marți, 16 aprilie 2013

CUTREMUR de 7,8 grade în Orientul Mijlociu. Cel puţin 34 de persoane au murit în Pakistan | VIDEO


Seismul s-a produs în sud-estul Iranului, aproape de granița cu Pakistanul, dar s-a resimțit și în Orientul Mijlociu și chiar și în capitala Indiei, New Delhi, potrivit BBC. Dacă un prim bilanț al presei locale iraniene vorbea despre 56 de morți, dintre care 16 din Pakistan, un oficial de la Teheran a menţionat că nu au fost înregistrate victime în Iran. Cel puţin 34 de persoane şi-au pierdut viaţa în Pakistan.
Clădiri avariate în Iran, în urma cutremurului din 9 aprilie 

Sursa: Reuters

Un responsabil al Centrului Iranian de Criză a declarat că nu s-au înregistrat pierderi de vieţi omeneşti în urma cutremurului produs în Iran. Oficialul iranian a explicat că epicentrul seismului este situat în deşert, iar în jurul său nu există centre populate. Anterior, televiziunea publică iraniană anunţa cel puţin 40 de morţi.

Sistemele de energie şi comunicaţii nu mai funcţionează în provincia Sistan şi Baluchistan din sud-estul Iranului. Cutremurul a avariat peste 1.000 de clădiri în oraşul Mashkail, situat în provincia pakistaneză Balucistan.


"Este cel mai mare cutremur din ultimii 40 de ani. Ne așteptam să fie sute de victime", susține un oficial iranian, adăugând că în regiune a fost declarată starea de urgență. 
Potrivit televiziunii iraniene, alte cel puțin 16 persoane au murit și 100 au fost rănite în provinciile Balochistan și Panjgur din Pakistan.
Echipe de salvare trimise în regiune
Cinci echipe de salvare au fost trimise în satele din regiunea Saravan, pentru a evalua

pagubele produse și a acorda ajutor, a spus șeful Semilunii Roșii iraniene, Mahmoud Mozafar, citat de AFP.
Potrivit Institutului American de Geologie, magnitudinea cutremurului a fost de 7,8 pe scara Richter. 
Cutremurul s-a produs, la 12.44 (ora României), în sud-estul țării, într-o zonă muntoasă și deșertică, la 86 de km de orașul Khash, lângă granița cu Pakistanul, precizează BBC.
Unda de șoc s-a propagat până la New Delhi
Trepidațiile s-au simțit în Golf și Orientul Mijlociu și s-au mișcat și clădirile înalte din New Delhi, potrivit sursei citate. Oamenii au ieșit din case și au fugit pe străzi, potrivit martorilor citați de Reuters. De asemenea, au fost evacuați locatarii din clădirile care s-au zguduit în Qatar și Dubai.
Majoritatea instalațiilor nucleare iraniene sunt localizate în centrul Iranului și în vestul țării, inclusiv centrala nucleară de la Bushehr, de pe coasta Golfului. O hartă a Institutului american pentru Știință și Securitate Internațională nu arată că ar exista vreo clădire sau centrală nucleară în sud-estul Iranului, aproape de Pakistan.
Cutremurul de astăzi survine la doar o săptămână după ce sudul Iranului a fost zguduit de un alt seism grav, cu magnitudinea de 6,3 pe scara Richter. Seismul de marțea trecută a ucis cel puțin 37 de persoane și a rănit alte 850.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu