Marcahausi este un platou din Anzii occidentali, puțin cunoscut până în momentul în care arheologul Daniel Ruzo a descoperit mai multe sculpturi megalitice. Acestea au plasat în cărțile istoriei antice o nouă civilizație misterioasă, care și-a dus existența pe Terra în urmă cu zeci de milenii.
Expediția condusă de arheologul sud-american a pătruns într-un perimetru nelocuit, nu departe de orașul Masma, în care se aflau numeroase sculpturi ciclopice, izolate în grupuri de două sau trei. Cercetătorii au rămas impresionați în clipa în care au realizat că aceste sculpturi înfățișează animale desprinse din filmele de ficțiune, dar care aveau gigantice corpuri umane.
Printre cele mai comune animale se pot distinge cămila, calul sau glyptodontul, o specie de leneș uriaș pe care zoologii îl consideră dispărut din arealul american încă din perioada pleistocenului. Această perioadă este una geologică care începe acum 2.588.000 de ani și se termină acum 11.700 de ani. Din această informație, arheologii au tras concluzia că civilizația antică a trăit pe Terra cu cel puțin 12.000 de ani în urmă, cauză pentru care devine misterioasă, dar și interesantă spre a fi studiată.
Au urmat numeroase studii cu privire la statuile megalitice, care au ridicat și mai multe întrebări la care nu s-a reușit să se răspundă în totalitate. Oare să fi fost vorba doar despre o galerie de artă a lumii preistorice sau este vorba despre o civilizație avansată care a vrut să transmită un mesaj generațiilor viitoare?
O întâmplare ciudată s-a petrecut în momentul în care echipa lui Ruzo efectua cercetările. Atunci când lumina amurgului punea stăpânire pe întreg platoul, aceste sculpturi antice păreau că se însuflețesc. Raze de lumină puternice erau reflectate din corpurile de piatră reci ca și cum animalele ar fi vrut să revină la viață. Uimiți de acest efect, arheologii și-au continuat studiile și într-un final al reușit să descopere că fiecare sculptură megalitică juca propriul rol pe harta cerească. Fiecare statuie reprezintă momentul de revoluție al câte unui corp ceresc vizibil, unele figuri marcau solstițiul, altele echinocțiul, conform timpului astronomic.
În acest fel, specialiștii au realizat că statuile nu fuseseră sculptate la întâmplare, ci jucau un rol decisiv în măsurarea timpului. Este incredibil cum o civilizație antică, care este plasată pe linia timpului cu cel puțin 12.000 de ani în urmă, a fost capabilă de astfel de capodopere. De unde posedau acei oameni informații atât de precise despre planetele din sistemul nostru solar? Cine i-a învățat că timpul se poate măsura astfel?
În urma descoperirii incredibile, Ruzo scria: ” Statuile sunt astfel orientate față de Soare încât, la momentul calculat, razele să lumineze un anumit loc preștiut al stâncii. Am urmărit acest fenomen privind ore întregi un chip de animal, care avea orbitele mult adâncite. La amiază, între orele 12 și 13, un punct luminos apărea pe fundul orbitei de piatră, insuflând astfel viață sculpturii megalitice.”
Anonimii cioplitori au realizat astfel un ansamblu spațial în patru dimensiuni. Ultima, dar și cea mai fascinantă dimensiune este reprezentată de timp. Acest complex megalitic de statui este unul fantastic și până în prezent nu a putut fi atribuit niciunei civilizații, dar este limpede faptul că acei oameni dețineau cunoștințe avansate despre tot ceea ce îi înconjura.
Sursa: primit pe mail
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu