duminică, 27 ianuarie 2013

Imagini ULUITOARE de pe LUNĂ. Forme IMPOSIBIL de explicat! CE ASCUNDE satelitul Pământului? | GALERIE FOTO


Un ţinut plăcut, cu un cer de culoarea şofranului, cu vegetaţie şi viaţă în anumite zone, cu munţi acoperiţi de păduri, cu lacuri şi râuri, şi cu unele comunităţi extraterestre.
Imagini de pe Lună 

1
Aceasta este una dintre “teoriile” despre ceea ce se află pe Lună, teorie care îi aparţine lui William L. Brian al II-lea, autor al cărţii "Moongate: descoperirile secrete ale programului spaţial al SUA", lansată în 1982. 



Luna continuă să fie unul dintre cele mai controversate subiecte, când este vorba de corpurile cerești, deşi oamenii de ştiinţă au susţinut întotdeauna că nu există viaţă pe Lună şi că satelitul Pământului nu mai are niciun mister pentru noi.

Trebuie examinată cu atenţie
Anul trecut, imagini de pe suprafaţa Lunii, provenite de la Observatorul spaţial chinez Chang'e-2, arată ceva şocant: structuri construite pe solul lunar care, conform celor care au studiat imaginile, pot însemna confirmarea existenţei unor civilizaţii extraterestre.”Nu există nicio îndoială că Luna trebuie să fie explorată şi examinată cu atenţie, datorită posibilităţii existenţei unei activităţi a extratereştrilor pe suprafaţa sa”, notează Message To Eagle, care subliniază că “China este preocupată de dezvăluirea realităţii extraterestre”.
Se observa destul de clar clădiri şi structuri construite pe solul lunar, iar unele surse speculează faptul că NASA ar fi bombardat diferite zone de pe Lună, în efortul de a distruge artefacte şi structuri antice. Imaginile luate de Observatorul spaţial chinez prezintă, de asemenea, cratere, care ar putea fi cauzate de posibile explozii.
William L. Brian al II-lea, autorul cărţii menţionate mai sus, şi-a propus de multă vreme să facă o anchetă referitoare la ascunderea de către NASA a inteligenţei extraterestre de pe Luna. Baza tezei sale este aceea că NASA minte atunci când pretinde că gravitaţia Lunii este de şase ori mai mică decât cea a Pământului.

    Entităţi extraterestre
    Brian doreşte să demonstreze că NASA a descoperit, în anii '60, despre câmpul gravitaţional selenar că acesta are, în realitate, 64% din forţa celui terestru. Implicaţiile acestei descoperiri sunt, potrivit lui Brian, “suficient de înfricoşătoare încât să stimuleze o muşamalizare a NASA. Dacă atracţia gravitaţională a Lunii ar fi într-adevăr apropiată ca valoare de cea a Pământului, legea gravitaţiei universale a lui Newton ar fi în întregime greşită şi fizica convenţionala s-ar baza pe o fundaţie nesigură.

      Mai mult, autorul susţine că o gravitaţie puternică a Lunii ar mai implica şi existenţa unei atmosfere, care ar duce mai departe la posibilitatea existenţei vieţii, poate chiar a uneia evoluate.Brian a analizat şi controversatele mărturii ale lui Neil Armstrong, primul om care a păşit pe Lună, şi susţine că atunci când oamenii au aselenizat au fost întâmpinaţi şi monitorizati îndeaproape de OZN-uri şi chiar de entităţi extraterestre.
      Dacă este?
      Brian mai afirmă despre Luna că nu este deloc un ţinut pustiu aşa cum susţine NASA. Se vorbeşte chiar despre Alternativa 3, care ar reprezenta un complot conceput de o uniune globală a elitelor, care vizează “abandonarea în mâinile maselor de rând a planetei Terra, suprapopulată şi poluată, purtătorii de sânge albastru fiind transportaţi în secret de pe Pământ, împreună cu cohorte de oameni care să reprezinte forţa de muncă, spre oraşe-cupolă de pe Lună şi Marte!
      Sunt teorii considerate conspiraţioniste, îndrăzneţe şi chiar paranoice. Cu toate acestea, conform celor care continuă să studieze îndeaproape acest subiect, “o întrebare există: dacă Luna este într-adevăr habitatul unei civilizaţii extraterestre?”.


      Sursa: www.evz.ro

      Niciun comentariu:

      Trimiteți un comentariu