marți, 29 ianuarie 2013

Mesaj de la Matei


19 ianuarie 2013 (ii multumim Alexandrei)
Sunt Matei, cu salutari pline de iubire, din partea tuturor sufletelor de pe aceasta statie. Gandurile multor Lucratori intru Lumina sunt acum cuprinse de cumpana si deruta. Iata-va, la aproape trei saptamani de la inceputul anului 2013 si nu numai ca nu s-a intamplat nimic din sfera unor reforme substantiale, dar se vorbeste de aparitia unei noi zone de razboi, de o luare de ostatici sangeroasa in Algeria, de continuarea actelor de violenta la intamplare si de o ingreunare a situatiei refugiatilor. Nu dovedesc toate acestea ca Pamantul se afla inca in intuneric?
Ne-am gandit ca ultimul nostru mesaj a acoperit motivul pentru care lumea nu se poate schimba atat de repede pe cat se asteptau unii Lucratori intru Lumina. In orice caz, gandurile voastre intrebatoare ne fac sa intelegem ca unind punctele de informatie din multe mesaje anterioare. am omis unul – diferenta dintre fortele intunecate, intuneric si cei intunecati.
Fortele intunecate, de departe cele mai puternice, reprezinta un camp gigantic de forta al formelor-gand negative. care serpuieste prin intregul univers. cautand civilizatii mai putin evoluate, pe care sa le infasoare in intuneric. Chiar daca acest camp vast are capacitatea de a se materializa in orice forme individuale ar vrea, el face asta foarte rar, deoarece scopul sau este de a captura o intreaga civilizatie, prin infasurarea ei in intuneric.
Astfel, intunericul este, ati putea spune, rezultatul fortelor intunericului si el poate fi asociat unui acoperis de nori atat de dens, incat oamenii se simt pierduti in el lui. Si chiar sunt, in ceea ce priveste cunoastereaconstienta a inceputurilor lor, a sinelui lor de dumnezei si dumnezeite si a conexiunii lor indestructibile la Conducatorul Suprem al acestui univers si al tuturor celorlalte forme de viata, din cadrul acestuia.
Cei intunecati sunt indivizii dintr-o civilizatie invaluita, care au o inclinatie catre lacomie si cruzime si sunt avizi de putere. Vibratiile joase ale acestor tendinte fac „crapaturi” in suflet si, conform legii universale a atractiei, crapaturile permit intrarea unor forme-gand negative compatibile, care alcatuiesc intunericul.
Pornind de aici, intunericul influenteaza si, in cele din urma, controleaza gandurile, intentiile si actiunile acestor indivizi. Ei devin marionete ale intunericului si purtatori ai telurilor fortelor intunecate, de a inrobi civilizatia respectiva, prin tiranie, frica, minciuna, coruptie si ignorarea adevarurilor legate de inceputurile sale, de Creator, vieti multiple si legile universale ale realitatii altor civilizatii.
Asadar, unde se afla aceste trei surse intunecate, in relatie cu Pamantul? Fortele intunecate au inceput sa se indeparteze de sistemul vostru solar, dupa ce infuzia de Lumina, venita de la civilizatii indepartate, a salvat viata planetei voastre, in urma cu saptezeci si ceva de ani. Acel camp de forta a plecat, pentru ca Lumina ii pune in pericol existenta insasi – asemenea aprinderii unei simple lumanari, intr-o camera intunecata, energia iubirii-Lumina strapunge energia oricarui intuneric se afla in preajma.
Chiar daca fortele intunecate au plecat, norul lor dens de intuneric a ramas pe Pamant, planeta pe care aceste forte au incercat in zadar sa o captureze pentru totdeauna. Intunericul a continuat sa impiedice dezvoltarea constiintei spirituale treze, in cadrul constiintei colective si prin intermediul legii atractiei, locuitorii Pamantului au continuat sa produca negativitatea care aproape a omorat planeta.
Toate acestea s-au schimbat, atunci cand a inceput transmisia intensa de Lumina, care a imprastiat norul dens si i-a dat Pamantului energia de care avea nevoie ,pentru a se smulge din adancurile celei de-a treia densitati si a-si incepe calatoria de inaltare. De abia in ultimele saptamani au fost transmutate in Lumina, ultimele urme slabe ale norului si planeta a trecut triumfatoare, pragul celei de-a patra densitati. Asadar, acum ca Pamantul se afla in cea de-a patra densitate, cum se face ca violenta si nedreptatea continua? Se intampla asa, pentru calocatia unei planete are un fel de vibratie si stadiul evolutiei sufletuluifiecaruia dintre locuitorii sai are o cu totul alta vibratie. Mama, te rog sa inserezi data mesajului care explica cele doua densitati. [9 septembrie 2011]
Multumesc. Oricat de mult are parea ca atat de asteptatul 21 decembrie 2012 a fost un esec, deoarece nu ati vazut nicio schimbare profunda, abundenta de Iubire-Lumina, care v-a impregnat lumea in acele momente, a fost o imagine de neuitat! Acea suprasarcina de energie a continuat sa ilumineze constiinta colectiva, pana cand aceasta a aratat ca un soare la amiaza, implinind dorinta din inima a Pamantului, ca majoritatea locuitorilor sai cel putin sa o insoteasca pe calea inaltarii sale.
Multe, multe persoane carora inainte le lipsea Lumina care sa le permita sa insoteasca planeta, absorb acum suficient pentru a face acest lucru – cel putin pentru inca o perioada.
Acum vorbim din nou despre cei intunecati. Pe Pamant, ei sunt indivizii care, cu aprozimativ zece ani in urma, au refuzat sa isi onoreze angajamentul la nivelul sufletului, de a se alatura fortelor Luminii, dupa ce le-au asigurat maselor ocazia de a-si implini karma celei de-a treia densitati. Ei au continuat sa creeze haos in intreaga voastra lume, prin mijloace cum ar fi controlul guvernelor si al economiei globale, prin eliberarea de virusi fabricati in laboratoare, prin manipularea vremii si provocare de cutremure, initiind razboaie sau conducand regimuri tiranice.
Pe parcursul revarsarii de Iubire–Lumina, acei cativa indivizi care se mai afla inca printre voi, au absorbit un pic mai multa Lumina decat aveau – adica scanteia care reprezinta forta lor vitala. Dar atat a fost destul pentru ca trupurile lor sa poata supravietui fizic, in primele suvoaie ale celei de-a patra densitati, in care se afla acum Pamantul. Daca nu absorb mai mult din stralucirea Luminii care va continua sa se intensifice, odata cu inaltarea planetei, corpurile lor nu vor mai fi viabile.
Majoritatea celor care au beneficiat de valul de energie sunt „oameni buni”, care sunt foarte preocupati de treburile lumii, asa cum sunt ele descrise de principalele mijloace de informare in masa si de dezinformarile infricosatoare de pe Internet. Ei inca nu au „vazut Lumina”, ca sa imprumutam o expresie de-a voastra – ei traiesc pe cai dumnezeiesti, dar vad inca lumea voastra in 3D, atat la nivel mental cat si spiritual.
Altii, care se afla inca „in intuneric” din acest punct de vedere, sunt cei care respecta ordinele autoritatilor; ei nu au absorbit destula Lumina, pentru a se ridica deasupra indoctrinarii de a se supune fara a pune intrebari. Unii au fost inoculati cu credinta ca este responsabilitatea lor sa caute razbunare pentru cele patimite de stramosii, comunitatile si tarile lor. Ei sunt cei care sunt in conflict – inteleg ca fac ceva in contradictie cu starea lor de bine, dar depind de sursele respective, pentru a-si sustine familiile. Dupa cum am spus in ultimul nostru mesaj, aceste stari de spirit diferite, impreuna cu imensele distrugeri ale mediului inconjurator, reprezinta urmarile naturale ale unor milenii de intuneric.
Ramane de vazut la cat de multa Lumina vor fi receptive respectivele persoane si care vor fi alegerile liberului lor arbitru. Aceasta cantitate de Lumina va determina cat de departe vor putea calatori fiecare dintre ei, impreuna cu planeta, in urmatoarele vibratii superioare. Dar, va rog sa tineti minte ce am spus mai inainte: pentru o multitudine de motive cunoscute, in majoritatea cazurilor, numai la nivelul sufletului, multe persoane pline de Lumina vor alege sa paraseasca Pamantul, in loc sa continue sa se inalte fizic.
Acum va vom explica de ce am spus deseori ca inaltarea Pamantului din cea de-a treia densitate este fara precedent in acest univers, ca viteza si extindere. Cu exceptia experientei acestei planete, traversarea unei densitati in care intunericul este atat de profund ancorat, reprezinta un parcurs extraordinar de lung si de greu. Ne referim la experienta unei alte lumi. Ca si in cazul popoarelor antice ale Pamantului, respectiva civilizatie coborase si ea de la o densitate superioara, intr-o constiinta spirituala treaza, pana in pragul distrugerii planetare, ca urmare a razboaielor necontenite. Ei nu au beneficiat de ajutorul familiei noastre universale, iar civilizatiilor succesive le-a luat aproape 50.000 de ani, pentru a se ridica din profunzimile celei de-a treia densitati si a ajunge la cea de-a patra. Atat de mult a durat pana cand a fost suficienta Lumina in constiinta colectiva, astfel incat sa poata ridica civilizatia si planeta lor, in acea densitate superioara.
Mama, pentru cititorii care ar vrea sa stie mai multe despre istoria, aspectul fizic, cultura, modul de guvernare, etc ale acestei civilizatii te rog sa mentionezi cartea care cuprinde un mesaj lung din partea unui reprezentant al populatiei acesteia.[Capitolul „Eschil” din Iluminari pentru o noua era].
Multumesc. Pamantul si formele sale de viata au aprimit un ajutor fara egal, inca de la inceputul inaltarii, la sfarsitul anilor ’30. A inceput cu infuzia salvatoare de lumina, venita de la multe civilizatii puternice si a continuat prin numeroase mijloace de ajutorare, pe care le-am enumerat in mesajele anterioare.
Numai o mana de oameni dintre voi stie de acest ajutor, dar realizarile luminii sunt, cu adevarat, evidente. Pe masura ce Lumina a continuat sa creasca pe Pamant, tot mai multi dintre voi au inceput sa-si genereze propria Lumina, cu mai multa forta iar voi, Lucratorii intru Lumina, ati facut pasi enormi in eliminarea efectelor intunericului, prin expunerea activitatilor celor intunecati.
La marile voastre realizari, pe care le-am anuntat inainte, adaugam reflectorul global pe care il indreptati asupra nevoii de a inalta statutul femeii si de a pune capat proliferarii armelor. Aceste aspecte profund negative ale societatii voastre, care au dominat timp indelungat constiinta colectiva, sunt acum in prim-planul atentiei publice.
Generatie dupa generatie dupa generatie au tolerat legi culturale nedrepte si practici care injoseau femeile si acceptau razboaiele fara sfarsit si violenta, pentru ca „ asa e viata”. Acum, vocea societatii voastre de pretutindenea spune Stop!
Fiintele de Lumina din intregul univers onoreaza miliardele de sufletele care au fost de acord sa participe in nenumaratele situatii tragice care au starnit reactia popoarelor de a lua atitudine, cu fermitate, in aceste domenii anume, precum si in toate celelalte in care este atat de imperios necesara o schimbare. Sufletele care au acceptat aceste misiuni atat de grele, au facut-o din iubire neconditionata si ele au facut astfel un salt inainte, in evolutia sufletului.
Ca si voi, noi ne-am dori ca toate schimbarile atat de necesare sa se poata intampla peste noapte. Va fi insa nevoie de multe negocieri, multe discutii si de unele blocaje, inainte ca toate inimile si mintile sa fie de acord. Planficatorii Epocii de Aur stiau ca nu va puteati transforma lumea, altfel decat pas cu pas si ca atat voi, cat si toti cei de pe Pamant stiti asta, la nivelul sufletului.
Chiar si cu ajutor extraterestru, evolutia unei civilizatii din a treia dimensiune, catre o unitate de popoare pasnice, traind in armonie cu Natura, reprezinta un proces de tranzitie. Pe tot parcursul mesajelor noastre si al raspunsurilor la intrebarile cititorilor, am spus mereu acelasi lucru – schimbarile vor veni, treptat.
Urmatorul fragment dintr-un mesaj din 2 iunie 2007 i-a fost transmis mamei de catre un cititor nou care „tocmai il descoperise”. El a mai scris si ca aceasta informatie ar trebui sa se gaseasca in mai multe mesaje, pentru ca nu ar trebui sa ne asteptam ca oamenii sa tina minte ce era scris in mesajele vechi.
„Va fi anul 2012, anul incheierii inaltarii Pamantului si al finalizarii tuturor fazelor de tranzitie catre Epoca de Aur?”
Tot intunericul va fi transmutat si echilibrul Pamantului si al indivizilor va fi atins, dar nu este corect sa spunem ca, dupa 2012, tot ce se va fi realizat pana la acea data, va ramane neschimbat. Amintiti-va ca singura constanta in univers ESTE schimbarea. Cresterea spirituala si intelectuala si progresul tehnologic vor continua – nici nu ati vrea sa fie altfel!
Familia noastra draga de pe Pamant, nu ne-am asteptat niciodata sa va amintiti toata informatia pe care v-am oferit-o! Nu numai ca zilele va sunt pline de o multime de responsabilitati la care trebuie sa va ganditi, dar timpul linear trece din ce in ce mai repede. Din acest motiv, am repetat de atatea ori lucrurile pe care este esential sa le cunoasteti si printre acestea se numara si faptul ca toate minunatiile Epocii de Aur nu se afla pe pragul acesteia si ca o zi nu va fi complet diferita de ziua de dinainte si nici de cea care va urma.
Pentru a evita orice posibilitate de a fi interpretati gresit, spunem ca am fi putut fi mai exacti in legatura cu „echilibrul atins” in mesajul din iunie 2007. Chiar daca materialul precedent era in contextul conditiilor celei de-a treia densitati, ar fi trebuit sa mentionam ca echilibrul va fi atins, astfel incat Pamantul si locuitorii sai sa se poata inalta in afara celei de-a treia densitati. Ca microcosmos al universului, aflat intr-un continuu proces de echilibrare, veti continua si voi sa va echilibrati, pe masura ce constiinta voastra spirituala treaza, continua sa se extinda. Ce v-a asteptat pe pragul Epocii de Aur a fost efectul afluxului de energie din timpul solstitiului din decembrie, care a transmutat ultimele ramasite de intuneric, in Lumina. Noua abundenta de Lumina mareste impulsul dat campului energetic de potential al Pamantului, catre materializarea minunilor pe care voi si familia voastra universala le veti co-creea, pe parcursul calatoriei Pamantului prin a patra densitate si catre destinatia sa din cea de-a cincea densitate.
Nu stim cat va mai dura pana cand Pamantul se va intoarce cu bucurie acasa, in locul de origine al sufletului sau, Gaia. Este logic sa intrebati, deoarece daca am stiut cand va iesi planeta din cea de-a treia densitate, de ce nu am sti si cand va ajunge la destinatie?
Inaltarea Pamantului pana in acest punct a fost predestinata, astfel incat planeta sa poata ajunge la fereastra celesta ingusta, in momentul in care aliniamentul planetar sa ii permita sa intre in cea de-a patra densitate. Acum, ca a ajuns in aceasta densitate, in care intunericul nu o mai poate asalta cu negativitatea sa, calatoria i se va desfasura in continuare in siguranta, ca sa spunem asa, intr-un spatiu in care nu exista constrangeri „de timp”.
Ca si inainte, intotdeauna! calatoria locuitorilor sai depinde de alegerile pe care le face fiecare dintre ei, precum si de cumulul alegerilor lor colective. Asadar, gandurile, sentimentele pasionate si actiunile voastre vor stabili, de acum inainte, ritmul Pamantului. Fie ca fredoneaza fericta prin cea de-a patra densitate sau ca planeaza asemenea unui vultur, Gaia jubileaza – partea extraordinar de dificila a inaltarii s-a incheiat!
Si voi puteti jubila – statornicia voastra in Lumina a contribuit nemasurat la aceasta realizare uimitoare. Chiar daca, in timp linear, veti continua sa avansati catre telul vostru – o lume iubitoare, armonioasa si sanatoasa in care sa existe abundenta pentru toti, in continuum – voi ati invins deja. Cand veti intelege pe deplin, cat de unica va este realizarea, veti sti ca daca au existat vreodata suflete care sa poata declara „o treaba bine facuta”, voi sunteti aceia, Lucratori intru Lumina!
Continuam sa va insotim, deocamdata nevazuti, la fiecare pas si va pastram in onoare si in iubire neconditionata
IUBIRE si PACE
Suzanne Ward
http://dei-matei.blogspot.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu