marți, 23 iulie 2013

Calmaţi-vă fără tranchilizante

Sunteţi cuprins de o nervozitate excesivă? Preocupările cotidiene vă stăpânesc şi după ora stingerii şi nu vă lasă să dormiţi? Nu este nevoie să apelaţi la medicamente, există metode mult mai eficiente.

Să presupunem că nu reuşiţi să adormiţi deoarece mentalul vă este agitat. Înseamnă că gândiţi, că recurgeţi la „limbajul interior”. Dar ca să dialogaţi cu dumneavoastră înşivă trebuie ca muşchii vorbirii, prin mişcări minuscule, să schiţeze fiecare cuvânt al discuţiei. 

Dacă limba, buzele şi gâtul dumneavoastră sunt în stare de destindere totală vă este imposibil să gândiţi în cuvinte. De asemenea, pentru a putea gândi în imagini trebuie ca muşchii oculari, prin mişcări minuscule, să creeze imagini. Dacă ajungeţi la relaxarea totală a muşchilor în cauză e posibil să tacă mentalul şi să adormiţi buştean.

Unii oameni au învăţat să stăpânească o enervare (aparent necontrolabilă) decontractându-şi muşchii (controlabili). Ei au descoperit infailibilitatea acestui procedeu care cere, desigur, antrenament şi perseverenţă şi ale cărui rezultate nu sunt instantanee ci progresive. Nu vă aşteptaţi să găsiţi calmul absolut după cinci sau zece minute de decontractare parţială.
Gândiţi-vă, prin analogie, la ceea ce se întâmplă atunci când stingeţi una după alta luminile dintr-o casă: atât timp cât nu veţi fi apăsat pe ultimul întrerupător, obscuritatea nu va fi completă.

Faceţi zilnic următorul exerciţiu: stând întinşi cu ochii închişi, începeţi prin a contracta unul din muşchii mari ai corpului, apoi lăsaţi-l să se destindă. Repetaţi încă o dată şi continuaţi pe parcursul şedinţei să observaţi impresia pe care o produce în dumneavoastră această decontractare progresivă. Învăţaţi să acţionaţi mai întâi asupra unuia sau altuia dintre muşchii mari cum ar fi muşchii principali ai braţelor, picioarelor sau torsului. 

Apoi treceţi la muşchii mai mici, până când veţi învăţa să descoperiţi şi să stăpâniţi cele mai subtile tensiuni. Astfel veţi reuşi ca în fiecare clipă să puteţi sesiza şi elimina fără greutate orice contracţie inutilă.

Propuneţi-vă ca timp de o lună să respectaţi următoarele reguli:

1) Lăsaţi braţele să atârne moi atunci când nu vă serviţi de ele;

2) Atunci când tăceţi nu mişcaţi buzele sau spâncenele, iar atunci când vorbiţi nu le mişcaţi mai mult decât este necesar;

3) Nu vă încordaţi umerii dacă nu aveţi nimic de dus pe ei;

4) Eliminaţi orice rigiditate a picioarelor şi a gambelor atunci când nu staţi în picioare.

Fiind decontract vă veţi îndeplini mai bine, cu mai puţină oboseală şi cu mai multă luciditate ocupaţiile zilnice, oricare ar fi acestea. Pe măsură ce vă veţi obişnui să scutiţi de orice încordare inutilă acei muşchi care se supun voinţei, această stare de relaxare îi va cuprinde şi pe cei asupra cărora nu putem acţiona direct.

Metodă simplificată de relaxare

Căutaţi un loc liniştit (în aer liber sau într-o încăpere bine aerisită), descheiaţi-vă gulerul cămăşii şi eliberaţi-vă de toate articolele vestimentare care vă strâng sau vă jenează. Aşezaţi-vă pe spate, cu braţele şi picioarele întinse. (Mâinile pot fi sprijinite de abdomen). Apoi concentraţi-vă pe rând gândurile asupra părţilor corpului pe care vreţi să le destindeţi:

1. Picioarele; lăsaţi-le să cadă, moi, cu vârfurile înafară.
2. Abdomenul şi toracele; nu vă gândiţi la respiraţie; ea va fi liberă şi uşoară dacă muşchii sunt bine destinşi.
3. Braţele şi umerii destinşi.
4. Faţa şi gâtul; ochii închişi dar nu contractaţi, gura uşor întredeschisă, fruntea bine destinsă.

Dutrata totală a exerciţiului este de 10-15 minute. (Evident, el nu vă poate scuti de mersul zilnic pe jos, în aer liber, de cel puţin 45-60 minute, în ritm alert, cu capul şi pieptul bine degajate şi cu braţele moi, relaxate.) 

Oamenii foarte nervoşi, persoanele foarte obosite sau bolnavii, îl pot realiza de mai multe ori pe zi, de preferinţă înainte şi după mese. Cei ce suferă de insomnie au interesul să-l facă înainte de a adormi sau noaptea, în caz că se trezesc.

O ultimă precizare: începutul este destul de dificil dar nu vă lăsaţi păgubaşi: primele rezultate pozitive se obţin abia după o săptămână sau două. Şi, după cum ne asigură revista „Vie & Action”, treptat veţi realiza o destindere totală şi binefăcătoare.

Trucuri pentru Moş Ene
Dacă somnul întârzie obişnuiţi-vă să-l chemaţi cu ajutorul unor mici „trucuri”, dezvăluite de Andre Passebecq, directorul Institutului de cultură umană din Lille în „Adio insomnie”. Bunăoară: număraţi în gând, reprezentaţi-vă un peisaj pe care îl traversaţi, imaginaţi-vă o figură geometrică şi urmăriţi-o etc. Iată câteva mijloace simple menite să vă înlăture „obsesia”:

a) Culcându-vă, reprezentaţi-vă mental pe dv. înşivă; priviţi-vă în gând aşa cum ar face o altă persoană, aflată la oarecare distanţă de pat; convingeţi-vă că dormiţi.

b) Întinşi pe pat, imobili, slăbiţi atenţia, puneţi-vă în stare de „vid mental”. Repetaţi în gând sau cu voce joasă şi monotonă: „Sunt calm şi adorm”. Treptat, toate imaginile se estompează şi dispar de pe „ecranul” mental.

c) Urmăriţi cu ochii minţii traseul unei curbe. Se vor ivi, desigur, o mulţime de idei parazit, dar atunci, fără a vă crispa, va trebui să readuceţi mintea la curba imaginată.

d) Imaginaţi-vă că citiţi fel de fel de cifre înscrise pe o tablă neagră.

e) Concentraţi-vă (fără crispare, desigur) asupra unui singur cuvânt, de exemplu: linişte.

Şi acum, un exerciţiu de destindere care poate sluji drept somnifer:

Asiguraţi-vă că toţi muşchii sunt perfect destinşi. Închideţi ochii, apoi conştientizaţi respiraţia fără să interveniţi asupra ei. Destinderea obişnuită în felul acesta favorizează venirea somnului.

Un ultim sfat. Dacă trezirea este prea matinală, rămâneţi în pat fără a vă crispa sau lamenta. Nu vă uitaţi la ceas cu nelinişte: lăsaţi să revină somnul sau cel puţin o stare de destindere mentală până la ora la care trebuie de fapt să vă treziţi.

Preluare de la http://www.yogaesoteric.net

Sursa: http://roaim.co.nr

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu