marți, 30 iulie 2013

Arsurile solare

| Dr. Alexandru Vanatoru | Medic medicina generala | Competenta apifitoterapie |

Începe vara, anotimpul care oferă un “ceva”, pe care omul zilelor noastre a uitat să îl soarbă din clipa timpului: odihna, regenerarea psihică şi fizică, gîndurile de bucurie, libertate şi fericire. Beneficiile oferite de acest anotimp sunt din plin resimţite. Momentele care ne prind “descătuşaţi” în mijlocul naturii, cu îmbrăcăminte lejeră şi zâmbetul pe buze ne lasă amintiri dragi.
Înfometaţi datorită tututror constrângerilor în care ne lăsăm prinşi, sorbim cu nesaţ libertatea manifestării în natură, dar, chiar această înfometare ne face să devenim vulnerabili.
Mai exact, vă propun să discutăm în acest număr al revistei noastre despre expunerea la radiaţia solară, respectiv despre efectele acesteia asupra corpului nostru.

Ce trebuie să ştim despre radiaţia solară
Lumina degajată de soare este doar partea văzută a radiaţiei solare emise de astrul în jurul căruia gravitează însăşi viaţa pe planeta albastră. Cunoscând şi partea nevăzută a radiaţiei solare, ne putem armoniza cu razele solare, realizând veritabile terapii de regenerare şi nu accidente neplăcute.
Radiaţiile solare sunt studiate prin împărţirea spectrului larg de emisie al soarelui în intervale spectrale de undă care sunt caracterizate de proprietăţi aparte, comune unui acelaşi interval.
Radiaţiile solare sunt de mai multe tipuri: radiaţiile gamma, radiaţiile ultraiolete de tip A, B şi C, razele vizibile, undele infraroşii şi undele radio.
Din punct de vedere al patologiei medicale prezinta importanţă radiaţiile ultraviolete A şi B.
Astfel, este cunoscut că ultravioletele B sunt mai puţin nocive, sunt ecranate de sticlă, pătrund doar la nivelul epidermului şi provoacă o bronzare plăcută în circa 21 de zile. În schimb, UVA sunt mai incisive ajungând profund în derm, penetrează sticla şi determină o bronzare rapidă în câteva ore de expunere; în schimb tot UVA au efect de fotosensibilizare, îmbătrânire prematură.
În ceea ce priveşte arsurile, ambele radiaţii, atât UVB, cât şi UVA produc acest fenomen, primele printr-un fenomen direct, provoacă eritem solar prin actiune asupra celulelor superficiale ale pielii, iar radiaţiile UVA printr-un mecanism indirect, provocând apariţia de radicali liberi ce determină fotoalergie, chiar fototoxicitate.


Cine este mai predispus la arsuri solare?
În functie de tipul de ten, precum şi de culoarea naturală a părului s-au dovedit a fi foarte sensibile persoanele cu:
PărPieleArsuriTip de bronzare
roşcatalbăconstantenu se bronzează
blonddeschisăconstantebronzare slabă
Şatendeschisăfrecventebronzare uşoară

                                                                 

Persoanele cu tenul închis şi  păr şaten închis sau negru ajung rar la arsuri solare, şi, în general, dacă ajung în această situaţie, înseamnă că s-au expus la soare un timp mult prea lung sau la orele amiezii, când expunerea la soare este total contraindicată.
Studii experimentale subliniază un alt aspect important:
- persoanele care sunt anxioase, stresate şi încrâncenate se înroşesc foarte repede şi dezvoltă fotosensibilitate
- persoanele care dimpotrivă sunt calme şi sigure pe ele obţin un efect de bronzare fără a se arde
         
Cum se manifestă arsura solară în funcţie de gravitatea sa?
Se descriu 3 grade de arsuri solare
 
Gradul Ipielea este roşie, uşor inflamată şi dureroasă. Se vindecă în aproximativ cinci zile fără cicatrici.
Gradul IIpe piele apar băşici cu lichid limpede, care se pot sparge. Mai ales dacă sunt sparte lasă cicatrici, care se vindecă în 10-12 zile
Gradul IIIarsura este mai profundă, pielea işi pierde parţial funcţia de protecţie faţă de germenii microbieni, motiv pentru care se va acoperi cu pansament steril. În cazul în care au apărut băşicile, este de preferat ca acestea să nu fie sparte.


Tratament
Tratamentul arsurilor solare vizează în primul rând măsuri profilactice: folosirea filtrelor de ecranare parţială sau totală, de protecţie a pielii atunci când ne propunem să rămânem mai mult timp la plajă. Pe cît posibil, evităm soarele puternic din intervalul 11.00-17.00 din zilele toride de vară. Dacă suntem nevoiţi să ne supunem pielea radiaţiei solare apelăm la filtre de protectie sub forma cremelor speciale.
Cele mai eficiente filtre sunt de natură organică şi minerală, mult mai slab fiind efectul protector al filtrelor cu substanţe chimice de sinteză.
În cazul celor trei tipuri de piele este necesar un factor de protecţie de minim 60 (factor de protecţie solară), după mai multe zile de expunere putându-se scădea treptat către un factor 20.
În condiţii de mare, munte, zone tropicale este necesară alegerea unei emulsii cu un grad de protecţie între 60 şi 100, în funcţie de particularităţile tenului nostru. (Nivelul 100 este nivelul de ecranare totală a radiaţiei ultraviolete).
Persoanele cu ten măsliniu şi păr brun-negru au nevoie de factor de protecţie 20, în rare situaţii fiind necesare cremele cu factor de protecţie mai puternic.
În cazul în care arsura solară s-a produs deja este necesară evaluarea acesteia în funcţie de semnele prezentate, pentru a fi încadrată în una dintre cele trei categorii.
Dacă la arsura de gradul I este necesar doar un tratament simptomatic, tratându-se preponderent eventuala insolaţie, în ceea ce priveşte arsura de gradul II şi mai ales cea de gradul III, acestea trebuie tratate cu atenţie.
Este nevoie sa apelăm la cataplasme cu următoarele ingrediente:
-    cartof ras (indicat în arsurile uşoare şi medii)
-    frunze de varză zdrobite (indicate în toate tipurile de arsuri)
-    straturi groase de argilă (indicate arsurilor medii)
-    aloe (indicată arsurilor grave)
-    iaurt (indicat în arsurile mai uşoare)
După aplicarea cataplasmelor, în decurs de minim 30 de minute se aplică unguente cicatrizante. Foarte indicate pentru acest efect sunt:
-    unguentul cu tătăneasă
-    unguentul cu gălbenele
-    unguentul cu cătină
-    unguentul cu sânziene
Se repetă această dublă secvenţă de tratament de minim 3 ori/zi.
Pe toată durata tratamentului se vor consuma multe lichide, sucuri proaspete, naturale.
În cazuri grave este totuşi obligatorie trimiterea pacientului într-un serviciu medical specializat.
În speranţa că aceste recomandări vă vor ajuta să evitaţi arsurile,vă  doresc o vară de neuitat.

Sursa: primit pe mail

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu