luni, 4 februarie 2013

IN BUCURESTI EXISTA O POARTA DE INTRARE IN ALTE DIMENSIUNI


In urma cu cativa ani, intr-una din primele zile ale lunii iunie, spre seara, insotita de patru persoane, am mers in Parcul Circului. Stiam ca acest loc este o zona de mare incarcatura energetica. Ne-am plimbat prin parc, luand pulsul vibrational al locului, apoi ne-am plimbat in jurul lacului, am inconjurat lacul de trei ori, timp in care am perceput cite ceva, si anume, ca nu eram acolo numai noi cei in corpuri materiale.


Ne-am plimbat putin si apoi am gasit o banca libera pe care ne-am reasezat. Aceasta era amplasata in partea opusa cupolei circului. Acum cind scriu, realizez de fapt, ca am efectuat un triunghi poposind pe cele trei banci.


Era seara in jur de ora 20,30, era liniste si un placut miros de flori de tei. Am ramas asa intr-o reculegere totala privind doar lacul, Lacul Gelic - Angelic. Am mai scris despre acest loc.( vezi cartea Calator pe o raza, vol.III ) Iata ca reveneam din nou aici in corp fizic, asa cum revin de cite ori ma aflu in Bucuresti. (Dar mai vizitez acest loc si prin decorporalizare atunci cind sunt in corp fizic si ma aflu in alta parte.)


Acum sunt din nou aici in apropierea acestei porti spre alte dimensiuni si spre alte lumi mult diferite de cea in care vietuiesc acum.


Priveam. In fata mea era lacul, in care se oglindea, in partea opusa, imaginea cupolei circului, dar in sens invers decit cea de la suprafata solului.


Dupa citeva clipe de concentrare am inceput sa primesc informatii de la o entitate de lumina si anume de la Zen, ghidul meu astral.


Care mi-a comunicat :

“ Ceea ce vezi acum si se oglindeste in apa doar seamana cu cupola circului dar de fapt este o nava energetica. Ea vine din alt plan dimensional, dar priveste atent la ce se intimpla. “
Vedeam atit eu cit si persoanele care ma insoteau, ca acele bucle ondulatorii ale cupolei din apa au inceput sa se mareasca sa-si schimbe dimensiunile, acum depaseau cu mult dimensiunile si onduleurile cupolei circului, de la suprafata. Au vazut aceasta, chiar foarte clar si persoanele care ma insoteau, ca imaginea cupolei din apa are dimensiuni cu mult mai mari decit cea de la suprafata, adica cupola sediului circului.


Am discutat putin despre aceasta, apoi am reintrat din nou in satrea de relaxare totala. A aparut din nou Zen, in plan astral si mi-a explicat ce pot intreprinde impreuna cu persoanele care ma insoteau. Le-am propus ceea ce mi a cerut si mie, adica: Am comunicat prietenelor mele sa-si aleaga fiecare cite o bucla ondulatorie a cupolei din apa, a navei subacvatice, ca de fapt aceasta era, si mental, sa mearga sa coboare fiecare pe acel onduleu, in interiorul navei energetice subacvatice.


Am coborit astfel fiecare pe cite un onduleu si ne-am reintilnit in sala de la baza navei. Sala care avea corespondent la suprafata, la nivelul platformei care incheia cupola circului. In nava subacvatica era o sala de primire numita “Rotonda “. Acolo, in rotonda, ne-am regasit toate, dar in corp astral-spiritual.Deodata, am fost invitate de o voce care venea de pretutindeni, sa luam loc. Ne-am asezat pe banchetele elegante care se aflau de jur imprejurul incaperii.


Indata a aparut cineva. Priveam si parca nu imi venea sa cred ochilor. Era Satya Sai Baba. Ne-a salutat si ne-a urat bun venit! A mai spus:

“ V-am insotit in timpul plimbarii voastre in jurul lacului gelic-angelic, apoi, cind ati ramas in reculegere-meditatie, am pregatit venirea voastra aici. Suntem in permanenta intr-o legatura spiritual-vibrationala de aceea v-am intimpinat aici. Acum continuati-va calatoria. “


Satya Sai Baba, a disparut vederii noastre. Am ramas decit noi in Rotonda. Nava subacvatica a inceput sa coboare rotindu-se pe o axa energetica, axa care uneste cele doua cupole, cea a circului si cea a navei energetice subacvatice.


Dupa un timp s-a oprit. Percepeam ca suntem la mare distanta de locul unde au ramas trupurile noastre terestre. A aparut o entitate. S-a prezentat astfel:


“ Sunt Al, veghetorul vostru pe timpul sederii voastre aici. Va voi conduce. Veti iesi acum din Rotonda, prin usile care se afla in fata fiecaruia dintre voi.”


Am iesit. Stupefactie: eram deodata pe strazile unui oras imens, frumos dar pustiu.


Vedeam cum insotitoarele mele privesc in jur, dar eu percepeam si vizualizam ceea ce gindeau si inregistram in memorie tot ce ele gindeau si simteau. Stiam tot ce le trece prin minte. Era ceva tare curios. Executam acest exercitiu astfel: directionam privirea spre o persoana-spirit, si imi aparea in mental ceea ce fiinta aceea gindea sau simtea. Era un fel de a sti ceva, de a constientiza, cum nu mi se mai intimplase pina acum. Dupa o vreme am primit telepatic um mesaj de la Zen care mi-a transmis:

“ Comanda reintoarcerea, deocamdata ajunge. Va urma continuarea peste un timp nu prea indeparat.”


Am executat acest ordin. Am revenit in nava. Ne-am reluat locurile iar nava a inceput sa se roteasca pe aceea axa energetica, dar in sens invers, pentru urcare.


In citeva clipe am ajuns in lacul gelic-angelic din Parcul Circului din Bucuresti. Pe aceleasi culoare ondulatorii am iesit din nava subacvatica si ne-am reluat locurile in trupurile care ne asteptau pe banca din parc, unde le lasasem in relaxare totala.


Dupa citeva clipe de la reintrarea in trup, am inceput sa vorbesc cu cele doua persoane din imediata mea apropiere. Le-am spus ce anume au vazut acolo unde calatorisem. De exemplu, doamna M. R. acolo a admirat mult cerul care se vedea printre cladirile foarte inalte si o uimea seninatatea cerului, era cu ochii numai pe sus printre cladiri sa priveasca albastrul azuriu al cerului.


Sora ei, A.R. nu se mai satura privind cladirile si constructiile ; o incinta nespus ceea ce vedea iar la un moment dat, acolo fiind, mi-a comunicat telepatic urmatoarele :
“ Ce frumos este, si ce multe asemanari are acest oras cu Cracovia, este atita asemanare intre acest oras si Cracovia, incit imi vine sa cred ca suntem in Cracovia, in perioada anului 1600.” Da, in acea calatorie, chiar acolo eram, in Cracovia anilor 1600.


Cele doua doamne desi se plimbau cu noi prin “ Cracovia” astrala, nu vedeau mare lucru caci mentalul lor, subconstientul lor, era foarte ocupat de evenimentele clipei din plan fizic.
Din discutiile purtate cu d-na A.R. cu privire la calatoria astrala, a recunoscut ca a vazut orasul Cracovia in urma cu citva ani si ca oras mai frumos nu a mai vazut vreodata, si nu crede ca poate fi un oras mai frumos decit Cracovia.


Iar acum, in acest timp al relaxarii, i-a aparut in mental acest oras.



Am mai discuata un timp referitor la cele petrecute, apoi ne-am indepartat de lacul gelic-angelic si am iesit din parc. Pe drum, mergind pe Bulevardul Lacul -Tei, privirea ne-a fost atrasa spre cer. Am vazut cu ochii fizici o “ stea “ care traversa cerul in deplasare usoara; se vedea foarte clar aceasta. O urmaream toate cu privirea. 


Dar printr-un flux energetico-vibrational mi s-au transmis urmatoarele:

“ Melfior Ra, suntem tot noi cei din nava subacvatica, dar acum suntem aici si ne indreptam spre Nava Mama, nava din care am coborit acolo sub privirile voastre. Sunt acelasi veghetor Al care inca va urmareste prin “ energo-vibra-radarul” nostru. Citeva ore vom fi inca in legatura vibrationala. Zen te saluta si el, si te asteapta miine dimineata, intilnire raportata la timpul vostru terestru.


Cu bine, cu armonie si echilibru. Transmite acestea tuturor si mai spune-le ca lotusii din lacul gelic-angelic au aparut si infloresc datorita noua, altfel mai ramineau citeva secole la nivelul apei, sub forma de nuferi galbeni plutitori.



Cite fiinte terestre isi pun intrebarea cum s-a produs transformarea nuferilor galbeni, in flori de lotus? Cite fiinte isi mai amintesc ca pina nu demult, aici pe acest lac, se gaseau doar citzva nuferi galbeni destul de firavi. Poate vreun om de stiinta, din plan terestru va incerca sa raspunda acestei intrebari. Tu vei primi raspunsul nostru la aceasta
transformare. Dar semenii tai vor afla acestea numai cind se va considera ca este vremea potrivita acestei dezvaluiri. 

Transformarea trebuie sa se produca si in fiintele umane, nu numai in plante.


Inca odata, primiti salutul nostru, al tuturor celor care vegheaza asupra voastra si asteapta trezirea totala. Pe curind, Melfior Ra. “


Iata, acum mi se explicau multe. De ce ma atragea acest lac? De ce in apropierea lui am primit multe informatii care mi s-au transmis telepatic. De ce seara fiind in acest parc, mai ales pe o anume portiune a zonei parcului, mi se intimpla multe fenomene, pe care, la inceput, nu le puteam explica. Cu alte cuvinte, de ce lotusi de culoare mov-pal si nu nuferi galbeni ?!


Zona este explorata mereu de fiinte imateriale, de fiinte din alte dimensiuni spatiale iar acestea au creat un culoar energetic intre cele doua dimensiuni. Aceasta energie actioneaza, ajuta ca zona sa se mentina intr-o frecventa vibrationala inalta pentru a se putea efectua deplasarea navelor energetice prin acest culoar.


Aceasta era explicatia. Poarta spre alte dimensiuni, poarta aflata in inima Bucurestiului. Poarta pe care putini o vad, dar si mai putinui intra prin ea. Aceasta poarta se deschide numai la un semnal anume, la un cod emis vibrational de catre cei care il cunosc si carora le-a fost oferit din Inalt.


Preluat de pe http://melfiorra.ro


(C.M.)

Sursa: www.esoterism.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu