joi, 19 decembrie 2013

Eliberarea din carapace: călătoriile astrale (Sub.RO)

   Liberarsi dal Guscio – Come e perche vivere viaggi astrali este un film documentar ieșit din comun, în forma unui interviu acordat de William Buhlman – expert în proiecții astrale controlate -  unui grup de italieni. Experimentarea unei călătorii astrale te duce dincolo de credinţele mentale despre viaţă, realitate, spirit sau suflet, ele ajută căutătorul spiritual să treacă  în dimensiunea experienţială, de dincolo de speculaţii, producându-se astfel o reală trezire spirituală. Aceasta este o experienţă care poate schimba viaţa oricui, poate schimba complet, şi la modul cel mai profund, paradigma de viaţă, de la materialism la spiritualism.

OBE – Out of Body Experience – este denumirea dată acelei experienţe în care conştiinţa este percepută ca existând şi operând în afara corpului fizic. Se mai numeşte OOBE, proiecţie astrală.

Dimensiunile nonfizice 
    Toate dimensiunile nonfizice sunt nivelurile de existenţă care vibrează la o frecvenţă de vibraţie superioară celor cunoscute în universul fizic. Planurile astrale fac parte dintr-un nivel dimensional nonfizic incredibil de complex comparativ cu dimensiunea fizică stabilă şi relativ predictibilă.

Zona în timp-real 
    Nivelul dimensional nonfizic cel mai apropiat de universul fizic este cel denumit zona în timp-real. Aceasta este nivelul dimensional în care se găsesc majoritatea celor care se proiectează pentru prima dată în afara corpului. Zona în timp-real poate fi concepută drept o zonă tampon sau o zonă intermediară divizând universul fizic de dimensiunea astrală.

Dimensiunea astrală 
    Dimensiunea astrală este următoarea cea mai apropiată (dintre cele nevăzute) de universul fizic.
    Astralul e divizat în 7 niveluri majore sau planuri, fiecare conţinând multe subplanuri şi sfere interne. Dimensiunea astrală e total nonspaţială şi nu se suprapune universului fizic aşa de precis ca în cazul zonei în timp-real, mai ales la nivelurile superioare, dar ocupă acelaşi spaţiu.
    Astralul nu are o legătură geografică directă cu universul fizic ca în cazul zonei în timp-real. Mişcările unui individ care se proiectează în astral, în relaţie cu dimensiunea fizică, nu pot fi certificate prin vedere sau clarviziune astrală ca în cazul unuia care se proiectează în zona în timp-real.

Termeni uzuali:
   Înregistrări akashice - un câmp ecou energetic, interdimensional, nelimitat care conţine ecourile perpetuue generate de fiecare act al conştiinţei, sub formă energetică. Nivelurile înregistrărilor akashice pot fi accesate şi percepute (văzute) în diferite feluri în timpul unei OBE.
    Corp astral – vehicul energetic (sau dublura proiectată) folosit pentru a călători prin planele astrale.
   Corpul în timp-real – Corpul subtil (vehiculul energetic) care ,,găzduieşte” reflexia conştiinţei celui care se proiectează, a minţii acestuia şi a memoriei, în timpul unei OBE, şi-l menţine pe acesta în apropierea dimensiunii fizice în aşa-numita zonă în timp-real.
    Deja vu – un tip de experienţă precognitivă, un simţământ de cunoaştere interioară, de senzaţie ca aţi mai văzut/făcut aşa ceva sau experimentat ceva înainte de evenimentul actual. Acest fenomen este un efect lateral comun al episoadelor de puls akashice.
    Episod de puls akashic – un eveniment interdimensional cosmic obişnuit. Debutează cu vântul astral prin colectarea dublurilor proiectate de către toate fiinţele conştiente, inclusiv ale acelora care dorm, şi le transportă la un nivel dimensional mai înalt pentru o ,,ajustare” de către Sursă potrivit legii karmei. Acest eveniment se termină atunci când pulsul akashic aduce pe fiecare înapoi în corpul fizic, fiecare având ,,seminţele-conştiinţă” noi şi ,,updatate”.
  Vânt astral – un fenomen experimentat ocazional de către cei care se proiectează frecvent în astral, fenomen descris asemeni unei forţe ca cea a vântului, puternice, care ,,suflă” pe cel care s-a proiectat la un nivel superior al spectrului dimensional către Marele Centru.
   Sursa – Fiinţa Supremă. Conştiinţa creativă centrală a universului fizic. Sursa este scânteia originară a conştiinţei care creează şi menţine universul, şi tot ceea ce trăieşte în el.
    Marele Centru – Nivelul vel mai de sus al spectrului dimensional.
    Seminţele conştiinţei - ,,picături” de energie sau seminţe, depozitate în corpul fizic/eteric după un episod de puls akashic. Acestea stabilesc puterile şi slăbiciunile relative ale atracţiilor complexe şi repulsiilor care guvernează acţiunile legii universale aşa cum sunt ele stabilite de legea karmei.
    Materie eterică – substanţă energetică nonfizică a corpului energetic (sau eteric). Aceasta poate exista sub diferite forme şi cea mai bună asemănare este cea legată de ectoplasmă, fiind invizibilă ochiului. Poate fi văzută prin clarvedere sau vedere aurică şi apare pe fotografii ca o pată indistinctă asemănătoare unui nor ca formă şi textură.
    Corp eteric – corp subtil strâns legat de corpul fizic şi ,,prins” în acesta. Mai este denumit corp energetic, corp de vitalitate sau perispirit de către unii. Părţi din corpul eteric pot fi văzute prin clarvedere (sau vedere aurică) şi se extinde câţiva cm în afara corpului fizic fiind perceput ca având o nuanţă albastră pală sau un fel de ceaţă albuie.
    Separare mentală – separarea conştiinţei în două părţi identice care are loc în timpul oricărui tip de OBE. Separarea mentală are loc la începutul unei OBE, înainte de ieşirea dublurii proiectate din contrapartea fizică a sa. În timpul unei OBE există 2 corpuri (unul fizic şi unul subtil sau energetic – dublura proiectată), există două instanţe mentale (una fizică şi una energetică). Fiecare dintre acestea funcţionează independent în timpul unei OBE, până la reintrare când se reintegrează devenind o singură minte.
    Efectele separării mentale – în particular, acestea sunt efecte pe care separarea mentală le produce în timpul unui recall de memore din timpul OBE. Senzaţiile comune simţite sunt cele de existenţă duală, de existenţă în mai multe locuri simultan, pe timpul OBE. Efectele separării mentale mai înseamnă interacţiuni telepatice şi empatice şi conflicte care au loc între corpul fizic/minte şi corpul/mintea proiectat(ă).
  Dublura proiectată – vehiculul energetic (sau corpul subtil) care ,,adăposteşte” copia energetică, funcţională, a minţii celui care se proiectează şi memoriile din afara corpului fizic ale acestuia, în timpul unei OBE.
   Dublura proiectabilă – dublură în timp-real generată intern, înainte de proiectarea sa în afara corpului fizic/eteric, unde devine dublură proiectată.
    Reintegrare – procesul energetic automat în care dublura proiectată este reintegrată în corpul fizic/eteric.
   Proiecţie din timpul somnului – aceasta are loc atunci când o persoană doarme. Dublura proiectabilă este proiectată în timpul somnului adesea plutind chiar deasupra sa şi mimând poziţia de somn a corpului fizic. Ca alternativă, înainte de a adormi, un proiector (persoana care se proiectează) poate călători în planele astrale ceva timp.
   Memorie umbră – orice memorie a unui vis sau experienţă OBE, obţinută prin vis sau printr-un corp subtil sau proiectat, când acesta e separat sau se percepe separat de corpul fizic.
   Descărcarea memoriei – descărcarea memoriilor din timpul unei OBE la nivelurile de stocare conştiente şi care pot fi rechemate (recallable), ale corpului fizic/eteric/minte. Aceasta e cauza primară a majorităţii eşecurilor în experienţa OBE. Fără memoria asupra sa, o experienţă OBE nu a avut loc datorită minţii conştiente şi a memoriilor (amintirilor) care pot fi rechemate după o descărcare eşuată de memorie sau OBE eşuat.

Corpul eteric
    Corpul eteric uman (denumit şi corp energetic) este corpul subtil cel mai ,,apropiat”, ,,prins” în corpul fizic. Se pare că în ciuda unor credinţe populare acest corp nu se poate separa complet de corpul fizic decât la moarte.
Corpul eteric are trei aspecte: bioenergetic, pur-energetic şi energetic extins.

Transa şi proiecţia corpului-interior 
    Dacă corpul adoarme în timp ce mintea e chiar şi parţial trează, se intră într-o stare de transă. Apar senzaţii de greutate, încălzirea membrelor în această stare de transă înainte de a surveni adormirea completă (şi a conştiinţei). Când se atinge primul nivel al transei – transa uşoară – corpul eteric începe procesul de expansiune. Mai exact, prima etapă a procesului de generare a corpului eteric formează corpul subtil separat dar încă interior.
Cu cât transa devine mai adâncă, cu atât generarea corpului eteric se va face mai puternic sub o formă distinctă separată şi independent funcţională.
 
Sursa text: Ieşirea din Matrix
Sursa film: trilulilu

Eliberarea din carapace - Calatoriile astrale (Documentar cu subtitrare RO)


Vezi mai multe video din cultura


Sursa: http://spiritualitate-ezoterism.blogspot.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu