joi, 16 ianuarie 2014

EXCLUSIV. Unica staţie polară românească, în pericol! UMILITOR,fratilor! Ma simt atat de umilit, eu, ca roman! „Pentru 50.000 euro pe an, aş săruta mâna autorităţilor”!!!


 
Prima staţie românească de cercetare  din Antarctica împlineşte 8 ani.
Poartă şi numele savantului Emil Racoviţă.
 
Azi, 13 ianuarie 2014, se împlinesc 8 ani de la înfiinţarea primei staţii româneşti de cercetare din Antarctica, staţie care se numeşte Law-Racoviţă. Speologul ieşean Emil Racoviţă a trăit mai bine de 20 de ani la Cluj-Napoca, unde a fost profesor şi unde a pus bazele biospeologiei.
 
Emil Racoviţă este una dintre personalităţile româneşti cunoscute şi apreciate şi peste hotare. A fondat o ştiinţă, biospeologia, care se ocupă cu studierea formelor de viaţă din peşteri, şi a creat la Cluj primul institut de biospeologie din lume.

 La Cluj, când spui Emil Racoviţă, spui numele unui colegiu de elită, situate printre primele zece din ţară, spui numele fondatorului biospeologiei, a unui rector al Universităţii din Cluj (azi UBB), dar şi al unui preşedinte al Academiei Române. Însă, tot la Cluj există un Muzeu de Speologie, chiar în centru, care îi poartă numele şi care, din păcate, este închis.
 
Numele lui Racoviţă a fost dat şi primei staţii româneşti de cercetare şi explorare din Antarctica în 2006. Staţia Law-Racoviţă.
 
Meritul în acest sens este al exploratorul român Teodor Negoiţă (1947-2011).
 
La întâlnirea din 2005 a Tratatului Antarctic, care a avut loc la Stockholm (Suedia), s-a semnat un acord prin care Australia a cedat Fundaţiei Antarctice Române (condusă, la acea vreme, de Teodor Negoiţă) una dintre bazele sale de cercetare de pe coasta de est a Antarcticii. Semnarea acestui acord a avut loc în prezenţa ambasadorilor celor două state, România şi Australia.
 
Staţia a fost inaugurată pe 13 ianuarie 2006 pe amplasamentul unei staţii construite în 1989 de Australia şi donată României. Se află în regiunea „Prinţesa Elisabeta“, în dealurile Larsermann, la 2 km distanţă de o staţie chineză, cu care întreţine schimburi de experienţă.
Staţiunea, aflată într-o zonă acoperită cu rocă, nu cu gheaţă, adăposteşte prima echipa de cercetători români din decembrie 2006, odată cu începutul verii australe.
 
Staţia polară FOTO: arhiva Adevărul
 
„După mai bine de 100 de ani, l-am readus pe Racoviţă în Antarctica. Cea mai mare satisfacţie din cariera mea am avut-o când am preluat baza de la australieni. Am fost atât de emoţionat atunci, că nici nu puteam semna“, afirma regretatul dr. Teodor Negoiţă, citat de news20.ro.
 
Baza românească de cercetări polare este construită din materiale anticorozive şi termoizolante şi dispune de un laborator, o staţie radio, cinci spaţii de dormit şi un depozit pentru combustibili.
 
Spre deosebire de proiecte similare ale unor state europene, proiecte care sunt finantate de statul respectiv, Staţia Law-Racoviţă este o iniţiativă privată. Ea se află în subordinea Fundaţiei Antartice Române, aflată la rândul ei în subordinea Institutului Român de Cercetări Polare, ambele organisme private, care au fost conduse de exploratorul polar Teodor Negoiţă, primul român care a atins Polul Nord pe schiuri (21 aprilie 1995).  Datorită subfinanţării, staţia funcţionează numai în timpul verii australe.
 
Exploratorul Teodor Negoiţă declara, în ianuarie 2011, pentru „Adevărul“:
 
„Staţia este operaţională deocamdată, pe timp de vară astrală. Este situaţia şi altor ţări. O activitate ştiinţifică pe timp de iarnă ar trebui susţinută de stat, dar costurile privind combustibil, evacuarea şi tratarea deşeurilor umane, rezerve de hrană, medicamente, un mijloc de transport aşa cum se practică în munţii noştrii, etc.
 
Finanţarea pentru ambele variante ar fi rezolvată dacă staţia ar putea fi declarată de interes ştiinţific naţional. Partea proastă a lucrurilor este că fiecare preşedinte care vine la Autoritatea Naţională de Cercetare Ştiinţifică (ANCS) evită să discute acest aspect, chiar dacă au fost anumite avize pozitive de la unii premieri. Un lucru şi mai rău este că principalii directori din Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi ANCS, conducerea, consideră că aceasta a fost o nebunie de-a lui Negoiţă, prin urmare, opinia mea este că pot să-mi duc crucea mai departe.
 
Ţara vecină Bulgaria are o susţinere de la ministerul lor de educaţie şi cercetare de 300.000 de euro pe an,  chiar dacă Institutul Bulgar este pe sistem de Asociaţie. Noi dacă am avea 50.000 euro pe an aş săruta mâna autorităţilor în Piaţa Universităţii.Ne-am descurcat greu financiar şi avem rezultate mai bune decât vecinii. Opinia mea este că acest punct în Antarctica se va pierde“.
 
Cercetătorul şi exploratorul Teodor Gheorghe Negoiţă, director al Institutului Român de Cercetări Polare şi Preşedinte al Fundaţiei Antarctica Română, primul român care a atins Polul Nord, în 1995, a încetat din viaţă, pe 23 martie 2011, la vârsta de 64 de ani. În anul 2006, Teodor Gheorghe Negoiţă a pus bazele primei şi singurei staţii de cercetări polare româneşti în Antarctica, Law-Racoviţă, relatează historia.ro.
 
La începutul anului 2011, la împlinirea a cinci ani de când tricolorul românesc a fost arborat pe tărâmul îngheţat, Antarctica, aici fiind înfiinţată singura staţie românească de cercetare, Teodor Negoiţă declara: „Momentul aniversar îl trăiesc cu succese înregistrate afară şi tăcerea de acasă. La ultima şedinţă a Tratatului Antarctic, organizată de Guvernul Republicii Uruguay, cu staţie şi spărgător în Antarctica, au participat peste 400 de diplomaţi, cercetători, experţi. Eu am reprezentat România şi pot spune că a fost singura întâlnire politică, diplomatică sau ştiinţifică a anului 2010, în care România a înregistrat un asemenea succes, complet necunoscut acasă. Intrarea României în Antarctica, în anul 2006, printr-o staţie reprezintă fără îndoială un pas important în afirmarea României pe plan internaţional, numărul ţărilor care se bucură de acest privilegiu nefiind prea mare“.

Citeste mai mult: adevarul.ro/news/bucuresti/primul-roman-ajuns-polul-nord-murit-mare-dezamagire-suflet-vezi-spus-adevarul-seara-ultimul-interviu-1_50bdebc47c42d5a663cffdb9/index.html
 
Mai puteţi citi:
Emil Racoviţă, onorat de Google, uitat de autorităţile clujene. Muzeul dedicat savantului este închis de doi ani
 
„Exploratorul“: viaţa şi cercetările lui Emil Racoviţă, într-un film documentar la Bucureşti
 
===============================================
 
La 15 Februarie 2006, a avut loc ceremonia de transfer a staţiei către partea română în prezenţa reprezentantului Guvernului Australiei, prof. dr. Michael Stodardt, a şefilor staţiei vecine şi a lui Teodor Gh. Negoiţă, aflat în zonă cu echipa română.
 
EXCLUSIV Unica staţie polară românească, în pericol!
Coordonatorul: „Pentru 50.000 euro pe an, aş săruta mâna autorităţilor”.
EXCLUSIV Unica staţie polară românească, în pericol! Coordonatorul: „Pentru 50.000 euro pe an, aş săruta mâna autorităţilor”
============================================
Sursa:
http://adevarul.ro/locale/cluj-napoca/emil-racovita-antarctica-1_52d3e545c7b855ff5671476b/index.html
 
http://cultural.bzi.ro/prima-statie-romaneasca-de-cercetare-din-antarctica-a-implinit-8-ani-poarta-si-numele-savantului-emil-racovita-9226#

http://romaniamegalitica.blogspot.ro/2014/01/exclusiv-unica-statie-polara-romaneasca.html?showComment=1389821001154#c6605542098955440004

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu