vineri, 18 ianuarie 2013

Maşina electrică fabricată la începutul secolului XX


O maşină electrică ruginită, veche de 103 ani, care a fost scoasă din uz, este estimată la un preţ de 50.000 de lire sterline, deoarece s-a dovedit a fi mult mai evoluată decât tehnologiile existente în acea perioadă. 
Maşina electrică veche de 103 ani
Maşina electrică veche de 103 ani / FOTO: www.dailymail.co.uk
Maşina electrică veche de 103 ani

























În timp ce, astăzi, maşinile electrice sunt prezentate ca fiind modul de transport al viitorului, o versiune rudimentară a acestui tip de vehicul a fost fabricată la începutul secolului 20, scrie financiarul.ro.
Având un aspect asemănător cu o combinaţie între un automobil din desene animate şi o maşină de golf, maşina putea atinge o viteză maximă de 40 de kilometri pe oră. Putea parcurge o distanţă de 160 de kilomeri, dar trebuia să fie conectată la un încărcător înalt de 1,8 metri înainte de fiecare călătorie.
Fabricarea maşinii s-a încheiat în anii ’20, când producţia în masă a maşinii care funcţiona pe bază de petrol a depăşit tot ce exista pe piaţă în acest domeniu.
Modelul D Detroit Electric din 1910 costa aproximativ 1.500 de lire sterline, echivalentul a 85.000 de lire în zilele noastre.
Rupert Banner, un specialist auto de la licitaţia Bonhams a spus că "toate maşinile electrice sunt la modă acum, dar Detroit Electric o ducea foarte bine cu acest tip de autovehicul în urmă cu peste 100 de ani".
Sursa: REALITATEA.NET

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu