miercuri, 24 iulie 2013

EVENIMENTE ! - COMFIRMAREA PROFETIILOR - 24 iulie 2013

24 iulie 2013 
BULGARIA: Zeci de deputaţi, miniştri şi jurnalişti au fost blocaţi timp ce cinci ore marţi seara în clădirea Parlamentului bulgar de către manifestanţii care protestează de 40 de zile împotriva guvernului oligarhiei care conduce ţara. În jur de 2.000 de manifestanţi au înconjurat Parlamentul unde se aflau trei comisii pentru o actualizare a bugetului. După ora 22:00, autorităţile au încercat să îi scoată pe oficialii rămaşi în Parlament cu ajutorul unui autocar, însă au eşuat după ce protestatarii au aruncat cu pietre, roşii şi alte obiecte, spărgând ferestrele vehiculului. 





BRAZILIA: O masă de aer polar care s-a abătut asupra Braziliei a provocat ninsori puternice. În unele oraşe a nins pentru prima oară în ultimele decenii. Institutul brazilian de Meteorologie a anunţat că s-au înregistrat ninsori în cel puţin 36 de oraşe. În sud, în oraşe precum Curitiba sau Florianopolis, a nins pentru prima oară în ultimii 30 de ani. Pe dealurile din Cambirela, în apropiere de Florianopolis (staţiune balneară din sud), a nins pentru prima dată în 58 de ani. Autorităţile au declarat aici stare de urgenţă. În 15 localităţi din sudul extrem, la frontiera cu Argentina, s-au înregistrat temperaturi sub zero grade. Din cauza riscului ridicat de accidente, cursurile din scoli au fost suspendate, iar autostrăzile au fost închise. 


Sursa: http://roaim.de.vu/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu