luni, 14 aprilie 2014

Atmosfera astrală APRILIE: Transformări la toate nivelele ființei umane






Aprilie este una dintre cele mai importante luni ale lui 2014. Asta pentru că vom avea două eclipse, respectiv una inelară de Soare și una totală de Lună. Indiferent că ceva se sfârșește sau ceva începe există multe detalii ascunse bine de ochii noștri.
Distribuția planetelor în Semnele zodiacale este foarte interesantă, pentru că într-un anume fel se ajunge la egalitate în privința ocupării Elementelor. Totuși, Apa rămâne în continuare la putere, semn că încă mai avem de scotocit în adâncul sufletului nostru.
Așadar, în Semnele de Apă avem în continuare Saturn în mișcare aparent retrogradă în Scorpion, Jupiter în Rac, Neptun și Chiron în Pești și tot în Pești, până în preajma datei de 8 aprilie se mai află și Mercur. Pentru nativii acestor Semne zodiacale, pentru cei care au Ascendentul sau planete personale în aceste Semne, aprilie este o perioadă favorabilă, care le aduce multă intuiție, curaj și discernământ în a-și sonda sufletul și a-i asculta doleanțele.
Semnele de Aer ocupate de planete sunt Balanța și Vărsătorul. În Balanță avem Marte în mișcare aparent retrogradă, Nodul Nord al Lunii și aspectele de Lună plină și eclipsa inelară de Soare pe 15 aprilie. Vărsătorul o găzduiește pe Venus însă doar în primele șase zile ale lunii.

Ziua de 15 aprilie în care se produce și Lună plină și eclipsă este foarte dinamică. Ne aduce energia de care avem nevoie pentru a ne debarasa de obiceiurile, concepțiile, planurile, dar și relațiile care nu ne mai sunt de folos. Evenimentele se pot petrece brusc, uneori dureros, alteori cu note încântătoare. De departe, toate tipurile de relații vor cunoaște modificări definitive. Este bine să rupem fără echivoc orice relație care ne creează disconfort. Axa familie-societate este atinsă de aspectele zilei de 15 aprilie, asta însemnând că trebuie să ne întoarcem la familia din care provenim, la rădăcinile noastre terestre și să lămurim lucrurile odată pentru totdeauna. Totul se va schimba benefic în viața fiecăruria dintre noi dacă reușim acum să stabilim relații armoniaose cu membrii neamului în care ne-am născut. Iertarea, iubirea necondiționată, acceptarea celor dragi așa cum sunt, fără să intervenim în liberul lor arbitru sunt singurele atitudini care ne pot aduce liniștea, prosperitatea și progresul.
Dintre Semnele de Foc, doar Berbecul găzduiește trei planete și anume pe Uranus, Mercur în intervalul 8 – 23 aprilie și Soarele până în preajma datei de 20 aprilie. Semnul Leului își face simțită prezența datorită Lunii negre.
Elementul Pământ este reprezentat de Semnul Capricornului, prin prezența obișnuită a lui Pluton care în preajma datei de 15 aprilie va intra în mișcare aparent retrogradă, iar Taurul este accentuat de prezența Soarelui începând din 20 aprilie, Mercur i se alătură din 23 aprilie, iar pe 29 aprilie se formează aspectul de Lună nouă și eclipsa inelară de Soare la gradul 9. Harta astrală a momentelor de Lună nouă și eclipsă ne arată că materialismul și materialitatea sunt foarte răscolite, pentru că vrem nu vrem vom intui foarte clar nevoile reale ale sufletului, nevoi pe care nu le vom mai putea ignora sub nici o formă.
De asemenea vom conștientiza că societatea contemporană nu ne mai poate suține mult dacă noi doar consumăm fără să ne gândim la consecințe. Este un moment bun pentru a găsi un echilibru just între trebuințele materiale și cele sufletești și, mai mult decât atât, ar fi bine să ne orientăm către surse noi de hrană. Este un moment delicat pentru agricultură și alimentație. Există detalii pe care nu le putem observa sau înțelege pe moment.
Planeta în sine este un plin proces de transformare și este bine să ținem pasul cu ea. Ar fi minunat dacă ne-am acorda mintea și sufletul la Ființa Pământ, dacă am respecta-o așa cum se cuvine, dacă am ajuta-o în acest proces de transformare. Ajutându-te planeta, ne ajutăm pe noi înșine. Trebuie să învățăm odată și odată să ținem cont de legile naturale, fără să intervenim forțat în mediul înconjurător în care trăim și ne desfășurăm activitatea.
Tendința de a ne avânta în acțiuni mai mult sau mai puțin folositoare va fi la cote mari, dar și riscul de a da greș este la fel. Este bine să fim precauți, să evităm hazardarea în acțiuni pripite și mai ales să fim foarte prudenți cu sursele și resursele noastre de trai. Posibil ca veniturile multora dintre noi sa înceapă un declin, greu de stăvilit.
Sfatul astrologului pentru luna aprilie: să avem curajul, perseverența și seriozitatea de a ne ocupa mai mult și pe îndelete de sufletul nostru și de relațiile cu cei care ne sunt de folos!
Astrolog Anca Gordin Stoica
Sursa imagine: www.lightworkerenergyart.com


Sursa: http://www.astrocafe.ro/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu