miercuri, 28 august 2013

Conservele de toamnă şi murăturile. Cea mai SĂNĂTOASĂ alegere, conform doctorului Mencinicopschi

Se apropie toamna, iar gospodinele se grăbesc să aleagă cele mai bune legume şi zarzavaturi din pieţe pentru a le transforma în conserve şi murături. Vezi ce proprietăţi benefice pentru sănătate au acestea!

Românii conservă cel mai mult murăturile
Românii conservă cel mai mult murăturile / FOTO: retete-on-line.ro
Toate legumele si zarzavaturile puse peste iarna in otet nu sunt muraturi, ci conserve! Legumele conservate in otet nu au aceleasi calitati ca si muraturile, deoarece nu au aceeasi valoare nutritionala cu acestea  (muraturile nu sunt tratate termic si au o microflora probiotica vie). Mai mult, in cazul anumitor persoane, conservele in otet irita sistemul gastrointestinal, susţine doctorul Gheorghe Mencinicopschi.

Daca, totusi, doriti sa puneti pentru iarna si conserve, atunci va sfatuiesc sa utilizati doar otet natural de fermentatie obtinut din vin si nu prin diluarea acidului acetic de sinteza, precum si sare bruta, neiodata.

In concluzie, conservele in otet nu sunt muraturi si deci nu au efectele benefice ale acestora!

Muraturile sunt legumele ce trec printr-un proces de fermentatie acido-lactica in timpul careia se genereaza diferite substante biologic active, cum ar fi vitamine, acid lactic etc. Sub influenta microflorei de fermentatie acestea capata valoare nutritionala deosebita, devenind practic alimente functionale probiotice. Alimentele probiotice contin bacterii acido-lactice active, benefice unei sanatati optime a sistemului gastro-intestinal. Acestea imbunatatesc digestia, stimuleaza detoxifierea si intaresc sistemul imunitar.
Varianta castraveti murati obtinuti prin fermentatie este mult mai indicata. In general, castraveciorii murati, gogosarii murati, varza murata si muraturile asortate sunt garnituri excelente pentru mancarurile din carne. Acestea stimuleaza digestia carnii, protejand totodata impotriva metabolitilor co-cancerigeni ce sunt rezultati in urma consumului carnii si produselor din carne. Varza murata este un aliment probiotic, indicat majoritatii consumatorilor, care contine compusi anticancerigeni, hepatoprotectori, anti-inflamatori – antioxidanti (vit. A, C, E, zinc), fibre alimentare (combat constipatia, detoxifica colonul), minerale (potasiu, magneziu, calciu). Acidul lactic generat de microflora spontana este un excelent reglator al microflorei intestinale, benefic pentru intarirea sistemului imunitar.

Sursa: www.realitatea.net

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu