duminică, 24 februarie 2013

Meteoritul din Celiabinsk a adus o nouă formă de viaţă?


челябинск метеорит челябинск осколок
Foto: RIA Novosti

Oamenii de ştiinţă au prezentat primele rezultate în urma cercetărilor bucăţilor de meteorit căzut în regiunea Celiabinsk. Analiza sa chimică a confirmat provenienţa sa extraterestră.

În zona Lacului Cebarkul, cercetătorii au reuşit să strângă în jur de 50 de fragmente de meteorit de dimensiuni mici, de câţiva milimetri. Cu ajutorul unor dispozitive performante s-a reuşit stabilirea corpului ceresc. Nu există niciun fel de îndoieli că este vorba despre un meteorit clasic din piatră, a declarat pentru Vocea Rusiei Viktor Grohovski, şeful expediţiei de căutare a meteoritului din cadrul Universităţii de Stat din Ural.
„Este un meteorit tipic din piatră cu denumirea de „Chondrit”. S-a stabilit o compoziţie standard de minerale: olivină, piroxeni, troilite, kamacite, care pot apărea doar în Cosmos. Pe Terra nu există o astfel de combinaţie şi structură”.
Oamenii de ştiinţă au negat zvonurile apărute pe internet, conform cărora, împreună cu meteoritul pe Terra a ajuns o nouă formă de viaţă sub formă de bacterii sau viruşi. Acest lucru nu este posibil, spun experţii. Fragmentele descoperite au confirmat că nu este Chondrit carbonifer, care poate conţine elemente de compuşi organici.
Fireşte, pentru studierea detaliată sunt necesare fragmente mai mari. Unul dintre ele a căzut în Lacul Cebarkul, formând o gaură cu diametrul de aproape opt metri. Însă deocamdată nu a putut fi găsit.
Încă o întrebare la care oamenii de ştiinţă trebuie să răspundă este următoarea: de ce meteoritul cu greutatea de 10 mii de tone nu a fost înregistrat de nicio staţie de observaţie terestră? El a putut fi detectat doar la intrarea lui în straturile dense ale atmosferei. O minge de foc care se deplasa spre Terra cu o viteză de aproximativ 30 de kilometri pe secundă, spune Mihail Nazarov, vicepreşedintele Comitetului pentru Meteoriţi din cadrul Academiei Ruse de Ştiinţă.
„El nu a fost descoperit în Cosmos deoarece este mic dacă ne referim la dimensiunile asteroizilor. Dacă îl observăm la intrarea în atmosferă, trebuie să se ţină cont de faptul că zborul lui în atmosferă, unde se vede bine şi apare sub formă de bolid, este de jumătate de minut. În această perioadă de timp se poate doar încerca să se anticipeze unde poate cădea şi ce energie va avea. Însă este practic imposibil să se ia măsuri preventive pentru a evacua populaţia”.
Între timp, în regiunea Celiabinsk continuă lichidarea urmărilor căderii meteoritului. Unda de şoc a spart geamurile în multe clădiri. Nu se înregistrează morţi, însă peste o mie de persoane au fost rănite de cioburi. În jur de 40 de persoane continuă să se afle în spitale.
Vladimir Pucikov, şeful Ministerului rus pentru Situaţii de Urgenţă, consideră că acest incident cu meteoritul îi va stimula pe oamenii de ştiinţă să creeze tehnologii de observare a bolizilor de dimensiuni mici. El mai aşteaptă de la oamenii de ştiinţă propuneri în vederea minimalizării influenţei ploilor de meteoriţi asupra oraşelor.
Sursa: romanian.ruvr.ru

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu