joi, 3 ianuarie 2013

Horoscop chinezesc: Ce ne aşteaptă în anul Şarpelui de Apă


2013 este anul Şarpelui în horoscop chinezesc, semn care favorizează intuiţie, emoţiile, latura artistică, spiritualitatea. Află mai multe despre anul Şarpelui şi semnificaţiile acestui semn în horoscopul chinezesc.
  • anul sarpelui
    Sursa Foto: Thinkstock

Şarpele, semn sensibil şi norocos

Şarpele este un semn sensibil, emotiv, intuitiv, cu suflet de artist, care adoră lucrurile frumoase şi vrea să se bucure de viaţă cu calm şi echilibru în toate.
Şarpele este foarte generos cu cei dragi, dar are şi noroc când vine vorba de bani şi nu trebuie să muncească prea mult pentru ei. Iar adevărul este că nu prea îi place munca şi preferă să se bucure de viaţă fără să se streseze prea mult.

Cum va fi anul Şarpelui de Apă

În general, anii guvernaţi de Şarpe nu sunt bogaţi în evenimente şi schimbări. Acest semn ne îndreaptă atenţia mai mult către interior, catre dezvoltarea spirituală, acumularea de noi cunoştinţe, credinţă.   
2013 va fi pentru toată lumea un an bun din punct de vedere sufletesc şi spiritual, un an plin de frumuseţe, plăcere, idei bune. Vor avea succes artiştii, fie ei pictori, dansatori, actori. Muzeele şi galeriile de artă se vor dezvolta mai mult ca oricând, având parte de foarte multă atenţie chiar ţi din partea celor care nu obişnuiau să le frecventeze.

Pe de altă parte, Şarpele este destul de posesiv şi gelos, iar anul 2013 poate aduce probleme din acest punct de vedere. Cuplurile trebuie să se bazeze mai mult ca oricând pe comunicare pentru a lămuri de la început orice bănuială. Oricum, este un an bun pentru iubire şi mulţi vor trăi poveşti pasionale, pline de erotism – Şarpele este semnul cu cea mai puternică sexualitate.
În ce priveşte banii, va fi un an norocos căci toată lumea va primi puţin din norocul Şarpelui. Vom câştiga bani mai mulţi cu eforturi mai mici şi unii pot chiar să câştige sume mari fără să facă nimic. La locul de muncă vor avea succes cei care lucrează singuri şi se bazează pe propriile forţe.

Copii născuţi sub semnul Şarpelui de Apă

Unele din cele mai frumoase şi mai sexy vedete s-au născut sub semnul şarpelui - Kim Basinger, Cyndi Lauper, Bob Dylan, Greta Garbo, Audrey Hepburn, Liz Hurley, Dean Martin, Brad Pitt, Brooke Shields. Copiii care se vor naşte în 2013 vor avea o înclinaţie către artă. Unii pot fi cu adevărat talentaţi, alţii vor avea doar un suflet boem, de artist. Dar cu siguranţă cei mai mulţi vor fi binecuvântaţi cu o frumuseţe aparte şi o personalitate şarmantă.
Ce s-a întâmplat în 1953, ultimul an al Şarpelui de Apă:
• Hugh Hefner a publicat prima ediţia Playboy, cu Marylin Monroe pe copertă
• Mai multe insule greceşti au fost distruse de un cutremur puternic. 
• În SUA s-a pus în vânzare primul televizor color. 
• S-a descoperit vaccinul împotriva poliomielitei. 
•  Întâlnirea dintre Foc (Şarpele) şi Apă (anul) a adus fenomene meteo aparte. Europa s-a confruntat cu cele mai puternice furtuni din istorie, care au adus inunadaţii si vânt puternic, ucigând mii de persoane. America şi Africa au fost de asemenea lovite de urganae puternice.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu