute și 23 de secunde.
De-a lungul timpului au fost luni în care s-au produs chiar 3 eclipse (ultima dată fiind în iulie 2000).
Mileniul al treilea a debutat cu prima eclipsă totală de Soare, la 21 iunie 2001, vizibilă în Africa australă, cu banda de totalitate în Angola și Madagascar. Pentru următorii 35 de ani, astronomii au prognozat 27 de eclipse totale de Soare.
Eclipsa este un fenomen natural cunoscut de mii de ani. Există consemnări ale eclipselor cu cel puțin 4.000 de ani înainte de Hristos. Primele observații serioase au fost făcute în urmă cu două milenii și jumătate de babilonieni, apoi astronomul grec Ptolemeu a elaborat, către anul 150 al erei noastre, veritabile calcule.
În vechile culturi, când avea loc o eclipsă, oamenii spuneau că soarele sau luna au fost înghițite de balaur sau de dragon. Dispariția Soarelui în plină zi era identificată cu cele mai teribile evenimente, ca de exemplu moartea unui mare conducător, declanșarea sau întreruperea unui război.
În Grecia antică, cei ce îndrăzneau să spună că eclipsa se produce prin interpunerea Lunii sau a Pământului erau arși de vii. Se credea că eclipsa se datora puterii unor formule magice. Aztecii posteau de frică în timpul eclipsei, femeile se flagelau, iar fetele își luau sânge din braț. În India, se spunea că, la eclipsă, un demon își întinde ghearele negre peste aștri, vrând să-i smulgă.
Chinezii credeau, pe vremuri, că eclipsele sunt pricinuite de un geniu al răului, care acoperă Soarele cu mâna dreaptă și Luna cu mâna stângă. Și francezii credeau că eclipsele sunt semne prevestitoare de rău. Marea eclipsă din 1033 a fost socotită ca o premoniție a morții regelui Robert, iar cea din 1074, ca o prezicere a conspirației lorzilor Catesby si Percy din Anglia. În antichitate armatele refuzau să lupte din cauza unei eclipse.
Eclipsa totală de Soare a fost socotită dintotdeauna un fenomen perturbator și a fost interpretată ca factor malefic, prevestitor de evenimente cu consecințe inimaginabile în destinul oamenilor. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)
Sursa: http://www.financiarul.ro/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu