duminică, 22 septembrie 2013

BRUNO GRÖNING - UN MIRACOL ÎN PSIHOTERAPIE


Potrivit surselor documentare, Bruno Gröning - cel mai mare vindecător uman cunoscut, s-a născut la 30 mai 1906, la Gdansk și a trăit în Germania de vest după încheierea ultimului război mondial. A fost dulgher, muncitor în port, postaș și electrician. A activat ca tămăduitor în Germania,  între anii 1940 – 1950.
Încă din copilărie avea darul să aline durerile pacienților din spitale. A făcut predicții interesante despre data începerii și sfârșitul primului război mondial, data izbucnirii și încheierii celui de-al dolea război mondial și o serie de alte predicții ce s-au îndeplinit.
În scurta lui viață, Bruno Gröning a trăit modest, neluând nici un ban de la bolnavii pe care îi însănătoșea. Spunea că în cazul în care ar fi luat bani pentru serviciile sale, din momentul acela și-ar fi pierdut cu siguranță harul de a tămădui. Nici pe sine nu îndrăznea să se vindece, de teama de a nu-și pierde darul de a vindeca pe cei mulți. În prezența sa, oamenii pur și simplu se vindecau spontan. Cei ce au beneficiat de harul său, au declarat că le dispăreau simptomele bolii incurabile de care sufereau, din momentul în care îl vedeau pe Bruno. Vindeca instantaneu grupuri masive de oameni, câte 5.000 – 10.000 de indivizi odată.
Mii de bolnavi incurabili așteaptă să fie vindecați de Bruno Gröning
Medicii au fost neînrezători în capacitatea sa de vindecare a unor boli incurabile. I-au adus pe cei mai bolnavi pacienți pe care îi aveau prin spitale, l-au închis într-o vilă împreună cu pacienții lor și au păzit clădirea să nu intre altcineva acolo. Bruno Gröning a vindecat instantaneu bolnavii. Văzând acest efect uluitor, medicii i-au propus să vină cu ei în spitale, să vindece pacienții lor. Bruno Gröning a refuzat oferta lor. A spus că, dacă s-ar apuca să vindece pe bani bolnavii, și-ar pierde puterile tămăduitoare. De aici a apărut conflictul lui Bruno cu lumea medicală.
Mii  de bolnavi din diverse țări, veniți la întâlnirea cu Bruno Gröning.
Bruno Gröning a fost acționat în procese și judecat “pentru practicarea nepermisă a vindecării”. Printre calomniatorii săi se aflau deopotrivă medici, funcționari bisericești, juriști. Biserica nu i-a putut ierta faptul că a dovedit că poate să vindece mai eficient decât Iisus Hristos. Dar a omis să precizeze faptul că Iisus nu a fost vindecător consacrat și tămăduia numai ocazional, alta fiind menirea sa. Medici, invidioși pe succesul său în vindecarea bolilor incurabile, i-au strigat la tribunal: „Ești nebun sau mincinos!”.
În luna ianuarie 1959, Bruno Gröning a murit la Paris, în vârstă de 52 de ani. Medicul care i-a făcut autopsia a declarat că era ars total pe dinăutru, aparent în urma unei combustii interne spontane. Mulți medici integri care l-au cunoscut, au declarat că nu au auzit să mai existe în Germania sau în altă țară din lume, un vindecător de talia lui Bruno Gröning. A rămas o engimă pentru știința medicală. O enigmă care ar fi putut fi elucidată în cei 8 ani pierduți în procese, intentate fără un motiv plauzibil. El nu prescria medicamente bolnavilor, nu le făcea injecții, nu făcea apel la procedeele naturiste de vindecare, nu lua bani de la bolnavi. Bruno Gröning, pur și simplu vindeca instantaneu. Îşi rezuma asfel crezul: „Doresc să le fiu oamenilor doar o căluză, să le arăt calea cea dreaptă, calea spre Dumnezeu.”
Cuvintele rostite de Bruno Gröning pe patul de suferință, sunt tulburătoare: Toți oamenii trebuie să moară. Și eu voi muri. Trupul meu va fi pus în pământ dar eu nu voi fi mort. Iar dacă cineva mă va chema, voi veni la el să-l ajut în continuare. Și când va veni momentul, fiecare va dobândi de la sine putere, ajutor și vindecare.”
Este posibilă vindecarea instantanee a unor boli, socotite drept incurabile din punctul de vedere al medicinii actuale. Potrivit unui sondaj de opinie realizat în SUA de Compania HCD Research,73% dintre medicii chestionați cred în miracole ale vindecării, chiar și în situații dramatice în care doctorii nu dau nici o șansă de supraviețuire unor pacienți cu boli considerate incurabile. Iar doctorul Alexis Carrel, laureat al premiului Nobel pentru medicină, a studiat numerose cazuri de vindecare instantanee, în special la pacienți bonavi de cancer. Dar acestea sunt cazuri individuale.  La Bruno Gröning vindecările se petreceau în mod masiv, potrivit mărturiei unui medic care a asistat acest act miraculos. Erau mase mari ce însumau la un moment dat între 5.000 – 30.000 bolnavi. Pe care Bruno Gröning îi vindeca instantaneu!
Autorul declară sub jurământ că și că el a beneficiat, în decembrie 1989, de o vindecare instantanee asemănătoare, probabil de proveniență divină. A se vedea în acest sens și articolul din Jurnal Paranormal, intitulat Știință sau miracol divin?
Redăm în continuare câteva mărturii făcute de foști bolnavi incurabili, printre care și medici, pe care Bruno Gröning i-a vindecat instantaneu.
„Bruno a spus: „Ridicați-vă, voi, cei paralizați, puteți umbla!” Și omenii s-au ridicat de pe scaunele cu rotile și aruncându-și cârjele, au început  să umble.”
„După intervenția lui Bruno Gröning, pofesorul putea să meargă perfect, nu mai avea dureri de spate.”
„Bolnavii s-au sculat din scaunele cu rotile și au început apoi să le împingă singuri. Lucrul acesta l-am văzut cu ochii mei. Când am văzut efectele la cei în cărucioare, la tănârul orb care a început să vadă iar mai târziu la tatăl meu, logic că mi-am schimbat părerea. Atunci trebuie să-ți schimbi părerea, realitatea te convinge.”
“Când ani de zile ai văzut un bărbat cu brațul strâmb, care deodată poate să-și miște brațul, apare întrebarea firescă: cum vine asta? Abia de atunci am început să vorbesc în favoarea lui Gröning, lucru ce înainte nu l-aș fi crezut. Propria mea vindecare m-a convins de faptul, că el a putut face ceva, ceea ce în cazul meu nu a reușit nici un medic. […] Am strigat de câteva ori: pot să mișc brațul!”
Fost pacient paralizat, în scaun cu rotile:„Am început să alerg și să sar!”
Natural, priveam totul foarte sceptic. Nu știam deloc unde să încadrez asta: hipnoză, autosugestie. Nu se putea încadra în nicio categorie la care  m-aș fi gândit. Era ceva cu totul diferit, ceva ce nu trăisem niciodată înainte, ceva ce cu mintea mea nu puteam pricepe. [...] Acolo videcările se petreceau în mod masiv. ”
Unul dintre calomniatorii lui Bruno Gröning, cu chipul descompus de ură:”Acuzatul s-a comportat ca un șarlatan.”  Din păcate, asemenea indivizi sunt printre noi. 
Urmăriți în completarea acestui articol, filmul documentar despre tămăduitorul de excepție, Bruno Gröning.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu