sâmbătă, 27 iulie 2013

SFÂNTUL PANTELIMON - Tradiţii, obiceiuri, superstiţii. De ce NU e bine să lucrezi


Sâmbătă, 27 iulie, romanii prăznuiesc Sfântul mare mucenic şi tămăduitor, doctor fără arginţi Pantelimon. Fratele mai mic al Sfântului Ilie, Sf. Pantelimon, cunoscut şi ca Sfântul Ilie cel mic (sau cel şchiop), sau Pintilie Călătorul, încearcă să-l facă pe acesta să fie mai îndurător cu credincioşii care cad în pacat. Sf. Pantelimon se serbează pentru a linişti trăsnetele, arsurile şi căderile de grindină.


SFÂNTUL PANTELIMON
SFÂNTUL PANTELIMON

Se zice ca in ziua de Sf. Pantelimon, cerbul iese din apa si aceasta incepe sa se raceasca, frunza teiului se intoarce pe dos, semn ca vara se duce si lasa in locul ei iarna.  In aceasta zi se mananca porumb si dovlecei pentru a fi mai vigurosi in timpul iernii. In ziua de Sf. Pantelimon se impart multe fructe, pentru ca poamele sa nu fie viermanoase anul urmator.

De asemenea, se mai spune ca oamenii care lucreaza in ziua de Sf. Pantelimon sunt condamnati sa se imbolnaveasca de ciuma, sa aiba parte de ceasuri negre si pagube in viata de familie.

Cine a fost Sf. Pantelimon

Sfantul Pantelimon s-a nascut in anul 284 d.Hr, in orasul Nicomidia. A trait in timpul imparatului Maximian (286-305). La nastere a primit numele de Pantoleon, un nume pagan care inseamna "cel in toate puternic ca un leu". Dupa ce a primit Taina Botezului de la preotul Ermolae, a luat numele Pantelimon, "cel cu totul milostiv".

Sf. Pantelimon si-a impartit mostenirea sa saracilor, a eliberat sclavii si s-a dedicat ingrijirii bolnavilor. Acestora, pentru a-i putea vindeca, le cerea sa creada in Mantuitorul Iisus Hristos, cel venit pe pamant pentru a ne vindeca de toate bolile sufletesti si trupesti.

Imparatul Maximian a dorit sa-l faca doctorul sau personal, dar i-a cerut intai sa renunte la crestinism. Sfantul a refuzat si atunci imparatul a poruncit sa-i taie capul. Citeşte mai multe pe Sfatul Părinţilor.

Sfântul Mare Mucenic şi Tămăduitor, doctor fără de arginţi Pantelimon, frate spiritual cu Sf. Ilie, este mijlocitor pe lângă acesta pentru a fi mai îndurător cu credincioşii care cad în păcatele lumeşti. De aceea, Sf. Pantelimon se serbează pentru a linişti trăsnetele, arsurile şi căderile de grindină. Din ziua praznicului, vara se întâlneşte cu iarna: cerbul iese din apă şi aceasta se răceşte. Frunzele teiului se întorc pe dos, plângând plecarea verii şi apropierea iernii. În amintirea lui, ortodocşii, greco-catolicii şi romano-catolicii îl prăznuiesc în fiecare an, în ziua de 27 iulie.
Ce spune Sfânta Scriptură despre Sfântul Pantelimon
Sf. Mare Mucenic Pantelimon s-a născut într-o familie bogată a Imperiului Roman, în localitatea Ismit de azi, în Turcia (antica Nicomedia). Învăţătură creştină a primit de la mama sa, Evula, iar renumitul preot Ermolae l-a iniţiat în tainele credinţei. În tot acest timp, tatăl său, senatorul păgân Eustorgios, se închina la idoli.
Pentru desăvârşirea educaţiei, Pantelimon a fost încredinţat de familie unui medic de renume din acea vreme, Eufrosin. În scurt timp, cunoştinţele sale medicale l-au impresionat pe împăratul Maximilian, încât acesta a vrut să-l aducă la palat, ca medic personal. Tot părintele Ermolae l-a botezat cu numele de Pantoleon, care se traduce „întru totul milostiv".
De la botez, vestea minunilor săvârşite de tânărul medic Pantelimon, care practica medicina fără să ceară bani bolnavilor pe care-i vindeca (îndrumându-i doar să nu se mai închine idolilor), s-a răspândit în tot imperiul. Pentru că a refuzat să se închine la idoli, aşa cum i-a cerut împăratul, Pantelimon a fost torturat, apoi decapitat.
De ce se prăznuieşte Sf. Pantelimon, doctorul fără de arginţi
În această zi, trebuie încetate muncile agricole. Este bine să fie prăznuit acest sfânt pentru tămăduirea bolilor şi pentru prevenirea frigurilor. Orbii şi şchiopii trebuie să-l cinstească în acestă zi, pentru a le uşura suferinţa.
În ziua praznicului se mănâncă preparate din porumb şi dovlecei pentru a fi mai viguroşi peste iarnă.
Sătenii îl cinstesc pe Sfântul Pantelimon pentru ca acesta să le dăruiască şi la anul multe fructe, iar poamele să nu fie viermănoase. De asemenea, Pantelimon însoţeşte vara şi o roagă să revină în anul următor tot atât de mănoasă, ca în anul precedent.
Sfântul se prăznuieşte pentru a feri gospodăriile de grindină şi pentru a aduce noroc celor care călătoresc. În acelaşi timp, Sf. Mucenic alungă paguba, teama şi neliniştea din casele celor care-l cinstesc prin rugăciune, dăruind săracilor poame, pepeni, dovlecei şi porumb.


Un avion dispărut în 1946 a aterizat în 1993. Ce au descoperit oamenii înăuntru


Unul dintre cele mai mari mistere aviatice, încă neelucidat, s-a petrecut în America de Sud. Un avion dispărut pe ruta Rio- Havana, în 1946, a aterizat în Bogota, 47 de ani mai târziu. Specialiştii au descoperit la bord ... 36 de schelete umane.


Avionul dispărut în 1946 a aterizat în 1993
Avionul dispărut în 1946 a aterizat în 1993 / FOTO: airbum.com
Conform site-ului abovetopsecret.com, o pagină care tratează subiecte din sfera SF şi a paranormalului, un avion de tip Lockheed Constellation, care a fost dat dispărut în anul 1946, pe ruta Rio-Havana, a revenit la sol 47 de ani mai târziu, în Bogota, scrie libertatea.ro
La bordul aeronavei s-au găsit în 1993, scheletele a 36 de persoane. Însă şi mai ciudată a fost descoperirea câtorva ceşti în care cafeaua era caldă încă, ţigari aprinse marca Old Gold, care dispăruse de mult de pe piaţă, iar pe locurile pasagerilor se aflau ziare datate din 21.09.1946. Numai că acestea nu erau îngălbenite de vreme şi se putea simţi mirosul tiparului.
Tehnicienii de pe aeroportul din Bogota s-au trezit că un avion necunoscut, cu o inscripţie foarte veche - Panair Do Brasil, este pe cale de a ateriza, fără să fi fost anunţat sau pe vreun plan de zbor. Angajaţii au încercat să oprească manevrele avionului necunoscut, deoarece, în acelaşi moment se pregătea de aterizare o altă aeronavă a unei companii britanice. Personalul aeroportuar nu a reuşit, însă căpitanul aparatului de zbor, Anthony Bolard, în vârstă de 54 de ani, a făcut câteva manevre datorită cărora a evitat în ultima clipă o ciocnire fatală.



Pescarii au încremenit când au văzut ce se apropie de nava lor. "Parcă era o creatură preistorică"


Pescarii au încremenit când au văzut ce se apropie de nava lor. "Parcă era o creatură preistorică" 442
Mai mulţi pescari, ieşiţi în largul Golfului Persic, pentru a captura peşte au dat peste o creatură pe care au avut inspiraţia să o fotografieze, altfel nimeni nu i-ar fi crezut.

Animalul nu se aseamănă cu nimic din ce am întâlnit până acum, iar cercetătorii marini au pornit spre acea zonă pentru o nouă întâlnire cu "monstrul".

ULUITOR! Moartea are culoarea ... albastra, afirma cercetatorii

Autorul acestei senzationale descoperiri face parte din echipa oamenilor de stiinta ai centrului de cercetari „Wellcome Trust and the Biotechnology and Biological Sciences Research Council”. Studiile s-au efectuat pe rame. Cercetatorii au constatat cum moartea se raspandeste in organismul acestor vietati precum o unda albastra si stralucitoare. Oamenii de stiinga considera ca descoperirea lor este foarte importanta pentru a intelege natura mortii inclusiv la oameni, pentru ca, pe baza ei, ar putea fi identificate medote de prelungire a vietii.
Cand celulele vii mor, acest proces declanseaza o reactie chimica in lant, care conduce la distrugerea componentelor celulare si la aparitia „resturilor moleculare”. Acest mecanism a fost studiat deja la nivel celular, dar nimeni nu a stiut pana acum cum se raspandeste moartea prin tot organismul. In cazul ramelor, acest proces misterios a putut fi vazut cu ochiul liber cu ajutorul unui microscop special.
Moartea a trecut prin organism sub forma unei unde albastre fluorescente. Luminozitate generata de moartea celulei, directia de raspandire depinzand de semnalele de calciu. Unda a "spalat" parca viata din interiorul ramelor, iar dupa trecerea ei organismele au incetat sa mai functioneze.
Au fost descoperite caile de studierea a mortii, ceea ce inseamna ca, teoretic, pot fi blocate si, prin urmare, poate fi amanat inevitabilul. Cum afirma chiar cercetatorii, intelegerea modului in care moartea pune stapanire pe organism le ofera posibilitatea de a dezlega o serie de aspecte inca nelamurite ale proceselor de imbatranire.

Omagiu adus de presa ortodoxă rusă Părintelui Justin Pârvu

La 40 de zile de la trecerea la cele veşnice a Părintelui Justin Pârvu, stareţ al Mănăstirii Petru Vodă din judeţul Neamţ, unde mormântul sau a devenit loc de pelerinaj pentru mii de credincioşi, presa ortodoxă de limbă rusă îi aduce un frumos omagiu, publicând ample materiale cu interviuri şi date biografice ale celui considerat unul din cei mai mari duhovnici români, 'un patriarh al monahismului jertfelnic românesc', care şi-a închinat întreaga viaţa neamului, ţării şi Ortodoxiei româneşti.


Sub titlul 'Dragostea toate le rabdă', publicaţia online pravoslavie.ru scrie că Părintele Justin Pârvu a fost foarte iubit şi venerat nu numai în toată România, ci şi dincolo de graniţele ei. Trecut prin încercări grele, el a rămas întotdeauna statornic în credinţă, pe care a aparat-o în toate vremurile - şi în timpul perioadei comuniste, dar şi în zilele noastre, când răul are efecte chiar mai devastatoare asupra minţii şi sufletului oamenilor, notează sursa citată. 

Pravoslavie.ru preia în continuare un interviu al Părintelui din 1991 luat de monahia Nina Hagopian din Alaska şi publicat în The Ortodox World, în care marele duhovnic vorbeşte despre monahism ca ''singura armă a unei naţiuni care trebuie să lupte întotdeauna în linia întâi a frontului'', despre anii de detenţie ca '' despre o perioada întunecată de cumplita suferinţă, dar şi de adevărata întărire duhovnicească'', precum şi despre rolul Bisericii în vremurile de astăzi şi misiunea României. 

''Eram bătuţi, torturaţi psihic până semnam o hârtie în care se spunea că noi ştiam totul şi că eram criminali. Şi aşa luam 10 sau 15 ani de pedeapsă... Numai după ce-am înţeles exact de ce eram în închisoare, am început să rezistăm.... A urmat apoi adevărata întărire duhovnicească. A fost foarte puternică, aproape inexplicabilă, pentru că noi eram complet izolaţi în fortăreţe ca Aiud şi Gherla. Aiud şi Gherla erau fabrici de mucenici în adevăratul sens al cuvântului '', mărturisea Părintele, deţinut politic timp de 16 ani în temniţele comuniste. 

Vorbind despre cum a fost păstrată flacăra vieţii în închisorile regimului comunist, Părintele Justin subliniază ce a însemnat în temniţă rezistenţa împreună. ''Erau acolo din toate categoriile - profesori universitari, doctori, ingineri, judecători, preoţi. Fiecare a învăţat unul de la celălalt. A fost şcoală, o universitate a vieţii plină de respect.... Noi toţi am învăţat unul de la altul. Iată cum a fost păstrată flacăra vieţii, iată cum am rămas vii... Credeam din suflet că era absolut greşit să nu rezistăm împreună, să nu ne facem datoria, care a fost una de sacrificiu''. 

Părintele Justin vorbeşte şi despre misiunea monahismului, în opinia sa, ''singura arma a unei naţiuni care trebuie să lupte întotdeauna în linia întâi a frontului''. ''Monahismul este cel care mişcă lumea, care ţine aprinsă flacăra vieţii şi a adevărului în lume, monahismul este geniul creştinismului'', continua Părintele. 

În acelaşi interviu, Părintele are un cuvânt şi despre rolul Bisericii în vremurile de astăzi şi despre ceea ce are de făcut România pentru a-şi apăra valorile fundamentale . ''Biserica trebuie să se întoarcă la datoria ei, pentru că importanţa şi influenţa ei sunt imense... Avem nevoie de Viaţa ca să ramână după noi...Trebuie să ne ocupăm de ceea ce Iisus Hristos ne-a învăţat.... Şi dacă România îşi vine acum în fire, dacă devine mai cinstită şi luptă pentru viaţa şi drepturile ei, cu siguranţă poate învinge '', spunea Părintele. ''Duhovnicul Neamului'' , cum a mai fost numit, atrăgea în acelaşi timp atenţia asupra lucrurilor care contează cu adevărat: ''Noi nu ştim să ne apărăm fiinţa, inimile şi sufletele. Aceasta este lucrul care contează cu adevărat, este realitatea fundamentală pe care noi, ca fiinţă umană, trebuie s-o apărăm. Dar, noi niciodată n-am ştiut să ne apărăm sufletul. Ne-am revoltat când nivelul material a scăzut drastic, dar niciodată nu ne-am revoltat când ne-a fost atacat şi distrus sufletul''. 

Pravoslavie.ru preia şi biografia părintelui publicată pe site-ul Mănăstirii Petru Vodă sub titlul 'Biografia unei biruinţe', textul fiind însoţit de mai multe fotografii. 

Interviul sub titlul 'Dragostea toate le rabdă' este publicat şi de agenţia de informaţii ortodoxe Russkaia Linia. 

Părintele Justin Pârvu a trecut la cele veşnice pe 16 iunie, la vârsta de 94 de ani, după o cumplită şi îndelungată suferinţă. De la sfârşitul lunii martie, cancerul de stomac de care suferea de mai mulţi ani de zile a dezvoltat o metastaza, care a adus complicaţii medicale în urma cărora Părintele s-a stins după o viaţă închinată iubirii jertfelnice. 

A fost unul dintre cei mai căutaţi duhovnici din România şi mii de credincioşi din ţară şi din afara graniţelor au venit să-i ceară sfat şi binecuvântare. Batjocorit, umilit, dar niciodată înfrânt, Părintele Justin a răbdat chinuri de nedescris în temniţele comuniste, dar acestea nu i-au stins credinţa şi dragostea pentru neamul românesc, mulţi credincioşi considerându-l sfânt încă din timpul vieţii.AGERPRES/(AS - autor: Flori Tiulea: editor: Angela Sârbu)

Război rece: cine va controla clima lumii. Serviciile secrete americane vor să controleze clima pe Pământ


Serviciile secrete americane vor să controleze clima pe Pământ

Serviciile speciale americane s-au arătat interesate de posibilitatea de „a controla” clima pe Pământ. CIA a cerut Academiei Naţionale de Ştiinţe din SUA să efectueze o cercetare în acest sens, ceea ce a alimentat temerea potrivit căreia americanii vor să intre în posesia armei climatice. 

630.000 de dolari au fost alocate de CIA pentru realizarea unui studiu în domeniul geoingineriei. În schimbul acestor bani, oamenii de ştiinţă trebuie să cerceteze, în decurs de 21 de luni, impactul uman asupra condiţiilor meteorologice. Mai mult, specialiştilor li s-a trasat sarcina să afle ce în ce mod geoingineria poate ameninţa securitatea naţională.

Vor arma climatică?
La prima vedere, cercetarea pare inofensivă, însă realizarea ei pe banii CIA oferă motive să presupunem că, în realitate, americanii speră să dezvolte arma climatică. 

Solicitaţi de Vocea Rusiei, majoritatea experţilor au refuzat să facă vreun comentariu pe marginea temei respective. Cu toate acestea, niciunul dintre specialişti nu a negat faptul că militarii din întreaga lume visează să intre în posesia armei climatice.
Potrivit lui Aleksander Şaravin, directorul Institutului de Analiză Politică şi Militară, „principalele state ale lumii sunt preocupate de mult timp de dezvoltarea armei climatice, de mai bine de 50 de ani. Unele au avansat, altele mai puţin. Se ştie despre cazuri în care factori externi influenţează asupra climei. Cel mai dificil lucru în acest domeniu este să anticipezi rezultatul. De aceea, după părere mea, nu putem vorbi despre tot ceea ce se întâmplă în acest domeniu în ceea ce priveşte armamentul”.

Unii fac «vrăji climatice»
Totuşi, numeroase persoane cred că americanii sunt în stare să facă „vrăji climatice” pentru inamicii lor. Astfel, în septembrie anul trecut, preşedintele iranian Mahmoud Ahmadinejad a declarat că seceta din Republica Islamică este provocată de inamici.

Căldură anormală
Rusia, la rândul său, a spus că vinovată de valurile de căldură anormală abătute asupra ţării s-ar face staţia americană HAARP, afirmă Aleksei Kokorin, director de programe la Centrul de Studii Climatice de pe lângă Fondul Mondial pentru Natură (WWF). „Este binecunoscută staţia de cercetare HAARP din Alaska. În iulie 2010, când Moscova a fost învăluită de un val de caldură fără precedent, au apărut zvonuri că totul se întâmplă din cauza staţiei. În principiu, o astfel de staţie este capabilă să facă o gaură în nori, chiar şi la o distanţă mare. Cu totul altceva e că, în timpul valului de căldură de la Moscova, aşa ceva nu a fost înregistrat”.

Şi în Rusia
Staţia HAARP nu este un proiect unic. Instalaţii similare funcţionează şi în alte ţări, inclusiv în Rusia, în regiunea Nijni Novgorod. Singura diferenţă este că majoritatea datelor recepţionate de HAARP sunt secrete, iar la realizarea proiectului au contribuit Forţele Aeriene şi 
Maritime ale SUA.

Probabil acest moment a contribuit la demonizarea imaginii staţiei HAARP. Orice-ar fi, staţia a fost închisă recent. Pentru susţinerea activităţii ei, în buget nu s-au mai găsit bani. 

EVENIMENTE ! - COMFIRMAREA PROFETIILOR - 26, 27 iulie 2013

27 iulie 2013

    Cutremure succesive la graniţa cu Bulgaria. Le-aţi simţit?
  • Cutremure succesive la graniţa cu Bulgaria. Le-aţi simţit?

Val de cutremure în Bulgaria. Nu mai puţin de şase seisme, cel mai mare cu magnitudine 4.3, au fost înregistrare în această dimineaţă la sudul României. Coform infp.ro, acestea au putut fi simţite şi în sudul României deoarece s-au produs la suprafaţă, nu au fost de mare adâncime. 

Sursa: realitatea.net

26  iulie 2013

TENSIUNE în TUNISIA: Grevă generală anunţată, după asasinarea lui Mohamed Brahmi. Poliţia a folosit gaze lacrimogene pentru a dispersa manifestanţii


TENSIUNE în TUNISIA: Grevă generală anunţată, după asasinarea lui Mohamed Brahmi. Poliţia a folosit gaze lacrimogene pentru a dispersa manifestanţii
Principalul sindicat tunisian (UGTT) a făcut apel la o grevă generală, vineri, după asasinarea deputatului de opoziţie Mohamed Brahmi, ucis joi în apropiere de Tunis.
TENSIUNE în TUNISIA: Grevă generală anunţată, după asasinarea lui Mohamed Brahmi. Poliţia a folosit gaze lacrimogene pentru a dispersa manifestanţii (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
UGTT a anunţat într-un comunicat o grevă generală vineri după această “crimă odioasă” şi ca răspuns, compania Tunisair şi filiala sa Tunisair Express au anunţat anularea tuturor zborurilor programate vineri.
După asasinarea lui Brahmi, ucis joi în apropiere de Tunis, sute de persoane au manifestat în centrul capitalei şi în provincie, în special la Sidi Bouzid, regiunea natală a deputatului, a cărui familie şi ai cărui susţinători acuză islamiştii de la putere că se află în spatele crimei.
Vestea a zguduit tunisienii în acestă zi liberă ce marca 56 de ani de la înfiinţarea Republicii şi sute de persoane au invadat centrul capitalei pentru a denunţa asasinatul, acuzând şi ele partidul Ennahda, care a dezminţit orice implicaţie.
Acest asasinat intervine la aproape şase luni după ce al lui Chokri Belaid, o altă figură a stângii tunisiene. Familia sa a imputat această crimă unui grup islamist radical.
În străinătate, Franţa, Statele Unite, Elveţia, Algeria şi Parlamentul European au denunţat asasinatul, iar Înaltul Comisar ONU pentru Drepturile Omului Navi Pillay a cerut “o anchetă rapidă şi transparentă”. Şefa diplomaţiei europene, Catherine Ashton, a condamnat “cu cea mai mare fermitate” asasinatul şi a cerut Tunisiei un “răspuns cetăţenesc şi paşnic” la această crimă.
“Brahmi a fost împuşcat mortal la ieşirea din domiciliul său”, a anunţat laconic Ministerul de Interne într-un comunicat, fără să precizeze circumstanţele.
Potrivit televiziunii naţionale Watanya şi agenţiei oficiale TAP, Mohamed Brahmi, coordonatorul general al Mişcării Populare şi membru al Adunării Naţionale Constituante (ANC), a fost împuşcat mortal în faţa domiciliului său din regiunea Ariana, la nord de Tunis.
“Cadavrul său a fost ciuruit de gloanţe în faţa soţiei şi copiilor săi”, a declarat la radio Mohsen Nabti, membru al biroului politic al Mişcării Populare.
Potrivit televiziunii, el a fost ucis cu 11 gloanţe trase de la mică distanţă de persoane necunoscute.
Mohamed Brahmi, în vârstă de 58 de ani, la fost ales deputat la Sidi Bouzid, leagănul revoluţiei care a îndepărtat de la putere regimul lui Ben Ali în 2011.
Acest bărbat foarte critic faţă de islamişti a demisionat la 7 iulie din funcţia de secretar general al Mişcării Populare, mişcare pe care a fondat-o, declarând că formaţiunea sa a fost infiltrată de islamişti.
Familia sa a imputat asasinatul partidului aflat la putere. “Acuz Ennahda”, a declarat cu ochii în lacrimi Chhiba Brahmi, sora defunctului, fără să avanseze probe.
Într-o declaraţie pentru AFP, liderul Ennahda Rached Ghannouchi a respins aceste acuzaţii afirmând că cei care au comandat asasinatul vor să conducă ţara spre un “război civil” şi să “perturbe tranziţia democratică”.
Într-o alocuţiune televizată, preşedintele tunisian Moncef Marzouki a vorbit despre o a “doua catastrofă naţională” după moartea lui Belaid.
“Responsabilii de această dramă vor să arate că Tunisia (…) poate bascula şi ea (către violenţă), ei vor să demonstreze că Primăvara Arabă a eşuat”, a declarat el, referindu-se la Egipt, unde au loc violenţe de la înlăturarea de către armată, la 3 iulie, a preşedintelui islamist.
Şeful Guvernului Ali Larayedh a făcut apel la calm, subliniind că acest asasinat “nu trebuie exploatat pentru a genera dezordine şi a incita tunisienii să se omoare între ei”.
“Tunisia este liberă, afară Fraţii”, au scandat manifestanţii în capitală, referindu-se la relaţiile strânse dintre Ennahda şi conferia Fraţii Musulmani din Egipt.
“Ghannouchi asasin”, “Ennahda trebuie să cadă astăzi”, “Adunarea constituantă trebuie să fie dizolvată”, au strigat ei pe bulevardul Habib Bourguiba, în centrul oraşului, imediat după anunţarea asasinatului.
După o acalmie la ora de întrerupere a postului de Ramadan, manifestaţiile s-au reluat în cursul serii, iar poliţia a folosit gaze lacrimogene împotriva protestatarilor în momentul în care aceştia au vrut să instaleze un cort pentru o ocupaţie “până la căderea puterii islamsite”.
La Sidi Bouzid, manifestanţii au invadat sediul guvernoratului şi au incendiat birourile, potrivit unui jurnalist al AFP. Şi acolo, poliţia a dispersat manifestanţii cu gaze lacrimogene.
În aceeaşi regiune, la Menzel Bouzaiane, manifestanţii au jefuit sediile unui partid islamist scandând “Jos obscurantiştii, Ennahda şi salafiştii”, cu referire la grupurile islamiste radicale.
Sursa: Mediafax

Constatare 26 iulie 2013

ingerii si castelul
La “salutul Soarelui” din aceasta dimineata am vazut cum coboara spre Pamant niste raze speciale si foarte puternice.Sunt de o intensitate mai mare decat ieri si decat dintodeauna.Am constatat ca astazi se duc direct in Inima oamenilor aceste energii-se lucreaza pe Inima :) Am simtit sa intreb de ce vin Acum si mi-a aparut pe cer data de 29 iulie, cu litere de foc…
Ne asteapta vremuri Excelente.Haideti sa profitam de aceste energii si sa CREEAM in Lumina.
Dan Gaucan

Sursa: http://daniilgaucan.wordpress.com


Mesaj din partea lui Sangitar-confirmari


leii

Am primit acest buletin informativ de la Scoala Kryon din Germania:

Omar Ta Satt dragi prieteni ai Luminii,
Mai jos veti gasi mesajul lui Sangitar pe care vi-l trimitem ca newsletter:
In timpul nostru liniar, intre 24 si 25 iulie 2013, Energia SHADEES a fost adusa in mare cantitate pe planeta noastra.
Varful curgerii energetice a fost la 18 minute dupa miezul noptii, apoi curgerea energetica s-a oprit iar energia este raspandita acum in toata lumea. Energia a curs in mod special in China, Brazilia, Turcia, Africa si Israel.
Acum energiile sunt ancorate si profund inradacinate.
Lady Gaia a emis sunetul perfect in anumite zone si deja, la 3 minute dupa miezul noptii, a existat o trezire in unele zone.
Respiratia lui Dumnezeu va circula acum mai repede iar Merkaba la Sursa Divina se adapteaza acestei vibratii. Pentru cateva zile vor exista miscari rapide ale pamantului in reteaua planetara.
Intreaga planeta trece printr-o schimbare energetica si modul in care aceasta se va arata in dualitate il vom vedea in urmatoarele zile.
Ar fi bine si de ajutor sa trimiteti cu Raza Inimii voastre urmatoarele Cristale lui Lady Gaia:
Sol’A’Vana, Serus, Ana, Isus Christos, Elexier.
                                                     
                                                       SOL’A'VANA – Sunetul Perfect
SERUS – Binecuvantarea lui Dumnezeu
                                               
                                                                ANA – Lumina
                                                  
                                                               ISUS CHRISTOS
                                                   
                                                 ELEXIER – Iubirea neconditionata
Lady Gaia si sufletele oamenilor au acum nevoie de spatiu si timp pentru a se adapta.
Aspectul fizic poate prezenta urmatoarele simptome: dureri de cap, ameteli, oboseala, furnicaturi in maini si picioare, pierderea echilibrului si greutate in picioare.
Aspectul sufletesc poate cauza o profunda dorinta de a simti cea mai profunda bucurie si o profunda conexiune cu lumea spirituala.
Draga mea familie, in orice moment s-ar putea ajunge la punctul culminant al Ascensiunii. Odata cu primul semn va voi spune imediat in cadrul forum-ului si prin newsletter. Daca punctul culminant are loc pe neasteptate, eu voi fi aici.
Va iubesc foarte mult,
Sangitar

                                                      www.scoalakryon.ro


Sursa: http://daniilgaucan.wordpress.com

Un nou medicament, despre care se spune ca ar vindeca în totalitate cancerul

Ştirea este deocamdată în stadiul de zvon, deşi a fost menţionată de prestigioasa revista americană Science Magazine. Tratamentul se bazează pe un anumit tip de anticorp, care „spune” sistemului imunitar al organismului să omoare celulele canceroase. Astfel, cercetătorii afirmă că au reuşit să creeze un medicament care omoară orice tip de celulă canceroasă cu care el vine în contact.

Tratamentul cu anticorpul respectiv blochează proteina CD47, care „amăgeşte” organismul de aşa manieră, încât el să nu atace celulele canceroase. După ce această proteină este blocată, organismul poate să recunoască celulele canceroase, se reorganizează şi porneşte la atac împotriva lor. Deocamdată cercetările teoretice au fost testate doar pe animale (şoareci de laborator); tratamentul trebuie testat în continuare pe fiinţele umane, ceea ce ar putea dura câţiva ani. Echipa de cercetare a primit pentru aceasta un termen de 4 ani şi un buget de 20 de milioane de dolari.

Cercetările pentru obţinerea acestui tratament vindecător au început acum un deceniu, când biologul Irvin Weissman de la Universitatea Stanford din SUA studia dinamica celulară la bolnavii de leucemie. El a observat că celulele afectate de leucemie produc cantităţi mult mai mari de proteină CD47 decât celulele sănătoase. Această proteină acţionează ca un fel de semnal „nu mă mânca”, dând astfel instrucţiuni organismului de a nu ataca celulele care îi produc rău. Celulele canceroase profită de acest semnal, pentru a înşela sistemul imunitar al organismului astfel încât acesta să le ignore.

Cercetările efectuate de Weissman au demonstrat că blocarea proteinei CD47 poate vindeca nu doar cancerul de sânge, ci de asemenea şi cancerul de san, cancerul ovarian, cancerul de colon, cancerul vezicii, cancerul la creier, cancerul la ficat, precum şi tumorile la prostată. Studiile au fost efectuate pe șoareci de laborator, observându-se că sistemul imunitar al acestora a distrus celulele canceroase. Aceasta înseamnă că doar acest simplu tratament ar putea vindeca o mulţime de forme de cancer şi ar putea totodată să împiedice răspândirea acestuia în organism. Weissman a declarat: „Blocarea acestui semnal inhibă proliferarea celulelor canceroase la şoareci pentru aproape toate tipurile de cancer ce se întâlnesc la oameni. Aceasta arată fără echivoc că proteina CD47 este o ţintă pentru vindecarea cancerului în toate formele sale.” (Huffington Post)


Sursa: http://www.edituradaksha.ro

Pregătiți-vă pentru extraordinara întâlnire

de Alexandra David

 
Există extratereştri? O întrebare desuetă, la fel ca aceea despre existenţa lui Dumnezeu. Poţi să o adresezi tatălui tău dacă ai cinci ani, iar el ar putea să-ţi răspundă la fel ca personajul din filmul Contact: „Nu ştiu, puiule. Dar să fim doar noi... pare o teribilă risipă de spaţiu”.
Adevărul ăsta e. Universul observat prin cele mai performante mijloace tehnice oferă o vastitate pe care abia dacă ne-o putem reprezenta. Numai galaxia noastră, Calea Lactee, numără cel puţin 200 de miliarde de stele. Conform calculelor, mai mult de 60 de miliarde de stele conţin, în cadrul sistemului lor planetar, planete asemănătoare cu Pământul. 60 de miliarde de stele! Numai în galaxia noastră! Senzaţia că noi şi planeta noastră micuţă suntem doar un fir de nisip în univers începe să-şi facă simţită prezenţa. Ce fel de fiinţă trebuie să fii pentru a crede că Dumnezeu, în gigantica Sa viziune, a ales să creeze viaţă doar într-un infim punctişor al Universului Său? Pur şi simplu este de bun simţ să accepţi ideea că, mai mult ca sigur, undeva în spaţiu mai există şi alte civilizaţii.
Peste 1000 de galaxii
De altfel, concepţia asupra propriei condiţii evoluează odată cu oamenii. În copilărie, crezi sincer că tu eşti centrul lumii. Nu poţi concepe mai mult decât ceea ce cunoşti – adică propria ta familie, prietenii, curtea casei, drumul până în cea mai apropiată pădure. Linia orizontului încheie totul. În zorii cunoaşterii sale, umanitatea din antichitate concepea universul ca având în centru Pământul. Era viziunea lui Aristotel, care a rămas valabilă, aprobată şi de Ptolemeu, până în anul 1500, când Copernic a modificat perspectiva, punând în centru Soarele. Galaxia noastră, Calea Lactee, era tot ce putea să conţină universul. În 1924, Edwin Hubble a demonstrat că „petele difuze” care erau văzute cu telescopul printre stele nu sunt altceva decât alte galaxii. Nici Soarele nu este centrul galaxiei noastre, ci străluceşte undeva, la periferie. Oamenii de ştiinţă susţin la ora actuală că în univers există peste 1100 de galaxii. Fiecare galaxie conţine, la rândul ei, între 10 milioane şi un bilion (1012) de stele, dintre care majoritatea au sisteme solare. La un asemenea ordin de mărime, să mai crezi că te afli pe singurul loc cu viaţă din univers este efectiv o copilărie. E clar, extratereştrii trebuie să existe!
Cine desenează cercuri în lanuri?
Un fenomen inexplicabil care a fost pus pe seama extratereştrilor îl reprezintă misterioasele cercuri din lanuri. De obicei apar peste noapte şi arată impecabil, vizibile de la înălţimi mari. Scepticilor le place să creadă că sunt făcute de mâna omului, însă dacă ar fi aşa, cum se face că nu există niciun film, nicio dovadă a construirii lor? Aceste cercuri apar mai ales în regiunea Milk Hill din comitatul Wiltshire, Marea Britanie. Unul din răspunsuri ar fi că solul de aici este impregnat cu cel mai mare volum de apă subterană din sudul Angliei, acţionând astfel ca un generator de câmp electrostatic, care face plantele să se culce la pământ. Doi pensionari englezi au declarat la un moment dat că ei au construit toate aceste cercuri, folosind o scândură şi o sfoară. Însă cercetările unei echipe de americani au ajuns la concluzia că n-aveau cum. În primul rând, desenele apărute sunt extrem de complexe, iar precizia cu care au fost lucrate cerea metode mai sofisticate şi mai mult timp decât ar fi avut cei doi, la lumina lunii. Apoi, cercurile din lanuri au unele particularităţi specifice: plantele culcate la pământ prezintă nişte goluri de rupere care nu pot fi produse decât prin expunere la radiaţii electromagnetice intense, de genul microundelor, iar în solul din interiorul acestor cercuri apar nişte particule foarte fine de fier magnetizat. Aceasta face ca cercurile din lanuri să aibă chiar proprietăţi vindecătoare. Prima menţiune despre un cerc în lanuri apare în folclorul englez. Un manuscris din 1678 vorbeşte despre aşa-numitul „diavol secerător” din Hartfordshire, înfăţişat într-o gravură, construind o formă spiralată într-un lan de ovăz. Textul spune că diavolul a venit din cer sub forma unei lumini roşii şi a tăiat cercuri pe acel câmp de ovăz. Tot despre apariţia unor sfere luminoase vorbesc şi cei care se declară martori oculari ai acestor fenomene. Sferele apar şi, în câteva secunde – hop şi cercurile! Cam puţin probabil să fie făcute de oameni...
 
Fabuloasele răpiri
Despre urmele vizitatorilor din alte lumi putem vorbi la nesfârşit, dar mult mai interesant ar fi şi să-i vedem la faţă. Nici acesta nu e un subiect lipsit de informaţii. Dacă dai search pe internet cu „specii de extratereştri”, bogăţia de rezultate este impresionantă. S-ar părea că toată omenirea i-a văzut, i-a catalogat şi chiar e prietenă cu ei. Nu ştii dacă eşti într-un roman SF sau într-o bază de date riguroasă. Îi găseşti clasificaţi în ordine alfabetică, descrişi cu amănunte, uneori şi cu fotografii. În mare parte, aceste informaţii provin de la persoane care susţin că au fost răpite de ei. Dincolo de pasiunea pentru SF şi senzaţional, asemănarea relatărilor este semnificativă. Majoritatea povestesc despre cum au fost examinaţi de fiinţe umanoide micuţe de statură şi cenuşii, cu ochii mari, negri şi oblici – cunoaştem imaginea, nu mai e un secret pentru nimeni. Unii prezintă urme ale acestor examinări, iar unele femei pretind că au fost purtătoarele copiilor extratereştrilor. Este cazul italiencei Giovanna, care anul trecut a fost subiectul unei emisiuni de senzaţie, în care arăta fetusul „monstruos” care i-a fost extras de medicii pământeni după ce a fost inseminată de extratereştri. Ai putea spune că nici bebeluşii umani nu sunt prea fotogenici în primele luni în pântecul matern, dar urmele substanţelor găsite pe trupul Giovannei nu mai puteau fi explicate la fel de uşor. Acestea aveau un aspect fosforescent, însă nu conţineau nicio urmă de fosfor, ci o combinaţie cu siliciu, necunoscută pe pământ. Un alt caz, petrecut chiar la noi în ţară, în 1978, este cel al unei tinere care a venit la o consultaţie ginecologică şi nu prezenta niciun semn de sarcină, iar a doua zi, după o întâlnire de gradul 4 cu un extraterestru cu care susţinea că a rămas şi însărcinată, medicul a constatat că femeia născuse cu mai puţin de 12 ore înainte!
Cele mai cunoscute rase
Dintre multitudinea de rase de extratereştri mai mult sau mai puţin acceptate ca existând, câteva au întâietate. Atât de mare, încât îi găseşti descrişi cu lux de amănunte chiar şi pe www.descopera.ro. Cei mai cunoscuţi sunt, de departe, „Micii cenuşii”, cunoscuţi şi sub denumirea de Zeta Reticulani. Bănuiţi că ar avea sentimente puţine spre deloc, Micii cenuşii sunt priviţi ca cercetători reci şi cruzi, care derulează experimente pe oameni, fiind lipsiţi de orice fel de compasiune. Par să lucreze ca o singură unitate coezivă, cu o oarecare conştiinţă colectivă, controlată de un Cenuşiu Şef. Singura grijă pe care o au este perpetuarea propriei specii, despre care unii cred că ar fi genetic avariată.
O altă specie de extratereştri este cea a reptilienilor, cu mai multe subcategorii. Unii dintre cei mai cunoscuţi sunt Draconienii sau Dracos, care ar proveni din sistemul solar Alpha Draconis. De fapt, şi-ar fi format colonii acolo, dar proclamă Pământul planeta lor de baştină. Unii chiar cred că Terra le-ar aparţine originar, în timp ce alţii sunt de părere că reptilienii au inseminat această planetă şi ne văd pe noi ca pe o proprietate biologică a lor.
Indiferent care ar fi situaţia, îi percep pe oameni ca fiind inferiori. Sunt o rasă veche, dacă nu chiar primordială, fiind cruzi şi abili. Miturile spun că reptilienii îşi pot schimba forma, simulând aspectul uman. Există comunităţi întregi de adepţi ai teoriei că aceşti extratereştri ne conduc în secret lumea, chiar sub ochii noştri. Aceste fiinţe s-ar fi deghizat în oameni şi ar trăi printre noi ca lideri, regi, preşedinţi, patroni de concerne media şi oameni de afaceri; s-ar fi poziţionat în toate punctele de putere şi ar deţine controlul popoarelor, creându-şi un mediu propice înainte de a putea să-şi arate adevărata faţă şi de a se proclama, în mod oficial, stăpânii Terrei.
 
O altă specie extraterestră celebră în rândul ufologilor este cea a Pleiadienilor sau „fiinţe spirituale multidimensionale” din clusterul stelar al Perseidelor, aflat în constelaţia Taurus, la aproximativ 400 de ani-lumină de Pământ. Planeta lor originară este Erra, localizată într-o dimensiune alternativă situată cu o fracţiune de secundă înaintea celei în care trăim. Aceşti extratereştri ar fi extrem de asemănători cu oamenii. Elveţianul Billy Meier susţine că a fost contactat telepatic de către ei prin anii ’40, iar în 1970 acesta a dat publicităţii fotografii ale navelor Pleiadienilor şi schiţe cu imaginea lor. De atunci, Pleiadienii sunt subiectul unor dezbateri intense. Sunt consideraţi ca fiind profund spirituali şi apropiaţi de natură, fiinţe paşnice care doresc să prevină autodistrugerea omenirii, oferindu-ne, subtil, filosofii şi căi alternative de existenţă.
Suntem creaţi de extratereştri?
Şi Anunnaki reprezintă o rasă importantă de extratereştri, provenind de pe o planetă din Sistemul Solar, Nibiru. Această rasă ar fi sosit pe Terra cu 450.000 de ani în urmă, în căutare de minerale, mai ales aur, pe care le-au găsit şi exploatat în Africa. Se crede că Anunnaki i-ar fi creat genetic pe Homo sapiens, special ca să le fie sclavi, prin amestecul propriilor gene cu acelea ale lui Homo erectus. Inscripţiile antice indică faptul că civilizaţia umană sumeriană a fost plămădită sub atenta îndrumare a acestor „zei”, noţiunea de regalitate fiind instituită tocmai pentru mediere între specia umană şi Anunnaki. Aceste fiinţe extraterestre seamănă din punct de vedere fizic cu oamenii, dar sunt mult mai înalte şi mai puternice. Sunt o rasă foarte agresivă şi temeperamentală, folosind metode brutale, lipsită de moralitate după standarde umane.
 
Oricine poate întâlni un extraterestru
Să comunici cu aceste fiinţe este primul gând care îţi vine după ce afli că ele există. Poate că unele sunt ostile, poate că nu. N-ai cum să ştii dacă n-ai avut personal de-a face cu ele. Unul dintre cei mai activi ufologi este medicul american Steven M. Greer. În copilărie, acesta a fost vizitat de fiinţe extraterestre care i-au comunicat diferite mesaje. Cu ajutorul tehnicilor yoghine, el a ajuns să dezvolte o metodologie specială prin care poate lua legătura cu extratereştri benefici, care sunt preocupaţi de soarta umanităţii aflată acum în pragul colapsului.
Steven Greer a fondat CSETI (Centrul pentru studierea inteligenţei extraterestre) în anul 1990, fiind şi în prezent director internaţional al acestei organizaţii. Cele mai cunoscute proiecte ale sale sunt „Iniţiativa CE-5” (în cadrul căreia sunt iniţiate contacte între fiinţele umane şi fiinţele extraterestre benefice) şi „Disclosure Project” (care intenţionează să dezvăluie publicului larg date reale privind viaţa şi inteligenţa extraterestră, informaţii ţinute strict secrete de guvernul din umbră şi anumite servicii secrete). Modalitatea prin care el se raportează la extratereştri se bazează foarte mult pe concentrare, vizualizare, și de multe ori a întâlnit direct nave spațiale extraterestre, chiar la distanţe foarte mici, şi a primit mesaje foarte concrete, pe cale telepatică. Experiențele lui sunt prezentate în cartea „Adevărul dezvăluit despre extratereştrii benefici”, apărută la editura Daksha în 2008, şi ele arată foarte clar că fiecare dintre noi am putea face aceasta, numai să vrem.
Extratereştrii benefici ne contactează
Reprezentanţii puterilor oculte care conduc lumea vor, în mod evident, să credem că extratereştrii sunt fiinţe rele, al căror scop este să ne distrugă. Dovadă este şi filmul relativ recent Bătălia Los Angeles, în care este vorba exact despre o invazie neaşteptată a extratereştrilor pe Pământ. Cu siguranţă că există însă şi alţii mult mai evoluaţi decât noi, care abia aşteaptă să ne ajute. Însă aceştia, la fel ca şi fiinţele angelice superioare, nu pot face nimic dacă noi nu le cerem. Dar iată că în anul 1977, utilizând o tehnologie care nu exista pe planeta Pământ la acea vreme, o voce care se recomanda ca fiind „Vrillon, reprezentant al Comandamentului Galactic Ashtar”, a întrerupt complet emisiunea postului Independent Televison News şi a adresat pentru prima dată în direct telespectatorilor, în limba engleză, un mesaj alcătuit din 600 de cuvinte. Autorităţile au încercat fără succes să blocheze semnalul respectiv, a cărui sursă enigmatică nu a putut fi niciodată identificată. Ulterior, printre răspunsurile care au apărut pe internet la acest mesaj, a apărut un altul, al cărui expeditor nu se recomandă, dar al cărui conţinut merită toată atenţia.
Spune „DA!” şi „EI” vor apărea
Să iei în considerare un mesaj anonim de pe internet, care se declară o intenţie de comunicare a extratereştrilor, riscă să-ţi trezească un zâmbet. Oricine poate să-şi inventeze o identitate virtuală falsă, de ce nu şi una extraterestră? Prin ce anume este credibil, faţă de multe alte asemenea mii? Pur şi simplu prin conţinutul plin de bun simţ şi prin faptul că limbajul lui nu seamănă cu acele construcţii emise de curentul pseudo-spiritual New Age.
 
Autorii acestui mesaj spun că sunt reprezentanţii unei rase superioare care observă omenirea de mult timp. Ne avertizează că suntem în pragul unui moment decisiv. Unul din pericolele cele mai mari care ne ameninţă este folosirea în scopuri malefice a energiei nucleare, care riscă să distrugă umanitatea şi să transforme întreaga planetă într-o „oază” radioactivă pentru multe mii de ani de acum înainte. Tehnologia foarte avansată de care dispunem este, de asemenea, şi foarte nocivă. Într-adevăr, cei care ne conduc din umbră sunt aliaţi cu fiinţe extraterestre care nu ne vor binele.
Extratereştrii benefici însă, autori ai mesajului anonim, vor să ne trezim din letargia în care ne complacem, să devenim conştienţi de ceea ce se petrece. Să începem să cultivăm relaţii pline de iubire şi bunăvoinţă, care ne vor ajuta să trecem la un nivel superior de conştiinţă, împreună cu planeta care intră într-o nouă eră, a Vărsătorului. De asemenea, se oferă să ne ajute, cu condiţia să le permitem asta. Este suficient ca un număr cât mai mare de oameni să-şi exprime la unison intenţia mentală puternic şi clar exprimată în mod telepatic, pentru ca navele lor să apară atunci când va veni momentul.
 
Acest gen de apel îl fac deja cursanţii de yoga ai şcolii MISA, de câţiva ani încoace, după meditaţiile în spirală de la hiatusul anual din luna august. Tot pentru a realiza un contact cu aceiaşi extratereştri benefici, au loc periodic procedurile iniţiate de doctorul Steven Greer, la care participă şi cursanţii şcolii de yoga MISA. Meditaţiile constau într-o raportare telepatică la aceste fiinţe, pornind dintr-o stare cât mai elevată de conştiinţă. Tehnica presupune mentalizarea poziţiei în care ne aflăm şi rugămintea fermă şi plină de prietenie ca ei să apară acolo unde ne aflăm.
Hotărârea de a participa la aceste experimente îţi aparţine.
Articol preluat de pe site-ul yogamagazin.