vineri, 15 februarie 2013

FANTOMĂ capturată de Google Earth într-un oraş demolat în 1946. Nu crezi în poveşti? Verifică şi te vei convinge (VIDEO)


Imaginea unei fan















Imaginea unei fantome a fost capturată de Google Eatrh, stând lângă ruinele unei case dintr-un loc unde în trecut, fusese un orăşel.

Fiona Powell, în vârstă de 38 de ani, din Bristol, a descoperit imaginea fantomă pe Google Earth, atunci când a făcut o plimbare virtuală în Bristol.

În trecut, în aceasta zona se afla un oraşel numit Charlton şi care a fost distrus în anul 1946, pentru a se construi aerodromul Filton, deţinut de o Compania de Avioane din Bristol.

''Am citit recent despre acest orăşel. Îmi place istoria şi iubesc clădirile vechi, aşa că, am decis să ma uit şi pe Google Earth sa vad cum era oraşul poziţionat. Am vrut să văd dacă a mai rămas ceva din acest sat. M-am uitat în împrejurimile dintre Brentry şi parcul Pen, în apropierea locului în care lucrez. Am continuat spre Aerodromul Filton şi am ajuns la sfârşitul pistei, unde am văzut rămăşiţele unei ferme vechi. Apoi, dintr-o data, în colţul din dreapta, am observat o formă a unui om, cu o pălărie pe cap, care stătea lângă o clădire veche. Părea destul de infricoşător aşa că l-am chemat pe soţul meu să-i arăt. Am mărit imaginea şi nu ne venea să credem''.


Potrivit Daily Mail, oraşelul Charlton, era format din câteva conace, două sau trei ferme, o biserică, un oficiu poştal şi un pub numit Carpenters Arms.

''Dacă era în oricare alta parte din Bristol nu aş fi găsit apariţia atât de interesantă. Însă, pentru că era într-o parte veche a unui sat amandonat, mi s-a părut fascinant. Pare că forma umană îşi caută casa pe care o avea odată''.

În era Victoriană, oraşelul Charlton Farm era celebru pentru producerea săpunului. Însă acum, multe străzi şi clădiri din orăşel se află îngropate la 50 de metri sub pământ şi asfalt.


Sursa: http://jurnalul.ro
http://www.youtube.com

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu