joi, 3 ianuarie 2013

Transcrieri ale SCRIERILOR EXTRATERESTRE şi DESCRIERI ALE EXTRATEREŞTRILOR cu măşti de faraon


Un jurnalist şi scriitor neozeelandez a scos la iveală arhive care dezvăluie informaţii despre un proiect de realizare a "bombei tsunami" în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, precum şi rapoartele oficiale cu privire la observarea unor OZN-uri, după cum notează AFP.
Ray Waru a examinat numeroase documente accesibile publicului, care ocupă o sută de kilometri de fişete în Arhivele Noii Zeelande din Wellington. "Era copleşitor la început", a explicat el pentru AFP. "Îmi amintesc că voiam să consult cele mai importante documente: tratatul de la Waitangi (documentul fondator al ţării), Declaraţia de Independenţă, petiţia pentru votul femeilor şi alte câteva lucruri de acest fel". "Dar o dată ce intri în subiect, o poveste ducea la alta, şi tot ce am făcut a fost să-mi urmez instinctul", adaugă autorul, care povesteşte descoperirile în "Secrete şi Comori".
Valuri masive
Petiţia din 1893 pentru votul femeilor conţine peste 30.000 de semnăuri, un sfert din populaţia feminină de la acea vreme. Documentul de 300 de metri lungime a fost derulat într-un gest spectaculos în faţa Parlamentului.
În 1944, Statele Unite şi Noua Zeelandă au decis să studieze posibilitatea de a crea o "bombă tsunami", un proiect ultrasecret denumit "Project seal". Un oficial al marinei americane a remarcat că exploziile pentru eliberarea de recifi de corali din apropierea insulelor din Pacific au produs valuri masive, născându-se astfel ideea "bombei tsunami".
Testele care s-au efectuat în larg, la nord de Auckland, i- au determinat pe oamenii de ştiinţă să ia în calcul fabricarea unei asemenea arme. Ei au estimat că zece mari explozii ar putea genera un tsunami de zece metri, capabil să distrugă un mic oraş de coastă.
"Cineva a avut ideea dezvoltării unei arme de distrugere în masă prin provocarea unui tsunami, iar Noua Zeelandă pare să fi dezvoltat proiectul până în punctul în care să-l fi făcut aproape posibil", adaugă cercetătorul, care a descoperit aceste documente graţie faptului că se aflaseră pe masa unui cercetător spre a fi studiate. Proiectul a fost abandonat la începutul lui 1945, în pofida succesului testelor realizate.
Lumini pe cer
Alte lucruri bizare descoperite de Ray Waru includ sute de observaţii de OZN- uri raportate de public, piloţi sau militari, clasificate corespunzător de Ministerul Apărării. Majoritatea vorbesc despre lumini pe cer. Cu toate acestea documentele cuprind şi schiţe de farfurii zburătoare desenate de martori, transcrieri ale scrierilor extraterestre şi descrieri ale extratereştrilor ca purtând "măşti de faraon".
Povestea cea mai cunoscută este aceea a luminilor filmate de o echipă de televiziune în 1978, deasupra unui mic oraş de coastă de pe insula din sud, Kalikoura. Cercetătorii au oferit apoi o explicaţie: luminile erau cele ale unor vapoare, reflectate de cer, sau proveneau dintr-o aparenţă neobişnuită a planetei Venus.
"Sunt tone de documente, dintre care unele foarte importante, dar ne-am dat seama destul de repede că fiecare hârtie este legată, la un moment dat, de un anumit individ", a subliniat Ray Waru. Afirmaţia finală a lui Waru nu a făcut altceva decât să înteţească şi mai mult controversele declanşate de aceste descoperiri.


Sursa: www.evz.ro

Ce mesaje iti transmite organismul prin pofte


XJPmGsyDM5AE
Incercam cat putem sa urmam sfaturile expertilor in nutritieincercam sa avem o alimentatie care sa ne ajute sa ne pastram sanatateagreutateatinereteaenergia, etc. Insa… oameni suntem si uneorioricat incercam sa rezistam, la un moment dat tot cedam cate unei pofte nesanatoase, moment urmat mai mereu de vinovatieEibineputem sa ne relaxam:informatiile care circula pe net (si pentru care, e drept, nu bagam mana-n foc) spun ca deseori pofta puternica de un anumit aliment este mesajul pe care corpul ni-l transmite ca are un deficit de minerale sau vitamine.

Se pare ca fiecare pofta are o cauzaUnora le este pofta de ciocolataaltora de ceva saratOricare ar fi pofta tauneori este atat de puternica incat te face sa iesi din casa in miez de noapte si sa te duci la magazin sa-ti cumperi mancarea dupa care saliveziPofta de un anumit aliment este modul prin care corpul iti spune ca duce lipsa de vreo substanta din aceamancare. Si de multe ori ca sa-ti satisfaci intr-adevar acea nevoietrebuie sa mananci altceva decat lucrul de care crezi ca ti-e pofta.
Iata mai jos cum se zice ca putem sa ne intelegem poftele ca ele sa actioneze si sa lucreze in favoarea noastra.
Daca ti-e pofta de ciocolata

Ai nevoie de magneziu…
… pe care il gasesti in nuci, seminte, legume, fructe.


Daca ti-e pofta de ceva dulce…
Ai nevoie de:
- crom, pe care il gasesti in brocoli, struguri, branza, fasole boabe, pui, ficat de vitel
- carbon, pe care il gasesti in fructe proaspete
- fosfor, pe care il gasesti in pui, vita, ficat, peste, oua, lactate, nuci, legume, fulgi
- triptofan, pe care il gasesti in branza, carne de miel, ficat, spanac, cartofi, stafide.


Daca ti-e pofta de paine, paine prajita
Ai nevoie de azot…
…pe care il gasesti in mancaruri proteice: peste, carne, fasole boabe, nuci.


Daca ti-e pofta de grasimi (chipsuri), prajeli
Ai nevoie de calciu…
…pe care il gasesti in mustar, ceapa, brocoli, legume, susan, branza, nap.


Daca ti-e pofta de cafea sau ceai
Ai nevoie de:
- fosfor, pe care il gasesti in pui, vita, ficat, peste, oua, lactate, nuci, legume, fulgi
- sulf, pe care il gasesti in galbenusul de ou, ardei rosii, usturoi, ceapa
- fier, pe care il gasesti in peste, carne de pasare, fructe de mare, verdeata, cirese negre.


Daca ti-e pofta de alcool, sau pastile care sa te relaxeze
Ai nevoie de:
- proteine, pe care le gasesti in carne de pui, de porc, nuci, lactate, fructe de mare
- calciu, pe care il gasesti in mustar, ceapa, brocoli, legume, susan, branza, napi
- potasiu, pe care il gasesti in masline negre, cartofi, spanac, verdeturi amare.


Daca ti-e pofta de gheata
Ai nevoie de fier…
… pe care il gasesti in peste, carne de pasare, fructe de mare, verdeata, cirese negre.


Daca ti-e pofta de mancare prajita
Ai nevoie de carbon…
…pe care il gasesti in fructe proaspete.


Daca ti-e pofta de bauturi acidulate
Ai nevoie de calciu…
… pe care il gasesti in mustar, ceapa, brocoli, legume, susan, branza, nap.


Daca ti-e pofta de mancaruri sarate
Ai nevoie de cloruri…
…pe care le gasesti in peste, lapte de capra, sare de mare.


Daca ti-e pofta de mancaruri acide
Ai nevoie de magneziu…
… pe care il gasesti in nuci, seminte, legume, fructe.


Daca ti-e pofta de lichide
Ai nevoie de apa.
Trebuie sa bei circa 8-10 pahare de lichide pe zi.


Daca ti-e pofta de solide, mai degraba decat de lichide
Ai nevoie de apa.
Corpul tau a fost deshidratat pentru o perioada asa lunga de timp incat nu mai simte nevoie de apa. Trebuie sa bei cat mai multa apa posibil pentru a reveni la normal.


Daca ti-e pofta de bauturi reci
Ai nevoie de mangan…
… pe care il gasesti in alune, nuci, arahide, ananas, coacaz negru.


Daca ai anumite pofte in perioada premenstruala
Ai nevoie de zinc…
… pe care il gasesti in carne rosie, fructe de mare, radacinoase, salata, legume cu frunze.


Daca iti este mai mereu foame
Ai nevoie de:
- siliciu, pe care il gasesti in nuci, seminte
- tirozina, pe care o gasesti in suplimentele de vitamina C, portocale,verdeturi , legume si fructe rosii
- triptofan, pe care il gasesti in branza, carne de miel, ficat, spanac, cartofi, stafide.


Daca nu ai pofta de mancare
Ai nevoie de:
- vitamina B1 pe care o gasesti in fasole, nuci, seminte, ficat
- vitamina B3 pe care o gasesti in ton, carne de vita, pui, curcan, porc, legume, seminte
- cloruri pe care le gasesti in peste, lapte de capra, sare de mare.

Sigur, uneori pofta de ciocolata e doar o pofta de rasfat, de aceea e important sa invatam sa diferentiem pofta de semnul unei nevoi, invatand sa ne ascultam corpulDaca rezisti unei pofte cateva zile si continua sa fie cel putin la fel de intensa, sunt sanse mari sa fie modul organismului de a comunica o necesitate.

Horoscop chinezesc: Ce ne aşteaptă în anul Şarpelui de Apă


2013 este anul Şarpelui în horoscop chinezesc, semn care favorizează intuiţie, emoţiile, latura artistică, spiritualitatea. Află mai multe despre anul Şarpelui şi semnificaţiile acestui semn în horoscopul chinezesc.
  • anul sarpelui
    Sursa Foto: Thinkstock

Şarpele, semn sensibil şi norocos

Şarpele este un semn sensibil, emotiv, intuitiv, cu suflet de artist, care adoră lucrurile frumoase şi vrea să se bucure de viaţă cu calm şi echilibru în toate.
Şarpele este foarte generos cu cei dragi, dar are şi noroc când vine vorba de bani şi nu trebuie să muncească prea mult pentru ei. Iar adevărul este că nu prea îi place munca şi preferă să se bucure de viaţă fără să se streseze prea mult.

Cum va fi anul Şarpelui de Apă

În general, anii guvernaţi de Şarpe nu sunt bogaţi în evenimente şi schimbări. Acest semn ne îndreaptă atenţia mai mult către interior, catre dezvoltarea spirituală, acumularea de noi cunoştinţe, credinţă.   
2013 va fi pentru toată lumea un an bun din punct de vedere sufletesc şi spiritual, un an plin de frumuseţe, plăcere, idei bune. Vor avea succes artiştii, fie ei pictori, dansatori, actori. Muzeele şi galeriile de artă se vor dezvolta mai mult ca oricând, având parte de foarte multă atenţie chiar ţi din partea celor care nu obişnuiau să le frecventeze.

Pe de altă parte, Şarpele este destul de posesiv şi gelos, iar anul 2013 poate aduce probleme din acest punct de vedere. Cuplurile trebuie să se bazeze mai mult ca oricând pe comunicare pentru a lămuri de la început orice bănuială. Oricum, este un an bun pentru iubire şi mulţi vor trăi poveşti pasionale, pline de erotism – Şarpele este semnul cu cea mai puternică sexualitate.
În ce priveşte banii, va fi un an norocos căci toată lumea va primi puţin din norocul Şarpelui. Vom câştiga bani mai mulţi cu eforturi mai mici şi unii pot chiar să câştige sume mari fără să facă nimic. La locul de muncă vor avea succes cei care lucrează singuri şi se bazează pe propriile forţe.

Copii născuţi sub semnul Şarpelui de Apă

Unele din cele mai frumoase şi mai sexy vedete s-au născut sub semnul şarpelui - Kim Basinger, Cyndi Lauper, Bob Dylan, Greta Garbo, Audrey Hepburn, Liz Hurley, Dean Martin, Brad Pitt, Brooke Shields. Copiii care se vor naşte în 2013 vor avea o înclinaţie către artă. Unii pot fi cu adevărat talentaţi, alţii vor avea doar un suflet boem, de artist. Dar cu siguranţă cei mai mulţi vor fi binecuvântaţi cu o frumuseţe aparte şi o personalitate şarmantă.
Ce s-a întâmplat în 1953, ultimul an al Şarpelui de Apă:
• Hugh Hefner a publicat prima ediţia Playboy, cu Marylin Monroe pe copertă
• Mai multe insule greceşti au fost distruse de un cutremur puternic. 
• În SUA s-a pus în vânzare primul televizor color. 
• S-a descoperit vaccinul împotriva poliomielitei. 
•  Întâlnirea dintre Foc (Şarpele) şi Apă (anul) a adus fenomene meteo aparte. Europa s-a confruntat cu cele mai puternice furtuni din istorie, care au adus inunadaţii si vânt puternic, ucigând mii de persoane. America şi Africa au fost de asemenea lovite de urganae puternice.


Maglavit de Bihor: O fată din comuna Budureasa l-a văzut pe Dumnezeu! Biserica a recunoscut minunea


Povestea singurei minuni din Bihor cu "certificat de naştere" nu a mai fost scrisă, până acum, niciodată. Istoria îşi are însă întortocheate căi, prin care adevăruri tulburătoare ale vremurilor de demult ies la lumină, căpătându-şi astfel firescul loc în sufletele oamenilor.

Maria Bogdan a susținut că l-a văzut pe Dumnezeu
Maria Bogdan a susținut că l-a văzut pe Dumnezeu
Poate cel mai răscolitor eveniment din istoria religioasă a Crişanei a fost descoperit de un istoric în Arhivele Statului, consemnat în câteva pagini de corespondenţă între autorităţi şi Episcopia Ortodoxă a Oradiei. Epistolele arată că în urmă cu 73 de ani, în satul Burda de la poalele Apusenilor, Dumnezeu s-a pogorât pe pământ şi s-a arătat unei copile pe nume Maria. După ce medicii au dovedit că fetiţa era teafără la minte, iar Biserica a recunoscut minunea, vestea s-a dus ca fulgerul, transformând cătunul în loc de pelerinaj pentru zeci de mii de credincioşi. Fenomenul a durat aproape 40 de ani şi părea că s-a stins pentru totdeauna sub prigoana comunistă, dar a reînviat şi se păstrează şi azi, chiar dacă Maria a urcat de mult la ceruri, scrie ebihoreanul.ro
Întâlnire cu Moşul
S-a întâmplat în vinerea de 30 iunie a anului 1939. În desişurile de la marginea cătunului Burda, comuna Budureasa, trei copile de-o şchioapă culegeau mure. Printre ele, Maria Bogdan, o fetiţă de 11 ani. Avea mâna dreaptă legată între două scândurele după ce şi-a frânt-o căzând de pe o scară. Rămăsese în urma celorlalte fete şi se descurca greu la cules cu o singură mână, printre rugii de muri. Când ajunse pe un dâmb sub Dealul Ceuca, în faţă îi apăru un moşneag, cu părul alb şi vorba blândă. A mângâiat-o pe mânuţa ruptă şi i-a spus să plece degrabă pentru a spune oamenilor să se pocăiască şi să se aplece spre cele sfinte, pentru că altfel va veni mare vărsare de sânge. Înspăimântată, fetiţa fugi îndată acasă, unde le-a povestit părinţilor şi vecinilor că i s-a arătat Dumnezeu în chip de om.
Nebănuind că fetiţa prevestea al doilea război mondial care chiar bătea la uşă, oamenii n-au crezut-o, zicând că s-a smintit. Dar a doua zi, când Mariei i se vindecase mâna ca prin farmec, vestea a pus satul pe jar. De atunci, fetiţa s-a dus zilnic să-l caute pe moşneag printre tufele de muri. Iar când în 3 august a avut aceeaşi vedenie, în acelaşi loc, preotul satului s-a convins de adevărul spuselor copilei. Încredinţat că se întâmplase o minune, a ridicat în acel loc o cruce, pe care a sfinţit-o, iar de atunci acelui loc oamenii îi şi spun chiar aşa: "La Cruce".
Cercetată de Biserică
Imediat ce-au prins de ştire, autorităţile civile au dus-o pe Maria la Beiuş, unde a fost anchetată de jandarmi. Apoi au examinat-o medicii, care s-au pronunţat fără echivoc: fata era zdravănă la minte, nicidecum victima unei halucinaţii. Întâmplarea rămânând fără explicaţii, cea mai înaltă autoritate a judeţului - Prefectura - le-a cerut în cele din urmă preoţilor să dezlege taina. Aşa se face că, la ordinul episcopului ortodox Zaharia Moga, timp de două luni Maria a fost descusută de prelaţi din Protopopiatul Beiuş. Iar cum declanşarea celui de-al doilea război mondial, în septembrie 1939, adeverise şi prezicerea vărsării de sânge, popii au trebuit să accepte că Maria nu minţea, recunoscând în scris că fetiţei "i s-a arătat Dumnezeu, iar de atunci multă lume din satele învecinate şi îndepărtate vine tot la acelaşi loc să asculte revelaţiile". Astfel, actul iscălit de protopopul Beiuşului la finele lunii octombrie 1939 a devenit "certificatul de naştere" al minunii din Burda.
După aceea, întreaga Biserică Ortodoxă şi-a asumat verdictul ca pe un fapt real, prin Consiliul Eparhial al Episcopiei Oradiei, statornicindu-l în istorie. Vestea s-a răspândit în satele transilvănene, iar credinţa oamenilor în minunile săvârşite de Dumnezeu pe pământ a transformat cu iuţeală cătunul de la poalele Apusenilor în loc de pelerinaj.

Sursa:  REALITATEA.NET

Noua Ordine Mondiala - Declaratii fatise

De ce ne-a fost frica..... se va intampla! 
  
Atentie la discursul lui base....spre sfarsitul videoclipului...! 
Veti afla raspunsurile la ceea ce se intampla acum ! 
"Cineva" ne-a cumparat, pe banii nostri, bilet de calatorie, numai dus, spre o destinatie neanuntata si ne-am trezit impinsi in vagoane. Vizioneaza filmuletul urmator daca vrei sa stiti cine este acest "cineva" si spre ce ne intreptam. Cale de intors nu mai exista. Ne mai poate salva doar semnalul de alarma dar cine are curaj sa traga de maner? 
pentru vizionare video, click --------> AICI

Noua Ordine Mondiala - Declaratii fatise


Sursa: primit pe mail

Adevarat (Adevarat)


Sursa: primit pe mail

Daca o fi o minciuna, o fi… - LOTO - TZEAPA NATIONALA


A fost suficient ca directoarea agentiei nationale sa pronunte numele "Editec" (compania care produce suflanta, bilele si softul aferent) ca telespectatorii sa intre in rolul de detectiv. Si s-au descoperit lucruri extrem de interesante! 
cid:1.1468960764@web46409.mail.sp1.yahoo.com
Pe site-ul Editec puteti afla ca in interiorul fiecarei bile din cele 49 exista o tablita de indentificare cu un cod format din 22 cifre, asa numitul ARS, cod ce este citit de suflanta si apare automat in calculator! Deasemenea, toate cele 49 de bile trebuie sa apartina aceluiasi set se bile. In caz ca, una sau mai multe bile apartin unui alt set de bile, acestea nu sunt recunoscute de suflanta!cid:2.1468960765@web46409.mail.sp1.yahoo.com
Alt element foarte important! Fiecare bila inainte de a fi introdusa in suflanta trebuie sa fie verificata cu sistemul producatorului. Acesta are 3 inele prin care trebuie sa treaca fiecare bila. Primul inel citeste bila sa fie din acelasi set cu celelalte, inelul al doilea verifica dimensiunile si al treilea greutatea! Acuma. Ce a pezentat Loteria Romana? Mai multe televiziuni au aratat cum se cantaresc bilele. Cu un cantar, obijnuit, de bijutier!!! Si atunci se nasc mai multe intrebari. De ce asa si nu cu aparatul producatorului, care evident, le-a fost livrat impreuna cu suflanta? De ce nu a fost prezentat si acest sistem? De ce nu s-a mentionat ca suflanta poate identifica orice bila? Are Loteria Romana ceva de ascuns? 
cid:3.1468960765@web46409.mail.sp1.yahoo.com
Pai are! Iata cat de bine este pus la punct sistemul. Imaginea alaturata ne prezinta ce apare pe calculator in momentul cand bila trece prin primul inel al sistemului de verificare! De la anul de fabricatie pana la culoare si setul de bile din care face parte! Atentie! Daca bila nu face parte din acelasi set cu celelalte nu poate trece de primul inel! OK. Loteria Romanaa aratat ca are doua seturi de bile. Deci daca sa spunem in suflanata sunt introduse 6 bile din setul 1 si 43 din setul 2, cele 43 de bile din setul 2 nu au nici o sansa sa iasa, pt ca nu sunt recunoscute de suflanta! 
Si ca si cum toate astea nu erau suficiente, bomboana pe coliva o pune chiar producatorul sistemului. In cartea tehnica a masinariei, producatorul precizeaza ca softul poate controla jocul! Cu alte cuvinte masinaria asta poate juca corect sau nu, in functie de cum decide Loteria Nationala! Asta poate ca explica mai bine de ce poturile mari din istoria loteriei s-au castigat doar in momente de sarbatoare (alegeri, Paste, Craciun sau Revelion)!
 
 

ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE
CATEDRA DE CONTABILIATE, AUDIT SI CONTOL

Sursa: primit pe mail