După ce a săvârșit Misterul de pe Golgota, Christos Iisus a fost, într-adevăr, singur, fiindcă ucenicii săi nu doar fugiseră; fugise de la ei și conștiența lor. 
Ei se aflau într-un fel de stare onirică și trăiau evenimentele în așa fel încât de-abia de Sărbătoarea Rusaliilor au avut o retrospectivă a acestora în stare de conștiență deplin trează. Ei au viețuit într-un 
mod ciudat această întâlnire a lor cu Christos după înviere, în așa fel încât au văzut sub formă de imagini următorul lucru: Aici și acolo am fost împreună cu El, El a vorbit; de-abia acum aceasta e limpede pentru noi. – Și acum ei au avut o trăire ieșită din comun. Au revăzut imaginile trăirilor avute cu Christos, așa cum corespundeau ele celor viețuite în comuniune cu El după înviere. Dar era ca și cum se arăta, alternativ, mereu altă imagine: Mereu se arăta o imagine care le dădea o amintire a unor evenimente trăite în comun prin care ei trecuseră ca în transă onirică. Dar întotdeauna li se înfățișau două evenimente: niște trăiri cu Christos după înviere și celelalte, petrecute înainte să fi căzut în transă, pe când se mai aflau în corp fizic împreună cu Christos, lucru accesibil conștienței fizice. Evenimentele le apăreau ca două imagini suprapuse. Una le înfățișa amintirea unui eveniment fizic, cealaltă, retrezirea a ceea ce viețui-seră împreună cu Christos într-o altă stare de conștiență. Datorită suprapune-rii a două imagini, lor le-a devenit 
limpede ce se petrecuse propriu-zis în timp. De Sărbătoarea Rusaliilor, în fața sufletelor lor stătea în mod clar ce fusese săvârșit pentru evoluția de pe Pământ. Dacă vrei să descrii ceea ce au trăit ei, ești pus în fața a două evenimente grandioase și profunde. Ceea ce se petrecuse stătea în fața simțirii lor, declanșat de Evenimentul Rusaliilor. Dar lor li se înfățișa faptul că ceea ce înainte se afla în Cosmos, este acum pe Pământ. Toate acestea ne devin limpezi de-abia dacă avem în față Cronica Acașă.
Să pornim de la trăirile pe care le are omul. Omul trăiește mai întâi, înainte de a coborî spre o nouă încarnare, realități și fapte spirituale. Trece apoi prin starea embrionară, pe urmă, prin corpul material intră în viața fizică pământească și, în cele din urmă, se întoarce în lumea spirituală. Așa are loc evoluția lui sufletească. Pentru fiecare ființă, aceste trepte sunt altfel. Vom încerca să le aplicam Ființei lui Christos.
Christos parcurge în alt mod aceste stări. De la Botez și până la Misterul de pe Golgota avem un
fel de stare embrionară. Moartea pe Cruce este nașterea, viața de după înviere, împreună cu apostolii, este o peregrinare pe Pământ. Trecerea în aura Pământului este ceea ce pentru un suflet uman e trecerea în lumea spirituală. La Christos se întâmplă exact invers. El își caută, pentru destinul Său, situația diametral opusă. Sufletul uman pleacă de pe Pământ în lumea spirituală, Christos trece din lumea spirituală în sfera pământească, se unește cu Pământul, pentru a intra în aura Pământului, prin marea jertfă pe care o aduce. Aceasta e trecerea lui Christos în Devahan. Și acum, în aura Pământului, Christos își trăiește Devahanul de El însuși ales. Omul urcă de pe Pământ în Cer; Christos face invers, El coboară din Cer spre Pământ, pentru a trăi împreună cu oamenii. Acesta este Devahanul său.
Faptul că Dumnezeu a intrat în existența Sa Pământească – acesta este evenimentul care le-a apărut apostolilor și ucenicilor, care s-a înfățișat spiri-tului lor, drept unul dintre ultimele evenimente, în imaginea înălțării la Cer, de fapt, a Coborârii pe Pământ. Prin aceasta, pentru simțirea lor era limpede ce anume se petrecuse, ce soartă revenea evoluției de pe Pământ.
De Rusalii, apostolii s-au simțit transformați și umpluți cu o nouă conștiență:
Aceasta a fost coborârea Sfântului Duh, aprinderea lăuntrică a unei cunoașteri umplute de spirit.
Se poate întâmpla, bineînțeles, să le pari oamenilor un exaltat sau un visător, dacă povestești aceste evenimente, dar e de înțeles, pe de altă parte, că marile evenimente care au avut loc în viața Pământului nu sunt ceva obișnuit. Ucenicii au văzut, în cadrul retrospectivei, viața lui Christos Iisus, care a durat trei ani, de la Botezul în Iordan și până la Misterul de pe Golgota, înțelegând-o de-abia acum.
Într-un sens mai adânc al cuvântului, sărbătoarea Rusaliilor poate fi caracterizată, aşadar, ca orientând privirea spirituală şi înspre viitor şi înspre trecut. Semnificaţia pe care sărbătoarea Rusaliilor o are pentru oamenii Occidentului ni se înfăţişează printr-o imagine
impunătoare, o imagine care ne vorbeşte simţirii noastre în profunzimi. De altfel, această imagine este binecunoscută fiecăruia dintre cei de faţă. Întemeietorul Creştinismului mai zăboveşte o vreme, după ce a săvârşit Misterul de pe Golgota, printre aceia care-L pot vedea în acea corporalitate pe care a îmbrăcat-o după Misterul de pe Golgota. Şi apoi, în faţa sufletelor noastre apare, într-o înşiruire de imagini pline de semnificaţii, urmarea acelor evenimente. Într-o impresionantă viziune, perceptibilă celor mai apropiaţi adepţi ai săi, corporalitatea pe care a îmbrăcat-o întemeietorul creştinismului după Misterul de pe Golgota, se destramă prin aşa-numita Înălţare la cer.
Pentru că cei dintâi oameni care l-au înţeles pe Christos şi care sunt adunaţi acolo se simt ca şi cum ar vorbi nu acelora care se află în imediata lor apropiere spaţială şi temporală: ei îşi simt inimile transpuse departe, departe, la cele mai diferite popoare de pe suprafaţa Pământului, ei simt că în inimile lor creşte ceva ce poate fi tradus în toate limbile, pe înţelesul inimilor tuturor oamenilor. Cei dintâi adepţi se simt ca scăldaţi în această viziune grandioasă a viitorului creştinismului care se desfăşoară în faţa lor ca şi cum ar fi înconjuraţi de toţi oamenii aparţinând tuturor popoarelor Pământului, care-L vor înţelege în viitor pe Christos. Şi ei simt ca şi cum ar avea puterea de a înveşmânta vestirea creştină în cuvinte care să fie inteligibile nu numai acelora care se află în imediata lor apropiere spaţială şi temporală, dar tuturor oamenilor de pe Pământ, pe care-i vor întâlni în viitor.
Acesta a fost conţinutul lăuntric emoţional care a umplut cugetele celor dintâi adepţi ai creştinismului la primele Rusalii creştine. Dar explicaţiile ce se dau în sensul veritabilului creştinism esoteric, şi care au
fost înveşmântate în simboluri, spun: Spiritul, care este adeseori numit şi Sfântul Duh, cel care există, cel care-şi pogora forţa în vremea când Christos Iisus îşi trimitea spre Pământ propriul Său Spirit, care reapărea când Iisus era botezat de către Ioan Botezătorul – acelaşi Spirit, într-o altă formă, în forma mai multor limbi de foc strălucitoare, se pogorî asupra individualităţilor celor dintâi oameni care L-au înţeles pe Christos. ‒ Sărbătoarea Rusaliilor mai vorbeşte despre acest Sfânt Duh şi într-o cu totul altă formă. Să aşezăm în faţa sufletelor noastre semnificaţia cuvântului “Sfântul Duh”, în accepţiunea care i se dă în Evanghelii.
Despre acelaşi Spirit Sfânt ni se mai spune că el este acela care, printr-o altă revelaţie, se revarsă de Rusalii în individualităţile celor dintâi oameni care înţeleg creştinismul. La Botezul lui Ioan, Spiritul ni se înfăţişează sub chipul porumbelului. Dar acum apare o altă imagine: imaginea limbilor de foc. La Botezul din Iordan, Sfântul Spirit se manifestă sub forma unui singur porumbel, sub o formă unitară, iar de Rusalii el se
manifestă sub forma mai multor limbi de foc individuale. Şi fiecare din aceste limbi de foc este inspiratoare pentru acele individualităţi, pentru fiecare dintre individualităţile primilor adepţi ai creştinismului. Ce reprezintă deci acest simbol al Rusaliilor care se înfăţişează sufletului nostru?
După ce purtătorul Spiritului universal-uman îşi îndeplinise misiunea pe Pământ, după ce Christos a lăsat ca ultimele sale învelişuri să se topească în universal, după ce natura corporală unitară a învelişurilor lui Christos s-a dizolvat ca unitate în existenţa spirituală a Pământului, a apărut posibilitatea ca din inimile celor ce înţeleseseră impulsul christic să se vorbească despre acest impuls christic, să se
acţioneze în sensul acestui impuls christic. În măsura în care se manifestase în învelişurile exterioare, impulsul christic dispăruse prin Înălţarea la cer în lumea spirituală unitară; el s-a ivit din nou, zece zile mai târziu, din inimile fiinţelor individuale ale celor dintâi creştini. Şi prin faptul că acelaşi spirit care a acţionat în forţa impulsului lui Christos a reapărut într-o formă multiplicată, cei dintâi adepţi ai creştinismului deveniră purtători şi vestitori ai mesajului christic, punând prin aceasta, la începutul evoluţiei creştine impunătorul semn de aducere aminte care ne spune: după cum primii adepţi – şi anume fiecare din ei – şi-au asimilat impulsul christic, după cum lor le-a fost îngăduit să-şi asimileze limbile de foc ca inspiratoare ale propriului lor suflet, tot aşa voi, oamenii, cu toţii, dacă vă străduiţi să înţelegeţi impulsul christic, să-i individualizaţi forţele, puteţi lua impulsul christic în inimile voastre, puteţi lua în voi forţe care să vă ajute să acţionaţi în mod din ce în ce mai desăvârşit în sensul acestui impuls.
O mare speranţă poate izvorî pentru noi din acest semn de aducere-aminte care a fost pus atunci ca punct de pornire al creştinismului. Şi cu cât se desăvârşeşte mai mult, cu atât omul poate simţi că
Sfântul Spirit vorbeşte în lăuntrul propriului său suflet, în măsura în care gândirea, simţirea şi voinţa umană se lasă pătrunse de acest Spirit Sfânt care, prin diviziune şi multiplicare, este şi Spirit individual în fiecare individualitate umană în parte. Prin aceasta, Duhul Sfânt este pentru noi, oamenii, în ceea ce priveşte evoluţia noastră viitoare, Spiritul care ne ajută să devenim oameni liberi, suflete umane libere. Spiritul libertăţii e cel care pulsează în Spiritul revărsat peste cei dintâi oameni care au înţeles creştinismul, la cele dintâi Rusalii creştine. E Spiritul a cărui cea mai de seamă însuşire a fost indicată de Christos Iisus însuşi: “Veţi cunoaşte adevărul şi adevărul vă va face liberi!”
Numai în Spirit poate omul să devină liber. Câtă vreme depinde de corporalitatea în care locuieşte spiritul său, el rămâne un sclav al acestei corporalităţi. El poate deveni liber numai dacă se regăseşte în spirit şi dacă, prin spirit, devine stăpânul a ceea ce există în el.
“A deveni liber” presupune: a te regăsi ca spirit în tine însuţi.
Adevăratul Spirit în care ne putem regăsi este Spiritul universal-uman, pe care-l cunoaştem ca forţă a Sfântului Spirit ce pătrunde în noi în felul arătat de Rusalii, pe care trebuie să-l facem să se nască în noi înşine, să-l lăsăm să se reveleze. Astfel simbolul Rusaliilor se transformă pentru noi în grandiosul ideal
de dezvoltare liberă a sufletului uman spre o individualitate liberă, autonomă.
Această instituire exterioară a datei sărbătorilor are o semnificaţie deosebit de adâncă, iar cel care nu înţelege mai deloc lumea nu poate percepe înţelepciunea ce se manifestă până şi în instituirea acestei sărbători.
Să luăm cele trei sărbători. Crăciunul, Paştile, Rusaliile.
Crăciunul, ca sărbătoare creştină, cade la o dată din an fixată precis; ea a fost fixată o dată pentru totdeauna într-o anumită zi a lunii decembrie. În fiecare an sărbătorim Crăciunul în aceeaşi zi.
Altfel e cu Paştile. Paştile este o sărbătoare “mobilă”, determinată de constelaţiile de pe cer: Paştile cad în prima duminică de după Luna plină ce urmează echinocţiului de primăvară. Pentru aceasta omul trebuie să-şi îndrepte privirile spre depărtările cerului, acolo unde stelele îşi urmează drumul lor, şi de unde ne vestesc legile lumii. Paştile sunt o sărbătoare mobilă, tot aşa cum în fiecare individualitate umană în parte, tot fără
dată fixă, este momentul în care se trezeşte forţa omului superior, înzestrat cu o conştienţă superioară spre eliberarea din condiţia umană obişnuită, inferioară. După cum într-un an Paştile cad într-o zi, iar în alt an în altă zi, tot aşa pentru omul individual, potrivit cu trecutul său şi cu forţa strădaniilor pe care le depune, va veni, mai devreme sau mai târziu, momentul când îşi dă seama: eu pot găsi în mine forţa de a face ca din mine să se nască un om superior.
Sărbătoarea Paştilor are menirea de a ne aminti că noi nu avem la dispoziţie numai forţele pe care ni le oferă trupul nostru şi care, de altminteri, sunt şi ele tot divin-spirituale, că noi, ca oameni, putem depăşi pământescul. Iată de ce sărbătoarea Paştilor este aceea care ne aduce aminte de acea forţă care, mai devreme sau mai târziu, se va trezi în noi. Sărbătoarea Paştilor a fost aşezată fără dată fixă, în armonie cu constelaţiile de pe cer. Omul trebuie să trezească în el amintirea a ceea ce poate fi el, dacă-şi înalţă privirea spre Cer, spre a vedea cum poate fi el eliberat de orice existenţă pământească şi cum se poate el înălţa deasupra oricărei existenţe pământeşti.
Rusaliile depind de Paşti. Sunt o urmare a Paştilor: Paştile – stabilite potrivit cu poziţia constelaţiilor de pe cer; Rusaliile – ceva care trebuie să urmeze Paştilor ca un efect necesar, după un anumit număr de săptămâni.
Omul trebuie să trezească în el amintirea a ceea ce poate fi el, dacă-şi înalţă privirea spre Cer, spre a vedea cum poate fi el eliberat de orice existenţă pământească şi cum se poate el înălţa deasupra oricărei existenţe pământeşti.
În ceea ce vine spre noi ca forţă de acest fel se află posibilitatea libertăţii noastre lăuntrice, a eliberării noastre interioare. Dacă vom simţi că în lăuntrul nostru suntem în stare a ne autodepăşi, ne vom strădui să realizăm cu adevărat această autodepăşire. Atunci vom vrea să-l eliberăm oarecum pe omul lăuntric din noi, să-l smulgem dependenţei de omul exterior. E adevărat că vom continua să locuim în omul exterior care suntem, dar vom deveni deplin conştienţi
de forţa spirituală lăuntrică a omului interior. Şi de momentul când ne dăm seama că ne putem elibera prin această sărbătoare a unor Paşti lăuntrice, de acest moment depinde apoi dacă vom atinge momentul Rusaliilor, dacă spiritul care s-a regăsit în lăuntrul său îl umplem cu un conţinut care nu este din această lume, ci din lumea spirituală. Numai acest conţinut provenitor din lumile spirituale ne poate face liberi.
El este adevărul spiritual despre care Christos spune.
“Veţi cunoaşte adevărul şi adevărul vă va face liberi!”
impulsul christic este un impuls spre libertate.
Cea mai adevărată lucrare a sa, în cel mai autentic
înţeles al cuvântului, nu se arată atunci când el acţionează în afara sufletului uman. Adevărata lucrare a impulsului christic se arată numai atunci când el începe să lucreze în însuşi sufletul uman individual. Şi primii oameni care l-au înţeles pe Christos s-au simţit chemaţi, prin evenimentul trăit de Rusalii, să vestească ceea ce era în propriile lor suflete, ceea ce li se dezvăluise în revelaţiile şi inspiraţiile propriului lor suflet drept conţinut al învăţăturii lui Christos. Christos a dăruit această forţă prin care oamenii să poată face ca în propriul lor suflet să înflorească cuvântul pe care ei trebuiau să-l vestească drept solie a creştinismului. Devenind conştienţi de faptul că impulsul christic a fost cel care a acţionat în dosul acelei sfinte pregătiri dinaintea Rusaliilor, ei s-au simţit chemaţi de către forţa impulsului christic ce lucra în ei să lase ca în ei să vorbească limbile de foc, Sfântul Spirit individualizat, şi să plece să vestească solia lui Christos.
Bartolomeu Anania 2005 06 19 IPS Pogorarea Sfantului Duh (Rusaliile) - Bartolomeu Anania 2005 06 19 IPS Pogorarea Sfantului Duh (Rusaliile)
Asculta mai multe audio diverse
sursa
http://www.spiritualrs.net/Conferinte/GA118/GA118_CF12.html
Ei se aflau într-un fel de stare onirică și trăiau evenimentele în așa fel încât de-abia de Sărbătoarea Rusaliilor au avut o retrospectivă a acestora în stare de conștiență deplin trează. Ei au viețuit într-un 
mod ciudat această întâlnire a lor cu Christos după înviere, în așa fel încât au văzut sub formă de imagini următorul lucru: Aici și acolo am fost împreună cu El, El a vorbit; de-abia acum aceasta e limpede pentru noi. – Și acum ei au avut o trăire ieșită din comun. Au revăzut imaginile trăirilor avute cu Christos, așa cum corespundeau ele celor viețuite în comuniune cu El după înviere. Dar era ca și cum se arăta, alternativ, mereu altă imagine: Mereu se arăta o imagine care le dădea o amintire a unor evenimente trăite în comun prin care ei trecuseră ca în transă onirică. Dar întotdeauna li se înfățișau două evenimente: niște trăiri cu Christos după înviere și celelalte, petrecute înainte să fi căzut în transă, pe când se mai aflau în corp fizic împreună cu Christos, lucru accesibil conștienței fizice. Evenimentele le apăreau ca două imagini suprapuse. Una le înfățișa amintirea unui eveniment fizic, cealaltă, retrezirea a ceea ce viețui-seră împreună cu Christos într-o altă stare de conștiență. Datorită suprapune-rii a două imagini, lor le-a devenit 
limpede ce se petrecuse propriu-zis în timp. De Sărbătoarea Rusaliilor, în fața sufletelor lor stătea în mod clar ce fusese săvârșit pentru evoluția de pe Pământ. Dacă vrei să descrii ceea ce au trăit ei, ești pus în fața a două evenimente grandioase și profunde. Ceea ce se petrecuse stătea în fața simțirii lor, declanșat de Evenimentul Rusaliilor. Dar lor li se înfățișa faptul că ceea ce înainte se afla în Cosmos, este acum pe Pământ. Toate acestea ne devin limpezi de-abia dacă avem în față Cronica Acașă. Să pornim de la trăirile pe care le are omul. Omul trăiește mai întâi, înainte de a coborî spre o nouă încarnare, realități și fapte spirituale. Trece apoi prin starea embrionară, pe urmă, prin corpul material intră în viața fizică pământească și, în cele din urmă, se întoarce în lumea spirituală. Așa are loc evoluția lui sufletească. Pentru fiecare ființă, aceste trepte sunt altfel. Vom încerca să le aplicam Ființei lui Christos.
Christos parcurge în alt mod aceste stări. De la Botez și până la Misterul de pe Golgota avem un
fel de stare embrionară. Moartea pe Cruce este nașterea, viața de după înviere, împreună cu apostolii, este o peregrinare pe Pământ. Trecerea în aura Pământului este ceea ce pentru un suflet uman e trecerea în lumea spirituală. La Christos se întâmplă exact invers. El își caută, pentru destinul Său, situația diametral opusă. Sufletul uman pleacă de pe Pământ în lumea spirituală, Christos trece din lumea spirituală în sfera pământească, se unește cu Pământul, pentru a intra în aura Pământului, prin marea jertfă pe care o aduce. Aceasta e trecerea lui Christos în Devahan. Și acum, în aura Pământului, Christos își trăiește Devahanul de El însuși ales. Omul urcă de pe Pământ în Cer; Christos face invers, El coboară din Cer spre Pământ, pentru a trăi împreună cu oamenii. Acesta este Devahanul său. Faptul că Dumnezeu a intrat în existența Sa Pământească – acesta este evenimentul care le-a apărut apostolilor și ucenicilor, care s-a înfățișat spiri-tului lor, drept unul dintre ultimele evenimente, în imaginea înălțării la Cer, de fapt, a Coborârii pe Pământ. Prin aceasta, pentru simțirea lor era limpede ce anume se petrecuse, ce soartă revenea evoluției de pe Pământ.
De Rusalii, apostolii s-au simțit transformați și umpluți cu o nouă conștiență:
Aceasta a fost coborârea Sfântului Duh, aprinderea lăuntrică a unei cunoașteri umplute de spirit.
Se poate întâmpla, bineînțeles, să le pari oamenilor un exaltat sau un visător, dacă povestești aceste evenimente, dar e de înțeles, pe de altă parte, că marile evenimente care au avut loc în viața Pământului nu sunt ceva obișnuit. Ucenicii au văzut, în cadrul retrospectivei, viața lui Christos Iisus, care a durat trei ani, de la Botezul în Iordan și până la Misterul de pe Golgota, înțelegând-o de-abia acum.
Într-un sens mai adânc al cuvântului, sărbătoarea Rusaliilor poate fi caracterizată, aşadar, ca orientând privirea spirituală şi înspre viitor şi înspre trecut. Semnificaţia pe care sărbătoarea Rusaliilor o are pentru oamenii Occidentului ni se înfăţişează printr-o imagine
impunătoare, o imagine care ne vorbeşte simţirii noastre în profunzimi. De altfel, această imagine este binecunoscută fiecăruia dintre cei de faţă. Întemeietorul Creştinismului mai zăboveşte o vreme, după ce a săvârşit Misterul de pe Golgota, printre aceia care-L pot vedea în acea corporalitate pe care a îmbrăcat-o după Misterul de pe Golgota. Şi apoi, în faţa sufletelor noastre apare, într-o înşiruire de imagini pline de semnificaţii, urmarea acelor evenimente. Într-o impresionantă viziune, perceptibilă celor mai apropiaţi adepţi ai săi, corporalitatea pe care a îmbrăcat-o întemeietorul creştinismului după Misterul de pe Golgota, se destramă prin aşa-numita Înălţare la cer.
Pentru că cei dintâi oameni care l-au înţeles pe Christos şi care sunt adunaţi acolo se simt ca şi cum ar vorbi nu acelora care se află în imediata lor apropiere spaţială şi temporală: ei îşi simt inimile transpuse departe, departe, la cele mai diferite popoare de pe suprafaţa Pământului, ei simt că în inimile lor creşte ceva ce poate fi tradus în toate limbile, pe înţelesul inimilor tuturor oamenilor. Cei dintâi adepţi se simt ca scăldaţi în această viziune grandioasă a viitorului creştinismului care se desfăşoară în faţa lor ca şi cum ar fi înconjuraţi de toţi oamenii aparţinând tuturor popoarelor Pământului, care-L vor înţelege în viitor pe Christos. Şi ei simt ca şi cum ar avea puterea de a înveşmânta vestirea creştină în cuvinte care să fie inteligibile nu numai acelora care se află în imediata lor apropiere spaţială şi temporală, dar tuturor oamenilor de pe Pământ, pe care-i vor întâlni în viitor.
Acesta a fost conţinutul lăuntric emoţional care a umplut cugetele celor dintâi adepţi ai creştinismului la primele Rusalii creştine. Dar explicaţiile ce se dau în sensul veritabilului creştinism esoteric, şi care au
fost înveşmântate în simboluri, spun: Spiritul, care este adeseori numit şi Sfântul Duh, cel care există, cel care-şi pogora forţa în vremea când Christos Iisus îşi trimitea spre Pământ propriul Său Spirit, care reapărea când Iisus era botezat de către Ioan Botezătorul – acelaşi Spirit, într-o altă formă, în forma mai multor limbi de foc strălucitoare, se pogorî asupra individualităţilor celor dintâi oameni care L-au înţeles pe Christos. ‒ Sărbătoarea Rusaliilor mai vorbeşte despre acest Sfânt Duh şi într-o cu totul altă formă. Să aşezăm în faţa sufletelor noastre semnificaţia cuvântului “Sfântul Duh”, în accepţiunea care i se dă în Evanghelii.Despre acelaşi Spirit Sfânt ni se mai spune că el este acela care, printr-o altă revelaţie, se revarsă de Rusalii în individualităţile celor dintâi oameni care înţeleg creştinismul. La Botezul lui Ioan, Spiritul ni se înfăţişează sub chipul porumbelului. Dar acum apare o altă imagine: imaginea limbilor de foc. La Botezul din Iordan, Sfântul Spirit se manifestă sub forma unui singur porumbel, sub o formă unitară, iar de Rusalii el se
manifestă sub forma mai multor limbi de foc individuale. Şi fiecare din aceste limbi de foc este inspiratoare pentru acele individualităţi, pentru fiecare dintre individualităţile primilor adepţi ai creştinismului. Ce reprezintă deci acest simbol al Rusaliilor care se înfăţişează sufletului nostru? După ce purtătorul Spiritului universal-uman îşi îndeplinise misiunea pe Pământ, după ce Christos a lăsat ca ultimele sale învelişuri să se topească în universal, după ce natura corporală unitară a învelişurilor lui Christos s-a dizolvat ca unitate în existenţa spirituală a Pământului, a apărut posibilitatea ca din inimile celor ce înţeleseseră impulsul christic să se vorbească despre acest impuls christic, să se
acţioneze în sensul acestui impuls christic. În măsura în care se manifestase în învelişurile exterioare, impulsul christic dispăruse prin Înălţarea la cer în lumea spirituală unitară; el s-a ivit din nou, zece zile mai târziu, din inimile fiinţelor individuale ale celor dintâi creştini. Şi prin faptul că acelaşi spirit care a acţionat în forţa impulsului lui Christos a reapărut într-o formă multiplicată, cei dintâi adepţi ai creştinismului deveniră purtători şi vestitori ai mesajului christic, punând prin aceasta, la începutul evoluţiei creştine impunătorul semn de aducere aminte care ne spune: după cum primii adepţi – şi anume fiecare din ei – şi-au asimilat impulsul christic, după cum lor le-a fost îngăduit să-şi asimileze limbile de foc ca inspiratoare ale propriului lor suflet, tot aşa voi, oamenii, cu toţii, dacă vă străduiţi să înţelegeţi impulsul christic, să-i individualizaţi forţele, puteţi lua impulsul christic în inimile voastre, puteţi lua în voi forţe care să vă ajute să acţionaţi în mod din ce în ce mai desăvârşit în sensul acestui impuls.O mare speranţă poate izvorî pentru noi din acest semn de aducere-aminte care a fost pus atunci ca punct de pornire al creştinismului. Şi cu cât se desăvârşeşte mai mult, cu atât omul poate simţi că
Sfântul Spirit vorbeşte în lăuntrul propriului său suflet, în măsura în care gândirea, simţirea şi voinţa umană se lasă pătrunse de acest Spirit Sfânt care, prin diviziune şi multiplicare, este şi Spirit individual în fiecare individualitate umană în parte. Prin aceasta, Duhul Sfânt este pentru noi, oamenii, în ceea ce priveşte evoluţia noastră viitoare, Spiritul care ne ajută să devenim oameni liberi, suflete umane libere. Spiritul libertăţii e cel care pulsează în Spiritul revărsat peste cei dintâi oameni care au înţeles creştinismul, la cele dintâi Rusalii creştine. E Spiritul a cărui cea mai de seamă însuşire a fost indicată de Christos Iisus însuşi: “Veţi cunoaşte adevărul şi adevărul vă va face liberi!”Numai în Spirit poate omul să devină liber. Câtă vreme depinde de corporalitatea în care locuieşte spiritul său, el rămâne un sclav al acestei corporalităţi. El poate deveni liber numai dacă se regăseşte în spirit şi dacă, prin spirit, devine stăpânul a ceea ce există în el.
“A deveni liber” presupune: a te regăsi ca spirit în tine însuţi.
Adevăratul Spirit în care ne putem regăsi este Spiritul universal-uman, pe care-l cunoaştem ca forţă a Sfântului Spirit ce pătrunde în noi în felul arătat de Rusalii, pe care trebuie să-l facem să se nască în noi înşine, să-l lăsăm să se reveleze. Astfel simbolul Rusaliilor se transformă pentru noi în grandiosul ideal
de dezvoltare liberă a sufletului uman spre o individualitate liberă, autonomă. Această instituire exterioară a datei sărbătorilor are o semnificaţie deosebit de adâncă, iar cel care nu înţelege mai deloc lumea nu poate percepe înţelepciunea ce se manifestă până şi în instituirea acestei sărbători.
Să luăm cele trei sărbători. Crăciunul, Paştile, Rusaliile.
Crăciunul, ca sărbătoare creştină, cade la o dată din an fixată precis; ea a fost fixată o dată pentru totdeauna într-o anumită zi a lunii decembrie. În fiecare an sărbătorim Crăciunul în aceeaşi zi.
Altfel e cu Paştile. Paştile este o sărbătoare “mobilă”, determinată de constelaţiile de pe cer: Paştile cad în prima duminică de după Luna plină ce urmează echinocţiului de primăvară. Pentru aceasta omul trebuie să-şi îndrepte privirile spre depărtările cerului, acolo unde stelele îşi urmează drumul lor, şi de unde ne vestesc legile lumii. Paştile sunt o sărbătoare mobilă, tot aşa cum în fiecare individualitate umană în parte, tot fără
dată fixă, este momentul în care se trezeşte forţa omului superior, înzestrat cu o conştienţă superioară spre eliberarea din condiţia umană obişnuită, inferioară. După cum într-un an Paştile cad într-o zi, iar în alt an în altă zi, tot aşa pentru omul individual, potrivit cu trecutul său şi cu forţa strădaniilor pe care le depune, va veni, mai devreme sau mai târziu, momentul când îşi dă seama: eu pot găsi în mine forţa de a face ca din mine să se nască un om superior.Sărbătoarea Paştilor are menirea de a ne aminti că noi nu avem la dispoziţie numai forţele pe care ni le oferă trupul nostru şi care, de altminteri, sunt şi ele tot divin-spirituale, că noi, ca oameni, putem depăşi pământescul. Iată de ce sărbătoarea Paştilor este aceea care ne aduce aminte de acea forţă care, mai devreme sau mai târziu, se va trezi în noi. Sărbătoarea Paştilor a fost aşezată fără dată fixă, în armonie cu constelaţiile de pe cer. Omul trebuie să trezească în el amintirea a ceea ce poate fi el, dacă-şi înalţă privirea spre Cer, spre a vedea cum poate fi el eliberat de orice existenţă pământească şi cum se poate el înălţa deasupra oricărei existenţe pământeşti.
Rusaliile depind de Paşti. Sunt o urmare a Paştilor: Paştile – stabilite potrivit cu poziţia constelaţiilor de pe cer; Rusaliile – ceva care trebuie să urmeze Paştilor ca un efect necesar, după un anumit număr de săptămâni.
Omul trebuie să trezească în el amintirea a ceea ce poate fi el, dacă-şi înalţă privirea spre Cer, spre a vedea cum poate fi el eliberat de orice existenţă pământească şi cum se poate el înălţa deasupra oricărei existenţe pământeşti.
În ceea ce vine spre noi ca forţă de acest fel se află posibilitatea libertăţii noastre lăuntrice, a eliberării noastre interioare. Dacă vom simţi că în lăuntrul nostru suntem în stare a ne autodepăşi, ne vom strădui să realizăm cu adevărat această autodepăşire. Atunci vom vrea să-l eliberăm oarecum pe omul lăuntric din noi, să-l smulgem dependenţei de omul exterior. E adevărat că vom continua să locuim în omul exterior care suntem, dar vom deveni deplin conştienţi
de forţa spirituală lăuntrică a omului interior. Şi de momentul când ne dăm seama că ne putem elibera prin această sărbătoare a unor Paşti lăuntrice, de acest moment depinde apoi dacă vom atinge momentul Rusaliilor, dacă spiritul care s-a regăsit în lăuntrul său îl umplem cu un conţinut care nu este din această lume, ci din lumea spirituală. Numai acest conţinut provenitor din lumile spirituale ne poate face liberi.El este adevărul spiritual despre care Christos spune.
“Veţi cunoaşte adevărul şi adevărul vă va face liberi!”
impulsul christic este un impuls spre libertate.
Cea mai adevărată lucrare a sa, în cel mai autentic
înţeles al cuvântului, nu se arată atunci când el acţionează în afara sufletului uman. Adevărata lucrare a impulsului christic se arată numai atunci când el începe să lucreze în însuşi sufletul uman individual. Şi primii oameni care l-au înţeles pe Christos s-au simţit chemaţi, prin evenimentul trăit de Rusalii, să vestească ceea ce era în propriile lor suflete, ceea ce li se dezvăluise în revelaţiile şi inspiraţiile propriului lor suflet drept conţinut al învăţăturii lui Christos. Christos a dăruit această forţă prin care oamenii să poată face ca în propriul lor suflet să înflorească cuvântul pe care ei trebuiau să-l vestească drept solie a creştinismului. Devenind conştienţi de faptul că impulsul christic a fost cel care a acţionat în dosul acelei sfinte pregătiri dinaintea Rusaliilor, ei s-au simţit chemaţi de către forţa impulsului christic ce lucra în ei să lase ca în ei să vorbească limbile de foc, Sfântul Spirit individualizat, şi să plece să vestească solia lui Christos.Bartolomeu Anania 2005 06 19 IPS Pogorarea Sfantului Duh (Rusaliile) - Bartolomeu Anania 2005 06 19 IPS Pogorarea Sfantului Duh (Rusaliile)
Asculta mai multe audio diverse
sursa
http://www.spiritualrs.net/Conferinte/GA118/GA118_CF12.html
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu