În al treilea mileniu, nivelul Oceanului Mondial poate să crească cu 5 sau chiar cu 10 metri comparativ cu acest mileniu. Fireşte, prognozele pe o perioadă atât de scurtă se pot face doar cu aproximaţie. Însă în perspectivă apropiată lucrurile sunt destul de clare. Până la sfârşitul secolului al XXI-lea, nivelul de apă va creşte sigur cu un metru, iar la sfârşitul secolului al XXII-lea deja cu trei metri, menţionează ecologul Aleksei Kokorin.
„Pe Terra există zone în care creşterea cu un metru a nivelului apei poate fi fatală. Insulele Maldive sigur nu vor putea să supravieţuiască. Un număr mare de oraşe joase, în principal din Asia de Sud-Est (Calcuta, Bangkok, Shanghai, Hong Kong), sunt sensibile la creşterea nivelului apei. Şi un metru este foarte mult pentru ele, trei metri înseamnă deja potop. Pentru oraşul rusesc Sankt-Petersburg, creşterea nivelului apei cu un metru nu este gravă, însă cu trei metri necesită multe investiţii pentru baraje de protecţie”.
Fondul Mondial pentru Natură (WWF) este convins că pierderile mari pot fi evitate dacă, deja în prezent, se va trece la energia „verde”, se vor reduce emisiile toxice în atmosferă pentru a contracara încălzirea globală. Însă nu toţi specialiştii sunt convinşi că motivul încălzirii globale pe Terra este activitatea omului. Nu există destule date pentru a se trage această concluzie, consideră meteorologul Elena Volosiuk.
„Nu este chiar corect să se tragă concluzii în legătură cu creşterea temperaturii doar pe baza datelor din ultimii 50 de ani, deoarece temperatura suferă oscilaţii într-o anumită perioadă de timp: în decursul zilei, al anului etc. Dacă tendinţa de creştere a temperaturii, care se observă în următoarele decenii, va continua, acest lucru va duce la o schimbare a zonelor climatice şi la o creştere a nivelului Oceanului Mondial. Însă nu este totul atât de simplu. Creşterea temperaturii aerului poate fi însoţită de topirea gheţarilor. Acest lucru va schimba, la rândul său, gradul de salinitate al apei, prin urmare se va modifica temperatura de îngheţare a apei din Oceanul Mondial. Şi acest lucru are din nou legătură cu temperatura suprafeţei terestre la scară planetară”.
Anterior, secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, luând cuvântul la Varşovia, la Conferinţa privind Schimbarea Climei, a declarat că generaţia actuală respiră aer cu o concentraţie record de dioxid de carbon şi că, în prezent, se înregistrează cel mai rapid ritm de topire a gheţarilor
Mai mult: http://romanian.ruvr.ru/2013_12_13/OraSe-in-pericol-de-disparitie-sub-apa-1600/