miercuri, 30 ianuarie 2013

Revoluția din Islanda: Aflați cum au fost învinși bancherii prin democrație participativă


„Revenirea economică a Islandei arată avantajele neintrării în zona euro.”  (Paul Krugman, laureat Nobel pentru Economie)

Contrar așteptărilor, criza din Islanda s-a sfârșit prin recuperarea de către islandezi a drepturilor lor suverane, printr-un proces de democrație participativă directă, care a condus, în final, la crearea unei noi Constituții. Dar asta numai după multă luptă.

Geir Haarde, prim-ministrul guvernului de coaliție social-democrat, a negociat acordarea unui împrumut de 2.100.000 de dolari, la care țările nordice au adăugat alte două milioane și jumătate. Dar comunitatea financiară externă a făcut presiuni asupra Islandei să impună măsuri drastice de austeritate. FMI și Uniunea Europeană au dorit să preia datoriile în contul lor, susținând că aceasta este singura modalitate prin care țara va putea să își achite datoriile către Olanda și Marea Britanie, care promiseseră să își despăgubească cetățenii.

Protestele și revoltele au continuat, forțând, în cele din urmă, guvernul să demisioneze. Alegerile au fost grăbite, având loc în aprilie 2009, rezultând în formarea unei coaliții de stânga, care a condamnat sistemul economic neoliberal, dar care a cedat imediat solicitărilor ca Islanda să achite un total de trei milioane și jumătate de euro. Aceasta presupunea ca fiecare cetățean islandez să plătească 100 de euro pe lună timp de cincisprezece ani, cu o dobândă de 5,5%, pentru a achita o datorie efectuată de instituții private. Acesta a fost picătura care a umplut paharul.
Ce s-a întâmplat apoi a fost ceva extraordinar. Concepția că cetățenii trebuie să plătească oalele sparte ale unui monopol financiar nedrept, că o țară întreagă trebuie să fie impozitată la sânge pentru a achita datorii private a fost spulberată; relația dintre cetățeni și instituțiile politice s-a schimbat și, în cele din urmă, liderii politici ai Islandei au trecut de partea alegătorilor lor. Șeful statului, Olafur Ragnar Grimsson, a refuzat să ratifice legea care i-ar fi făcut pe cetățenii Islandei responsabili pentru datoriile bancherilor și a acceptat solicitările privind organizarea unui referendum.
Desigur, comunitatea internațională a crescut presiunea asupra Islandei. Marea Britanie și Olanda au amenințat cu represalii dure, care ar fi izolat țara. În timp ce islandezii mergeau la vot, bancherii străini au amenințat că vor bloca orice ajutor din partea FMI. Guvernul britanic a avertizat că va îngheța economiile și conturile curente islandeze. După cum a declarat Grimsson: „Ni s-a spus că dacă refuzăm condițiile impuse de comunitatea internațională, vom deveni Cuba Nordului. Dar dacă am fi acceptat, am fi devenit un Haiti al Nordului”. (De multe ori am scris că, atunci când cubanezii se uita la situația cumplită în care se află țara lor vecină, Haiti, se simt, cu siguranță, norocoști).
La referendumul din martie 2010, 93% dintre cetățeni au votat împotriva rambursării datoriei. FMI a blocat imediat împrumutul. Dar islandezii nu s-au lăsat intimidați. Cu sprijinul populației indignate, guvernul a desfășurat investigații civile și penale împotriva celor vinovați de criza financiară. Interpolul a emis un mandat internațional de arestare împotriva fostului președinte al băncii Kaupthing, Sigurdur Einarsson, în timp ce alți bancheri responsabili de crah au fugit din țară.
Dar islandezii nu s-au oprit aici. Ei au decis să elaboreze o nouă constituție, care să elibereze țara de sub jugul finanței internaționale și al banilor virtuali.
Pentru a scrie noua constituție, poporul Islandei a ales douăzeci și cinci de cetățeni din 522 de persoane, care nu erau afiliate niciunui partid politic, dar care erau recomandate de cel puțin treizeci de cetățeni. Acest document nu a fost întocmit de o mână de politicieni, ci a fost scris pe internet. Reuniunile constitutive sunt anunțate on-line, iar cetățenii își pot trimite comentariile și sugestiile, putând urmări modul cum documentul ajunge în forma finală. Constituția care rezultă în urma acestui proces democratic participativ va fi trimisă Parlamentului pentru aprobare după următoarele alegeri.
Astăzi, această țară își revine spectaculos din colapsul financiar prin măsuri exact opuse celor considerate, în general, de neevitat. Grecilor li s-a spus că privatizarea sectorului lor public este singura soluție. Iar populația Italiei, Spaniei și Portugaliei se confruntă cu aceleași amenințări.
Ei ar trebui să privească la Islanda. Refuzând să se înrobească intereselor străine, poporul acestei țări mici a pus piciorul în prag și a aratat ca el este suveran. Din acest motiv, ceea ce s-a întâmplat în Islanda este un subiect tabu pentru presă. (freedominfonetwork.org)
Mica țară insulară din nordul Europei, Islanda, cunoaște în prezent una dintre cele mai spectaculoase redresări economice din toate timpurile. După privatizarea sectorului bancar, care a fost finalizată în anul 2000, economia a intrat „în vrie” după ce, pe parcursul a cinci ani, băncile private au acordat împrumuturi în valoare de 120 miliarde de dolari (de 10 de ori mai mult decât valoarea economiei Islandei). A fost creat un balon economic uriaș, care a condus la dublarea prețurilor imobiliare, permitand unui mic procent din populația Islandei să se îmbogățească suficient de mult pentru a face investiții în străinătate și pentru a-și cumpăra vile, iahturi și avioane private, lăsând, în schimb, o datorie imposibil de rambursat pe umerii tuturor islandezilor. Islanda se confrunta cu falimentul național.
Ca reacție la prăbușirea sistemului bancar, revoluția din Islanda împotriva acestei tiranii financiare a început în octombrie 2008, mai curând spontan, în stradă, în fața clădirii Adunării generale din Islanda.
În decursul a cinci luni, banca principală a Islandei a fost naționalizată, funcționarii guvernamentali au fost forțați să demisioneze, vechiul guvern a fost lichidat și un nou guvern a fost instalat. Până în martie 2010, poporul Islandei a votat pentru refuzul de a plăti datoria de 3,500 milioane de euro creată de bancheri și în jur de 200 de directori și bancheri de nivel înalt responsabili pentru criza economică din țară fie au fost arestați, fie s-au confruntat cu acuzații penale.
În februarie 2011, a avut loc o nouă adunare constituțională cu sarcina de a rescrie constituția micii țări, al cărei obiectiv era să împiedice țară să se mai înglobeze în datorii prin împrumuturi în valută străină. Acest clip video din filmul Inside Job oferă unele amănunte despre cauzele care au declanșat criza financiară în Islanda:
Așadar, cum este provocată o astfel de revoluție, care să mobilizeze cetățenii pentru a reacționa eficient la jaful economic colosal cauzat de bancheri și de politicieni?
Hörður Torfason, un activist neobosit din Islanda, este renumit pentru organizarea „revoluției de bucătărie” islandeze. La început el a stat în fața parlamentului informând trecătorii și denunțând escrocheriile strigătoare la cer ale elitei care lucra acolo. Atunci când comunitatea financiară externă (FMI și Uniunea Europeană) a făcut presiuni asupra Parlamentului Islandei să adopte legi care să impună rambursarea datoriilor private făcute de bancheri, revoluția a fost oficial declanșată și a escaladat aproape până la violentă atunci când unii islandezi au început să arunce cu pietre în Capitoliu, încercând să forțeze guvernul să redreseze situația.
Torfason și susținătorii săi au știut că o revoluție nonviolentă ar fi mai eficientă și a format un „zid uman”, alcătuit din cetățeni îmbrăcați în costume portocalii, între protestatarii furioși care aruncau cu pietre și poliție. Torfason credea că, pentru ca o mișcare să aibă sorți de izbândă, e nevoie de folosirea rațiunii și a informațiilor, precum și de demonstrații pașnice, pentru a transmite politicienilor un mesaj puternic că oamenii refuză să plătească datoriile bancherilor.
Rezultatul final al rezistenței pașnice în fața tiraniei economice este un exemplu pentru toate țările occidentale, care sunt în prezent aduse la ananghie de un sistem bancar total corupt.
Această poveste este cu mult diferită față de ceea ce s-a întâmplat în Statele Unite de când a izbucnit criza bancară în 2008. Au fost acordate „bailout”-uri (ajutoare constând în injectarea de lichidități din buzunarele plătitorilor de taxe, n. tr.) uriașe bancherilor și nici una dintre părțile responsabile nu a fost supusă urmăririi penale.
În Islanda, prim-ministrul a fost pus sub acuzare, peste 200 de dosare penale au fost intentate împotriva bancherilor și toți foștii directori executivi ai celor mai mari trei bănci au fost arestați. Noul guvern a sprijinit cetățenii aprobând un acord de remitere a datoriilor, prin care au fost iertate datoriile care depășeau 110% din valoarea locuințelor. Astfel, „băncile au iertat datorii care echivalau cu 13% din Produsul Intern Brut, ușurând povara datoriilor pentru mai mult de un sfert din populație.” (Bloomberg.com)
În prezent, economia Islandei este înfloritoare, cunoscând o creștere de 2,9% în 2011, iar OCDE (Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică) a estimat o creștere de 2,4% în 2012 și 2013.
„Lecția pe care trebuie să o învățăm din criza islandeză este că, dacă alte țări consideră că e necesară diminuarea datoriilor, ele ar trebui să ia aminte la succesul pe care l-a avut în Islanda «acordul 110%». Este cel mai generos acord de acest gen realizat vreodata” (Thorolfur Matthiasson, profesor de economie la Universitatea din Reykjavik, din Islanda (Bloomberg.com)
sursa: activistpost.com
Traducerea: Irina Bazon
          gandeste.org

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu