miercuri, 20 martie 2013

Semne-19.03.2013


Am avut o noapte destul de agitata si suspecta.Am dormit foarte putin si m-am trezit cu o durere de cap cumplita.Mi-am facut “ritualurile” si “curatarile” de dimineata si mi-a trecut:)
In jur de ora 7:30, in timp ce-mi duceam Juniorul la Cresa, am vazut pe cer(cu al treilea ochi si cu Inima), pe Fecioara Maria cu un brau in mana si care proteja Pamantul.Am mai vazut ceva foarte asemanator,  anul trecut prin luna august, deasupra Iasului.Acum insa cupola de protectie a Mariei era asezata peste tot Pamantul.Soarele nostru ii lumina corpul din spate…exact ca imaginea de mai jos.
Braul-Maicii-Domnului1
Am lasat Juniorul pe maini bune, iar la intoarcere mi-a mai aparut ceva interesant pe cer.De aceasta data insa am vazut cu ochii fizici.Mai faceam un pas, iar ma uitam…erau cativa pensionari pe langa mine, care iesisera cu cateii la plimbarea de dimineata si au crezut ca sunt de la Camera Ascunsa.Au vazut si ei, ce vedeam eu… :)
Ce vedeam eu defapt…erau doi Sori pe cer.Unul mare care lumina cu putere, iar celalat la o distanta destul de mare de el si lumina mai putin, dar lumina.
Binenteles ca nu am avut aparatul la mine, dar am gasit fotografia pe FB la o doamna din Bucuresti, care a reusit sa surprinda momentul.O voi numi deocamdata Mihaela.Daca doreste sa apara cu tot numele, sa-mi scrie :)
Eu ii multumesc pentru initiativa!!!
dimineataasta
 ”Mentalistii” imi vor spune ca este o reflexie a Soarelui.Nu-i contrazic…

Eu am iesit in fata sa spun ce am vazut si simtit pentru ca in cercuri restranse de spirituali se vorbeste de mult timp de aparitia pe cer a doi sori.Efectiv vom avea pentru o perioada doi Sori…nu stiu acum pentru cat timp, dar vom avea.
In timp ce admiram privelistea am auzit o voce din cer care a spus: “A INCEPUT!!! “
Eu astazi, chiar simt ca a inceput…vom vedea in plan fizic zilele astea ce :)
Doamne Ajuta-ne si da-ne Putere!!!
Dan Gaucan

Sursa: daniilgaucan.wordpress.com

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu