vineri, 4 ianuarie 2013

Legenda Sarbatorii de Boboteaza

Boboteaza este una din cele mai mari sarbatori de iarna, plina de semnificatii sfinte, dar si de traditii si obiceiuri stravechi.

Sarbatoarea Bobotezei

La 30 de ani, a venit Domnul Iisus la Iordan, unde Sfantul Ioan Botezatorul invata si boteza cu botezul pocaintei; Cand a aparut Domnul Iisus pe malul Iordanului, Sf. Ioan, luminat de Duhul Sfant, Il recunoaste si-L arata multimilor, zicand: „Iata Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridica pacatul lumii” (Ioan 1, 29).

Aceasta marturie era foarte necesara israelitenilor, care asteptau pe Mesia cel profetit cu multe veacuri inainte. Domnul Iisus cere lui Ioan sa-L boteze.
Atunci o mare minune s-a savarsit: cerurile s-au deschis, Duhul lui Dumnezeu S-a coborat in chip de porumbel si a stat peste Iisus, iar glasul Parintelui Ceresc din inaltime a rasunat, marturisind: „Acesta este Fiul Meu cel iubit, intru Care am binevoit!” (Matei 3, 17).
Intrucat in aceasta zi Iisus s-a prezentat pentru prima data in lume, sarbatoarea se mai numeste si Epifanie, Teofanie, Aratarea Domnului si se sarbatoreste pe 6 ianuarie.
Domnul Iisus a primit acest botez, ca si pe cel al Legii Vechi, taierea-imprejur, „ca sa implineasca Legea si proorocii”, si mai ales pentru ca purta pe umerii Sai pacatele intregii lumi.
Si in intelepciunea Lui negraita, a binevoit a le spala mai intai cu apa in undele Iordanului, El fiind fara de pacat, pentru ca mai tarziu, pe Cruce, sa le spele cu insusi Sangele Sau.
Scufundarea in apa Iordanului prevesteste moartea si Invierea lui Iisus. Prin botez este omorat si ingropat omul vechi, pentru a invia ca om nou, indumnezeit. De aceea, in icoana clasica a Botezului Domnului, malurile Iordanului sunt inaltate, ele cuprinzandu-L pe Iisus ca un mormant.
Din acelasi motiv, botezul copiilor se face prin trei afundari in apa, semnificand cele trei zile petrecute in mormant de catre Mantuitor.

Minunea intoarcerii Iordanului

Apa Iordanului curge in mod normal de la stanga la dreapta, dinspre Galileea spre Marea Moarta, in care se varsa. In ziua de Boboteaza, Patriarhul si soborul preotilor savarsesc slujba de sfintire a apelor si la final arunca in apa Iordanului un buchet de busuioc si o cruce.
In aceste clipe, apele Iordanului isi inverseaza cursul si curg dinspre Marea Moarta inspre Galileea. Cei care au luat apa din Iordan inainte de Boboteaza si in ziua de Boboteaza au observat ca apa luata in ziua de Boboteaza are gust sarat.
"Ce-ti este tie, mare, ca ai fugit? Si tie, Iordane, ca te-ai intors inapoi? Nu noua, Doamne, nu noua, ci numelui Tau se cuvine slava, pentru mila Ta si pentru adevarul Tau." (Psalmul 113).

Traditii si obiceiuri de Boboteaza

1. La Boboteaza se sfintesc toate apele, iar preotul se duce la o apa unde va arunca crucea. Mai multi barbati se arunca in apa ca sa o aduca inapoi, iar cel care va scoate crucea din apa va avea noroc tot anul si va fi ferit de toate bolile.
2. In noaptea de 5 spre 6 ianuarie, tinerele fete isi viseaza ursitul. Aceasta se va intampla doar daca fata posteste in ajunul Bobotezei si mananca o turta din opt linguri de faina si o lingura de sare, framantata cu doar noua degete. Fetele isi leaga pe inelar un fir rosu de matase si o bucatica de busuioc, care se pune si sub perna.
3. Fetele care cad pe gheata in ziua de Boboteaza pot fi sigure ca se vor marita in acel an.
4. "Udatul Ionilor", este un obicei din Transilvania si Bucovina, cei care poarta acest nume sunt purtati cu mare alai prin sat pana la rau unde sunt botezati.
5. In ziua de Boboteaza, dupa liturghie, preotul impreuna cu enoriasii fac o procesiune spre un lac, rau sau vreun izvor, pentru slujba Sfintirii Apelor.
Cand Troparul Bobotezei incepe, vanatorii si padurarii satului impusca peste ape ca sa alunge duhurile necurate. La sfarsit preotul arunca in apa o cruce de lemn, iar feciorii satului se arunca sa o scoata, chiar daca este ger. Se crede ca in ziua aceasta toate apele pamantului sunt sfintite.
6. In multe zone din tara, si in Bucovina, in ziua de Boboteaza se crede ca se deschide cerul si vorbesc animalele.
7. Chiraleisa
In majoritatea satelor din Moldova, in ajunul Bobotezei grupuri de fete si baieti, umbla din casa in casa, pentru a vesti sosirea preotului cu crucea.
Aceasta datina este asemanatoare colindatului din seara de ajun. Copiii striga Chiraleisa (de la grecescul Kyrie Eleison – Doamne miluieste!) de trei ori. Rasplata lor sunt merele, nucile, prajiturile pe care ei le string in traistute.
8. In Bucovina, pe crucea preotului, gospodina casei aseza cel mai frumos fuior de cinepa: se credea ca de firele acestuia se vor prinde toate relele sau ca Maica Domnului va face din cinepa un voloc cu care va prinde sufletele mortilor din iad pentru a le ridica in rai.
9. Se credea ca, daca in dimineata Ajunului de Boboteaza, pomii erau incarcati cu promoroaca, acestia vor avea rod bogat.
10. Traditia spune ca in ziua de Boboteaza sunt interzise certurile in casa si nu se da nimic cu imprumut.
11. In Bucovina, tinerii satelor umbla pe strazi mascati, ca babe si mosnegi (stramosii), colindand pe la toate casele, mai ales pe la cele unde locuiau fete de maritat. Vizita stramosilor asigura belsug in casa si petitori multi fetelor de maritat.
12. La tara se stropesc animalele, grajdurile si gradinile cu agheazma, pentru a le apara de rele.
13. In Spania si in unele regiuni din Italia, copiii isi asteapta darurile in 6 ianuarie, aduse de Regii Magi.

Boboteaza in trecut

In ziua de Boboteaza, in Moldova, se savarsea sfintirea apei pe malul raului Bahlui si erau scoase in procesiune icoanele facatoare de minuni si moastele unor sfinti.
La slujba de sfintire a apei erau prezenti toti cei din curtea domneasca:domnitorul si sotia domnitorului, curtenii, ostenii, domnitele, fetele de casa.
In momentul in care mitropolitul atingea busuiocul de fruntea domnitorului, erau trase trei salve de tun. Dupa el, veneau toti credinciosii sa fie "botezati".
Slujba de sfintire a apei se incheia cu botezul copiilor orfani, carora domnitorul le daruia imbracaminte si bani.

Urma Sfanta Liturghie savarsita in Biserica Domneasca, de mitropolitul Moldovei.
In ziua de Boboteaza caii din grajdurile Curtii Domnesti, erau stropiti cu agheasma. Se credea ca toti caii stropiti cu apa sfintita, vor fi sanatosi pe parcursul intregului an. Calul imparatesc era adus la final, de comis, conducatorul grajdurilor domnesti.

S-a intamplat pe 6 ianuarie

1412 – s-a nascut Ioana d’Arc, eroina nationala a Frantei, supranumita „Fecioara din Orléans”.
1714: Inginerul englez Henry Mill a patentat masina de scris.
1838: Samuel Morse a efectuat prima demonstratie a sistemului sau de telegrafie in orașul Morristown, New Jersey.

1881 – s-a nascut Ion Minulescu, poet, prozator si dramaturg roman.
1897 – s-a nascut Ionel Teodoreanu, scriitor roman.

1926 – Crearea Companiei germane aeriene “Lufthansa”.
1955 – s-a nascut Rowan Atkinson, actor britanic, (Mr. Bean).


sursa foto:sxc.hu; shutterstock

Sursa: kidz.garbo.ro

7 tradiţii de Bobotează care îți aduc noroc tot anul. Vezi care sunt!


7 tradiţii de Bobotează care îți aduc noroc tot anul. Vezi care sunt!
Anual, pe data de 6 ianuarie, sărbătorim botezul lui Iisus Hristos sau Boboteaza. La fel ca în cazul tuturor celorlalte sărbători de peste an, şi de Bobotează creştinii ortodocşi respectă anumite tradiţii şi obiceiuri păstrate din generaţie în generaţie. Eşti curioasă cum poţi aduce bunăstarea în casă şi cum te poţi feri de necazuri în anul care vine? Iată câteva dintre cele mai importante tradiţii de Bobotează.

1. Fetele nemăritate îşi visează ursitul

În ajunul Bobotezei, pe 5 ianuarie, fetele nemăritate care vor să îşi afle ursitul leagă un fir roşu de mătase şi o crenguţă de busuioc sfinţit la degetul inelar şi pun o altă crenguţă de busuioc sub pernă. Se spune că bărbatul pe care îl visează le este predestinat.

Pentru ca ritualul să aibă efect, este bine ca fetele nemăritate să ţină post şi să spună rugăciuni în ajunul Bobotezei.

2. Femeile nu spală rufe

O altă tradiţie de Bobotează spune că în această zi sfântă, precum şi în următoarele 7, femeile nu au voie să spele rufe, pentru a nu atrage necazuri în familie. De Bobotează, preoţii sfinţesc apele şi împart agheasmă credincioşilor, iar spălarea hainelor murdare ar însemna spurcarea apei.

3. Femeile care iau agheasmă se vindecă de sterilitate

Potrivit tradiţiei, femeile care nu pot avea copii trebuie să bea agheasmă de la Bobotează pentru a se vindeca de sterilitate, întrucât apa sfinţită are puteri tămăduitoare.

4. Credincioşii nu dau bani cu împrumut

De Bobotează, se spune că nu este bine să dai bani cu împrumut, întrucât aşa vei face tot anul şi rişti să atragi paguba materială în casă. Bătrânii spun că în această zi de sărbatoare este bine să te fereşti de orice împrumut, fie că dai, fie că iei.

5. Credincioşii pregatesc o masă îmbelşugată

La fel ca de Crăciun, şi de Bobotează este musai ca masa să fie îmbelşugată. În ajunul Bobotezei, gospodinele pregătesc 12 feluri de mâncare, pentru a avea masă bogată tot anul. Coliva, bobul fiert, fiertura de prune, sarmalele umplute cu crupe, "urechiuşele babei" (fasole albă cu colţunaşi umpluţi cu ciuperci), borşul de peşte, peştele prăjit, plăcintele de post umplute cu tocătură de varză acră şi plăcintele cu mac nu trebuie să lipsească de pe masă în ziua de Bobotează.

6. Credincioşii nu mănâncă până ce alimentele nu sunt sfinţite

Conform tradiţiei, de Bobotează nimeni nu mănâncă bucatele preparate până ce preotul nu vine să sfinţească locuinţa şi mâncarea. În această zi, este bine ca fiecare persoană să strige "Chiralesa", care în limba neo-greacă înseamnă "Doamne, miluieşte". Odata ce strigă cuvântul, se spune că persoana respectivă capătă puteri şi este ferită de rele până la Sfântul Andrei (30 noiembrie).

7. Credincioşii beau agheasmă pentru a fi sănătoşi tot anul

Se spune că persoanele care vor să fie ferite de boli tot anul trebuie să bea agheasmă in fiecare dimineaţă, pe stomacul gol, timp de 8 zile de la Bobotează şi în zilele de sărbătoare şi de post. Despre agheasmă se spune că poate ameliora durerile şi poate vindeca anumite boli grave, dacă bolnavul crede în puterea ei tămăduitoare.

Sursa: www.eva.ro

Se reia Războiul Malvinelor. Tensiuni între Argentina şi Marea Britanie


Preşedinta Argentinei Cristina Kirchner a publicat joi în presa britanică o scrisoare deschisă adresată premierului David Cameron, în care cere deschiderea de negocieri cu privire la suveranitatea Insulelor Falkland, unde, la mijlocul lui martie, este programat un referendum, relatează AFP. Cameron a respins această solicitare imediat.

Cristina Kirchner
Cristina Kirchner

Publicarea scrisorii la 3 ianuarie coincide cu marcarea a 180 de ani de la preluarea de către brtanici a controlului asupra acestui arhipelag din Atlanticul de Sud, "situat la aproximativ 14.000 de kilometri de Londra", "în urma unei demonstraţii flagrante de colonialism", scrie Cristina Kirchner. "De atunci, Marea Britanie, o putere colonială, a refuzat să restituie acest teritoriu Republicii argentiniene, împiedicând-o astfel să îşi restaureze integritatea teritorială", se adaugă în scrisoarea publicată sub formă de broşură în cotidianele de opoziţie The Guardian şi The Independent. O copie a fost adresată secretarului general al ONU, Ban Ki-moon.În 1965, ONU a adoptat "o rezoluţie, invitând cele două ţări să găsească o soluţie negociată la această dispută asupra suveraniţăţii" insulelor, care a fost urmată de "multe alte rezoluţii", continuă preşedinta argentiniană, invitând din nou Marea Britanie să le "respecte", a îndemnat ea. Locuitorii Insulelor Falkland "organizează un referendum în acest an", a reacţionat Cameron, "şi sper că preşedinta argentiniană va ţine cont de acest referendum şi va recunoaşte că locuitorii din Falkland trebuie să îşi aleagă viitorul", a adăugat el."Dacă vor alege să rămână în Marea Britanie, îi voi sprijini sută la sută", a adăugat el.
Acest referendum pentru autodeterminare va avea loc pe 10 şi 11 martie, a confirmat luni la Londra un purtător de cuvânt al Adunării Legislative din Insulele Falkland.

Cu această ocazie, populaţia insulelor, bogate în resurse petroliere, trebuie să decidă dacă vrea ca Falkland să rămână un teritoriu britanic sau să îşi schimbe statutul. "Nu suntem o colonie. Relaţia noastră cu Marea Britanie este liber consimţită", a subliniat Barry Elsby, membru al Adunării Legislative, într-un comunicat publicat la Londra.
Marcarea a 30 de ani de la Războiul Malvinelor, care a opus Argentina şi Marea Britanie în perioada 2 aprilie-14 iunie 1982 şi s-a soldat cu 907 morţi (649 argentinieni, 255 de britanici şi trei locuitori de pe arhipelag), a provocat anul trecut tensiuni între Buenos Aires şi Londra. Comitetul ONU pentru Decolonizare a îndemnat frecvent cele două ţări să deschidă negocieri. Dar Londra a refuzat, obiectând că cei aproximativ 3.000 de locuitori ai insulelor sunt cei care trebuie să îşi decidă liberi situaţia politică. În mesajul pe care l-a adresat de Crăciun locuitorilor arhipelagului, David Cameron a acuzat Argentina că nu le respectă "dreptul la autodeterminare".

Sursa:  REALITATEA.NET

Şeful Stratfor: 2013, un an critic pentru Europa


Sfârşitul unui an ridică întotdeauna întrebări cu privire la care ar putea fi cea mai importantă problemă a anului următor, ce ar putea schimba cursul lumii. Cel mai important loc de urmărit cu atenţie în 2013 este Europa, consideră George Friedman, fondatorul şi CEO al companiei globale din domeniul informaţiilor, Stratfor, AGERPRES.
Şeful Stratfor: 2013, un an critic pentru Europa
Şeful Stratfor: 2013, un an critic pentru Europa

Luată ca entitate geografică unică, Europa are cea mai mare economie din lume. Dacă va rămâne aşa ar putea deveni un rival militar pentru SUA. Europa este unul dintre pilonii sistemului global şi ceea ce i se întâmplă Europei va defini modul în care funcţionează lumea. Friedman este de părere că în 2013 se va obţine limpezime privind viitorul Europei.

Întrebarea este dacă UE se va stabiliza, îşi va opri fragmentarea şi va începe să se pregătească pentru mai multă integrare şi expansiune. Alternativ, tensiunile s-ar putea intensifica în cadrul UE, instituţiile ar putea pierde în continuare legitimitate iar statele membre şi-ar putea creşte ritmul cu care îşi urmăresc propriile politici, atât interne cât şi externe.

Proiectul european controversat

Au trecut mai bine de patru ani de la criza din 2008 şi aproximativ doi ani de când problemele create până în 2008 au generat o criză a datoriei suverane şi o criză bancară în Europa. Din acel moment, criza s-a transformat dintr-o criză financiară în una economică, Europa îndreptându-se spre recesiune iar şomajul crescând pe întreg continentul cu peste 10%. Mai important, a fost o perioadă în care aparatele de luare a deciziilor create la fondarea UE au fost incapabile să genereze soluţii politice, care să fie atât larg acceptate cât şi posibil de implementat. Ţările din UE s-au confruntat unele cu altele mai puţin în calitate de membri ai unei entităţi politice cât ca state-naţiuni individuale care-şi urmăresc propriile interese naţionale, în ceea ce a devenit un fel de joc în care succesul unuia vine pe spezele altuia.

Acest lucru poate fi văzut în două moduri. Prima dimensiune s-a focalizat pe care ţări ar trebui să suporte povara financiară a stabilizării zonei euro. Ţările mai sănătoase financiar au vrut ca ţările mai slabe să suporte povara prin austeritate. Ţările mai slabe au vrut ca ţările mai puternice să suporte povara prin împrumuturi continue, în pofida riscului crescând că împrumuturile nu vor fi rambursate integral. Rezultatul a fost încercările constante de compromis, care nu au rezolvat niciodată situaţia. A doua dimensiune a fost clasa. Ar trebui oare ca povara să fie suportată de clasele de mijloc şi inferioare prin reducerea cheltuielilor guvernamentale de care beneficiază? Sau de elite, prin creşterea impozitelor şi reglementărilor?

Când vorbeşti cu europenii care sprijină ideea că Europa se află în procesul de soluţionare a problemelor sale, întrebarea este: ce probleme rezolvă ei? Problema băncilor? Problema şomajului? Sau problema incapacităţii ţărilor de a găsi soluţii comune? Incapacitatea oficialilor europeni de a configura o soluţie vine din faptul că nu există un acord politic cu privire la cine va plăti preţul din punct de vedere geografic şi social. Tensiunile naţionale şi de clasă au împiedicat configurarea unei soluţii care să poată fi atât convenită cât şi onorată.

Dacă europenii nu produc acest tip de soluţie în 2013, atunci ajungi să te îndoieşti serios dacă o soluţie este posibilă şi prin urmare să te gândeşti la viitorul Europei fără UE sau cu o UE foarte slăbită. Dacă însă Europa vine cu un plan care se bucură de sprijin general şi impuls în spatele ei, atunci s-ar putea spune că începe să iasă din criză şi că va fi singurul lucru cel mai important care se va întâmpla în 2013.

SUA au probleme economice diferite, dar la fel de importante şi sunt de asemenea incapabile să genereze consens cu privire la modul de a le rezolva, aşa cum s-a văzut în timpul recentei afaceri a ''prăpastiei fiscale''. Dar pe cât de valabilă este comparaţia în plan financiar pe atât nu este ea la nivel politic. SUA nu se confruntă cu dizolvarea în cazul în care urmează politici contradictorii. Au o vechime de peste două secole şi au trecut prin probleme mult mai grave, printre care Războiul Civil şi Marea Depresiune. UE are o vechime de circa 20 de ani în forma sa actuală, iar aceasta este prima sa criză semnificativă. Consecinţele proastei administrări a sistemului financiar al SUA sunt importante, dar spre deosebire de Europa, nu reprezintă o ameninţare existenţială imediată.

Celelalte costuri ale crizei

Dimensiunea politică, nu cea financiară, a devenit cea mai importantă. Poate că UE este în proces de abordare a problemelor sale bancare şi ar putea evita alte probleme ale datoriei suverane, dar preţul plătit este atât o recesiune cât şi, mult mai grav, un şomaj la o rată mai mare decât în SUA în general şi extrem de mare în unele ţări.

UE poate fi împărţită în trei categorii, prin comparaţie cu rata şomajului din SUA, care este de circa 7,7%. Există cinci ţări din UE care au o rată semnificativ mai mică decât aceasta (Austria, Luxemburg, Germania, Olanda şi Malta). Există şapte ţări care au şomajul în jurul ratei din SUA (România, Republica Cehă, Belgia, Danemarca, Finlanda, Marea Britanie şi Suedia). Restul de 15 ţări se situează peste nivelul şomajului din SUA; 11 au rate ale şomajului între 10 şi 17%, printre care Franţa, 10,7%, Italia, 11,1%, Irlanda, 14,7% şi Portugalia, 16,3%. Alte două au rate extrem de mari - Grecia, 25,4% şi Spania, 26,2%. Aceste niveluri sunt aproape de rata şomajului din SUA la apogeul Marii Depresiuni.

Pentru ţările industrializate avansate - unele dintre cele mai puternice din Europa - este vorba de cifre uimitoare, susţine Friedman. Este important să se vadă ce înseamnă din punct de vedere social. Rata şomajului creşte pentru lucrătorii mai tineri. În Italia, Portugalia, Spania şi Grecia, peste o treime din forţa de muncă sub 25 de ani este şomeră. Va fi nevoie de o generaţie pentru a reduce rata la un nivel acceptabil în Spania şi Grecia. Chiar şi pentru ţările care rămân la aproximativ 10% o perioadă mai lungă de timp, durata va fi substanţială, iar Europa este încă în recesiune.

În Spania şi Grecia, tinerii - dar şi vârstnicii - se confruntă cu o catastrofă personală. În alte ţări, procentul celor care se confruntă cu o catastrofă personală este mai mic, dar încă foarte real. Nu trebuie uitat că şomajul nu afectează doar o singură persoană, ci şi familia, părinţii şi alte rude. Efectul nu este doar financiar, ci şi psihologic. Creează un sentiment de eşec şi groază. Creează totodată oameni tineri dezrădăcinaţi, plini de energie şi de furie. Şomajul este o rădăcină pentru mişcări anti-statale atât la stânga cât şi la dreapta. Şomerii la scară mare şi fără speranţă au puţin de pierdut şi cred că au ceva de câştigat prin destabilizarea statului. Este greu de cuantificat ce nivel de şomaj generează acest fel tulburări, dar nu există nicio îndoială că Spania şi Grecia sunt în această zonă iar alte ţări ar putea fi.

Deşi Grecia a dezvoltat deja o mişcare de dreapta radicală de anumite proporţii, sistemul politic din Spania, deşi se confruntă cu tensiunile dintre centru şi regiunile autonome, rămâne relativ stabil. Friedman consideră că această stabilitate se bazează pe credinţa că va exista o soluţie la situaţia şomajului. Enormitatea ei nu a fost conştientizată, nici faptul că acest tip de problemă a şomajului nu este fixat rapid. Este profund structural. Rata şomajului din SUA în timpul Marii Depresiuni a fost atenuată într-o măsură de New Deal, dar a necesitat restructurarea din al doilea război mondial pentru a fi abordată cu adevărat.

Din acest motiv, 2013 este un an critic pentru Europa. A mers departe pentru a rezolva criza bancară şi a amâna criza datoriilor suverane, dar provocând o slăbire gravă a economiei şi generând şomaj masiv în unele ţări. Distribuţia inegală a costurilor, la nivel naţional şi social, este ameninţarea cu care se confruntă UE. Nu este doar o chestiune de naţiuni care trag în direcţii diferite, ci şi de mişcări politice emergente, în special din partea sectoarelor cele mai afectate economic ale societăţii, care vor fi atât naţionaliste cât şi neîncrezătoare în propriile elite. Ce altceva se poate întâmpla în acele ţări care se confruntă cu catastrofe sociale? Chiar dacă dezastrul este atenuat într-o oarecare măsură de economia subterană şi emigrarea care reduc şomajul, cifrele variază de la dureros la mizerabil în 14 economii din Europa.

Răscrucile Europei

UE a fost atat de concentrată asupra crizei financiare, încât nu este clar pentru Friedman dacă realitatea şomajului a ajuns la oficialii şi funcţionarii europeni, parţial din cauza unui decalaj crescând în viziunea asupra lumii între elitele europene şi cei care au o experienţă amară privind Europa. Parţial acest lucru s-a datorat şi geografiei. Ţările cu rată a şomajului scăzută tind sa se afle în Europa de Nord, care este inima UE, în timp ce cele cu şomaj ridicat catastrofal sunt la periferie. Este uşor să ignori lucrurile aflate departe, afirmă Friedman.

2013 este anul în care definirea problemei europene trebuie să treacă dincolo de criza financiară, la consecinţele sociale ale crizei. Progresul, dacă nu o soluţie, ar trebui să fie vizibil. Este greu de conceput că stagnarea continuă şi şomajul la aceste niveluri mai pot dura încă un an, fără a începe să genereze opoziţie politică semnificativa, care va crea guverne, sau forţa guvernele existente să se rupă de ţesătura Europei.

Această ţesătură nu este suficient de veche, suficient de purtată sau de solidă pentru a face faţă provocărilor. Oamenilor nu li se cere să moară pe un câmp de luptă pentru UE, ci să trăiască vieţi de mizerie şi dezamăgire. Din moment ce promisiunea centrală a UE a fost prosperitatea, eşecul de a o asigura - şi generarea de sărăcie în schimb, inegal distribuită - nu este sustenabil. Dacă Europa este în criză, cea mai mare economie a lumii este în criză, atât criză politică, cât şi financiară. Acest lucru contează pentru lume, probabil mai mult decât orice altceva, concluzionează analistul.

Sursa: REALITATEA.NET

Proiectul Gaia – misiunea care "va schimba tot ce ştim" despre Calea Lactee


Sistemul nostru solar se găseşte la marginea Căii Lactee. Zona s-a dovedit a fi grozavă pentru dezvoltarea vieţii, însă nu ne permite să avem parte de o „privelişte” foarte clară către restul galaxiei. Acest lucru a prevenit studierea multor aspecte fundamentale ale Căii Lactee, cum ar fi dacă are două sau patru braţe, cât de mare este, cât de repede se deplasează şi dacă se va ciocni cu galaxia Andromeda.

Proiectul Gaia
Proiectul Gaia
Un nou proiect, intitulat Gaia, va studia timp de 5 ani Calea Lactee, cartografiind întreaga galaxie şi obţinând răspunsuri la cele mai importante întrebări despre evoluţia şi structura sa. „Va fi fenomenal. Va schimba totul”, a declarat astronomul Barry F. Madore de la Observatorul Carnegie din Pasadena, California.
Dezvoltată de Agenţia Spaţială Europeană şi construită de EADS, naveta Gaia valorează 700 de milioane de euro. Gaia va fi doar cel de-al doilea satelit dedicat astrometriei (ştiinţa care se ocupă de studierea mişcărilor, poziţiilor şi distanţelor dintre diferite obiecte astronomice) lansat pe orbită. Astrometria este o ştiinţă practicată de câteva secole, însă acurateţea telescoapelor situate pe planeta noastră este limitată de turbulenţele atmosferice. Până acum, oamenii de ştiinţă au măsurat cu o precizie de 1% distanţa către mai puţin de 1.000 de stele. Cu Gaia, însă, cercetătorii estimează că vor putea măsura cu această fidelitate distanţa către mai bine de 10 milioane de stele. În cuvintele lui Timo Prusti, un cercetător implicat în acest proiect, „va fi o lovitură de baros pentru astronomia fundamentală”.
Naveta Gaia urmează să fie lansată în cursul acestui an din Kourou, Guiana Franceză, urmând să intre în orbită în punctul L2 (Lagrange 2), la 1,5 milioane de kilometri de Terra, scrie descopera.ro.

Sursa:  REALITATEA.NET

Un meteorit marțian bogat în apă a fost descoperit în nordul Africii


Un meteorit marţian vechi de 2,1 miliarde de ani, descoperit de curând în nordul Africii, diferă de toţi ceilalţi meteoriţi cunoscuţi până în prezent prin conţinutul său ridicat în apă şi prin asemănarea cu rocile analizate de sondele trimise de NASA pe Marte.

Meteoritul Black Beauty a fost descoperit în nordul Africii
Meteoritul Black Beauty a fost descoperit în nordul Africii
"Roca bazaltică - lavă răcită - conţinută în acest meteorit este similară prin prisma compoziţiei sale cu scoarţa marţiană", a explicat Carl Agee de la Universitatea New Mexico din Statele Unite, unul dintre autorii acestui studiu publicat vineri în revista Science.
Abundenţa în molecule de apă a acestui meteorit, mai mare de 10 ori decât în ceilalţi meteoriţi marţieni cunoscuţi, i-a determinat pe oamenii de ştiinţă să afirme că acel meteorit s-a aflat la suprafaţa planetei Marte în urmă cu 2,1 miliarde de ani.
Meteoritul, denumit "NWA (Nortwest Africa) 7034" şi supranumit "Black Beauty", are o greutate de 320 de grame şi "spune povestea vulcanilor de pe Marte în urmă cu 2 miliarde de ani", afirmă Carl Agee.
"El ne oferă, totodată, informaţii despre cum erau scoarţa şi condiţiile de mediu pe Marte, aşa cum nu a făcut-o niciun alt meteorit", se afirmă în comunicatul emis de Agenţia spaţială americană (NASA).
Meteoritul conţine mai ales izotopi de oxigen, într-un amestec diferit faţă de structura celorlalţi meteoriţi marţieni şi "ar putea proveni dintr-o interacţiune cu atmosfera lui Marte", explică NASA.
Apa ar putea proveni dintr-un izvor de origine vulcanică sau dintr-un strat acvifer aflat la suprafaţa planetei, fapt care pare să confirme ipoteza potrivit căreia apa a existat la suprafaţa planetei Marte la începutul primei sale perioade geologice - era Amazoniană, care a început în urmă cu 3 miliarde de ani.
"Analizele noastre cu carbon arată şi că meteoritul a suferit o a doua transformare la suprafaţa lui Marte, fapt care explică prezenţa macromoleculelor de carbon organic", a dezvăluit Andrew Steele de la Carnegie Institution, un alt autor al studiului.
Acest cercetător consideră că "acesta este meteoritul marţian cel mai bogat din punct de vedere geochimic ce a fost descoperit vreodată, iar viitoarele analize vor dezvălui probabil şi alte surprize".
"Conţinutul acestui meteorit ar putea pune sub semnul întrebării multe dintre noţiunile cunoscute despre geologia de pe Marte" şi ar putea fi "o referinţă importantă pentru robotul Curiosity", aflat în prezent într-o misiune de doi ani pe planeta roşie, afirmă John Grunsfeld, directorul departamentului ştiinţific din cadrul NASA.
În total, aproximativ 100 de meteoriţi de origine marţiană au fost descoperiţi până în prezent.
Oamenii de ştiinţă au fost nevoiţi să aştepte până în anii 1980 pentru ca ştiinţa să poată să determine originea meteoriţilor, pornind de la studierea gazelor atmosferice captate în interiorul rocilor.
Curiosity, cel mai sofisticat robot trimis vreodată de omenire pe o altă planetă, se află de la începutul lunii august 2012 în craterul Gale de la ecuatorul marţian, într-o misiune ce are scopul de a afla dacă planeta roşie a fost în trecutul ei propice vieţii microbiene.
Meteoriţii de origine marţiană şi lunară sunt rari. Cei mai mulţi dintre meteoriţii ajunşi pe Terra provin din centura de asteroizi, o regiune a Sistemului Solar aflată între Marte şi Jupiter. În 2012, Meteoritical Society a repertorizat peste 42.000 de meteoriţi, o cifră care creşte cu aproximativ 1.500 în fiecare an.

Sursa:  REALITATEA.NET

Premieră MONDIALĂ în MEDICINĂ: Celule injectabile care OMOARĂ CANCERUL

Cercetătorii au creat celule care, odată injectate în organismul pacienţilor, sunt capabile să omoare cancerul! Descoperirea aparţine unui grup de oameni de ştiinţă din Japonia.

Celulele injectabile care omoară cancerul
Celulele injectabile care omoară cancerul

Experţii de la centrul de cercetare Riken din Japonia au denumit aceste celule limfocite T ucigașe. Aceste celule apar și în mod natural în organismul uman, însă într-un număr prea mic, iar specialiștii speră că prin injectarea lor în cantități mari să ajute sistemul imunitar, scrie jurnalul.ro, citând Daily Mail

Pentru a putea fi create, cercetătorii au reprogramat aceste limfocite T specializate în uciderea unui anumit tip de cancer în alt tip de celulă, denumită celulă stem pluripotentă indusă (celulă iPS).

Cercetările anterioare arătau că limfocitele T produse în laborator folosind metode convenţionale nu sunt eficiente în uciderea cancerului, întrucât au o durată foarte mică de viaţă, ce le limitează utilizarea în tratamente. Pentru a preveni aceste probeleme, cercetătorii japonezi au recurs la reprogramarea celulelor.

Sursa:  REALITATEA.NET

EXCLUSIV Neti Sandu, despre horoscopul anului: „În 2013, românii vor fi mai creativi!“


[...]Cum va fi anul 2013, din punct de vedere astrologic?

Din iunie 2012 până în iunie 2013 este anul norocos al Gemenilor, alături de celelalte două semne de Aer, adică Balanţa şi Vărsătorul, precum şi Săgetătorul, aflat în opoziţie cu Gemenii, plus Leul şi Berbecul. Să nu uităm de cei care au ascendentul în aceste zodii – conjunctura este una favorbailă şi pentru ei.
Din iunie 2013 până în iulie 2014, Jupiter intră în Rac şi premianţii zodiacului sunt cei din triunghiul semnelor de apă, adică Racul, Scorpionul şi Peştii, precum şi Capricornul, semnul opus Racului, Fecioara şi Taurul. Bineînţeles, cei cu ascendentul într-una din aceste zodii vor fi şi ei la fel de norocoşi.

Care sunt previziunile marcante pentru România?

România este în zodia Vărsător şi atunci ar trebui să fie mult mai creativă în 2013, să pună accentul pe latura artistică şi să se preocupe mai mult de latura de distracţie, de timpul liber şi de bunele relaţii intreambasade. 
La nivel diplomatic se pot întampla nişte lucruri, poate noi protocoale care să faciliteze comunicarea. În zona aceasta ar trebui pus accentul, la nivel interstatal.
Ascendentul României este în Rac, iar Jupiter intră în zodia Racului şi face aspecte armonioase de la jumătatea anului viitor. Ne aşteptăm ca ţara noastră să fie mai bine văzută în exterior, iar situaţia ar trebui să se îmbunătăţească şi pentru noi sau măcar să uităm de rate, boli şi alte neajunsuri.

Citeste articolul integral AICI:   


Sursa: www.eva.ro

Horoscop: Cumpenele tale în luna ianuarie, în funcţie de zodie. Vezi care sunt!


Nativii din Gemeni ar putea avea probleme la locul de muncă. Află ce cumpene ai putea să întâmpini în luna ianuarie, în funcție de zodia ta.

Horoscop
Horoscop

Capricorn (22 decembrie - 20 ianuarie)


Aspectele financiare îți dau mari bătăi de cap în luna ianuarie. Cumpenele tale din această perioadă sunt provocate de lipsa banilor, dar și de neseriozitatea celor care nu se țin de cuvânt și te aduc în situații foarte stresante din punct de vedere financiar.


Vărsător (20 ianuarie - 18 februarie)


Viața profesională este foarte încărcată pentru tine în această lună. Tensiunile sunt la ordinea zilei, stresul este foarte mare, iar conflictele sunt nelipsite. Impulsivitatea îți face și mai multe probleme și asta pentru că iei decizii greșite și izbucnești cu ură când nu este cazul.


Peşti (19 februarie - 20 martie)


Cumpenele tale din luna ianuarie au legătură cu persoanele care nu prea te au la suflet. Nu le da și mai multe motive să te urască. Prin urmare, evită provocările către dușmani sau persoane cu care ești în conflict.


Berbec (21 martie - 20 aprilie)


Cumpenele tale din această lună au legătură cu banii. Riști să cheltui mai mult decât este necesar și asta pentru că te lași dusă de val și ei lucruri care nu îți sunt de folos. Ai grijă să nu te îngropi în datorii!


Taur (21 aprilie - 21 mai)


Luna ianuarie este dificilă pentru și poți întâmpina cumpene atât în viața amoroasă, cât și în ceea ce privește cariera și viața profesională. În ambele planuri ale vieții vei avea de-a face cu conflicte și tensiuni.
 

Gemeni (22 mai - 21 iunie)

În plan profesional ai putea avea luna aceasta cele mai serioase dificultăți. Parcă ghinionul te urmărește, orice ai face. Din fericire, spre finalul lunii, Jupiter, planeta norocului, își va relua mersul direct, ceea ce te poate scăpa de dificultăți.
Detalii pe eva.ro

Rac (22 iunie - 21 iulie)

Cumpenele tale din luna ianuarie au legătură cu sănătatea. Este o perioadă stresantă, iar ceea ce te consumă cel mai mult sunt conflictele, care pur și simplu te epuizează. Evită tensiunile, ca să nu-ți faci rău atât fizic, cât și psihic.

Leu (22 iulie - 22 august)

Cumpenele tale din luna ianuarie au legătură atât cu viața sentimentală, cât și cu cea profesională. Ești rigidă, nu ai răbdare și poți declanșa conflicte sau rupturi îm ambele planuri.

Fecioară (23 august – 22 septembrie)

Cumpenele tale din această lună au legătură cu planul profesional. Poți întâmpina unele dificultăți, complicații și tot felul de încurcături. Ai putea avea conflicte cu colegii sau pot să apară probleme neașteptate.

Balanţă (23 septembrie - 22 octombrie)

Relația dintre bani și viața amoroasă ar putea avea unele conotații mai puțin plăcute pentru tine. Cumva, aceste două aspecte ale vieții se intersectează, dar într-un mod plăcut sau fericit. De aici pot să apară cumpenele pentru tine în ianuarie.

Scorpion (23 octombrie - 21 noiembrie)

Cumpenele tale din luna ianuarie au legătură cu sănătatea și starea fizică generală. Stresul ar putea să-ți dea ceva bătăi de cap, de aceea ai nevoie de mai multă odihnă.

Săgetător (22 noiembrie - 21 decembrie)

În ianuarie, sănătatea este principalul tău punct sensibil. Fii mai prudentă, ai grijă să mănânci sănătos și nu ignora nicio normă de siguranță, pentru că luna ianuarie este una cu risc crescut, în ceea ce privește sănătatea.


Sursa:  REALITATEA.NET

           www.eva.ro

Primii 8 'pasi' in 2013 cu Mario Robecchi! Cum sa iti transformi visurile in Realitate

La inceput de an ne facem o multime de proiectii, de planuri pentru ce va sa vina. Speram intr-un an mai bun! Uram celor dragi un an mai bun, plin de miracole si impliniri. Dar este oare de ajuns?

Daca urarile si dorintele nu sunt rostite din inima, daca ele sunt incarcate cu adevarat de energie pozitiva, ne imprima o senzatie de bine si speranta in suflet. Cu toate acestea, unul dintre cele mai frumoase indemnuri de sfarsit de an a fost acesta: “Nu ajunge doar sa iti doresti un 2013 mai bun! Fa-l sa fie mai bun!”
Si asta inseamna ca da, visurile pot deveni realitate. Haideti sa parcurgem cei "8 pasi pentru un 2013 senzational", impreuna. Avem nevoie de un pix si de o foaie de hartie… Sau de o fila noua deschisa in Word...
2013
Mario Robecchi, psiholog specializat in life coaching, ne propune o alta perspectiva asupra vietii, asupra a ceea ce suntem capabili sa facem pentru noi insine.
Permite-ti sa visezi la un viitor minunat, mai bun, mai etic. Da, sa ne dorim este inceputul. Americanii au o expresie: "Dream Big!" pe care am putea sa o traducem "Viseaza maret!". Dar mai mult decat sa visam, sa ne dorim, este important sa credem ca intr-adevar, visurile pot deveni realitate si ca noi putem sa facem acest lucru posibil.
Este foarte important sa avem un plan precis, spune Mario Robecchi. Acest plan este fundamental in atingerea obiectivelor. Nu prea suntem obisnuiti cu o astfel de abordare, de multe ori improvizam, iar obstacolele pe care le intalnim in cale ne fac sa pierdem din vedere prioritatile si telurile stabilite pentru un termen mai indelungat, pentru ca in final sa nu reusim sa ne implinim visurile.
Faptul de a nu avea un plan precis, blocheaza multe persoane in drumul lor spre succesul asa cum este el proiectat in mintea lor.


Cei 8 pasi pentru un 2013 plin de succes, in viziunea lui Mario Robecchi:

Pasul 1: Alege o denumire

Alege un nume, un cuvant care sa sintetizeze ceea ce iti doresti sa obtii in anul 2013. De exemplu “Operatiunea Cuplul Fericit” , daca iti doresti imbunatatirea vietii de cuplu, sau “Succes deplin la lucru”, sau “Sfarsitul datoriilor”, sau “Adio singuratatii”, etc. Poti alege si o denumire mai creativa, un simbol, o metafora, un animal-totem. Trebuie sa fie ceva ce reprezinta pentru tine sensul a ceea ce vrei sa realizezi in anul 2013. Aceasta denumire va fixa in mintea ta, vointa de a obtine un obiectiv.

Pasul 2: Priveste in viitor

viitor
Cum vrei sa fie urmatorii tai 5 ani, gratie succesului pe care il vei atinge in anul 2013? Nu privi doar la viitorul apropiat, care inseamna cateva saptamani sau cateva luni.

Gandeste-te ca ceea ce se va intampla in urmatorii ani va fi o consecinta a alegerilor tale din acest an. Unde vei vrea sa fii in cinci ani? Cu cine vrei sa fii? Si ce veti face impreuna? Care este obiectivul vostru comun? Cultiva aceasta viziune si, de asemenea este foarte important daca vei scrie toate acestea, adaugand detalii, emotie. Astfel, aceasta viziune va deveni semnificativa pentru tine.

Pasul 3: Sintetizeaza intr-o singura fraza ceea ce iti doresti in anul 2013

Foloseste cel mult 10-15 cuvinte care sa arate in ce mod te vei simti excelent si din ce motiv. Aceasta fraza o poti scrie apoi pe biletele pe care le vei aseza in portofel sau in buzunare, pe oglinda, pe dulap, pe ecranul computerului sau pe bordul masinii.
E foarte important sa iti repeti mereu acest obiectiv, de aceea este nvoie de o fraza care sa rezume dorinta ta de succes in anul 2013.

Pasul 4: Subdivide in mai multe unitati ceea ce iti doresti

Defineste cu claritate fazele care te vor purta catre succes. Scrie ceea ce iti doresti cu exactitate, folosind termeni foarte clari si referindu-te la valori concrete: in cat timp trebuie sa atingi anumite obiective si cat sau ce, vei obtine.
La fiecare faza, creaza obiective specifice. Acestea sunt mici puncte care te vor purta incet, incet, mai aproape de visul tau.

Pasul 5: Analizeaza resursele de care dispui

Insira cu sinceritate, punctele tale forte, puncte forte pe care te poti baza. Si de asemenea, noteaza slabiciunile si incertitudinile tale.
Este normal sa avem puncte forte si puncte mai putin productive, dar e important sa le costientizam, pentru ca trebuie sa stim care este situatia generala. Aceasta lista te va ajuta sa stabilesti de ce fel de ajutor ai nevoie, din partea cui si in ce privinta. De fapt, spune Robecchi, succesul deriva dintr-un joc de echipa, iar tu trebuie sa organizezi aceasta echipa pentru a-ti indeplini visurile anului 2013.
Deci, este foarte important sa cunosti resursele de care dispui in acest moment dar si ce iti lipseste si ce fel de ajutor ai nevoie si cum poti organiza cel mai bine, aceste resurse.

Pasul 6: Inventeaza o strategie

Este o faza delicate, dar desigur, esentiala. O strategie este importanta pentru a sti ce trebuie sa faci si cand sa faci aceste lucruri.
Strategia iti spune cum sa te folosesti de resurse, pentru cat timp si pana in ce punct, ca sa obtii un anume rezultat.
Planul tau scris trebuie sa indice etapele si actiunile pe care le vei aborda intr-o anume etapa, in cadrul unei viziuni generale armonioase care reprezinta viziunea ta pentru acest an. Trebuie sa vizualizezi obiectivul tau si micii pasi pe care ii vei face spre indeplinira sa, cu fiecare zi care trece.
Foto: Shutterstock

Pasul 7: Definirea investitiilor

Pentru ca ideile si bunele intentii nu ajung. Uneori e nevoie si de finante pentru a-ti indeplini scopul. 
Mario Robecchi ne atentioneaza sa nu ne grabim sa judecam aceasta afirmatie. Nu ar trebui sa ne gandim la banii pe care ii avem in acest moment.

"Orice mare afacere se naste fara bani", spune Robecchi. Si, pana la urma toti ne nastem fara bani. Asadar, nu te concentra la a avea bani si a face acele lucruri pe care ti le permite portofelul. Caci nu acesta este abordarea justa pentru un an de succes.
Ceea ce este important este sa retii ca banii ii ai atunci cand de fapt ai un proiect de valoare.Defineste costurile, la ce vor servi aceste costuri, cat castigi, proiecteaza utilizarea banilor in mod practic, pentru a obtine rezultatele la care tii.
Trebuie sa prezinti celorlalti valoarea ta, iar faptul de a avea valoare iti va aduce si bani.

Pasul 8: Perfectionarea…

Acum, ca ai o viziune de ansamblu pentru “Operatiunea Succesul in anul 2013” sau orice alt nume ai dat tu proiectului tau, este timpul chiar sa… incepi!
Odata ce ai un tablou general al situatiei, trebuie sa incepi sa pui in aplicare planul tau. Si, pe masura ce inaintezi, vei putea perfectiona planul initial. E normal. Important este sa iti pastrezi concentrarea si serenitatea si de asemenea, motivatia pentru atingerea obiectivului tau.
Mario Robecchi ne asigura ca aplicand acesti opt pasi simpli, 2013 va fi cu adevarat un an plin de satisfactii, succes si prosperitate.

Sa aveti un 2013 asa cum va doriti!

Sursa: www.garbo.ro