joi, 24 ianuarie 2013

DAR RAȚIU, CE NE DĂ?


Asistăm (neputincioși?) la trasformarea României într-o țară din lumea a treia, furnizoare de materii prime. România, altădată exportatoare de utilaje și materii finite pe diverse piețe de pe mapamond, a fost adusă de către politicienii noștri în situația să importe și produse de primă necesitate, din țări în care exportam bunuri industriale și agroalimentare.
         Utilajele de foraj petrolier, utilajele pentru combinate chimice,  tractoarele ce se construiau în România și care au adus faimă țării noastre, flota de pescuit oceanic, au rămas de domeniul trecutului. Zăcăminte  strategice din subsolul țării, printre care uraniu, hidrocarburi, aur și argint  au fost concesionate spre exploatare unor firme străine. Kilometrul de autostradă în România, costă de 4 – 5 ori mai mult decât în alte țări. Iar prețurile la servicii și la produsele alimentare, cresc zi de zi. Și toate aceste nenorociri s-au abătut peste noi din cauza comisioanelor grase, pe care le încasează politicienii noștri de la companiile străine. Care politicieni, la rândul lor, își clădesc imperii imobiliare în țară și în străinătate, pe spinarea plătitorilor de impozite.  
        Cum a fost posibil să se întâmple acest lucru, fără nicio reacție din partea celor mulți, sărăciți și deznădăjduiți? A fost posibil prin spălarea creierului, la nivel de masă. Este știut că mijloacele de informare sunt manevrate de marile trusturi, cu scopul manipulării indivizilor după necesitate. Masele sunt dirijate ca oile în strungă, pe o direcție prestabilită. Pentru acest lucru, indivizilor li se crează, prin mass-media, o sferă de interes falsă, exclusivă, ferită de informații cu adevărat importante. Să luăm, spre exemplu, câteva tilturi din ziare.
Andreea Marin dat 1000 de euro, ca să iasă pe furiș din aeroport. Homosexualitea la Hollywood. Antonia s-a împăcat cu soțul ei. Silvia Pop s-a făcut de râs. Decizia pe care a luat-o Daniela Crudu. Un preot din Constanța râgâie și scoate dracii din oameni. Nicoleta Luciu a învățat să schieze. Uite ce bine arată Ilinca Vandici în lenjerie intimă! Regina prostituției executată în China. Alexandra Cuhulescu s-a spălat pe dinți cu o periuță de dinți scăpată în wc. Fundul uneia dintre cele mai bune cântărețe este sexy rău! Inna cam dezbrăcată și neepilată. Secretul femeii cu cel mai mare fund din lume. Dragoste și sex. Raluca Dumitru, la spital după ce a pozat goală la – 15 grade C. Orgie sexuală în școală. Înjurături în alte limbi,  etc.”  La televiziunea autohtonă, lucrurile stau asemănător. Mass-media din țara noastră vinde reclame, ambalate în țiplă contrafăcută.
        Cu timpul, consumatorul de media rămâne încredințat că știrile ce  i se adresează, sunt cu adevărat importante pentru el. Iar ca efect secundar, începe să manifeste aversiune față de cei care nu gândesc ca dânsul. Având mintea dopată cu lucruri de nimic, nu mai rămâne loc pe hard disk-ul său cerebral pentru întrebări deranjante: de ce trăiește în sărăcie, comparativ cu alți europeni; cum se face că la capitolul sănătate și speranță de viață, România se află pe ultimul loc din Europa; de ce au dispărut fondurile de pensii, depuse din salarii personale înainte de evenimentele din decembrie ’89;  unde s-au volatilizat banii europeni, încasați de statul român pentru plata despăgubirilor pentru averile lăsate de refugiații din Basarabia, Bucovina de Nord, Ținutul Herța și Dobrogea, ce trebuiau virați celor în drept conform Legii 290/2003, votată în Parlamentul României; cum de au acumulat politicienii noștri averile impresionante pe care le dețin, etc.
        Vă amintiți, desigur, sloganurile “Noi nu ne vindem țara”, “Noi muncim, nu gândim” și fatidicul “Moarte intelectualilor!”, lansate în primii ani ai democrației postdecembriste.Într-adevăr, vânzarea țării nu a fost lasată pe mâna celor ce strigau pe stradă. Vânzarea a fost făcută mai târziu de către politicieni, în schimbul unor comisioane oneroase. “Noi muncim, nu gândim” este “idealul” spre care ne împing marile trusturi, prin mass-media autohtonă. Iar prin sloganul „Moarte intelectualilor!”, bănuiesc ca se pregătea terenul pentru un nou tip de intelectual postdecembrist, cunoscut îndeobște sub denumirea Copy Paste.
Din păcate, poporul nostru este obișnuit să aștepte, cu mâna întinsă, mila celor care îl jecmănesc. Psihologia de masă a românilor, continuă să fie păgubitoare. Înca nu ne-am debarasat de acel penibil „Dar Rațiu, ce ne dă?”, clamat de masele de manifestanți pro FSN,  în anul 1990.
Sursa: jurnalparanormal.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu