luni, 1 aprilie 2013

Răspunsul dur al SUA pentru Coreea de Nord. Ce armă trimit americanii


Washingtonul mobilizează avioane de vânătoare F-22 în cadrul exerciţiilor americano-sud-coreene, după ce a trimis deja bombardierele B-2.

Un avion american F-22
Un avion american F-22 / FOTO: pentagon
Statele Unite au anunţat luni că au mobilizat avioane de vânătoare invizibile pe radar F-22, după bombardierele B-52 şi B-2, în cadrul manevrelor americano-sud-coreene organizate pe fondul tensiunilor intense cu regimul nord-coreean, relatează AFP.

Cele două avioane Raptor F-22 au ajuns duminică în Coreea de Sud pentru a participa la exerciţiile anuale "Foal Eagle" care vor dura până la 30 aprilie, a anunţat pentru AFP un purtător de cuvânt al forţelor americane.
Avioanele de vânătoare vor fi staţionate la baza americană din insula japoneză Okinawa (sud), potrivit unor informaţii neconfirmate.

Aparatele F-22 au fost deja mobilizate pentru aceste manevre interarme dar contextul este deosebit de delicat, cu o inflaţie verbală, pe care specialiştii o consideră îngrijorătoare, între Phenian, pe de o parte, şi Seul şi Washington, de cealaltă parte.
Statele Unite au anunţat săptămâna trecută că bombardierele sale B-52 şi B-2 au efectuat zboruri de antrenament pe teritoriul sud-coreean, generând furia Coreei de Nord.
După acest anunţ, Phenianul a ameninţat că va ataca insulele americane Guam şi Hawaii, din Pacific.
Ulterior, Coreea de Nord a declarat sâmbătă că este "în stare de război" cu Seulul. Cele două Corei sunt tehnic în stare de război deoarece războiul din 1950-1953 s-a încheiat cu un armistiţiu şi nu cu un tratat de pace.

De mai multe decenii, peninsula coreeană este afectată periodic de intensificări bruşte ale tensiunii, care urmează aceeaşi schemă: ameninţări din ce în  ce mai feroce din partea Phenianului, apoi decelerări şi reinstaurarea calmului.
În acest stadiu, rămân posibile mai multe scenarii, dar experţii exclud atât o calmare subită a tensiunilor, cât şi un război deschis pe care Coreea de Nord l-ar pierde în mod inevitabil.

Sursa:REALITATEA.NET

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu