duminică, 11 august 2013

ÎNCĂ UN NEADEVĂR ISTORIC : PODUL DE PESTE DUNĂRE A FOST CONSTRUIT DE INGINERII DACI AI LUI BUREBISTA ŞI NU DE APOLODOR DIN DAMASC

podul-lui-traian
Precum se ştie, încă de mici de la şcoală, suntem învăţaţi că primul pod peste Dunăre ar fi fost realizat de arhitectul Apolodor din Damasc, între anii 103 şi 105 d.Hr. Citez de pe Wikipedia: “Apolodor construieşte între anii 103-105 un pod pe Dunăre între Drobeta (Drobeta Turnu Severin de azi) şi Pontes (azi satul Kostol din Serbia). Detalii despre forma şi mărimea podului: lung de cca. 1135 m, lat de cca. 15 m, înalt de cca. 19 m, construit din barne de lemn încrucişate, sprijinite de piloni construiţi din caramidă, piatră, mortar şi ciment natural numit „pozzolana”, provenit din Italia). Nu se cunosc detalii despre metoda de construcție. Se presupune că Apolodor a deviat cursul Dunării şi apoi a turnat picioarele podului.”
Însă, se pare că istoria nu stă chiar aşa. Autorul român Petre Morar vine cu mai multe argumente logice, din care deducem că podul a fost opera inginerilor daci. De pildă, din imaginea de la baza Columnei lui Traian, dedicată începutului războiului
dacic, vedem în centru pe împăratul Traian însuşi într-un fel de caiac-canoe, de unde urmăreşte armata romană trecând Dunărea pe un pod de pontoane, având la baza bărci legate una de alta. Atunci, se pune întrebarea: cum se face că romanii construiesc un pod în vederea invaziei, dar se trezesc că au nevoie de bărci ca să treacă? Este evident că dacii, care controlau
partea opusă a podului de peste Dunăre, l-au facut impracticabil, prin distrugerea părţilor lemnoase dintre elementele de piatră ale podului. Aşadar, Decebal controla complet cel puţin partea nordică a podului din moment ce a reusit să-l scoată din funcţiune în vederea stăvilirii invaziei, deci podul de peste Dunăre este cel puţin daco-roman, dacă nu dac în întregime.
Acelaşi autor susţine că romanii nu au construit podul în vederea invaziei, aşa cum se susţine, ci podul era acolo înaintea invaziei. Podul de peste Dunăre, singurul din Europa de acum 2000 de ani, a putut fi construit numai în una din următoarele perioade istorice : a) pe timpul tratatului de pace daco-roman, semnat între Domitian şi Decebal la 88 d.Hr. b) pe timpul domniei lui Burebista după 50 î.Hr., când Dacia era încă întreagă, pe ambele maluri ale Dunării. Varianta a) este mai şubredă din moment ce pacea daco-romană nu a durat prea mult. Cea mai probabilă perioadă este construirea podului sub Burebista, când Dacia a atins culmea puterii sale, la scara continentală.
Oricare ar fi perioada istorică, fapt rămâne ca Dacia era singura ţară europeană cu un pod de piatră peste Dunăre, fapt sugestiv pentru marea putere economică şi umană a Daciei.

Secretul lui Lovendal

Articol preluat de pe blogul http://basarabialiterara.com.md

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu