marți, 19 martie 2013

Cipru – primul stat comunist european


Surpriză de proporţii în lumea finanţelor: pentru prima oară în istoria zbuciumată a UE miniştrii de finanţe ai zonei euro au recomandat (a se citi: “impus”) naţionalizarea unei părţi a depozitelor bancare din Cipru.
 Motivul? În viziunea esoterică a acestora, este singura variantă în care ajutorul financiar solicitat de Cipru din partea Uniunii (pentru a evita intrarea în colaps a micuţei insule, recunoscute de altfel ca un paradis fiscal pentru averi a căror sursă este greu de explicitat de posesorii acesteia) va fi deblocat de comunitatea europeană.
Chiar dacă principala ţintă se pare că este grupul magnaţilor ruşi, decizia îi va afecta pe toţi cei care au bani în depozitele băncilor din Cipru.
Conform sugestiei miniştrilor de finanţe, statul cipriot va reţine automat 6,75% din cuantumul depozitelor ce nu depăşesc 100.000 de euro. În cazul în care depozitul depăşeşte această sumă, taxa se ridică la 9,9%.
Chiar dacă această “sugestie” a devenit practic operaţională, este necesară aprobarea Parlamentului cipriot, care ar trebui ca astăzi să-şi dea acordul pentru transformarea propunerii în act normativ.
Dacă aceasta se va întâmpla, preşedintele conservator din Cipru, Nikos Anastasiades, urmează să explice în această seară compatrioţilor, într-o alocuţiune televizată, de ce este necesară noua taxă bancară. De asemenea, măsura ar trebui să intre în vigoare înainte de deschiderea băncilor de mâine, deoarece astăzi, în Ciprul creştin-ortodox, e zi de sărbătoare.
La aflarea veştii, prima reacţie a ciprioţilor a fost firească: bancomatele au fost luate cu asalt în încercarea disperată de a mai salva ceva din depozitele bancare.O încercare însă eşuată pentru că sumele erau deja blocate, iar deponenţii nu au putut decât să constate că sunt literalmente furaţi de statul cipriot.
Printr-o metodă similară cu cea aplicată de bolşevici în perioada marii naţionalizări, în care fundamentalul drept asupra proprietăţii a fost literalmente îngropat sub cizmele comuniştilor. Cei care au avut în acel moment proasta inspiraţie să încerce să-şi apere proprietatea au fost eliminaţi sau, în cel mai bun caz, li s-au oferit ani de “meditaţie” în temniţele comuniste.
Gafa monumentală a reprezentanţilor Uniunii nu poate fi scuzată în nici un mod. Chiar dacă ea este îmbrăcată sub forma unui imperativ economic necesar pentru a salva Cipru şi chiar dacă liderii europeni dau asigurări că o astfel de situaţie nu se va mai repeta, amprenta comunistă rămâne.
Din acest moment, în mod normal, fiecare cetăţean european îşi va pune serios întrebarea ce se întâmplă cu principiile consemnate în Constituţia europeană, în special cu cel al dreptului de proprietate. Cum va privi cetăţeanul european această încălcare flagrantă a acestui principiu? Ce va avea de spus cipriotul care îşi vede furată o parte din agoniseală doar pentru că Uniunea vrea să-şi arate muşchii? Este acesta doar un şantaj ordinar sau avem de a face cu o renaştere a spiritului comunist cu toate consecinţele sale nefaste?
Dacă este aşa, maica Rusie va jubila şi îşi va râde în barbă când va vedea că efortul apoteotic al liderilor europeni de a controla criza a dat naştere primului stat comunist din Europa: Cipru! De aici şi până la prăbuşirea totală a încrederii în zona euro şi în monedă unică mai este doar un pas.
În aceste condiţii trebuie să ne punem întrebarea ce se va întâmpla cu sistemul bancar românesc.
Ne vom trezi şi noi peste noapte într-o situaţie similară? Greu de crezut. Chiar dacă decizia afectează sistemul bancar cipriot, filialele locale ale băncilor din Cipru se subsumează regulilor impuse de BNR. Or, din acest punct de vedere ne este greu de crezut că Mugur Isărescu sau Traian Băsescu vor accepta o astfel de imixtiune grosolană în politica monetară internă, cu atât mai mult cu cât suntem departe de situaţia din Cipru. Mai mult, dacă pentru ciprioţi o astfel de experienţă este inedită, pentru români, rănile perioadei comuniste şi ale naţionalizării încă nu s-au închis.
Având experienţa din perioada postbelică când România a intrat sub incidenţa principiilor comuniste aplicate prin orice mijloace, ni se pare incredibil ca România să mai treacă prin aceleaşi chinuri într-o perioadă în care luminiţa nu mai răsărea din EST, ci din VEST. Numai că pe zi ce trece se pare că peste lumina vestului se suprapun norii roşii ai principiilor comuniste, cu toate consecinţele sale nefaste.
Radicalizarea mişcărilor populare din celelalte state europene aflate în situaţie economică delicată trebuia să pună pe gânduri întreaga comunitate europeană. Numai că aceasta, mimând interesul pentru viitorul Europei se pare că se pregătesc pentru o schimbare radicală de macaz: împingerea statelor aflate în dificultate economică în braţele comuniştillor, sub scuza că astfel salvează comunitatea europeană. Oare aşa să fie? 
Sursa  :finanaciarul.ro
           2blackjack1.wordpress.com

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu