miercuri, 24 aprilie 2013

Ziua şi atacul armat în SUA. 5 persoane au murit după o serie de împuşcături în Illinois


Ziua şi atacul armat în SUA. 5 persoane au murit după o serie de împuşcături în Illinois 479
Cinci persoane au fost ucise, iar alta a fost rănită într-un atac armat petrecut în statul american Illinois.
Suspectul care a deschis focul se află acum în custodia poliţiei locale, după o scurtă urmărire în trafic.


Mai multe persoane au fost împuşcate în acest incident, care a avut loc într-un complex rezidenţial dn orăşelul Manchester. 
Un copil a fost internat în stare gravă, la spitalul Springfield, declară un pastor baptist din localitate, pentru NewsChannel 5.



Conform primelor informaţii, toate şcolile din zonă au fost închise.



Incidentul a fost confirmat de poliţia statală şi de primarul oraşului Manchester, care este situat la 137 km distanţă de St. Louis.

Sursa:  www.antena3.ro

O cometă ar putea trece prin apropierea Terrei, la sfârşitul acestui an


O cometă ar putea trece prin apropierea Terrei, la sfârşitul acestui an 407
Foto: www.zdnet.com
Oamenii de ştiinţă americani au anunţat că o cometă descoperită recent ar putea trece aproape de Terra, după "o întâlnire" cu Soarele în luna noiembrie. Traiectoria acestui corp ceresc este monitorizată cu ajutorul telescopului Hubble, relatează Reuters. 

În cazul în care va supravieţui cu această „întâlnire” cu Soarele, cometa va fi vizibilă pe cerul terestru chiar şi în timpul zilei, spre sfâşitul acestui an.

Cometa ISON a fost descoperită de câţiva astronomi amatori în septembrie 2012.

Măsurătorile preliminare realizate de telescopul spaţial Hubble indică faptul că ISON are un corp al cărui diametru nu este mai mare de 6,4 kilometri.

Cometa a fost denumită ISON în onoarea telescopului International Scientific Optical Network (ISON). 

AMENINŢĂRI CU BOMBĂ fără precedent în SUA: Trei şcoli din New Jersey au fost evacuate


AMENINŢĂRI CU BOMBĂ fără precedent în SUA: Trei şcoli din New Jersey au fost evacuate 482
Foto: nj.com
Trei şcoli din New Jersey au fost evacuate, miercuri, în urma unor ameninţări telefonice cu bombă. 

La scurt timp de la primirea ameninţărilor, autorităţile au decis evacuarea celor trei şcoli din oraşul Passaic: Roosevelt School, de pe Harrison Street, Casimir Pulaski School, de pe Fourth Street, şi Hope Academy, un liceu pentru elevi cu nevoi speciale.

Autorităţile cred că în spatele celor trei ameninţări cu bombă se află o singură persoană.

Totodată, poliţia locală a fost chemată şi la o biserică din zonă pentru a investiga un colet suspect. 

Toate ameninţările cu amplasarea de dispozitive explozive au fost false şi niciuna dintre sesizările de obiecte suspecte nu s-au dovedit a fi adevărate.

Potrivit unor surse din cadrul anchetei, ameninţările cu bombă în Passaic, New Jersey, s-au înmulţit în urma atentatelor de la maratonul din Boston, de săptămâna trecută.

Cel mai mare pericol pentru rasa umană


Cele mai mari ameninţări pentru omenire nu sunt reprezentate de războaie nucleare sau de catastrofe naturale, ci de propriile noastre experimente ştiinţifice. Aşadar, este posibil ca omenirea să dispară pe propria-i mână, după ce a supravieţuit unor fenomene extreme vreme îndelungată.

O echipă internaţională de oameni de ştiinţă, matematicieni şi filosofi de la Institutul pentru Viitorul Umanităţii, Universitatea Oxford, a investigat cele mai mari pericole care ameninţă existenţa rasei umane. 

Directorul institutului, Nick Bostrom, spune că dezvoltarea tehnologiei a scăpat de sub control, iar acesta ar putea fi ultimul secol din istoria omenirii. 

Care sunt cele mai mari pericole

Pandemiile şi dezastrele naturale ar putea duce la pierderea multor vieţi omeneşti, dar, potrivit dr. Bostrom, există şanse infime ca întreaga omenire să dispară din aceste cauze. 

Mai mult, în prezent, riscul de extincţie din cauza impactului Pământului cu asteroizi sau din cauza unor erupţii vulcanice masive este practic inexistent. 

Chiar şi cele două războaie mondiale şi mare epidemie de gripă spaniolă din secolul XX nu au putut împiedica creşterea rapidă a populaţiei globale. 

Războaiele nucleare pot provoca mari distrugeri, dar destule persoane ar reuşi să supravieţuiască, iar specia umană va continua să existe. În aceste condiţii, de ce ar trebui să ne temem?

Potrivit dr. Bostrom, omenirea a intrat într-o nouă eră tehnologică, care are capacitatea de a ne ameninţa viitorul. De fapt, aceasta este cea mai mare ameninţare pentru om din întreaga istorie a omenirii, explică profesorul, într-un interviu BBC. 

Dezvoltarea tehnologică de azi este ca o armă extrem de periculoasă în mâinile unui copil, consideră Bostrom. Potrivit cercetătorului suedez, avansul tehnologic nu a fost însoţit de dezvoltarea capacităţii de control a posibilelor consecinţe. 

Experimente din domenii ca biologia sintetică, nanotehnologia şi inteligenţa artificială evoluează cu repeziciune într-o zonă plină de neprevăzut. Biologia sintetică, adică locul unde biologia se întâlneşte cu ingineria, promite mari beneficii medicale. Însă, cercetătorul este îngrijorat de consecinţele încă neelucidate ale acestor manipulări ale limitelor biologiei umane.

Noile arme de distrugere în masă

Nanotehnologia, adică intervenţia la nivel molecular sau atomic, ar putea deveni o ameninţare uriaşă pentru omenire, dacă ar fi folosită pentru echipament militar. Potrivit cercetătorului, controlarea folosirii acestui tip de arme va fi o imensă provocare pentru viitoarele guverne ale lumii. 

"Nu este ficţiune, îndoctrinare religioasă sau o conversaţie de genul celor purtate noapte târziu, într-un pub. Nu există niciun motiv plauzibil să nu luăm în considerare aceste ameninţări. În ceea ce priveşte responsabilitatea morală a faptelor noastre, suntem la nivelul unor copii. Problema este că aceşti copii cu puţină responsabilitate morală au la dispoziţie capacităţi tehnologice uriaşe", concluzionează Bostrom. 

Răspândirea erorii sau terorii, mult mai rapidă

Şi nu este singurul care este de această părere. Lordul Martin Rees, fost preşedinte al Societăţii Astronomice Regale, susţine înfiinţarea unui centru pentru studierea riscurile existenţei umane la Cambridge. "Este primul secol din istoria omenirii în care cea mai mare ameninţare pentru omenire vine din partea omenirii însăşi", opinează Rees. 

"Odată cu dezvoltarea unei noi tehnologii, există avantaje pentru omenire, dar şi mari riscuri", spune reputatul om de ştiinţă. Producerea de noi organisme pentru agricultură şi medicină ar putea avea efecte secundare catastrofale în plan ecologic.

Faptul că trăim într-o lume mult mai interconectată decât în trecut este, de asemenea, în dezavantajul nostru. "Răspândirea unei eventuale erori sau terori va avea loc mult mai rapid decât în trecut", susţine Rees. 

O explozie a inteligenţei

Un alt membru al institutului de la Oxford, Daniel Dewey, explică pericolele dezvoltării necontrolate a inteligenţei artificiale. Iar ameninţarea nu este o transformare subită a computerelor şi roboţilor în monştri, ci o aşa-numită "explozie a inteligenţei artificiale". 

"Inteligenţa artificială este una dintre tehnologiile în care tot mai multă putere este stocată în unităţi tot mai mici", spune Dewey, expert în super-inteligenţa maşinilor şi fost angajat al Google. 

"Cu inteligenţa artificială, biotehnologia şi nanotehnologia, poţi produce extrem de multe efecte în lanţ, astfel încât cu resurse relativ puţine poţi dezvolta proiecte care pot afecta întreaga populaţie a lumii", încheie Dewey.


Sursa: Yahoo! News

Masa de Paște – cum facem față armatei de calorii


Masa tradițională de Paște conține mâncăruri foarte bogate în calorii, grăsimi și glucide, care dacă nu sunt consumate cu măsură ne pot afecta buna funcționare a organismului. Pentru ca indigestia sau alte probleme legate de alimentație să nu ne strice sărbătorile, specialiștii în nutriție ne fac câteva recomandări.
Ingredientul principal - carnea sănătoasă
Înainte de a ne așeza la masă, este foarte important să acordăm o atenție deosebită alegerii alimentelor pe care le vom utiliza în prepararea mâncării. Carnea de miel, principalul aliment din bucătăria tradițională românească de Paște, trebuie să fie înainte de orice verificată sanitar-veterinar, pentru a ne asigura că animalul de la care provine a fost sănătos, iar carnea nu conține paraziți sau alte boli care se pot transmite la om. În acest caz, contează de unde ne aprovizionăm.
„Supermarketul ar fi cel mai sigur, dar și în piețe se fac, cel puțin teoretic, cele mai stricte verificări. Mai puțin e recomandat sa cumpărați de pe marginea drumului”, subliniază Corina Zugravu, medic primar în Nutriție şi Igiena Alimentației și cercetător al Institutului de Sănătate Publică București. Apoi, trebuie să ne asigurăm că am ales o carne proaspătă, pe care o recunoaștem după culoarea specifică (roșu închis), lipsa de miros neplăcut și după aspectul „tonic”: „daca apăsam pe ea, trebuie sa fie elastică”, spune specialistul în alimentație.
După ce am cumpărat carnea, daca animalul e proaspăt sacrificat, putem păstra alimentul în frigider timp de mai multe zile, înainte de preparare. „Carnea de miel ca și orice altă carne se păstrează foarte bine la frigider, poate să stea fără probleme și 8-9 zile în stare crudă”, explică Corina Zugravu.
O „perfuzie” de colesterol
Prepararea mâncărurilor de Paște este, de cele mai multe ori, ghidată de tradiție, fapt care nu este tocmai o veste bună pentru organismul nostru obișnuit pentru un timp cu mâncarea de post. „Mâncărurile tradiționale sunt toate foarte calorigene și, mai ales, indigeste. Este o adevărata «perfuzie» de colesterol și din ouă și din miel şi din cozonaci și pască”, avertizează medicul specialist în nutriție, potrivit căruia cel mai greu se digeră carnea de miel, care este „plină si de grăsime și de colagen”.
Potrivit site-urilor de nutriție, 100 de grame de carne de miel, crudă, are în medie 260 de calorii și 20 de grame de grăsime. După preparare, valorile se modifică, în funcție de modul în care carnea fost gătită și de ingredientele adăugate. În cazul drobului de miel, de exemplu, se folosesc mai multe tipuri de carne de miel, dar și ouă, lapte și uneori pâine. Dintre sortimentele de carne folosite la drob (ficat, plămân, rinichi, inimă, măruntaie), cel mai mare conținut caloric îl are ficatul de miel (238 de calorii la 100 de grame).
Potrivi nutritionistcluj.ro, o felie de 50 de grame de drob are, după preparare, aproximativ 100 kilocalorii. Pentru a obține un drob mai ușor digerabil și puțin mai sănătos, specialiștii recomandă să intervenim puțin în rețeta tradițională. Mai exact, putem renunța la prăjitul organelor de miel și le putem fierbe pentru un preparat mai ușor, este de părere nutriționistul Corina Zugravu.
Ouăle, care nu lipsesc nicodată de pe masa de Paște, au și ele un conținut caloric destul de ridicat, între 80 și 100 de calorii, în funcție de greutate și de proveniență. Unul dintre preparatele cu cel mai mare aport caloric este reprezentat însă de tradiționalul cozonac, care poate conține între 300 și 600 de calorii per 100 de grame, în funcție de ingrediente.
Stingeți cu salată și faceți mișcare
Pentru a minimiza impactul asupra organismului a unei mese bogate în calorii și grăsimi, specialiștii recomandă să mâncăm din toate cu moderație (cel mult două ouă fierte pe zi, potrivit Corinei Zugravu), să adăugăm salată verde la friptura de miel, să evităm alcoolul în exces, iar după mesele copioase să facem mișcare în aer liber.
Medicul specialist în nutriție recomandă renunțarea la ciorba de miel, „care este foarte grasă și de greu digerabilă”, consumul unor bucăți mai slabe de miel preparate la cuptor, împreună cu o salată, și limitarea desertului la o felie de pască sau cozonac, „fără creme sau prăjituri pline de calorii, grase și indigeste”. Mai mult, în unele cazuri se poate renunța chiar și la carnea de miel, în limitele tradiției. „O tradiție din sud și din Dobrogea spune sa mâncam pește în noaptea de Paste. Este o idee bună, întrucât este mult mai sănătoasă decât cea de miel”, explică Corina Zugravu.
Sursa: Yahoo! News

Judecata, dependentele si reprogramarea


eu sunt
Mesaj Gaia transmis prin CostinGet
Bucuresti – 20 Aprilie 2013
Este momentul sa va focalizati pe ceea ce vreti sa creati in Acum!
Alegerile voastre creeaza realitatea Noului Pamant!
Bine v-am gasit, preaiubitilor!
Este un an extraordinar, daca priviti tabloul de ansamblu, daca observati din perspectiva celui care vede lucrurile dincolo de aparente.
Va reamintim ca in aceasta perioada de schimbari, atat personale, cat si la nivel global, este foarte important sa nu mai judecati, asigurandu-va ca vorbele, gandurile si actiunile  voastre nu ameninta sau nu dauneaza expresiilor vietii!
Deasemeni, va reamintim sa nu va mai judecati. Adesea, va judecati pentru ca aveti sisteme vechi de credinta referitoare la cum arata o fiinta iluminata, cum ar trebui sa se comporte, incat ajungeti sa va spuneti ca nu sunteti suficient de buni. Acest lucru este posibil deoarece pe Pamant exista o scala extinsa de vibratii, incat puteti accesa diverse energii. Astfel, uneori, va simtiti foarte centrati, conectati, iubitori, plini de claritate, ca in momentul urmator sa actionati cu furie, chiar. Aici intervine judecata … n-ar trebui sa actionez astfel … am crezut ca am trecut de asta … nu asa se comporta o fiinta iluminata …!!!
Preaiubitilor, nu exista reguli, cu atat mai mult acum cand este de eliberat trecutul, dualitatea. Fiecare dintre voi are calea lui, alegerile lui si, reamintiti-va, functionati si evoluati pe planeta separarii si contrastului.
Intelegeti ca va faceti rau atunci cand va comparati cu idealul de fiinta iluminata pe Pamant. Acest sistem de credinta este foarte marginit si va impiedica sa mergeti in ritmul propriu, care este natural.
Acceptati faptul ca nu exista fiinta umana perfecta. Acceptarea imperfectiunii fiintei umane reprezinta adevarata perfectiune. Iubiti-va si acceptati-va partea umana, pentru a va ridica deasupra fluctuatiilor vibrationale prezente!
Este momentul sa va relaxati si sa permiteti ca totul sa se desfasoare, stiind ca totul este perfect, este asa cum trebuie sa fie!
In momentul in care permiteti lucrurilor sa se dezvaluie, veti vedea ca totul vine la voi in mod gratios. Fiti blanzi cu voi si bucurati-va in aventura explorarii noului!
Creatorul nu greseste! Toti sunteti perfecti exact asa cum sunteti!
Pornind de la aceasta declaratie, adevarata voastra esenta iese la suprafata din nenumaratele sisteme de credinta pe care le-ati acceptat si care acum sunt doar bagaje inutile.  Debarasati-va de ele!
Este adevarat ca veti mai simti dureri personale si colective, insa constientizati ca aceasta este calea de a fi transmutate. Acum este timpul pe care l-ati asteptat si pentru care ati venit! Este timpul inimilor curajoase si puternice pentru a fi exemple si a sustine procesele tranzitiei in noua era.
Pentru cei care ati sarbatorit sau veti sarbatori Pastele, va reamintim ca in esenta este vorba despre exemplul oferit de marele invatator Isus referitor la ceea ce se poate realiza cand deveniti expresia iubirii neconditionate. In plus, Isus a adus mesajul vietii eterne, prin transcenderea mortii.
Mesajul poate fi privit astfel: traiti-va viata fara frica, deoarece sunteti nemuritori, sunteti fiinte ale Luminii care doar isi schimba forma, insa sufletul vostru continua sa se exprime in mod etern!
Invataturile lui Isus si ale altor mesageri au fost distorsionate. Este timpul sa iesiti din conditionarile sistemelor de credinta promovate de biserici, deoarece ati intrat in era omului imputernicit prin sine. Luati-va puterea inapoi! Cautati in interior, eliberandu-va de bagajele inutile de care v-am vorbit! Reveniti la simplitate!
Pornind de la standardele pe care vi le prezinta media, ati inceput sa va ascundeti defectele si sa va fie rusine de acestea. Multi dintre voi va ascundeti petele de pe piele, părul, ridurile, decolorarea pielii, grăsimea, temerile și, cel mai grav din toate, va inchideti inimile. De ce aceste lucruri au ajuns sa fie etichetate ca fiind ceva greșit si de care sa va simtiti vinovati, rusinati?! Cum s-a întâmplat asta? Va simtiti rusinati de toate acestea, iar focalizarea pe aceste lucruri va ia enorm de mult timp din pretioasa voastra viata si va epuizeaza energetic.
Este momentul sa eliberati sistemul de credinta ca trebuie sa va ascundeti defectele si sa va fie rusine ca le aveti!
Puteti face un mic ritual, notand pe o hartie acest sistem de credinta pe care apoi sa o rupeti si sa o ardeti. Respirati si umpleti locul ramas gol cu esenta voastra! Transmutati orice urma ramasa, cat si acordurile similare!
Reamintiti-va ca aveti liber arbitru, iar calea spre Ascensiune consta din experiente legate de descoperirea de sine si implica asumarea responsabilitatii fata de realitatea pe care v-o doriti!
Ascensiunea este un proces natural si, asa cum deja stiti, ati ascensionat! Acum doar mergeti pe calea experientelor Ascensiunii. Puteti participa activ la devenirea voastra, avand abilitatea de a alege experientele, a va ajusta alegerile, pentru a va crea realitatea dorita.
Sunteti aici sa ancorati energiile proprii, energiile de Acasa! Este vorba despre Lumina Voastra care poate fi privita ca si coduri de frecvente. Acestea reflecta nivelul constiintei pe care o exprimati prin sistemul vostru.
Constiinta noua pe care ati ales sa o exprimati in aceasta dimensiune permite expansiunea in multidimensionalitate, prin iesirea din liniaritate.
Pana acum ati fost invatati, inca din copilarie, sa exprimati calitatile corespunzatoare aspectului fizic, respectiv, feminine sau masculine. Fiind nascut in corp de barbat ati fost instruiti si ati acceptat sa va comportati ca atare si ati suprimat calitatile feminine inerente oricarei fiinte umane: blandete, creativitate, intuitie, ingrijire, protectie etc. Invers, daca v-ati nascut in corp de femeie ati fost invatati sa ascundeti calitatile masculine: spirit practic, logic, activ, agresiv, dispus spre control, hotarare etc.
Toate acestea sunt atributele fiintei umane si este de dorit ca toate sa fie cultivate, pentru a echilibra natura umana si a alege in mod constient cum sa actionati in anumite circumstante. Nu e nimic de ascuns, nimic de care sa va fie jena!
Acum, mai mult ca oricand, este necesar sa va imbratisati latura feminina si sa permiteti fuziononarea cu energia masculina. Iesirea din Era Mentala, caracterizata de controlul masculin, si intrarea in noua era necesita revenirea la energia inimii, la o constiinta inalta, care sa aiba in vedere protejarea vietii, sanse egale pentru toti, stimularea creativitatii etc.
Onorarea, recunoasterea si exprimarea energiei feminine din fiecare fiinta umana reprezinta o necesitate in era noua.
Este de dorit ca inca din copilarie sa fie cultivate ambele naturi, atat cea feminina, cat si cea masculina, pentru ca fiecare fiinta umana sa se comporte ca intreg, constienta de abilitatile sale si de capacitatea de a-si alege caile de exprimare potrivite. Doar astfel se poate construi o societate echilibrata si armonioasa.
Stim ca este posibil si stim ca va veti angaja in propria devenire, oferind potentialul care sa poata fi accesat si de ceilalti. Unii dintre voi ati integrat cele doua energii si va manifestati ca intreg. Marea majoritate a oamenilor inca se confrunta cu exprimarea uneia sau alteia din aceste energii divine.
Acest proces de fuzionare a celor doua energii este un proces care tine de fiecare.
Gasiti-va timp si observati-va!
Ce calitati exprimati?
Ce calitati ati dori sa exprimati?
Ce va impiedica sa va acceptati energia dominanta si sa permiteti fuziunea celor doua energii?
Ce sisteme de credinta va limiteaza dorinta de a fi intregi, constienti de sine?
Apoi, alegeti in mod constient si exprimati-va maretia!
.
Am dori acum sa aducem in atentie subiectul dependentelor. Multi dintre voi va simtiti vinovati ca nu puteti renunta la fumat, la alcool in special, la droguri si medicamente psihotrope. Altii mancati mult, pe un fond emotional mai putin sau mai mult dezechilibrat. Toate acestea au la baza sisteme de credinte foarte vechi:
  • credeti ca celulele au nevoie de acea substanta si ca acestea va dicteaza comportamentul;
  • credeti ca trebuie sa nu renuntati la dependente, pentru a avea ceva in comun cu ceilalti oameni;
  • va simtiti vinovati si va este frica sa renuntati la dependentele comune familiei biologice, ale altor oameni care sufera de diverse dependente;
  • va simtiti vinovati ca daca ati renunta la dependente ati fi considerati superiori, detasati, diferiti.
Sunt si alte aspect legate de dependente, insa nu vom intra in detalii. Este necesar sa stiti ca exista programari in toate celulele si in subconstient.
Va invitam sa lucram impreuna ca sa eliberati vechile programari si sa va reprogramati cu ceea ce doriti sa experimentati.
Va rugam sa va asezati confortabil si sa fiti constienti de corpul vostru, de ganduri si de mediul inconjurator. E de preferat sa fiti singuri, sa nu fiti deranjati.
Doar respirati profund, rar, constientizand si urmand respiratia, inspir, expir, rar, cu blandete, in propriul ritm.
Inspirati, expirati, constientizand ca sunteti o holograma si ca fiecare celula detine toate informatiile, incepand de la prima manifestare in corp fizic.
Prin urmare, puteti elibera toate programele vechi si le puteti inlocui cu unele noi, cu cele pe care doriti sa le manifestati.
.
Respirati profund, rar, de trei ori, si repetati in interiorul vostru, sau cu voce tare:
Comand celulelor mele sa elibereze sistemul de credinta ca sunt dependent de……. ceva.
Comand eliberarea fricii si indoielii ca as putea sa indepartez programarile vechi, cat si indoiala ca am abilitatea de a reprograma celulele prin alegere constienta!
Comand subconstientului sa elibereze credinta si nevoia de a avea dependente sau ceva asemanator, ca astfel sa apartin, sa am ceva in comun cu familia ancestrala sau cu omenirea!
Aleg sa inlocuiesc aceasta nevoie si acest sistem de credinta, pentru totdeauna, din fiecare celula a corpului meu si din subconstient!
Comand inlocuirea lor cu energia noua si aleg o noua programare, care imi permite sa ma eliberez de dependentele altora, sa ma eliberez total de depedentele omenirii! Imi permit sa ma reprogramez, sa imi creez tiparele si comportamentele noi, alese de mine, in aliniere cu divinitatea mea si binele meu cel mai inalt!
Acum, respirati profund, rar, de cateva ori, si repetati, daca alegeti,urmatoarele:
Aleg viata, in mod constient! Aleg sa fiu acum in forma umana!
Comand eliberarea confuziei privitor la a fi o fiinta umana, a ma manifesta in forma fizica; comand eliberarea sentimentului ca a fi in forma umana este disconfortabil si nefiresc!
Eliberez pentru totdeauna tot ceea ce ma impiedica sa ma bucur de viata, sa am o perspectiva atotcuprinzatoare despre aventura interesanta si distractiva a expansiunii constiintei, din care fac parte.
Eliberez acum confuzia, frica, indoiala legate de a fi in forma fizica in aceasta dimensiune!
Le inlocuiesc cu claritate si constientizarea faptului ca ma aflu aici la alegere, ca sunt o fiinta intreaga si ca pot si stiu cum sa ma bucur de viata, ca stiu de ce ma aflu aici.
Nimeni si nimic nu imi conduce viata!
Eu sunt constient de mine si de alegerile mele!
Aleg reprogramarea AND-ului meu si activarea celorlalte parti din AND, ca sa ma pot manifesta la intregul potential de fiinta multidimensionala!
Aleg sa raman in forma umana si sa ma manifest ca fiinta divina!
Comand ca vechile sisteme de credinta care m-au limitat sa fie eliberate ACUM, pentru totdeauna, atat din celulele mele, cat si din subconstient!
Comand ca noua programare de fiinta constienta de sine, constienta de abilitatea de a se reprograma, constienta de alegerea de a avea claritate, de a avea o perspectiva extinsa asupra vietii si a se bucura in aceasta aventura sa intre in actiune acum!
 Si asa este!
.
Respirati profund, rar, bland, devenind constienti de voi, de mediul in care va aflati. Respirati si asigurati-va ca sunteti prezenti si ancorati in realitatea voastra!
Vedeti voi cate frici si indoieli subtile va impiedica sa va traiti alegerile?
Va recomandam sa consumati multe lichide si, daca simtiti ca este potrivit, puteti repeta acest mic exercitiu de reprogramare.
Este timpul sa va luati puterea inapoi, sa va asumati responsabilitatea crearii unei vieti pe care o meritati, de care sa va bucurati! De ce v-ati dori sa ramaneti pe Pamant, daca nu v-ati bucura de fiecare noua zi?
Schimbarile pe Pamant continua. Energii noi si intense inunda planul fizic. Corpul si mintea fac cu greu fata la integrarea noilor frecvente ale luminii.
Va recomandam sa mancati mai putin si mai usor, pentru a ajuta corpul, eliberandu-l de sarcina de a procesa cantitati mari de alimente dificil de digerat.
Evitati alcoolul, cafeaua, bauturile energizante, pe pe cat posibil, cateva zile la rand. De voi depinde sa va sustineti corpul in procesul de integrare si ancorare a noilor frecvente ale luminii.
Intrebati-va si ascultati-va corpul! Va va spune de ce are nevoie si ce este de evitat pentru o buna functionare. Nu este vorba de a renunta definitiv la unele alimente, ci doar de ajustari temporare. Veti trece astfel mai usor prin aceasta etapa de tranzitie.
Va multumim, pentru ca ramaneti pe Pamant! Este nevoie de voi, mai mult ca oricand.
Suntem alaturi de voi, stand la picioarele voastre, in semn de recunostinta, si apreciere fata de dedicarea voastra de a face parte dintre cei care ancoreaza energia noua in acest colt de univers, permitand manifestarea unei constiinte in expansiune.
Stim ca uneori treceti prin momente dificile si ca uitati ca suntem alaturi de voi, ca va simtiti singuri si abandonati. Dar, preaiubitilor, noi am fost mereu alaturi de voi!
 Amintiti-va, nu sunteti niciodata singuri!
Va inundam cu iubirea noastra! Va iubim nespus de mult si va reamintim:
Fiti constienti si creativi in fiecare moment Acum!

Mijlocul Bibliei: numerologie


Intre cel mai scurt capitol din Biblie (Psalmul 117) si cel mai lung capitol din Biblie (119) sta Psalmul 118.

Inainte de Psalmul 118 sunt 594 de capitole.
Dupa Psalmul 118 sunt tot 594 de capitole.
Asadar, Acest capitol este mijlocul Bibliei.
594 +594= 1188.
In mijlocul Psalmului 118 sta versetul 118:8.
Deci, Mijlocul mijlocului, miezul, este acest verset:



118:8 "Mai bine este sa cauti adapost in Domnul decat sa te increzi in om"



1+1+8+8= 18. 1+8=9



Numerologic vorbind, 1188 se reduce la 9. De fapt la de doua ori 9. Tot numerologic vorbind, 9 este considerat numarul Divinitatii, al perfectiunii. Mai sunt si variante in care 0 este considerat numarul perfectiunii, al sferei, dar cel mai des este vorba despre 9. Evreii nici nu atribuiau numarul 9 omului, ci doar lui Dumnezeu.



9 contine in el tot ce il preceda, toate celelalte cifre. Este o etapa de incheiere a unui ciclu (dupa care urmeaza un alt ciclu cu alte etape). Este cifra altruismului si al universalismului. Etapa unui proces in care ce s-a facut e bun facut si intelegem ca acum e momentul sa ne unim, sa ne identificam, sa (ne) daruim. 9 aduce o profunzime maxima pentru nivelul la care ne aflam si include o lectie a acestui altruism care nu se invata usor, fie ca este vorba de un om cu numarul 9 ca cifra a destinului (care va avea de infruntat multe piedici din partea propriului ego), fie ca este vorba de un proces care ajunge la finalul unei etape (si atunci vin din nou incercari pentru constiinta care este implicata), incercari care sunt menite a fi depasite pentru a se trece astfel intr-o alta etapa sau la un alt proces.



Poate ca acest verset cu numarul 9 ne aduce in profunzimea maxima a nivelului la care suntem...
Altfel cum se explica scopul tuturor dezamagirilor la care suntem supusi aparent fara rost?



Oricum ar fi, e doar frumos... :)


Mai bine este sa cauti adapost in Domnul decat sa te increzi in om.


Later edit: observ ca am postat la ora 18:01 si este a noua postare pe luna asta.

Eclipsa de Luna in Scorpion



Horoscop Săptamâna 22-28 aprilie 2013
( Publicat in  saptamanalul valcean -Valcea Libera.ro)


Perioada de timp ce urmează gazduieşte unul dintre cele mai importante evenimente astronomice, şi astrologice din întrgul an: Elipsa de Lună în Scorpion.​
Nu ​​​​​​​ avem de-a face cu mai  mult de 4 eclipse ( doua de Soare ​și dou​ă de Lun​ă); rareori se​ ​​întampla s​ă fie altfel.
D​​ar anul acesta, 201​3, se face excepţie de la regulă ​:​​ vom avea 5 eclipse în total,​ trei  de Lun​ă şi două de   ​S​​oare! Iar din eclipsele Lun​ă ​ numai​ două vor fi vizibile din tara noastr​ă.

Or​i​​cum.... a prima Eclipsa pe care o  întâlmim este una de Lună​ şi se produce in zodia​ in ​​​​​​​Sco​​rp​​​​​ion, care va fi urmat​ă de o Eclipsa de Soare in Taur, total​ă, inelar​ă, in data de 10 mai. ​​

 ​​​​​​​​Eclipsele duc la finalizarea – în bine sau în r​ău – a unor situa​ții care treneaz​ă.
 Ele sunt… deznod​ăminte. Sunt felul în care destinul îsi spune cuvântul într-o lume în care oamenii sunt convinsi ca via​ț​​​a ​ți-o faci tu si numai tu (ceea ce este foarte adevarat, numai ca ​Eclipsa, ca si zodia, îl modeleaza pe “tu” din aceasta propozitie!).

Eclipsele te pot rasplati sau pedepsi. Ele, îns​ă, îi fac întotdeauna pe oameni s​ă fie mai “ei însisi”, accentuând calita​țile si defectele elementare ale zodiilor carora le apartinem. De cele mai multe ori, ele “corecteaz​ă” o traiectorie, ne fac s​ă în​țelegem mai bine anumite lucruri, s​ă vedem adevăruri pe care nu le-am observat.

O Eclipsa de Lun​ă este o Eclipsa ​mai puternica​,​ cu efecte de durata, emotiile sunt sporite, ceva vine in lumina in acest moment si dac​ă​​ vom fi atenti la aceste emotii ale noastre cu siguranta ne putem da seama ce trebuie s​ă modificam, s​ă eliminam sau s​ă adaug​ăm vie​ții noastre pentru a ne sim​ți bine.

Eclipsa de Luna din  25 aprilie 2013 ​se produce cand​ Luna ​e ​in Scorpion​, în apropierea Nodului Nord și  ​ Soarele​,​ in Taur​.

Nodurile l​L​​unare dezv​ăluie prin cele dou​ă puncte opuse ( Nodul Sud si Nodul Nord )​ o​ Legea Universal​ă: ” Noi culegem ceea ce am semanat “ sau “ Pentru fiecare ac​țiune, exist​ă o reactiune’.

 Nodurile Lunare dezv​ăluie traseul sufletului nostru​, ​​în timp ce restul actorilor astrali (planetele , asteroizii, punctele matematice) ne ajut​ă s​ă facem aceast​ă cal​ătorie. Daca Nodul Sud ne vorbeste despre trecut, Nodul Nord ne vorbeste despre viitor,are o legatur​ă direct​ă cu noile experien​țe necesare in existen​ța actuala,  sunt lec​țiile pe care trebuie sa le inva​țam,​ un drum ​​ care  ofer​​ă oportunit​ă​ți pentru dezvoltare.

În asociere cu Nodul Nord , ne cere s​ă accept​ăm modific​ările revolu​ționare, s​ă risc​ăm, s​ă in​țelegem c​ă din tot ce las​ăm in urm​ă, din tot ce las​ăm sa moara ( simbolic vorbind ) se na​ște o via​ța nou​ă, o experien​ț​ă nouă .

 Eclipsa de Lun​ă in Scorpion este apogeul “ semin​țelor plantate “ de Eclipsa de Soare in Scorpion​,​ din 14 noiembrie 2013,​​​​ este un moment al culesului ​roadelor de cu 6 luni in urma.​​​

 Eclipsa poate juca rolul unui ac de ceas care tic​ăie ritmul evenimentelor ​ si ​situa​țiilor cu care trebuie s​ă ne confruntam​ acum​​, ​ intalniri providentiale, decizii importante, calatorii, noi puncte de interes, noi activita​ți, triste​ți, bucurii, succese,​înfrangeri, desparti​ri,​ ​​regăsiri.

Cum  ​se crează pe o axa a iubirii și prieteniei...​ a creativit​ătii, ​ înseamn​ă c​ă in aceste directii putem vedea adev​ărul, suntem ajuta​ți s​ă renunt​ăm la iubi​rii​ și iubiți​,​ prieteni și​ prietenii,​la toate acele acțiuni și​ activit​ă​ți​ care ne ​țin pe loc ​și nu ne dau voie s​ă ne facem lec​ția de via​ț​ă.

Pentru Romania, aceasta Eclips​ă de Lun​ă este ​întunericul care face lumin​ă​ ​în asocierile politice,​ poate fi​ ​ apogeul unor alian​țe politice​ ce sunt acum in activitate.​





BERBEC

Eclipsa de Lun​ă ​în sfera banilor altora ( salariul sotului, dividentele, alte castiguri...extra) poate aduce un nor​ în ceea ce privesc creditele bancare.Transformarea cerut​ă este de ordin financiar ​ăi ...ori este vorba de renun​țarea la o afacere sau la transformarea ei, totala, ​în ceva mai bun. Dar cine spune ca nu poate fii vorba ​și de un ajutor nesperat b​ănesc de la al​ții? O mo​ștenire sau o sum​ă nesperat​ă se poate concretiza acum! Eclipsa pregate​ște posibilitatea de a ​închide probleme legate de banii sau bunurile comune (de la so​ț, rude).



TAUR
Aceasta Eclips​ă este ca un reflector fixat pe partenerul tau de via​ț​ă sau de afacere ( ​și el te va fixa pe tine); il va face s​ă arate exact a​șa cum este, lumina sa va scoate l​a ​​​​vedere toate imperfec​țiunile sale ​și a​le​ rela​ției voastre: vou​ă v​ă apa​ține decizia de a transforma sau nu ceea ce vede​ți. Pute​ți re​ânnoi juraminte sau rectifica colabor​ări. Sunteti ajutati s​ă descoperiti „locul liber” din sfera relatiilor voastre, d​ănd na​ștere unor noi ​începuturi in rela​ții. Angajamente noi fa​ț​ă de voi si celalalt!


GEMENI
Vou​ă v​ă este activat​ă o ax​ă a san​ăt​ă​ții sau a limit​ărilor legate de stress, surmenaj. Aveti nevoie s​ă v​ă constientizati obiceiurile neproductive ​și s​ă implementa​ți altele noi, care s​ă v​ă aduc​ă succes chair ​și ​în munca, dincolo de un status optim de s​ăn​ătate! Eclipsa v​ă va arata ca este necesar s​ă revizui​ți atitudinea fata munc​a voastra, rela​ția cu colegii ​și ​șefii, un mod de g​ândire nou, obiceiuri corecte legate de s​ăn​ătate.


RAC
Prezen​ța Lunii ​în sfera iubirilor poate declan​șa o dorint​ă nou​ă de a schimba ceva rela​ția de iubire ​în care sunte​ți implica​ți ori pot s​ă apar​ă la orizont alte leg​ături amoroase.Este o perioad​ă ​în care sunteti preocupa​ți de copii, de prezen​ța si educa​ția lor. Cine este singur, poate reaia un Hobby vechi sau...descoper​ă ceva ce nici nu credea c​ă o sa-i placa! Cine dezvolt​ă o munc​ă de creatie, poate avea inspira​tie neb​ănuit​ă, creativitate ​și o poate transform​ă ​în bune rezultate ... financiare.


LEU
Prezen​ța ​Eclipsei ​î​​​n sfera​ familiei este o energie provocatoare ce va cere s​ă v​ă imbunata​tai​ti raporturile cu ceilalati de acasa( ​si nu e vorba despre p​ă​​​​​rin​ți, c​ăt despre toate rudele); puteti s​ă faceti asta printr-o mai mare responsabilitate, implicare ​în treburile casei, ​în administrarea ei. Este momentul s​ă face​ți ordine ​în rela​țiile voastre cu familia ​și membrii acesteia . Problema pus​ă in discutie poate fi ​și o proprietate imobiliara.

FECIOARA
Voi sunteti ​ influen​ța​ți pe... o axa a g​ândirii, a studiilor ​și a micilor calatorii!Este o perioada ​în care cei ce sunt implica​ți ​în activit​ă​ți oratorice vor avea s​ă-​și de​a​ concursul; au de scris, de dezb​ătut, de prezentat. Se pregătesc pentru examene si cursuri ce au fost am​ânate p​ân​ă acum. Sunt posibile ve​ști legate de rudele mai tinere din familie; ele pot dintr-o dat​ă s​ă joace un rol mai activ ​în via​ța voastr​ă, vin cu o propunere s​ă ie​și​ți undeva, s​ă petrece​ți timp ​împreuna!


BALANTA
Prezen​ța Eclipsei​ ​​în zona banilor ( produ​și din munca proprie) poate ar​ata c​a pute​ți atrage ​încas​ări, dar pot fi ​și cheltuieli nechibzuite, cheltuieli suplimentare sau orice alte fluctua​ții ​în zona finan​țelor ​și a resurselor voa​s​tre fina​n​ciare​ ​​​. Daca a​ștepta​ți ni​ște sume de bani, ele pot acum s​ă soseasc​ă. Cei care erau ​în c​ăutarea unui loc de munc​ă, pot acum s​ă isi p​rimeasc​ă un accept.


SCORPION
Prezenta Eclipsei in zona num​ărul ​unu- via​ța voa​stră priva​ă, lini​ștea interioar​ș ...v​ă va face destul de vulnerabili cu schimb​ări frecvente de dispozi​ție. Eclipsa ​ so​sește la timp s​ă v​ă motiveze s​ă v​ă descoperi​ți ceva ce simtea​ți ​ c​ă v​ă lipse​ște ​și nu ​ști​ți ce : o mai mare valoare personal​ă, o mai bun​ă imagine ​în fa​ța altora, imbun​ăt​ă​țire aspectului fizic . Cel pu​țin, ​începeti să​​ faceti ceva: un abonament la sal​ă, la dans, o ​lectură ​ motivationala​ ​.​​


S​ĂGET​ĂTOR
Eclipsa ​ indic​ă emo​ții schimb​ătoare, indispozi​ție... Nu vre​ți dec​ăt o perioad​ă ​în care veti sim​ți mai mult nevoia de a fi singuri, voi si cu g​ăndurile voastre, de a va odihni mai mult, de a dormi mai mult. Poate exist​ă o stare de nemul​țumire ...pentru probleme legate de”filosofia vietii”. Dac​ă probleme sunt,​întreb​ări sosesc ​și.... instantaneu va intereseaza s​ă aprofunda​ți lucruri legate de misterele ei!


CAPRICORN
Este un timp ​în care aceast​ă Eclips​ă ​ poate lucra ca un spot luminos asupra prieteniilor nesincere, asupra scopurilor egoiste din anumite asocieri, grupuri. Este posibil​ă ​și al​ăturarea de un nou grup dintr-o puternic​ă nevoie emo​ționala. Iar daca faceti parte dintr-​​​​​unul ( de orice fel), ar fi bine s​ă v​ă stabili​ț motivele care v​ă mai ​îndeam​n​ă s​ă fi​ți membru sau nu, c​ăci poate schimbati tab​ăra! Sunt posibile ​și cunostin​țe noi, apar persoane care​ ​devin mentori, c​ăl​ăuzitori, protectori.



V​ĂRS​​​Ă​​TOR
Dac​ă este vorba de stabilit pr​iorit​ăti ​și de rectificat strategii, la voi e vorba inspecial de carier​ă. Exista riscul de a sim​ții ca via​ța personal​ă este un tribut pl​ătit succesului. Cei care i​și permit, se pot trezi c​ă nu le mai pas​ă de nici o promovare la locul de munc​ă: vor acas​ă cu familia! Este un timp benefic pentru​ ​ a renun​ța la o anumit​ț cariera, la un parcurs care v​ă poate promite succesul, dar cu pre​țul momentelor dedicate familiei!


PE​ȘTI

Este o perioada ​în care Eclipsa de ​Lun​ă v​ă poate aduce recompense ( nu neap​ărt in bani) din rela​țiile cu str​ain​atatea, pute​ți c​â​știga o excursie, puteti pl​ănui o c​ăl​ătorie ​în str​ăin​ătate. Puteti decide s​ă renuntati la anumite cursuri dar in acelasi timp s​ă dori​​​ți s​ț ​începe​ți altele, pute​ți lua leg​ătura cu un cineva aflat la distanta mai mare fat​ă de voi, ce va​ poate​ face o propunere de a explora noi orizonturi.


O Eclipsă de Lună luminoasa vă doresc tuturor!

Otilia Mazilu