luni, 16 septembrie 2013

Horoscop: O săptămână a furtunilor afective

sweden, full moon over stora nassa island group in stockholm archipelago
Suntem în faza de creștere a Lunii din cadrul ciclului Lunar curent, până joi, 19 septembrie, când se va forma faza de Lună Plină la gradul 27 în semnul Peștilor.

Avem în față o săptămână importantă, încărcată de evenimente astrale cu o semnificație deosebită.
Imediat după Luna Plină, planeta Pluton își reia mersul direct (a fost în mers aparent retrograd din 13 aprilie 2013).
Înainte de Luna Plină se formează conjuncția Saturn – Nodul Nord (la gradul 9 Scorpion) care, delimitează etape clare de evoluție, în viața noastră.
De data aceasta planeta Venus se alătura conjuncției Saturn – Nod Nord și, toate trei formează aspectul de sextil cu Pluton.

 

Trăim un timp al reașezării.


Dacă ne uităm și la planeta Mercur, care se află față în față cu Uranus (octava ei superioară) și care costruieşte o cuadratură cu Jupiter precum și un sextil cu Marte (ce se desprinde din cuadratura cu Saturn – Nod Nord) avem în față un tablou energetic care scrâșnește din toate încheieturile.
Iar la sfârșitul săptămânii, ne bucurăm de echinocțiul de toamnă, Soarele trecând din semnul Fecioarei în semnul Balanței.


Suntem într-un moment de evaluare și decizie.


Până la sfârșitul săptămânii când Soarele trece în semnul Balanței, marcând un culoar de final și început de etapă, este posibil să traversăm situații care să ne solicite recunoașterea unor responsabilități față de noi înșine, față de ce alegem să facem cu viața noastră.
Dacă nu alegem și dacă nu luăm niște decizii, cel puțin ajungem la niște înțelesuri, care ne conturează un bilanț – dacă avem disponibilitate către autoanaliză.
Fiecare dintre noi, undeva în propria realitate se confruntă cu un moment de cotitură.
Dacă deja lucrăm cu subiectul sensibil – dacă am recunoscut deja că este necesară o schimbare și o asumare a unui efort, atunci aceste zile doar ne așează și mai bine pe direcție.
Dacă ne luptăm cu oportunitatea, cu ocazia de a realiza o transformare, atunci, în aceste zile este posibil să trăim o adevărată furtună emoțional-afectivă, care să ne scuture suficient de puternic, pentru a vedea ceea ce avem de văzut, fiecare.
În funcție și de harta natală a fiecăruia, este posibil să ne confruntăm cu experiențe dureroase – unii pentru că avem nevoie să ne călim, alții pentru că ne-am călit deja și putem fi alături de ceilalți.
Dar, deja se vede la nivel colectiv, că depășim o perioadă foarte tensionată, care ar putea culmina în această săptămâna cu situații care să ne ceară să demonstrăm că simțim ce este compasiunea și că suntem în măsură să o manifestăm.
Cei care sunt preocupați de propria evoluție spirituală, pot folosi conștient această perioadă pentru a absorbi și răspândi lumina, fiind astfel de ajutor tuturor.
Contextul astral nu este neapărat foarte tensionat, dar pune accentul pe maturizare (pe a demonstra maturitatea), pe responsabilitate și pe alegerea drumului drept.
Astfel că, în continuare, este foarte important să ne observăm atitudinea, să nu reacționăm la provocări și să acționăm conștient și constructiv, pentru că orice intenție impulsivă este foarte posibil să fie blocată, la fel de violent, pe măsura agresivității noastre.
Este posibil să ne confruntăm cu dificulati, este posibil să fie nevoie de un efort susținut, este important să fim atenți în continuare, pentru a evita accidentele de orice fel; în același timp însă, este o perioadă în care putem identifica veriga slabă din planul sau strategia noastră, sau din atitudinea manifestată.
Cu o atenție mai mare și observând derularea evenimentelor, căutând conexiuni de tipul cauză-efect, putem depăși mai ușor săptămâna următoare.
Și, mai ales cu multă toleranță și compasiune, cine poate chiar iubind pur și simplu, tot ce există.

Sursa: www.avantaje.ro/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu