vineri, 28 iunie 2013

Armata reprimă violent protestele din Turcia. Bilanţ: un mort şi 8 răniţi

Victima a fost ucisă în circumstanţe încă neclare, în cursul intervenţiei militarilor, au pecizat aceleaşi surse.
Agenţia de presă kurdă Firat News a confirmat moartea unei persoane, precizând că armata a deschis focul după ce manifestanţi au incendiat mai multe corturi pe un şantier şi au atacat forţele de ordine cu pietre şi cocteiluri Molotov.
Aceste incidente au loc în contextul în care Guvernul islamo-conservator s-a confruntat cu cea mai gravă mişcare de contestare de când se află la putere, în 2002.
Declanşată pe 31 mai de o mobilizare împotriva desfiinţării unei grădini publice din istanbul, Parcul Ghezi, mişcarea s-a transformat într-o vastă frondă politică, la care au participat, la sfârşitul săptămânii trecute, aproximativ 2,5 milioane de persoane, în peste 80 de oraşe din ţară, potrivit unor estimări ale serviciilor de poliţie.
Sud-estul ţării, cu o populaţie majoritar kurdă, a fost ocolit de această mişcare de contestare, care a afectat în principal Istanbulul, capitala Ankara şi oraşul Izmir (vest).
După ce a fost evacuată printr-o operaţiune în forţă, pe 15 ianuarie, de către poliţie, din bastionul său, instalat în Parcul Gezi, marea majoritate a manifestanţilor a optat pentru acţiuni mai paşnice, ca organizarea unor forumuri de discuţii în parcuri. Doar Ankara continuă să fie teatrul unor confruntări frecvente, pe timpul nopţii, între poliţie şi contestatari.
Reprimarea frondei a fost foarte criticată în lumea întreagă şi a afectat imaginea premierului Recep Tayyip Erdogan.
Potrivit ultimului bilanţ prezentat de asociaţia medicilor turci, aceste manifestaţii s-au soldat cu patru morţi, trei contestatari şi un poliţist, şi alţi aproximativ 8.000 de răniţi.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu