joi, 31 ianuarie 2013

Primele trei ingrediente care trebuie evitate în alimentaţie


Părinţii şi copiii din zilele noastre sunt asaltaţi de reclame şi îndemnaţi să cumpere produse dăunătoare sănătăţii lor, cum ar fi batoanele de ciocolată, sucurile carbogazoase, prăjiturile şi bomboanele (pe care copiii le primesc “pe gratis” la fiecare activitate la care merg), relatează Wakeup-world.com.
În acest context, este foarte important ca părinţii să acorde o mai mare atenţie listei cu ingrediente de pe spatele ambalajului. O etichetă frontală ar putea spune “100% natural” sau “plin cu vitamine şi minerale”, dar acest lucru nu înseamnă că produsul nu conţine ingrediente toxice şi dăunătoare.
Depinde de noi înşine să ne educăm, iar dacă suficienţi oameni fac acest lucru, atunci producătorii alimentari vor trebui să asculte cerinţele consumatorului.
Eliminarea următoarelor trei ingrediente reprezintă un început perfect:

1. Siropul de porumb bogat în fructoză (HFCS)

Este greu de descoperit un aliment procesat care să nu conţină HFCS. Asociaţia Producătorilor de Porumb şi alte grupuri care au un interes financiar direct de a continua procesul de transformare a porumbului modificat genetic într-un îndulcitor care, din câte se pare, există în aproape toate produsele de pe rafturile cu alimente, insistă că “HFCS este la fel ca orice alt tip de zahăr şi îndulcitor”. Însă, există o problemă, HFCS nu este deloc aşa.
Potrivit doctorului Joseph Mercola: “O parte din ceea ce transformă HFCS într-un produs atât de nesănătos constă în faptul că, în organism, acest “îndulcitor” este metabolizat în grăsime mult mai repede decât orice alt tip de zahăr, iar pentru că majoritatea fructozei este consumată în formă lichidă, efectele sale metabolice negative sunt amplificate în mod semnificativ.”
HFCS a fost asociat cu dezvoltarea diabetului, obezităţii şi sindromului metabolic. În plus, HFCS este realizat din porumb modificat genetic, ceea ce atrage după sine o serie de alte probleme.
Cum să eviţi HFCS? Zahărul îţi afectează sănătatea, iar înlocuirea HFCS cu un zahăr obişnuit nu reprezintă “soluţia” la această problemă, deşi, dacă ar trebui să mănânci unul din aceste alimente, în mod sigur specialiştii ar recomanda zahărul organic care nu este modificat genetic, mierea sau stevia, ca şi îndulcitor, în locul oricărui alt produs care conţine HFCS.
Cea mai bună metodă de a evita complet HFCS este să verifici etichetele a tot ceea ce cumperi. Dacă există pe etichetă, atunci pune produsul înapoi pe raft. Vestea bună este că, tot mai multe companii sunt conştiente de faptul că există un segment în continuă creştere al publicului larg care nu mai vrea să consume HFCS şi încep să reducă considerabil gradul de utilizare al produsului. Deşi cel mai bine este să eviţi complet alimentele procesate, evitarea HFCS şi a altor ingrediente periculoase reprezintă un pas important în direcţia corectă.

2. Aspartam

Aspartamul este de 180 de ori mai dulce decât zahărul şi este compus din trei ingrediente principale: fenilalanină (50%), acid aspartic (40%) şi metanol (10%).Descoperit în mod accidental atunci când un chimist a testat un medicament anti-ulcer, drumul aspartamului către obţinerea aprobării din partea agenţiilor de reglementare este mai mult decât obscur.
Problema nu constă neapărat în aminoacizii din aspartam, ci mai degrabă în raportul şi manipularea substanţelor chimice implicate, care determină organismul să le desfacă în aminoacizi liberi. Incapabil să îi recunoască, organismul încearcă să metabolizeze aminoacizii liberi, fapt care determină inundarea sistemului nervos central şi solicitarea în exces a neuronilor cerebrali. Această afecţiune, numită “excitoxicitate”, poate provoca o gamă largă de probleme fizice şi neurologice.
În plus, mentanolul din aspartam, neavând niciun un liant natural (în natură metanolul este legat de pectină), se transformă în formaldehidă care poate determina dezvoltarea  cancerului.
Există mult mai multe aspecte ale poveştii aspartamului, care merită analizată în amănunt de fiecare părinte în parte.

3. Glutamat de monosodiu

Glutamatul de monosodiu (MSG) este o altă excitotoxină adaugătă de producătorii alimentari “giganţi”, numind-o “amplificator de aromă”. Este proiectat pentru a masca lipsa de ingrediente “reale” din alimentele procesate, fiind asociat cu afecţiuni cerebrale, migrene, deficienţe de atenţie, obezitate şi alte probleme de sănătate.
MSG este bine-cunoscut pentru prevalenţa sa în mâncarea chinezească, dar poate fi întâlnit şi în anumite supe procesate şi chiar în formula de lapte şi produsele alimentare pentru bebeluşi. MSG poate fi foarte greu de evitat, deoarece etichetele cu ingrediente nu sunt întotdeauna clare.
Eliminarea acestor trei ingrediente reprezintă trei paşi importanţi spre un regim alimentar mai sănătos. La început poate fi descurajant să găseşti aceste substanţe în atât de multe lucruri pe care le cumpărai în mod obişnuit, dar efortul de a le evita merită cu adevărat.
Este foarte important să îi faci pe cei mici “să mănânce legume”, dar dacă aceştia consumă şi o cantitate mare de calorii dăunătoare, corpurile lor mici vor fi atât de ocupate să atenueze efectele unui sistem supraîncărcat cu gunoi, încât nu vor mai reuşi să lupte împotriva bolilor. Nu e de mirare că, în timpul sezonului de toamnă şi iarnă, cei mici au nevoie de foarte multe antibiotice!
Urmând îndemnul lui Hipocrate, din antichitate – “mâncarea să fie medicamentul vostru” -, orice părinte va înţelege că sănătatea copiilor depinde de modul în care îi va hrăni.
Sursa: www.financiarul.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu