joi, 10 ianuarie 2013

Sergiu Paşca, cercetător în America, cel mai bun student român din lume


Că suntem reprezentaţi cu brio în marile centre universitare din lume, asta deja se ştie. Dar, în ultimii ani, românii au ajuns să inoveze în domenii importante, precum medicina. Este şi cazul lui Sergiu Paşca (30 de ani), care a fost ales marţi, în cadrul unui eveniment organizat de Liga Studenţilor Români din Străinătate, drept cel mai bun student român de peste hotare.

Tânărul este din Aiud şi a terminat liceul cu 10, după care a urmat cursurile Facultăţii de Medicină din Cluj Napoca, pe care le-a încheiat cu media 9,89. În ultimul an de facultate, Sergiu şi-a încercat norocul şi a aplicat pentru o poziţie postdoctorală la Universitatea Stanford din America. A fost chemat la interviu, a primit o bursă, iar în 2009 a plecat spre California.

După doi ani, o cercetare de-a sa despre autism a primit recunoaşterea mondială şi a fost considerată de prestigioasa revistă Nature ca fiind unul din cele mai importante zece studii ale anului. “E frustrant cât de puţin putem face ca medici pentru pacienţii cu autism”, spune Sergiu.
Cel mai important moment din cariera românului a fost însă anul trecut, când a obţinut premiul pentru excelenţă în cercetare neuroştiinţifică şi pentru cercetare inovativă, fiind ales din peste 1.400 de cercetători de talie mondială.

Sursa: libertatea.ro
danielroxin.blogspot.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu