joi, 7 noiembrie 2013

VIDEO Cum poate fi depistat Alzheimerul cu un aliment din casă

Cea mai nouă descoperire care ajută în depistarea Alzheimerului este la îndemâna oricui: untul de arahide. Studiile au demonstrat că, folosind deliciosul aliment, oamenii pot să-şi dea seama repede dacă se află în primele stadii ale acestei boli.
Oamenii de ştiinţă au descoperit că printre primele simtpome ale bolii Alzheimer se numără pierderea mirosului în nara stângă, mult mai rapid decât în cea dreaptă. Cercetătorii Universităţii din Florida, Statele Unite, au ales untul de arahide pentru a-i ajuta pe oameni să-şi dea seama dacă au Alzheimer, scrie Daily Mail. Tot ce pacienţii trebuie să facă este să miroasă o linguriţă din acest aliment.
Untul de arahide este folosit de către medici în acest scop, deoarece simţim mirosul său exclusiv prin nervul olfactiv şi nu şi prin nervul trigemen, ca în cazul altor mirosuri .
Or, în maladia Alzheimer, degradarea centrului olfactiv din creier este unul dintre primele semne ale bolii, însă până acum era destul de dificil pentru medici să-şi dea seama dacă unui bolnav păţeşte aşa ceva.
O echipă de certetători a efectuat, recent, un experiment cu untul de arahide. Pacienţii care sufereau de Alzheimer în stadii incipiente nu au putut simţi mirosul acestui aliment cu nara stângă decât dacă se apropiau foarte mult de linguriţa cu mostra de unt (10 cm), spre deosebire de detectarea mirosului cu nara dreaptă de la cel puţin 20 de cm.

Sursa: www.obiectiv.info

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu