duminică, 16 martie 2014

Rusia se considera a treia Roma. Testamentul lui Petru cel Mare, ambitiile lui Putin si latinitatea romanilor intr-o mare de ortodoxie panslavista

rusia5
In istorie, conceptul hermetic care postuleaza ca “nimic nu se pierde, nimic nu se distrige, totul se transforma” este cel mai evident. Fantoma totalitarismului bantuie generatiile de la Nero la Stalin, de la Caligula la Hitler, de la Petru cel Mare la…Putin. Pentru a intelege si mai bine ce se intampla, astazi cu Rusia si mai ales ce urmareste Kremlinul, este important sa recitim un capitol foarte important. Sa facem un salt in timp…Ambitiile expansioniste ale lui Putin sunt alimentate din fibra genetica, lasata ereditar de Petru cel Mare, care lasa posteritatii un Testament ingrijorator, care isi propune sa transforme Rusia in cel de-al Treile Mare Imperiu Roman.
Marele sau plan este continuat cu fidelitate de Ecaterina cea Mare (1761-1796) care si-a propus reinvierea Imperiului Bizantin, majoritar ortodox. Iata ce scrie despre acest capitol, marele nostru Eminescu:  ”În drumul ei pe tarmul european spre Bosfor, afara de români, Rusia întâlneste numai slavi. Comunitatea de origine si de religie, dibacia Rusiei în mânuirea intrigii, în arta de a semana discordia, de a provoca competitiuni, de a se servi de dihoniile dintre partide, de a face uz când de dezmierdari si de daruri, când de amenintari, nestând la îndoiala pentru a atâta revolte militare si a alcatui societati secrete, nedându-se înapoi nici de la mijloace si mai drastice, îi permit a se servi de popoarele slave din peninsula balcanica ca de niste auxiliari adesea pretiosi. În caz de izbânda a Rusiei, nu încape îndoiala ca ele se vor trezi pe neasteptate si fara a fi fost întrebate, supuse ale tarului drept-credincios, iar pâna atunci vor fi fost oarbele lui unelte“.
Dupa cucerirea Imperiului Otoman, la 1877, in calea ambitilor imperiale tariste nu a mai stat nimic atat de rezistent cat sa i se opuna. În numele crucii si sub masca luptei pentru apararea popoarelor ortodoxe supuse Imperiului Otoman, Rusia a întreprins lupta cea seculara împotriva închinatorilor lui Mahomed si la umbra ei a putut sa dezvolte cu deplina îndrazneala politica sa de cucerire.Luarea Cracoviei cu asalt de catre rusi în ziua de 18 august, a determinat rasturnarea marelui vizir Muhsinsade si înlocuirea lui cu Hamsa Pasa, care a declarat razboi Rusiei în octombrie 1768. Imediat Rusia a ocupat Moldova si a ordonat “sub amenintarea de mari pedepse a se da pe fata toata zahareaua turceasca, precum si a se opri exportarea din tara a orice fel de bucate, care ar putea fi de folos armatei rusesti, si, în sfârsit, cere de la toata tara ca sa se aleaga un obraz din clerosul bisericii, si doi din boierii care s-ar socoti, ca sa mearga la luminatele picioare a preaputernicii împaratese sa caza si sa-i multumeasca pentru mila ce au aratat Maria Sa cu trimiterea ostirilor, cu care i-au scos din jugul robiei”. Ulterior,  trupele rusesti au trecut în Tara Româneasca, l-au dus cu mari onoruri pe domnitorul Grigore Ghica la Petersburg, unde il convinge sa se alieze interesului tarsit. “Împarateasa îi daruieste o tabachiera împodobita cu briante si primeste pe fiul sau în corpul cadetilor; apoi ea da lui Ghica si deputatilor munteni o suma de bani pentru calatorie si, în sfârsit, însarcineaza pe acela a merge la armata spre a începe negocierile cu turcii si a cerca ce ar fi dispusi sa conceada Rusiei pentru încheierea pacii“. (A. D. Xenopol, Razboaiele dintre rusi si turci si înrâurirea lor asupra Tarilor Române)
Între timp au loc primele doua împartiri ale Poloniei (1772 si 1773) la care Rusia, în pofta ei nebuna de cucerire si de sugrumare a unei natiuni constiente si civilizate, a luat parte alaturi de Austria si Prusia. Multumita de succesul sau în Polonia, Rusia, obosita de razboi, a încheiat pacea cu Turcia, la Kuciuk-Kainargi (1774), în urma careia a obtinut întregul teritoriu dintre Nistru si Bug. Prin dreptul pe care si l-au rezervat rusii “de a vorbi în favoarea Principatelor”, s-a îngaduit amestecul Rusiei în treburile interne ale tarilor noastre. Tot acum rusii au obtinut eliberarea tatarilor din Crimeea de sub suprematia Portii. Cea mai importanata consecinta a împartirii Poloniei a fost rapirea Bucovinei (1775) de catre Austria care s-a folosit de Razboiul ruso – turc, pretextând ca are neaparata nevoie de o cale de comunicatie între Galitia si Ardealul românesc.
În 1783 Ecaterina a II-a sfidând independenta hanatului tataresc din Crimeea, prin diferite înselaciuni, l-a alipit la statul rus. Patru ani mai târziu a izbucnit un nou Razboi ruso-turc ce a avut ca teatru de operatiuni tot Principatele Române în urma caruia Rusia obtine teritoriul dintre Bug si Nistru, prin pacea de la Iasi (1792). Începutul secolului XIX gaseste Rusia în plina expansiune: celei de-a treia împartiri a Poloniei (1795) i-a urmat ocuparea Georgiei (1801); a Principatelor Migrelia, Gurűsk si regatului Imeretinsk (1803-1804) si încorporarea Finlandei (1808-1809).
Ca o insula latina într-un imens ocean slav, românii au stat mereu în calea expansiunii panslaviste si au încurcat totdeauna planurile cancelariei tarist. În acest sens, din rapoartele adresate Comitetului de Salvare Public de catre C. Stamati, întâiul agent francez acreditat în Tarile Române aflam ca “în cursul negocierilor pentru încetarea razboiului început la 1787, rusii începura prin a cere Moldova si numai la urma se multumira cu fruntaria Nistrului”.Principatele Moldovei si Tarii Românesti au devenit obiectul ambitiunii cotropitoare” si ca “dupa extensiunea limitelor sale pâna la tarmurile Nistrului, [rusii proiecteaza în chip vadit cotropirea Moldovei si aceea a Basarabiei, spre a se apropia pas cu pas de Dunare".
Pentru a cunoaste bine natura celor care ne ameninta stabilitate si integritatea teritoriala si care acum duc un razboi de anexare teritoriala in Crimeea sa-l mai citim odata pe Eminescu: " Rusia nu este un stat, nu este un popor, este o lume întreaga, care, negasind în sine nimic de o maretie intensiva, cauta mângâierea propriei mariri în dimensiunile mari. Lupta între turci si rusi este o consecinta fireasca a deosebirilor de credinte; dar mai mult decât din aceasta deosebire, luptele au urmat din prisosul de putere omeneasca, ce s-a produs totdeauna în Rusia. Tarul este puternic si nu stie ce sa faca cu puterile de care dispune. Chiar în launtrul împaratiei sale, nici prin munca pacinica, nici prin lucrare sufleteasca aceste puteri nu se pot consuma; pentru aceea, ei redau mereu navala în afara - astfel ar trebui sa se mistuiasca în lupte interne [...]“. “Ei nu sunt poporul plin de îndaratnica mândrie, ce provoaca pe alte popoare la lupta dreapta si întaritoare; sunt poporul ce-si da mereu silinta sa dezarmeze pe celelalte popoare, pentru ca apoi sa si le supuna. Pentru aceia ocuparea pe cât se poate de îndelungata a tarilor straine este unul dintre semnele deosebitoare ale politicei rusesti; e peste putinta ca o tara sa fie timp mai îndelungat ocupata de ostiri straine, si mai ales de ostiri ce au în purtatea lor dulceata omorâtoare, fara ca în populatia tarii sa nu scada energia vitala, fara ca ocupatia sa nu devie o deprindere si încetul cu încetul o trebuinta din ce în ce tot mai viu simtita“.

Sursa: http://codulluioreste.ro/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu