vineri, 25 ianuarie 2013

OSHO - despre problemele noastre imaginare, despre Eul nostru, despre conflictul interior ... cum sa depasim problemele



Oamenii crează întotdeauna probleme mari din nimic. Toate problemele sunt imaginare – le creezi pentru că, fără probleme, te simți gol pe dinăuntru. Fără probleme nu ai ce să faci, nu ai cu ce să te lupți, nu ai unde să te duci. Oamenii se duc de la un guru la altul, de la un maestru la altul, de la un psihanalist la altul, de la o terapie de grup la alta, pentru că dacă nu se duc se simt goi și, dintr-o dată, simt că viața nu are sens. Crează probleme ca să poată să simtă că viața e o mare lucrare și pentru că ei trebuie să muncească din greu, să se zbată. 

Eul poate să existe numai atunci când se zbate, ia aminte – numai atunci când se luptă. Și cu cât e mai mare problema, cu cât e mai mare provocarea, cu atât mai mult crește Eul. Nu îți crea necazuri inutile. Ești un mare creator de probleme – e suficient să înțelegi asta și, dintr-o dată, problemele dispar. Ești construit perfect; te-ai născut perfect; perfecțiunea este natura ta cea mai intimă. Trebuie doar să o trăiești. Hotărăște-te și trăiește-o! Dacă nu te-ai săturat încă de joc, poți să continui, dar nu întreba de ce. Știi. De ce-ul e simplu. Eul nu poate exista în pustietate, îi trebuie ceva cu care să se lupte.

Eul există numai în conflict – Eul nu e o entitate, este o tensiune. Dacă înțelegi acest lucru, însăși înțelegerea face ca armăsarii să redevină țânțari, iar apoi dispar și țânțarii. Dintr-o dată se face pustiu. Asta înseamnă iluminare – înțelegerea profundă a faptului că nu există probleme. Și atunci, fără nici o problemă de rezolvat, ce faci? Începi imediat să TRĂIEȘTI. 

Începe să trăiești din acest moment și vei vedea că pe măsură ce trăiești mai mult, problemele se împuținează. Pentru că acum pustiul din tine înflorește și trăiește. Când nu trăiești, aceeași energie devine stearpă. Aceeași energie care ar fi devenit o floare, este blocată. Şi, nelăsată să înflorească, devine un spin în inimă. Este aceeași energie. Dacă oamenii ar dansa puțin mai mult, ar cânta puțin mai mult, ar fi puțin mai nebuni, energia lor ar curge mai mult și, încetul cu încetul, problemele lor ar dispărea. De aceea insist atât de mult asupra dansului… lasă întreaga ta energie să devină dans și atunci, dintr-o dată, vei vedea că nu mai ai cap – energia blocată în cap se mişca în toate direcțiile, creând modele, imagini, mișcări frumoase. Iar când dansezi, vine o clipă când corpul tău nu mai e un lucru rigid, devine flexibil, curgător. Când dansezi, vine o clipă când granița ființei tale nu mai este atât de clară; te topești și te contopești cu Cosmosul. Trăiește, dansează, mănâncă, dormi, fă lucrurile cât mai total cu putință. Și ține minte: ori de câte ori te surprinzi creând o problemă, ieși din ea imediat!



articol preluat de la: http://dei-matei.blogspot.ro

http://trezirea-constiintei.blogspot.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu