Nimic nu e intamplator in viata unui om.Ceea ce numim "intamplare" este efectul
unei cauze,semanata,cine stie de cand si cum in lume si-n subconstientul nostru.Privita atent viata unui om e un cantec,mai mult sau mai putin trist,mai
incet sau mai viu,doina tragic leganata de amintiri sau un mars continuu de a afla
anumite adevaruri ascunse intr-o istorie ce se vrea distorsionata si rau intentionata.Cantecul vietii are un inceput si un sfarsit,botezat cu tarana.
Dar tot ce e legat de episodul trist al istoriei noastre numit "Cotul Donului",de
"jocurile"acelea de viata si de moarte prin care au trecut acei 150000 de romani,
macar cei ramasi ar trebui intr-un final sa afle adevarul si el sa nu fie falsificat la infinit,acest lucru este dorit si de urmasii celor care si-au sacrificat viata acolo.
Macar un monument pe care sa fluture tricolorul si la care sa se poata duce
si sa se aprinda o lumanare,o lumina pentru sufletul lor ar fi o realizare..
Iar acesti eroi au murit cu un dor clocotitor,fierbinte de a se intoarce in tara,la vatra lor stramoseasca,la radacinile din care-si extrageau seva existentiala,acasa
unde erau asteptati continuu de cei dragi
"Panceatantra" spune citat:"nici in cer nu au parte muritorii de asa multumire.cum e aceea pe care o au,chiar si in saracie,in patria lor,in orasul lor,
in casa lor",iar C.V.Tudor in cartea sa "Mandria de a fi romani" scrie:"pentru ca
toate sunt trecatoare,dorul de tara si de cei dragi de acasa este etern si arzator
ca soarele de pe cer."
Adrian Paunescu le-a dedicat o poezie memorabila ca un elogiu asemeni unui
bocet de jale:
Sursa: primit pe mail
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu