miercuri, 3 aprilie 2013

Harvard confirmă: fluorura reduce IQ-ul copiilor și are legătură cu creșterea incidenței cancerului


O meta-analiză finanțată de National Institutes of Health (NIH) și publicată recent de către Universitatea Harvard a ajuns la concluzia că acei copii care trăiesc în zone cu apă intens fluorurată manifestă un IQ semnificativ mai redus decât cei care trăiesc în zone cu apă mai puțin fluorurată.

Într-un raport de 32 de pagini care poate fi descărcat gratuit de la Environmental Health Perspectives, cercetătorii au afirmat:

Un raport recent al National Research Council (NRC 2006) din Statele Unite a concluzionat că efectele adverse ale concentrațiilor mari de fluorură din apa de băut poate constitui motiv de îngrijorare și necesită o mai mare analiză. Fluorura ar putea cauza neurotoxicitate la animalele de laborator, inclusiv poate afecta capacitatea de învățare și memoria.

Pentru a rezuma bibliografia disponibilă, am efectuat o revizuire sistematică și o meta-analiză a studiilor publicate despre expunerea crescută la fluorura din apa de băut și întârzierile în dezvoltarea neurologică. În mod specific am țintit studiile făcute în China rurală și care nu au fost diseminate la un nivel amplu, astfel complementând studiile care au fost incluse în expunerile anterioare și în rapoartele de evaluare a riscului.
Descperirile din meta-analiza noastră a 27 de studii publicate de-a lungul a 22 de ani sugerează o asociere inversă dintre expunerea la cantități ridicate de fluorură și inteligența copiilor. Rezultatele sugerează faptul că fluorura poate fi toxică pentru dezvoltarea neurologică și afectează dezvoltarea creierului la expuneri chiar mai joase decât cele care pot fi toxice pentru adulți.
Concentrații de fluorură-ser asociate cu ingestii ridicate prin intermediul apei de băut pot depăși 1mg/l sau 50 Smol/l, deci de 1.000 de ori mai mult decât nivelul altor substanțe neurotoxice care pot provoca daune dezvoltării neurologice. În sprijinul credibilității descoperirilor noastre, șobolanii expuși la 1 ppm (parte per milion) sau 50 Smol/l de fluorură pentru apă timp de un an au prezentat modificări morfologice în creier și un nivel crescut de aluminiu în țesutul creierului.
În concluzie, rezultatele noastre sprijină posibilitatea efectelor adverse ale expunerii la fluorură pentru dezvoltarea neurologică a copiilor. Cercetări viitoare ar trebui să evalueze în mod formal relațiile dintre doză-răspuns bazate pe măsurători individuale ale nivelelor de expunere de-a lungul timpului, inclusiv o evaluare mai precisă a expunerii prenatale și măsurători extensiv standardizate pentru performanțele neurocomportamentale, în plus față de îmbunătățirea evaluării și a controlului din partea potențialilor cofinanțatori.

Studiile au arătat în mod repetat legătura dintre fluorură și nivelul redus de inteligență și afecțiuni ale creierului
Există atât de multe studii care arată efectele directe, toxice ale fluorurii asupra corpului nostru, încât este de-a dreptul remarcabil că NU este considerat un consens științific până acum. În ciuda dovezilor împotrivă, fluorura încă este adăugată în 70 la sută din rezervele publice de apă de băut.
Mă uimește faptul că cercurile medicale (și dentare) sunt atât de încăpățânate în rezistența lor de a face conexiunile între fapte atunci când vine vorba de un declin cognitiv la adulți din ce în ce mai accelerat și probleme de comportament la copii (ADD, ADHD, depresie și deficiențe de învățare de toate felurile). În realitate, au existat mai mult de 23 de studii efectuate pe om și 100 pe animale care fac legătura dintre fluorură și afecțiuni ale creierului. Fluorura poate de asemenea să mărească absorbția de mangan, adăugându-se la probleme, având în vedere că prezența manganului în apa de băut a fost de asemenea legată de nivelul mai scăzut al inteligenței la copii.
Efectele raportate ale fluorurii asupra creierului nostru includ:
• Micșorare a receptorilor neurotransmițătorilor
• Afecțiuni ale 
zonei subcorticale din creier numită hippocampus
• Formarea de plăci beta-amiloide (clasica anomalie a creierului din boala Alzheimer)
• O micșorare a conținutului de lipide
• Afecțiuni ale celulelor Purkinje
• Exagerări ale leziunilor induse de deficiența de iod
• Compromiterea sistemului de apărare împotriva oxidanților
• O ingerare crescută de aluminiu
• Acumularea de fluorură în glanda pineală
Efectele dăunătoare sunt cunoscute de mai bine de jumătate de secol
Ceea ce este probabil cel mai surprinzător este faptul că efectele dăunătoare ale fluorurii sunt cunoscute de către organizațiile medicale convenționale de mai bine de jumătate de secol. De exemplu, publicația Journal of the American Medical Association (JAMA) a afirmat în ediția sa din 18 septembrie 1943 că fluorurile sunt otrăvuri generale protoplasmice care modifică permeabilitatea membranei celulare prin anumite enzime. De asemenea, un editorial publicat în Journal of the American Dental Association din 1 octombrie 1944 afirma:
Apa de băut care conține chiar și 1,2 ppm de fluorură va cauza perturbări în dezvoltare. Nu putem să ne asumăm riscul de a produce astfel de perturbări sistemice atât de grave. Potențialitatea de a face rău este mai mare decât cea de a face bine.”
O parte a problemei este faptul că fluorura este o toxină care se acumulează și care, în timp, poate duce la probleme de sănătate semnificative și nu se face imediat legătura cu supra-expunerea la fluorură. Într-o lucrare din 2005 intitulată “Fluoride — A Modern Toxic Waste” (“Fluorura- un deșeu toxic modern”, n. tr.), Doctor Lita Lee scrie:
Cartea scrisă de Yiamouyiannis, Fluoride, The Aging Factor (Fluorura, agentul de îmbătrânire, n. tr.) dovedește efectul cumulativ al distrugerii țesutului de către fluorură, cunoscut în general sub numele de îmbătrânire (distrugerea colagenului), iritații ale pielii și acnee, tulburări gastrointestinale și multe alte afecțiuni, inclusiv osteoporoză. Centrul pentru Controlul Bolilor din Statele Unite și Fundația pentru Siguranța Apei a raportat că un exces între 30.000 și 50.000 de decese au loc în Statele Unite în fiecare an în zone în care apa conține fie și 1 ppm de fluorură.”
Fluorura suprimă sistemul imunitar:
Fluorura inhibă cu 70 la sută mișcarea globulelor albe din sânge și astfel micșorându-le abilitatea de a-și îndeplini obiectivul. Yiamouyiannis citează 15 referințe în broșura sa, Lifesavers Guide to Fluoridation, care prezintă dovezi referitoare la efectele imunosuprimante ale unei cantități chiar și de 10 la sută din cantitatea de fluorură utilizată în apa fluorurată. Efectele imunosuprimante acoperă o gamă foarte amplă, de la o răceală care nu mai trece până la riscul crescut de cancer și alte boli infecțioase.
Studiile au relevat faptul că toxicitatea fluorurii poate cauza o mare varietate de probleme de sănătate, care includ:
• Creșterea absorbției de plumb
• Perturbarea sintezei de colagen
• Hiperactivitate și/sau apatie
• Tulburări musculare
• Boli ale tiroidei
•  Artrită
• Demență
• Fracturi ale oaselor
• Încetinirea funcțiilor tiroidei
• Cancer al oaselor (osteosarcoma)
• Dezactivarea a 62 de enzime și inhibarea a mai mult de 100
• Inhibarea formării de anticorpi
• Moartea unor celule
• Creșterea ratei de îmbolnăvire de cancer și a apariției tumorilor
• Tulburarea sistemului imunitar
• Creșterea infertilității și afectarea calității spermei
Informații științifice suprimate: fluorura duce la cancer!
Studii considerate pierdute de ceva vreme care leagă fluorura de cancer au reapărut într-un documentar olandez care îl prezintă pe doctorul Dean Burk, cofinanțatorul din 1937 a National Cancer Institute (NCI) din Statele Unite și conducătorul departamentului citochimic din cadrul acestui Institut pentru mai mult de 30 de ani. În interviul înregistrat, Dean Burk echivalează fluorurarea apei cu o “crimă publică”, făcând referințe la un studiu care s-a realizat în 10 din cele mai mari orașe americane unde s-a folosit fluorura, comparând cu studiul realizat în alte 10 orașe în care nu s-a folosit fluorura. Studiul a demonstrat că decesele cauzate de cancer au apărut în mod abrupt imediat la un an sau doi de la începerea procesului de fluorurare. Acest studiu și altele asemenea care fac legătura dintre fluorură și cancer au fost comandate de către guvern dar au fost îngropate rapid după ce s-a aflat că există o legătură între fluorură și creșterea dramatică a incidenței cancerului.
autor: Dr. Joseph Mercola
traducerea: Alina Stredie
Sursa: huffingtonpost.com // gandeste.org

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu