joi, 13 iunie 2013

Banca Angliei: Bula speculativă cu obligaţiuni pune în pericol sistemul financiar mondial

Bula speculativă cu obligaţiuni creată de marile bănci centrale prin emisiunile menite să stimuleze economiile pune în pericol sistemul financiar mondial, a avertizat miercuri Andy Haldane, director la Banca Angliei, relatează The Guardian.
Haldane a arătat că cel mai mare pericol pentru sistemul financiar ar fi o creştere semnificativă a randamentelor obligaţiunilor guvernamentale.
“Cel mai mare risc pentru stabilitatea sistemului financiar mondial este o inversare dezordonată a tendinţei randamentelor obligaţiunilor”, a spus bancherul.
El a semnalat faptul că “umbre” ale unei astfel de evoluţii au avut loc în ultimele două-trei săptămâni.
“Am spart intenţionat cea mai mare bulă de obligaţiuni din istorie”, a spus Haldane, adăugând că “este nevoie de vigilenţă faţă de dezumflarea acestei bule”.
Randamentele obligaţiunilor guvernamentale au atins minime record datorită banilor tipăriţi de Banca Angliei şi Rezervei Federale (Fed) din SUA, dar în ultimele câteva săptămâni au început să crească.
Astfel, randamentul obligaţiunilor pe termen de zece ani ale guvernului britanic a atins miercuri 2,17%, în creştere faţă de 1,6% la începutul lunii mai. 
Sursa : zf.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu