marți, 2 aprilie 2013

Dinozaurii au murit din cauza unei comete?


Динозавр 9.09.07
© Foto: slworking2/flickr.com

Savanţii americani au emis o nouă ipoteză legată de dispariţia dinozaurilor. Ei au murit cu 65 de milioane de ani în urmă îdin cauza ciocnirii Pământului cu o cometă şi nu cu un asteroid de 10 kilometri, cum se credea înainte, este de părere paleontologul Jason Moore de la Colegiul Dartmouth.

Mulţi cercetători consideră că obiectul ceresc misterios a căzut în extremitatea nordică a Peninsulei Yukatan din Mexic. În urma impactului a luat naştere craterul Chicxulub cu un diametru de 180 de kilometri. Una dintre jumătăţile lui se află la suprafaţă, cealaltă, sub apă. Rocile care s-au topit şi conţinutul ridicat de iridiu, un metal foarte greu, care în condiţii obişnuite nu este întâlnit pe Pământ, atestă că Chicxulub s-a format în urma unui impact.
Potrivit calculelor efectuate de Jason Moore, datele anterioare referitoare la iridiu nu au fost exacte. În realitate, conţinutul lui este mult mai mic, ceea ce corespunde prezenţei în crater a metalului greu osmiu, de asemenea, de provenienţă extraterestră. Reiese că volumul total al rocilor de provenienţă extraterestră care au apărut în urma impactului a fost calculat inexact şi este puţin probabil ca obiectul extraterestru să fi avut un diametru de 10 kilometri. Obiectul ceresc trebuie să se deplaseze cu o viteză foarte mare pentru ca în urma impactului să se formeze un crater de asemenea dimensiuni.
Versiunea lui Jason Moore nu le anulează pe cele anterioare. De exemplu, se poate presupune că, totuşi, a fost un asteroid, pe Pământ au ajuns foarte puţine fragmente deoarece majoritatea lor au părăsit cu o viteză cosmică zona de gravitaţie terestră. Astfel, reiese că, dacă Pământul şi corpul ceresc s-ar fi deplasat pe traiectorii, care s-au intersectat, lovitura ar fi fost tangenţială. Acest lucru este confirmat indirect de faptul că craterul are o formă uşor ovală. Potrivit ipotezelor anterioare, bolidul de 10 kilometri s-ar fi format în urma ciocnirii a două corpuri cereşti de dimensiuni mari în „centura de asteroizi” cu 160 de milioane de ani în urmă, iar până la impactul cu Pământul a rătăcit în spaţiu circa 100 de milioane de ani.
Discuţiile legate de obiectul cu care s-a produs impactul, cometă sau asteroid, vor dura mulţi ani, cu toate că scenariul ulterior privind derularea evenimentelor este clar. În urma ciocnirii cu corpul ceresc, Pământul a fost acoperit de un nor gigantic de praf care nu s-a depus timp de mulţi ani. A avut loc răcirea globală a Pământului. În lipsa luminii solare, plantele au murit, în urma lor şi animalele, inclusiv dinozaurii, în total 75% din specii.
Însă nu au murit toţi dinozaurii. O parte din ei a reuşit să supravieţuiască în urma răcirii climei şi urmaşii lor se află şi în prezent printre noi şi care îi numim Păsări.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu