luni, 23 septembrie 2013

Horoscop saptamana 23-29 Septembrie 2013 - Dorinta versus Putinta

Horoscop 23-29 Septembrie 2013
In fiecare moment , in mintea noastra se manifesta foarte multe ganduri. Mintea nu tace niciodata. Ea ,in mod constant,  analizeaza situatii ,genereaza informatii si dezvolta scenarii. Acele ganduri care au un puternic suport emotional se transforma in dorinte. Iar dorinta se transforma in intentie si cauta sa se manifeste. Noi in permanenta functionam intr-un triunghi de energii:  gand-dorinta-actiune. A controla acest proces este un lucru important pentru a obtine o stare de echilibru interioara.
In astrologie exista cate o planeta semnificatoare pentru fiecare element din acest proces. Gandul, mintea este reprezentata de catre Mercur, dorinta de catre Venus iar putinta, adica energia si modul in care cautam sa ne satisfacem dorinta, este indicata de catre Marte.
Saptamana aceasta, Venus si Marte se vor afla intr-un conflict, intr-o relatie ce degaja foarte multa energie si obliga la decizii si actiuni. DIn punct de vedere tehnic Venus la 19 Scorpion va face o cuadratura la Marte aflat la 19 grade Leu.
Ca si semnificatie generala, discutam de un conflict interior intre ceea ce ne dorim si capacitatea de a ne satisface dorintele. Foarte usor pot apare la suprafata stari de frustrare si nemultumire.  Desi la nivel logic lucrurile stau bine starea interioara indica faptul ca lucrurile stau diferit. Trebuie sa fim atenti la cum gestionam aceste stari pentru ca foarte usor putem deveni agresivi fata de cei din jur si putem face lucruri regretabile. Nemultumirile noastre pot avea forme diverse si difera la fiecare in functie de harta noastra natala.
Aceasta configuratie astrala este mult mai complexa decat pare la prima vedere. De asemenea ea face parte dintr-un ciclu mai lung si ca urmare are un istoric si un viitor.
In primul rand sa analiza in detali acest aspect tensionat dintre Venus si Marte.
Venus in Scorpion se afla intr-o pozitie de putere la modul in care modul de functionare a energiei venusiene este blocata si pusa la grea incercare de energia Scorpionului. Scorpionul aduce un plus de pasiune si extremism in manifestarea dorintelor. Obiectul dorintei se transforma foarte usor intr-o obsesie. Aici discutam atat de lucruri materiale cat si de relatii afective sau de natura financiare. Vorbim de dorintele noastre indiferent de forma pe care o imbraca.
Marte  ne arata care este capacitatea si modalitatea prin noi ne putem satisface acele dorinte.  Pozitia sa in Leu aduce pozitivism si incredere in capacitatea noastra de a obtine ceea ce vrem. Doar ca Leul are senzatia ca lucrurile i se cuvin. Si prin urmare Marte in Leu are tendinta de a fi o energie blocata , reprimata. Este ca si cum stiu ca pot sa ma apuc sa ma duc la sala si sa fac sport. Dar astept cumva sa vina impulsul din exterior, sa vina sala la mine. Marte in Leu amplifica ego-ul si reactiile orgolioase. Actiunea apare doar atunci cand imaginea noastra este pusa in pericol. Ma duc la sala daca un prieten ma ia la misto si nu ma crede in stare. Ma duc sa-mi apar onoarea.
Atat Leul cat si Scorpionul sunt semne fixe. Adica ele isi apara pozitia lor atat de bine incat au tendinta de a refuza orice schimbare. Venus si Marte in aceste semne genereaza mult conflicte interioare. Un dialog Venus-Marte poate lua urmatoare forma:
"Venus: Imi doresc la nebunie sa fac ceva care sa-mi schimbe radical viata! Daca obtin chestia aia gata, m-am scos. Toata viata mea depinde de acel lucru (obiect, persoana etc). 
Marte: Draga mea Venus, ceea ce doresti tu prezinta unele pericole. Risc sa ma fac de ras. Ce o sa zica lumea daca ma apuc sa schimb brusc lucrurile. Cum crezi ca ma vor privi pe mine ceilalti?
Venus: Bre Marte, tu nu intelegi ca eu mor daca nu obtin chestia aia! De ce nu esti in stare sa faci treaba asta? Leu te numesti tu? Mai degraba Pisica.
Marte: Hei,hei,hei...pe cine faci tu pisica?Vii la mine cu tot felul de tampenii si prostii si ma acuzi pe mine ca nu sunt in stare. Acum chiar m-ai enervat. Zic NU si gata! 
Venus:  Recunoaste ca nu poti! Ce te mai ascunzi de colo colo? Asta este...nu poti si gata."
Acest dialog continua la nesfarsit pana la punctul in care adunam foarte multa frustrare si explodam. Ce trebuie sa retinem este ca totul pleaca in interior.  Fiecare dintre noi are Leu si Scorpion in harta sa. Noi suntem compusi din cele 12 energii primare, cele 12 semne ale zodiacului.
Ceea ce trebuie sa facem in perioada aceasta este sa oprim acest dialog interior si sa constientizam ca propriile noastre limite ne creaza dificultati in a obtine ceea ce ne dorim. Problema reala cu care ne confruntam in perioada aceasta este ca la nivel interior cu totii simtim nevoia de a schimba ceva profund. Dar nu stim ce si nu stim cum. Venus joaca un aspect cheie aici pentru ca ea este purtatoare unui mesaj.
In perioada 18-19 Septembrie Venus a trecut peste Saturn si Nodul Nord in Scorpion. Aceasta combinatie este foarte rara. Iar cele trei s-au intalnit in semnul Scorpionului doar de 3 ori in ultimii 1500 de ani. Venus la aceasta intalnire a primit un mesaj legat de ceea ce trebuie sa facem pentru a fi mai fericiti. Mesajul este personalizat pentru fiecare. Nu exista un mesaj universal ci unul personal, individual.
Venus ne indica ce ar trebui in interiorul nostru pentru a fi mai bine. Schimbarea trebuie sa fie in profunzime si nu doar la suprafata. Dorintele exteriore sunt doar o manifestare a unor nevoi interioare.  Acest mesaj va lua forma foarte lipsurilor din viata noastra. Acolo unde simtim ca ne lipseste ceva, acolo trebuie sa schimbam ceva fundamental. Daca sunt probleme financiare atunci trebuie sa ne schimbam modul in care relationam cu banii. Daca sunt probleme afective atunci trebuie sa vedem ce anume din noi ne impiedica sa fim fericiti. 
Venus in Scorpion scoate la suprafata toate viziunile deformate al fericirii care s-au dezvoltate in noi. De multe ori , datorita unor evenimente traumatice, ajungem sa asociem fericirea cu suferinta, chinul, durerea.
Marte in Leu va spune NU in manifestarea acestor dorinte pentru a ne proteja. Leul lucreaza pentru pastrarea integritatii individului. El va bloca in noi capacitatea de a face ceva daca acel lucru risca sa ne duca pe un drum gresit.
Acest lucru inseamna ca noi suntem capabili de a obtine acele lucruri pe care ni le dorim. Dar ceva, cineva din noi refuza sa treaca la actiune pentru ca stie ca manifestarea acelor intentii duce la probleme destul de grave. Este bine sa ascultam aceea voce care ne spune NU. Ea ne vrea binele si ne protejeaza. Daca nu ascultam si actionam atunci ne putem complica viata si putem avea parte de o doza de violenta si duritate.
Cum exteriorul este o reflexie a interiorului cu siguranta in perioada urmatoare vor fi persoane in jurul nostru care ne vor zice NU. Vor si situatii in care vom simti ca explodam pentru ca lucrurile nu se leaga. Dar ceea ce trebuie sa facem este sa analizam obiectul dorintei noastre si sa evitam sa devenim frustrati ca nu reusim. Este foarte posibil ca ceea ce ne dorim sa nu fie in acord cu drumul nostru.
Jupiter in Rac ,in aceasta saptamana, se afla in asptect favorabil (trigon) cu Venus. Acest lucru inseamna ca dezvoltarea trebuie sa aiba loc in interiorul nostru si sa lucram la depasirea unor frici si temeri.  Trebuie sa dobandim un respect de sine mai puternic si sa ne centram pe propria persoana. Trebuie sa eliminam acele dorinte care provind din exterior, dorinte de import.
Soarele in aceasta configuratie are un loc strategic. La momentul maxim al aspectului Venus-Marte se va afla la 5 grade Balanta, adica fix la punctul median. Soarele joaca rolul de mediator. El este elementul ,calea care ne ajuta sa rezolvam acest conflict. El reprezinta solutia salvatoare.
Este foarte sugestiv simbolul sabian al Soarelui la acel grad: 'Un pelerin asezat pe o veche banca ,intrand intr-o stare de transa, isi vede idealurile sale luand forma in fata sa'. Acest lucru inseamna ca in aceasta saptamana daca vom fi mai meditativi avem sansa de a ne primi mesaje mai clare legate de drumul nostru in viata.  Tot ce trebuie sa facem este sa ne oprim si sa iesim din aceea stare interioara de conflict si sa privim in interiorul nostru. Ca si sfat practic putem lua o foaie si un pix si sa ne scriem tot ce ne nemultumeste si sa cautam sa vedem cum am ajuns in aceea pozitie, in acel punct al vietii noastre.
Daca privim in timp putem lega acest moment Venus-Marte de momentul 4 Aprilie 2013 cand ele s-au intalnit pornind un nou ciclu de 2 ani. Toate frustrarile si nemultumirile noastre au legatura cu anumite evenimente, intamplari sau decizii luate la inceput de Aprilie. Atunci am definit anumite obiective, am dorit anumite lucruri sau am inceput anumite proiecte.
Acum a venit primul test. Acum este momentul sa vedem daca ne afla pe drumul cel bun. In ce masura ne-am abatut de la planul initial? In Aprilie intalnirea dintre Venus si Marte a avut loc in semnul Berbecului. Acest lucru inseamna ca atunci am fost foarte rapizi in ceea ce am stabilit. Alegerile sau actiunile au fost instinctuale, negandite. A fost un impuls de moment care ne-a facut sa actionam sau a creat circumstante noi.  Acum trebuie sa redefinim ceea ce am pornit atunci si sa vedem ce anume trebuie sa schimbam. Este o etapa de rafinare a dorintelor si intentiilor manifestate atunci.
Ceea ce este foarte interesant este ca acest aspect tensionat dintre Venus si Marte se va repeta de inca 2 ori pe parcursul urmatoarelor luni. Este ca si cum avem 3 sanse ca noi sa intelegem exact ce se intampla cu adevarat. Avem 3 ocazii de a ne alinia la drumul nostru. In acelasi timp fiecare etapa are semnificatia ei la modul in care de fiecare data vom primi informatii noi.
Cele trei momente sunt: 28 Septembrie 2013 (momentul de acum),16 Ianuarie 2014 si 2 Martie 2014. Toate aceste 3 momente vor avea incarcatura energetica descrisa in acest articol. Vor exista diferente dar in esenta reprezinta acelasi lucru.
Urmatoarele 2 momente vor surprinde pe Venus in semnul Capricornului. Atunci vom cauta sa intelegem mai clar care este motivatia ascunsa din spatele dorintelor noastre. Dar vom discuta despre aceste momente atunci.
Un moment important al ciclului inceput in Aprilie 2013 va fi 11 Mai 2014 cand Venus si Marte se vor afla fata in fata (opozitie). Atunci va fi momentul in care lucrurile se vor pune in miscare cu adevarat si pana in Februarie 2015 vom merge intr-un ritm accelerat pentru a finaliza anumite proiecte.
In concluzie despre aceasta saptamana dpdv Venus-Marte:
- o stare de nemultumire si frustrare va exista in noi toti - cantitati si domenii diferite conforma hartii natale. Unii vor simti o frustrare dpdv financiar , unii profesional iar altii afectiv/erotic.
- vom intampina rezistenta din partea altor persoane. Aceasta rezistenta ar trebui sa nu o luam personal si sa ne ambitionam mai tare ci sa luam in calcul posibilitea ca dorintele noastre sa nu fie bune pentru noi.
- este bine sa facem un pas inapoi si sa ne revizuim planurile,ideile si dorintele. Ce anume cautam? Ce anume ne nemultumeste? Ce trebuie sa schimbam?
- care e conexiune dintre perioada Sept 2013 si Aprilie 2013? ce anume ati stabilit , inceput atunci si acum a ajuns la un punct critic
Acum haideti sa vedem ,pe scurt, zonele din viata noastra influentate de catre Venus si Marte in plecand de la pozitia Soarelui ('zodia' sub care suntem nascuti) si/sau Ascendent. Este bine sa cititi la ambele semne zodiacale. Mai important este cel al Ascendentului.
Horoscop Berbec
O saptamana foarte agitata deoarece cautati sa obtineti un anumit profit financiar dar care poate prezenta anumite pericole la adresa imaginii dvs. In acelasi mod puteti pierde bani doar pentru ca va incapatanati sa va mentineti pozitia intr-o anumite situatie. Afectiv si erotic este o perioada foarte dinamica. Puteti fi nemultumit(a) de modul in care se desfasoara relatia dvs. Doar intrebarea este daca nu cumva aceasta nemultumire vine dintr-o teama de a nu fi deschis fata de partener sau de a nu avea rabdare in a-l asculta. Moment bun pentru a revizui planuri legate de investitii imobiliare.
Horoscop Taur
Relatiile cu cei din jur sunt puse la grea incercare. Este un moment de analiza a modului in care va raportati la cei din jur. Exista pericolul sa creati tensiuni si probleme in relatie cu cei apropiati (familie, prieteni) datorite unei persoane straine. Pot fi si probleme de sanatate in familie. Momentul aprilie 2013 a dat startul unei proces de curatenie in viata dvs. Iar acum e posibil sa fi ajuns intr-un moment in care anumite decizii trebuie luate. Anumite relatii sunt necesare a fi redefinite.
Horoscop Gemeni
In aceasta saptamana pot apare discutii aprinse la locul de munca. Vor exista provocari si este bine sa evitati sa reactionati impulsiv pentru ca pot apare certuri si discutii care sa va dauneze. Perioada favorabila pentru activitati de scris, comunicare, analiza. O stare de nemultumire poate proveni de la lipsa timpului personal. In realitate este vorba de o proasta gestiune a timpului pe care il aveti la dispozitie. E bine sa va prioritizati mai bine lucrurile. Mai atent(a) la partea de sanatate.
Horoscop Rac
Exista constrangeri financiare care va impiedica sa va satisfaceti anumite dorinte si pofte. Astfel puteti deveni foarte nemultumit(a) de starea de moment. Redefiniti-va dorintele si vedeti ce nevoie se ascunde in spate. Perioada de decizii legate de anumite achizitii si investii. Evitati riscurile si vedeti daca nu cumva supraevaluati anumite situatii si oportunitati. Cheltuieli legate de copii, participarea la anumite evenimente sau ce tin de imagine.
Horoscop Leu
Clarificarea unor aspect ce tin de familie este prioritara in aceasta perioada. Puteti fi prins(a) intre ciocan si nicovala si sa dati dovada de multa diplomatie si flexibilate pentru a rezolva lucrurile. Pot apare si anumite probleme de natura juridica,legala. Profesional este bine sa fiti mai precaut in afirmatii si in actiuni pentru ca puteti grabi lucrurile si sari peste anumite etape si ierarhii.
Horoscop Fecioara
O saptamana in care lucrurile s-ar putea sa va scape de sub control si sa nu va dati seama exact de ce se intampla. Pot veni spre dvs vesti contradictorii si de la surse credibile. Cel mai bine este sa evitati sa actionati pe moment si sa mai asteptati 2-3 saptamani pana a lua o decizie. Pot fi situatii in care sa aveti nevoie sa ajutati pe cineva din apropierea dvs. Atentie si la partea financiara pentru ca pot apare cheltuieli neprevazute sau anumiti bani pe care ii asteptati sa intarzie sa apara.
Horoscop Balanta
Sectorul financiar este cel vizat in aceasta perioada. Este nevoie de o redefinire a modului in care va castigati banii si mai ales a modului in care ii gestionati.  Este posibil sa existe proiecte pe care doriti sa le incepeti dar pentru care sa nu aveti resursele necesare. O decizie vis-a-vis de ceea ce vreti sa faceti in continuare si unde sa va investiti resursele este necesara a se lua in aceasta perioada.
Horoscop Scorpion
Agitatie la locul de munca. Este o stare de neliniste si incertitudine care va obliga sa actionati chiar daca ati prefera sa mai amanati. Este momentul sa va asumati anumite decizii si sa faceti unele schimbari. Pe moment lucrurile nu par a fi pe placul dvs dar in timp o sa vedeti ca veti porni pe o noua directie. Risc de certuri si dispute cu sefi si persoane care au autoritate - inclusiv parinti.
Horoscop Sagetator
In aceasta perioada sunteti foarte sensibili la tot comentariile si aprecierile celor din jur. Puteti sa va simtiti judecat si pus la colt. Acest lucru va poate face sa va retrageti din aceea situatie si a refuza un dialog constructiv. Tineti cont ca sunteti mult mai sensibil(a) in aceasta perioada. Etapa buna pentru a face un pas inapoi si a reflecta mai mult la ceea ce va doriti de fapt. Atentie si la sanatate in aceasta perioada. Pot reapare probleme mai vechi.
Horoscop Capricorn
Este o perioada in care este bine sa va reevaluati planurile pentru ca nu aveti energie sa sustineti tot ce va propuneti. Dpdv financiar cheltuielile pot depasi veniturile si acest lucru va poate obliga sa umblati la rezerve sau sa apelati la imprumuturi. Este bine sa evitati aglomeratiile sau intalnirile cu mult oameni pentru ca pierdeti usor energie.
Horoscop Varsator
Saptamana destul de conflictuala si risc de certuri si dispute. Este foarte posibil ca anumite actiuni ale dvs sa intampane rezistenta din partea unor persoane pe care le considerati aliate. Este bine sa va evaluati mai bine pozitia in plan profesional si sa analizati mai bine daca ceea ce vreti sa faceti este chiar ceea ce va doriti. Chiar daca sunteti intr-o relatie buna cu cineva aflat intr-o pozitie de putere este bine sa nu-i neglijati pe cei din randul doi.
Horoscop Pesti
Tensiunile pot apare in aceasta saptamana la locul de munca. Este vorba de o presiune ce tine de finalizarea unor proiecte si care va poate suprasolicita. Ca urma pot apre foarte usor discutii aprinse si probleme de sanatate datorate stresului si suprasolicitarii. Evitati in a face pe justitiarul si a lua apararea altor persoane.
O saptamana faina,
Dan

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu