miercuri, 29 mai 2013

Horoscop: Planeta Mercur intră în zodia Racului. Află ce influenţe are asupra ta

Planeta Mercur va intra în zodia Racului pe 31 mai, unde va sta până pe 8 august 2013. Mercur este planeta comunicării, iar Racul este unul dintre cele mai sensibilie şi emoţionale zodii.

De aceea, această perioadă de tranzit va influenţa puternic modul în care ne exprimăm gândurile.

Este un moment ideal în care să-ţi împărtăşeşti emoţiile şi sentimentele, pentru că Racul favorizează sinceritatea şi discuţiile profunde. Ţi se oferă ocazia să vorbeşti despre subiecte sensibile, care te afectează de multă vreme, să te apropii la nivel convesaţional de oamenii importanţi pentru tine.

Pe de altă parte, obiectivitatea ar putea avea de suferit, mai ales dacă emoţiile intervin în transmiterea mesajului. Rişti să fii ceva mai sentimentală şi mai puţin precisă în exprimare.
Este esenţial ca în această perioadă să nu te laşi copleşită de emoţii atunci când vrei să comunici ceva important, în special când vine vorba de situaţiile care ţin de carieră, locul de muncă şi profesie.
Racul este un semn de apă, iar sensibilitatea sa este bine cunoscută. Tranzitul lui Mercur prin acest semn implică şi o schimbare a precepţiei asupra oamenilor şi situaţiilor. Rişti să nu vezi realitatea în detaliu, ci să te laşi dusă de gânduri, emoţii şi sentimente.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu