marți, 29 ianuarie 2013

Marele GURU al politicii romanesti, Voiculescu anunţă a treia suspendare a lui Traian Băsescu! Îi este însă teamă de ceva


Preşedintele fondator al PC, Dan Voiculescu, a declarat că preşedintele Traian Băsescu nu îşi va încheia mandatul de preşedinte, deoarece va fi suspendat şi demis.
„Băsescu nu va încheia al doilea mandat şi probabil se va ajunge la inevitabilul din 2007: suspendarea şi demiterea. Aceasta este singura soluţie ca România să se dezvolte în linişte. Voi susţine o asemenea variantă, totul depinde de cum va acţiona Traian Băsescu, dacă ne va lăsa să guvernăm, dacă nu se va mai implica”, a spus la Realitatea TV Voiculescu.
Acesta se teme însă ca unii membri ai USL să nu fi fraternizat deja cu preşedintele Băsescu.
„Sunt atent ca această coabitare să nu se transforme în fraternitate. Mi-e teamă ca nu cumva să nu existe un alt pact, nu de coabitare, ci de iertare a păcatelor. Unii membrii ai USL să nu încerce să-şi rezolve problemele lor rezolvând altele. Mi-e frică de proverbul românesc: 'O mână spală pe alta şi amândouă obrazul' ”, şi-a exprimat suspiciunea Voiculescu.
PLUS:

Conservatorul s-a arătat dezamăgit de faptul că nu a fost consultat înaintea semnării pactului de coabitare cu Traian Băsescu.
„După pofta, gustul meu era să nu se întâmple noaptea, la Cotroceni, să se anunţe, pe fond România are nevoie de linişte. Voi fi permanent atent la ce se întâmplă şi când voi vedea că oameni din USL au relaţii privilegiate cu membri ai clanului Băsescu va fi semnalul că s-a întâmplat ceva”, a avertizat Dan Voiculescu.
Sursa:  gandul.info

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu